ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3003/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3003/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, sub nr. 35636/3/2006,

reclamanta SC A.P. SA a chemat in judecata pe pârâții A.F.I., Primaria

Municipiului București, SCM O., solicitând instanței ca prin

hotararea ce o va pronunță în cauză să dispună:

reclamantei de chiriaș al spațiului comercial situat în București,

sector 1, în baza contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 și a

tacitei relocațiuni conform art. 1452 C. civ.

2006 încheiat între A.F.I. și SCM O. la contractul de închiriere din 4

decembrie 1973.

fapt sub aspectul folosirii de către reclamantă a spațiului

comercial situat in București, sector 1, până la soluționarea cauzei

prin hotărâre irevocabilă.

Prin sentința comercială nr.

986 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta SC

A.P. SA în contradictoriu cu pârâtele SCM O. și A.F.I.

În motivarea sentinței instanta

a reținut că din contractul de închiriere din 1973 încheiat între I.C.R.A.L.

Herastrau și Cooperativa A.P. nu rezultă modul în care reclamanta a

dobandit calitatea de chiriaș. SC A.P. SA a fost înființată în

anul 1991 și aceasta nu putea avea în niciun caz folosința

spațiului din 1973 deoarece nu există.

Reclamanta nu poate solicita

instanței să constate dreptul sau de folosința asupra

spațiului atata timp cât nu prezintă acte din care să rezulte

cum a dobandit folosința spațiului menționat.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a formulat apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 320

din 18 iunie 2008 de către Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut în considerente că SC A.P. SA

a fost înființată inițial prin sentința civilă nr. 167/1991

dar actul constitutiv - contractul de societate și statutul autentificat

din 12 martie 1991 au fost anulate prin sentința penală nr. 659 din 22

mai 2000 a Judecatoriei Sectorului 3 București irevocabilă prin

decizia nr. 918 din 22 iunie 2001 a Curții de Apel București, iar la

data de 23 august 2001 s-au efectuat mențiunile respective în Registrul

Comeșului. Actuala reclamanta SC A.P. SA a fost constituita pe baza H.G. nr.

1 din 4 octombrie 2001 și a actului constitutiv autentificat la data de 14

noiembrie 2001 (fapt reținut cu caracter irevocabil prin decizia

comerciala nr. 582/2004 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, în dosar nr. 23/2004).

Instanța de apel a avut în

vedere și faptul ca vechiul statut și contractul de societate al SC

A.P. SA au fost anulate prin sentința penală nr. 659/2001 a

Judecătoriei Sectorului 3 București și înlocuite conform A.G.A.

din data de 4 octombrie 2001 fapt ce rezultă și din decizia

civilă nr. 115/R/2002 a Tribunalului București, secția a V-a.

S-a mai reținut că prin

sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului

București, secția comercială, pronunțată în dosarul nr.

10117/2001 s-a luat act de tranzacția încheiata intre Cooperativa M.A.P. și

SCM O. (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărțire a

patrimoniului Cooperativei A.P. între secțiile componente a deciziei nr. 61/1991

a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. și a protocolului din 1991)

prin care titularul dreptului de folosință asupra spatiului, obiect

al contractului de închiriere din 1973 a transmis dreptul de folosinta

intimatei SCM O.

Curtea de Apel a apreciat că,

deși apelanta a susținut că sentința civilă nr. 10030/2001

nu-i este opozabilă, în contextul în care se considera succesoare în

drepturi a Cooperativei A.P., îi sunt opozabile actele încheiate de

această societate. De altfel tranzactia a avut la baza protocoalele

încheiate inca din 1991 și nu se poate sustine că apelanta ar avut

folosința spațiului din anul 1973 întrucât SC A.P. SA a fost

inființată prin sentința civilă nr. 167/1991, iar actul

constitutiv valabil și contractul de societate a fost înregistrat la

Registrul Comertului în anul 2002 prin înlocuirea celor anulate conform

sentinței penale nr. 659/2000 (nulitatea producând efecte retroactive).

Instanța de apel a avut în

vedere că contractul de închiriere din 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L.

Herastrau și Cooperativa A.P., iar din probatoriul administrat în

conditiile art. 1169 C. civ. nu rezultă că apelanta a dobândit

calitatea de chiriaș al spațiului in litigiu.

Instanța de control judiciar a

apreciat că nu se poate susține că întreg patrimoniul Cooperativei

A.P. a fost preluat de SC A.P. SA întrucât o parte a fost preluat și

exploatat de SCM O. și Cooperativa G. care s-au constituit prin

desprinderea unor sectii ale Cooperativa A.P. Ca urmare, din probatoriul

administrat in cauza nu rezulta modul prin care apelanta a dobandit calitatea

de chiriaș pentru spatiul situat in București, sector 1, aspect retinut

corect de instanta de fond.

