ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3003/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 35636/3/2006, reclamanta SC A.P. SA a chemat in judecata pe pârâții A.F.I., Primaria Municipiului București, SCM O., solicitând instanței ca prin hotararea ce o va pronunță în cauză să dispună: 1. Constatarea calității reclamantei de chiriaș al spațiului comercial situat în București, sector 1, în baza contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 și a tacitei relocațiuni conform art. 1452 C. civ. 2. Anularea actului adițional din 2006 încheiat între A.F.I. și SCM O. la contractul de închiriere din 4 decembrie 1973. 3. Menținerea situației de fapt sub aspectul folosirii de către reclamantă a spațiului comercial situat in București, sector 1, până la soluționarea cauzei prin hotărâre irevocabilă.

4. Cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 986 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta SC A.P. SA în contradictoriu cu pârâtele SCM O. și A.F.I. În motivarea sentinței instanta a reținut că din contractul de închiriere din 1973 încheiat între I.C.R.A.L. Herastrau și Cooperativa A.P. nu rezultă modul în care reclamanta a dobandit calitatea de chiriaș. SC A.P. SA a fost înființată în anul 1991 și aceasta nu putea avea în niciun caz folosința spațiului din 1973 deoarece nu există. Reclamanta nu poate solicita instanței să constate dreptul sau de folosința asupra spațiului atata timp cât nu prezintă acte din care să rezulte cum a dobandit folosința spațiului menționat.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 320 din 18 iunie 2008 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în considerente că SC A.P. SA a fost înființată inițial prin sentința civilă nr. 167/1991 dar actul constitutiv - contractul de societate și statutul autentificat din 12 martie 1991 au fost anulate prin sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000 a Judecatoriei Sectorului 3 București irevocabilă prin decizia nr. 918 din 22 iunie 2001 a Curții de Apel București, iar la data de 23 august 2001 s-au efectuat mențiunile respective în Registrul Comeșului. Actuala reclamanta SC A.P.

SA a fost constituita pe baza H.G. nr. 1 din 4 octombrie 2001 și a actului constitutiv autentificat la data de 14 noiembrie 2001 (fapt reținut cu caracter irevocabil prin decizia comerciala nr. 582/2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosar nr. 23/2004). Instanța de apel a avut în vedere și faptul ca vechiul statut și contractul de societate al SC A.P. SA au fost anulate prin sentința penală nr. 659/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București și înlocuite conform A.G.A. din data de 4 octombrie 2001 fapt ce rezultă și din decizia civilă nr. 115/R/2002 a Tribunalului București, secția a V-a. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 10117/2001 s-a luat act de tranzacția încheiata intre Cooperativa M.A.P.

și SCM O. (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărțire a patrimoniului Cooperativei A.P. între secțiile componente a deciziei nr. 61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. și a protocolului din 1991) prin care titularul dreptului de folosință asupra spatiului, obiect al contractului de închiriere din 1973 a transmis dreptul de folosinta intimatei SCM O. Curtea de Apel a apreciat că, deși apelanta a susținut că sentința civilă nr. 10030/2001 nu-i este opozabilă, în contextul în care se considera succesoare în drepturi a Cooperativei A.P., îi sunt opozabile actele încheiate de această societate. De altfel tranzactia a avut la baza protocoalele încheiate inca din 1991 și nu se poate sustine că apelanta ar avut folosința spațiului din anul 1973 întrucât SC A.P.

SA a fost inființată prin sentința civilă nr. 167/1991, iar actul constitutiv valabil și contractul de societate a fost înregistrat la Registrul Comertului în anul 2002 prin înlocuirea celor anulate conform sentinței penale nr. 659/2000 (nulitatea producând efecte retroactive). Instanța de apel a avut în vedere că contractul de închiriere din 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herastrau și Cooperativa A.P., iar din probatoriul administrat în conditiile art. 1169 C. civ. nu rezultă că apelanta a dobândit calitatea de chiriaș al spațiului in litigiu. Instanța de control judiciar a apreciat că nu se poate susține că întreg patrimoniul Cooperativei A.P. a fost preluat de SC A.P. SA întrucât o parte a fost preluat și exploatat de SCM O. și Cooperativa G. care s-au constituit prin desprinderea unor sectii ale Cooperativa A.P.