Cu privire la actul aditional din 2006

la contractul din 1973, Curtea de Apel a reținut că, atâta timp cât

nu s-a facut dovada ca apelanta este titulara dreptului de folosinta a

spatiului in litigiu nu se poate dispune anularea actului aditional încheiat de

cele doua intimate, cu atât mai mult cu cat prin sentinta nr. 10030/2001

pronuntata in dosarul nr. 10117/2001 a Tribunalului București s-a luat act

de tranzactia partilor privind și spatiul in litigiu avand în vedere

protocolul din 23 august 1991 de împărțire a patrimoniului Cooperativei

A.P.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC A.P. SA București pe care l-a motivat printr-un

memoriu separat în cuprinsul căruia a invocat dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte va prezenta motivele de

recurs, le va analiza și va răspunde recurentei în raport de

înscrisul de la prezentul dosar, iar nu în raport de concluziile scrise de la

filele 182-185 prin care, sub pretextul sistematizării,

apărătorul reclamantei a încercat o completare a motivelor peste

termenul legal prevăzut de art. 301 și art. 303 alin. (1) C. proc.

civ.

Criticând decizia din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut

că instanța a dat eficiență juridică unei

sentințe civile care nu îi este opozabilă reclamantei pentru că

indică drept parte o entitate inexistentă la data

soluționării pricinii.

Învocând dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ, recurenta a susținut că hotărârea a fost

pronunțată cu neluarea în seamă a dispozițiilor legale în

materie de dizolvare și lichidare – art. 169 și art. 187 din Legea nr.

31/1991, „în disprețul considerentelor și dispozitivului

sentinței penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului 3

București” și „în disprețul înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al deciziei civile nr. 115/R/2002 a

Tribunalului București, secția a VI a comercială”.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ, recurenta nu precizează care este norma juridică

încălcată ori greșit aplicată, dar reia argumentele de la

primele două motive de recurs susținând că: „instanța

și-a întemeiat hotărârea pe baza actelor menționate în

adițional, precum și pe baza sentinței nr. 10030 din 6 decembrie

2001, ceea ce a condus la aplicarea greșită a legii cu ocazia

soluționării pricinii”.

Intimata pârâtă A.F.I. a

formulat întampinare prin care a solicitat în esența respingerea

recursului ca nefondat întrucat actul adițional din 2006 a fost încheiat

avand în vedere tranzactia de care a luat act Tribunalul București prin

sentința comerciala nr. 10030/2001.

Intimata pârâtă SCM O. a

formulat întampinare prin care a solicitat în esența respingerea

recursului ca nefondat întrucat SCM O. este succesoare în drepturi a Cooperativei

A.P., fapt ce rezulta din sentința comerciala nr. 10030/2001 a Tribunalul

București și din protocolul încheiat.

În susținerea recursului

și a întâmpinărilor părțile au depus la dosar acte.

Înalta Curte, analizând decizia acată

prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

Cât privește prima

critică, analizând decizia atacată (și ale cărei

considerente au fost expuse pe larg în cele ce preced) în raport de motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a

fost invocat în mod nefondat. Hotărârea atacată cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și

conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în

căile de atac. De altfel, judecătorul nici nu trebuie să

răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei

nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat

cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este

motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă,

recurenta nereușind să demonstreze în ce anume constă motivarea

contradictorie ori străină de natura pricinii, pentru că

împrejurarea că instanța a dat eficiență unei sentințe

judecătorești nu se poate circumscrie nicicum motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește al doilea

motiv de recurs, Înalta Curte apreciază ca acesta este nefondat deoarece

se încearcă sa se lărgească cadrul stabilit în mod foarte clar

de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care prevede ca se poate

invoca acest motiv de recurs numai daca a avut loc schimbarea naturii ori

înțelesului lămurit si vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecații prin interpretarea greșita a acestuia. Înstanța

de apel s-a pronuntat în raport de probele administrate, iar judecătorul

care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și nici nu a schimbat natura ori întelesul

lămurit și vadit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice au

fost corect analizate, din perspectiva unui contract de închiriere, natura

juridică a acestuia nu a fost nici schimbată și nici

denaturată de instanta de apel. În plus, critica nu se poate circumscrie

motivului prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că nu rezultă

din actele dosarului că instanța si-ar fi depășit

atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele

învestirii, anume cu o acțiune în constatarea calității de chiriaș

în temeiul unui contract de închiriere și în anularea unui act

adițional la același contract de închiriere.

Modul în care instanțele au

interpretat clauzele contractuale precum și înscrisurile depuse în

dovedirea calității de parte contractantă, nu echivalează

cu schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic dedus

judecății.