Ca urmare, din probatoriul administrat in cauza nu rezulta modul prin care apelanta a dobandit calitatea de chiriaș pentru spatiul situat in București, sector 1, aspect retinut corect de instanta de fond. Cu privire la actul aditional din 2006 la contractul din 1973, Curtea de Apel a reținut că, atâta timp cât nu s-a facut dovada ca apelanta este titulara dreptului de folosinta a spatiului in litigiu nu se poate dispune anularea actului aditional încheiat de cele doua intimate, cu atât mai mult cu cat prin sentinta nr. 10030/2001 pronuntata in dosarul nr. 10117/2001 a Tribunalului București s-a luat act de tranzactia partilor privind și spatiul in litigiu avand în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărțire a patrimoniului Cooperativei A.P.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SA București pe care l-a motivat printr-un memoriu separat în cuprinsul căruia a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte va prezenta motivele de recurs, le va analiza și va răspunde recurentei în raport de înscrisul de la prezentul dosar, iar nu în raport de concluziile scrise de la filele 182-185 prin care, sub pretextul sistematizării, apărătorul reclamantei a încercat o completare a motivelor peste termenul legal prevăzut de art. 301 și art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Criticând decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a dat eficiență juridică unei sentințe civile care nu îi este opozabilă reclamantei pentru că indică drept parte o entitate inexistentă la data soluționării pricinii.

Învocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ, recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu neluarea în seamă a dispozițiilor legale în materie de dizolvare și lichidare – art. 169 și art. 187 din Legea nr. 31/1991, „în disprețul considerentelor și dispozitivului sentinței penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București” și „în disprețul înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al deciziei civile nr. 115/R/2002 a Tribunalului București, secția a VI a comercială”. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta nu precizează care este norma juridică încălcată ori greșit aplicată, dar reia argumentele de la primele două motive de recurs susținând că: „instanța și-a întemeiat hotărârea pe baza actelor menționate în adițional, precum și pe baza sentinței nr. 10030 din 6 decembrie 2001, ceea ce a condus la aplicarea greșită a legii cu ocazia soluționării pricinii”.

Intimata pârâtă A.F.I. a formulat întampinare prin care a solicitat în esența respingerea recursului ca nefondat întrucat actul adițional din 2006 a fost încheiat avand în vedere tranzactia de care a luat act Tribunalul București prin sentința comerciala nr. 10030/2001. Intimata pârâtă SCM O. a formulat întampinare prin care a solicitat în esența respingerea recursului ca nefondat întrucat SCM O. este succesoare în drepturi a Cooperativei A.P., fapt ce rezulta din sentința comerciala nr. 10030/2001 a Tribunalul București și din protocolul încheiat. În susținerea recursului și a întâmpinărilor părțile au depus la dosar acte. Înalta Curte, analizând decizia acată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cât privește prima critică, analizând decizia atacată (și ale cărei considerente au fost expuse pe larg în cele ce preced) în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nici nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă, recurenta nereușind să demonstreze în ce anume constă motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, pentru că împrejurarea că instanța a dat eficiență unei sentințe judecătorești nu se poate circumscrie nicicum motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Înalta Curte apreciază ca acesta este nefondat deoarece se încearcă sa se lărgească cadrul stabilit în mod foarte clar de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care prevede ca se poate invoca acest motiv de recurs numai daca a avut loc schimbarea naturii ori înțelesului lămurit si vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecații prin interpretarea greșita a acestuia. Înstanța de apel s-a pronuntat în raport de probele administrate, iar judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori întelesul lămurit și vadit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice au fost corect analizate, din perspectiva unui contract de închiriere, natura juridică a acestuia nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanta de apel.

În plus, critica nu se poate circumscrie motivului prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că nu rezultă din actele dosarului că instanța si-ar fi depășit atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele învestirii, anume cu o acțiune în constatarea calității de chiriaș în temeiul unui contract de închiriere și în anularea unui act adițional la același contract de închiriere. Modul în care instanțele au interpretat clauzele contractuale precum și înscrisurile depuse în dovedirea calității de parte contractantă, nu echivalează cu schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic dedus judecății.

Nici modul în care instanțele au apreciat, din perspectivă probatorie, considerentele și dispozitivul sentinței penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București ori al deciziei civile nr. 115/R/2002 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, nu se poate constitui într-o critică ce poate fi subsumată motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Și aceasta pentru că nu respectivele hotărâri judecătorești reprezintă „actul juridic dedus judecății”, ci contractul de închiriere din anul 1973. Cât privește „neluarea în seamă a dispozițiilor legale în materie de dizolvare și lichidare – art. 169 și art. 187 din Legea nr. 31/1991”, Înalta Curte va avea în vedere, pe lângă faptul că nici această critică nu se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, și faptul că art. 169 din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin Legea nr. 441/2006, iar art. 187 nu este incident în speță, el referindu-se la societățile în comandită.

Cât privește cea de-a treia critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situația de fapt este un „dat” ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate. Ori în decizia atactă, față de situația de fapt reținută (și care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greșită a acesteia.

Situația de fapt a fost corect reținută de către instanțele de fond și de apel, din probatorii rezultând că la 4 decembrie 1973, între I.C.R.A.L. Herăstrău si Cooperativa A.P. s-a încheiat un contract de închiriere pentru suprafețe locative cu alta destinație decât aceea de locuința pentru imobilul in suprafața de 56,10 mp situat in București, sector 1. SCM O. a luat ființa prin desprinderea din Cooperativa A.P., prin hotărârea unora dintre membrii care constituiau Cooperativa A.P. În urma acestei desprideri, au existat numeroase neîntelegeri în ceea ce privește împărțirea patrimoniului, care în cele din urma au fost soluționate de instanțele judecătorești. În ceea ce privește imobilul în litigiu, prin sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 pronunțata de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 10117/2001 (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărțire a patrimoniului Cooperativei M.A.P.

între secțiile componente, decizia nr. 61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. și a protocolului din 1991), sentința civila definitiva si irevocabila, s-a admis acțiunea SCM O. împotriva pârâtei Cooperativa M.A.P. și, consfiintindu-se tranzacția dintre parti, s-a dispus că aceasta din urma să îi cedeze „spatiile deținute de către Primăria Capitalei prin D.G.A.F.I. și ale căror contracte de închiriere vor fi preluate începând cu data prezentei (6 decembrie 2001) de către SCM O. si care vor fi evacuate de Cooperativa A.P., după cum urmează: sector 1, suprafat totala de (m.p.) 56,10”.

În urma pronunțării acestei sentințe civile, la contractul de închiriere sus-numit, s-a încheiat actul adițional din 17 iulie 2006 prin care s-a modificat preambulul contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 având următorul cuprins: „Între subsemnații Consiliul General al Municipiului București, A.F.I., cu sediul in sector 3, titular al dreptului de administrare a suprafeței locative cu altă destinație decât aceea de locuință în calitate de Locator reprezentat prin Director General ec. L.M. si SCM O., în calitate de locatar principal. Restul clauzelor raman neschimbate.” În consecință, începând cu data de 17 iulie 2006, data încheierii actului adițional sus menționat, relațiile contractuale dintre Consiliul General al Municipiului București, A.F.I., si Cooperativa M.A.P.

au încetat, SCM O., fiind in prezent beneficiara a contractului de închiriere asupra imobilului situat in București, sector 1. Primăria Capitalei este cea care are dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu și a cedat atributul dreptului de proprietate - respectiv folosința bunului, către intimata SCM O. Altfel spus, nu se poate dispune anularea actului adițional din 2006 intervenit între Primăria Capitalei, A.F.I., și SCM O. pentru că recurenta reclamantă nu a probat în niciun fel că ar fi titulara vreunui drept în legătură cu imobilul ce face obiectul contractului de închiriere din anul 1973. Cu privire la calitatea de chiriaș a SC A.P. SA atât instanța de fond cat si cea de apel, analizind materialul probator aflat la dosarul cauzei, în mod corect au reținut faptul ca reclamanta invoca o calitate aparentă de chiriaș pe care nu a avut-o.