Nici modul în care instanțele

au apreciat, din perspectivă probatorie, considerentele și

dispozitivul sentinței penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului

3 București ori al deciziei civile nr. 115/R/2002 a Tribunalului

București, secția a VI a comercială, nu se poate constitui

într-o critică ce poate fi subsumată motivului prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. Și aceasta pentru că nu respectivele

hotărâri judecătorești reprezintă „actul juridic dedus

judecății”, ci contractul de închiriere din anul 1973.

Cât privește „neluarea în

seamă a dispozițiilor legale în materie de dizolvare și

lichidare – art. 169 și art. 187 din Legea nr. 31/1991”, Înalta Curte va

avea în vedere, pe lângă faptul că nici această critică nu

se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, și faptul

că art. 169 din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin Legea nr. 441/2006,

iar art. 187 nu este incident în speță, el referindu-se la

societățile în comandită.

Cât privește cea de-a treia critică,

analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în condițiile

în care în cauza de față nu rezultă că instanța de

apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau

că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea

extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac

devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu

se poate limita la o simplă indicare formală a textelor,

condiția legală a dezvoltării implicând determinarea

greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt

și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta circumscrie, practic,

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de

netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta

cale de atac. Recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestui

motiv, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă

la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în

dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor,

situația de fapt este un „dat” ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în

această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de

nelegalitate. Ori în decizia atactă, față de situația de

fapt reținută (și care nu mai poate fi schimbată în recurs)

nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii,

sau o aplicare greșită a acesteia.

Situația de fapt a fost corect

reținută de către instanțele de fond și de apel, din

probatorii rezultând că la 4 decembrie 1973, între I.C.R.A.L. Herăstrău

si Cooperativa A.P. s-a încheiat un contract de închiriere pentru

suprafețe locative cu alta destinație decât aceea de locuința

pentru imobilul in suprafața de 56,10 mp situat in București, sector

1.

SCM O. a luat ființa prin

desprinderea din Cooperativa A.P., prin hotărârea unora dintre membrii

care constituiau Cooperativa A.P. În urma acestei desprideri, au existat

numeroase neîntelegeri în ceea ce privește împărțirea

patrimoniului, care în cele din urma au fost soluționate de

instanțele judecătorești.

În ceea ce privește imobilul în

litigiu, prin sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001

pronunțata de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul

nr. 10117/2001 (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de

împărțire a patrimoniului Cooperativei M.A.P. între secțiile

componente, decizia nr. 61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. și

a protocolului din 1991), sentința civila definitiva si irevocabila, s-a

admis acțiunea SCM O. împotriva pârâtei Cooperativa M.A.P. și,

consfiintindu-se tranzacția dintre parti, s-a dispus că aceasta din

urma să îi cedeze „spatiile deținute de către Primăria

Capitalei prin D.G.A.F.I. și ale căror contracte de închiriere vor fi

preluate începând cu data prezentei (6 decembrie 2001) de către SCM O. si

care vor fi evacuate de Cooperativa A.P., după cum urmează: sector 1,

suprafat totala de (m.p.) 56,10”.

În urma pronunțării

acestei sentințe civile, la contractul de închiriere sus-numit, s-a

încheiat actul adițional din 17 iulie 2006 prin care s-a modificat

preambulul contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 având următorul

cuprins: „Între subsemnații Consiliul General al Municipiului

București, A.F.I., cu sediul in sector 3, titular al dreptului de

administrare a suprafeței locative cu altă destinație decât

aceea de locuință în calitate de Locator reprezentat prin Director

General ec. L.M. si SCM O., în calitate de locatar principal.

Restul clauzelor raman neschimbate.”

În consecință, începând cu

data de 17 iulie 2006, data încheierii actului adițional sus

menționat, relațiile contractuale dintre Consiliul General al

Municipiului București, A.F.I., si Cooperativa M.A.P. au încetat, SCM O.,

fiind in prezent beneficiara a contractului de închiriere asupra imobilului

situat in București, sector 1.

Primăria Capitalei este cea care

are dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu și a cedat

atributul dreptului de proprietate - respectiv folosința bunului,

către intimata SCM O.

Altfel spus, nu se poate dispune

anularea actului adițional din 2006 intervenit între Primăria

Capitalei, A.F.I., și SCM O. pentru că recurenta reclamantă nu a

probat în niciun fel că ar fi titulara vreunui drept în legătură

cu imobilul ce face obiectul contractului de închiriere din anul 1973.

Cu privire la calitatea de

chiriaș a SC A.P. SA atât instanța de fond cat si cea de apel,

analizind materialul probator aflat la dosarul cauzei, în mod corect au

reținut faptul ca reclamanta invoca o calitate aparentă de

chiriaș pe care nu a avut-o.