Prin sentința nr. 167/SC/1991 este autorizată constituirea SC A.P. SA, aceasta neputand în niciun caz avea folosința imobilului în litigiu din anul 1973, deoarece nu exista în anul 1973. Ulterior anului 1991, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu a rezultat modul de transmitere a folosinței spațiului în litigiu către reclamanta – recurentă, prin urmare aceasta ocupa fara drept imobilul din prezenta cauza. Contractul de închiriere din 4 decembrie 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău și Cooperativa A.P., deci calitatea de chiriaș în baza acestui contract a avut-o Cooperativa A.P. si nu SC A.P. SA, în prezent această calitate fiind deținută de pârâta SCM O. în calitate de succesoare în drepturi așa cum reiese și din sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 10117/2001, sentința civilă definitivă și irevocabilă.

În mod eronat susține recurenta - reclamanta faptul că sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 nu îi este opozabilă, având în vedere faptul că susține că ar fi succesoarea în drepturi a Cooperativei A.P., context în care toate actele încheiate de aceasta îi sunt opozabile. De altfel, tranzacția consființită prin aceasta sentința civila a avut la baza protocoale încheiate înca din anul 1991. Cooperativa A.P. a fost o societate cooperatista, cu personalitate juridica din cadrul sistemului cooperației, reclamanta SC A.P. SA este o societate comerciala constituita in baza Legii nr. 31/1990 și nu exista identitate între cele doua. SC A.P.

SA a fost înființată prin falsificarea hotărârii Adunării Generale din data de 12 decembrie 1990, asa cum reiese din sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000 pronunțata in dosarul penal nr. 11153/1997 al Judecătoriei Sector 3 București, sentința definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor si recursurilor, în care s-a hotărât: - în ceea ce-i privește pe inculpații L.M. si D.N., referitor la săvârsirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 290 si art. 45 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus încetarea procesului penal constatându-se că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale; - în ceea ce privește societatea înființată de către aceștia, SC A.P. SA, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, actul constitutiv si statutul societății autentificate din 12 martie 1991 la fostul Notariat de Stat Local al sectorului 6 București.

Ca urmare a acestei hotărâri definitive și irevocabile, societatea fraudulos înființată, SC A.P. SA, înregistrată la Registrul Comerțului București și-a încetat existența, efectuându-se mențiuni în acest sens în Registrul Comerțului București la data de 23 august 2001. Începând cu această dată persoana juridică a încetat definitiv, cu efectul reîntoarcerii tuturor drepturilor prealuate de la Cooperativa A.P. în patrimoniul succesoarelor în drepturi a acesteia. Susținerile reclamantei în sensul că aceasta constituire din 2001 reactivează SC A.P. SA înființata in 1991 - ale cărei acte constitutive au fost declarate nule de instanța penală - sunt de respins. Faptul că nu a fost radiată din Registrul Comerțului în urma anulării actelor constitutive din 1991 prin hotărâre judecătoreasca nu este relevant, pentru că aceasta era o obligație a reclamantei, care nu își poate invoca propria culpă.

Potrivit adagiului latin: „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, nimeni nu poate invoca în sustinerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obtină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei. Totodată, reclamanta invocă fără temei o succesiune în drepturi între o persoană juridică cooperatistă - Cooperativa A.P. - si una privată, reglementată de Legea nr. 31/1990, regimul juridic fiind diferit. Susținerea reclamantei în sensul continuării deținerii patrimoniului cooperatist este de respins motivat de faptul că patrimoniul cooperatist poate fi înstrăinat către sectorul privat doar cu plată. Drept urmare, în mod corect au reținut cele două instanțe faptul că SC A.P.

SA, reclamanta din prezenta cauză, nu are nicio legătură cu Cooperativa A.P., nu este și nu a fost parte în contractul de închiriere din 4 decembrie 1973 ce a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău si Cooperativa A.P. Reclamanta nu a reușit să probeze că ar fi dobândit calitatea de chiriaș pentru spațiul în litigiu și neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ., în mod corect au fost respinse atât cererea de chemare în judecată cât și apelul declarat de către aceasta. În consecință, conform art. 312 și art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 320 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și va obliga recurenta reclamantă SC A.P.

SA București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei către intimata pârâtă SCM O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 320 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta reclamantă SC A.P. SA București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei către intimata pârâtă SCM O. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.