Prin sentința nr. 167/SC/1991

este autorizată constituirea SC A.P. SA, aceasta neputand în niciun caz

avea folosința imobilului în litigiu din anul 1973, deoarece nu exista în

anul 1973. Ulterior anului 1991, din înscrisurile existente la dosarul cauzei,

nu a rezultat modul de transmitere a folosinței spațiului în litigiu

către reclamanta – recurentă, prin urmare aceasta ocupa fara drept

imobilul din prezenta cauza.

Contractul de închiriere din 4

decembrie 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău și Cooperativa

A.P., deci calitatea de chiriaș în baza acestui contract a avut-o Cooperativa

A.P. si nu SC A.P. SA, în prezent această calitate fiind

deținută de pârâta SCM O. în calitate de succesoare în drepturi

așa cum reiese și din sentința civilă nr. 10030 din 6

decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, în dosarul nr. 10117/2001, sentința civilă

definitivă și irevocabilă.

În mod eronat susține recurenta

- reclamanta faptul că sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie

2001 nu îi este opozabilă, având în vedere faptul că susține

că ar fi succesoarea în drepturi a Cooperativei A.P., context în care

toate actele încheiate de aceasta îi sunt opozabile. De altfel, tranzacția

consființită prin aceasta sentința civila a avut la baza

protocoale încheiate înca din anul 1991.

Cooperativa A.P. a fost o societate

cooperatista, cu personalitate juridica din cadrul sistemului cooperației,

reclamanta SC A.P. SA este o societate comerciala constituita in baza Legii nr.

31/1990 și nu exista identitate între cele doua.

SC A.P. SA a fost

înființată prin falsificarea hotărârii Adunării Generale

din data de 12 decembrie 1990, asa cum reiese din sentința penală nr.

659 din 22 mai 2000 pronunțata in dosarul penal nr. 11153/1997 al

Judecătoriei Sector 3 București, sentința definitivă

și irevocabilă prin respingerea apelurilor si recursurilor, în care

s-a hotărât:

- în ceea ce-i privește pe

inculpații L.M. si D.N., referitor la săvârsirea de către

aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 290 si art. 45 din

Legea nr. 26/1990, s-a dispus încetarea procesului penal constatându-se că

a intervenit prescripția specială a răspunderii penale;

- în ceea ce privește

societatea înființată de către aceștia, SC A.P. SA, s-a

dispus anularea înscrisurilor falsificate, actul constitutiv si statutul

societății autentificate din 12 martie 1991 la fostul Notariat de

Stat Local al sectorului 6 București.

Ca urmare a acestei hotărâri

definitive și irevocabile, societatea fraudulos înființată, SC

A.P. SA, înregistrată la Registrul Comerțului București

și-a încetat existența, efectuându-se mențiuni în acest sens în

Registrul Comerțului București la data de 23 august 2001. Începând cu

această dată persoana juridică a încetat definitiv, cu efectul

reîntoarcerii tuturor drepturilor prealuate de la Cooperativa A.P. în

patrimoniul succesoarelor în drepturi a acesteia.

Susținerile reclamantei în

sensul că aceasta constituire din 2001 reactivează SC A.P. SA înființata

in 1991 - ale cărei acte constitutive au fost declarate nule de

instanța penală - sunt de respins. Faptul că nu a fost

radiată din Registrul Comerțului în urma anulării actelor

constitutive din 1991 prin hotărâre judecătoreasca nu este relevant,

pentru că aceasta era o obligație a reclamantei, care nu își

poate invoca propria culpă. Potrivit adagiului latin: „nemo auditur

propriam turpitudinem allegans”, nimeni nu poate invoca în sustinerea

intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obtină foloase

invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere

valorificând un asemenea temei.

Totodată, reclamanta

invocă fără temei o succesiune în drepturi între o persoană

juridică cooperatistă - Cooperativa A.P. - si una privată,

reglementată de Legea nr. 31/1990, regimul juridic fiind diferit.

Susținerea reclamantei în sensul continuării deținerii

patrimoniului cooperatist este de respins motivat de faptul că patrimoniul

cooperatist poate fi înstrăinat către sectorul privat doar cu

plată.

Drept urmare, în mod corect au

reținut cele două instanțe faptul că SC A.P. SA, reclamanta

din prezenta cauză, nu are nicio legătură cu Cooperativa A.P.,

nu este și nu a fost parte în contractul de închiriere din 4 decembrie 1973

ce a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău si Cooperativa A.P.

Reclamanta nu a reușit să probeze că ar fi dobândit calitatea de

chiriaș pentru spațiul în litigiu și neîndeplinind

condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ., în mod corect au fost

respinse atât cererea de chemare în judecată cât și apelul declarat

de către aceasta.

În consecință, conform

art. 312 și art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat de reclamanta SC A.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr.

320 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, și va obliga recurenta reclamantă SC A.P. SA București

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei către

intimata pârâtă SCM O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr.

320 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Obligă recurenta

reclamantă SC A.P. SA București la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 1.860 lei către intimata pârâtă SCM O.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.