ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4180 din 3 august 2005, reclamanta SC G.T. SRL Craiova a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.C. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.952.173.500 lei penalități de întârziere contractuale; la data de 20 octombrie 2005, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul reducerii pretențiilor la suma de 9.000.000.000 lei. Prin sentința comercială nr. 4960 din 6 decembrie 2005, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii și a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu au fost îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., referitoare la procedura prealabilă a concilierii directe. S-a arătat că reclamanta nu este exceptată de la îndeplinirea acestei proceduri atunci când anterior s-a pronunțat o hotărâre judecătorească într-o cauză întemeiată pe prevederile O.G. nr. 5/2001. Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a convocării la conciliere directă prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2003, iar din conținutul acestei adrese rezultă că aceasta se referă la plata debitului în sumă de 6.912.411.183 lei și a penalităților de întârziere, fără a se menționa suma datorată cu acest ultim titlu. Prin decizia comercială nr. 281 din 12 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în speță, convocarea la conciliere prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2003 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, deși ea se referă la penalități de întârziere, nu specifică cuantumul pretențiilor solicitate, cum prevede textul de lege. Totodată, efectuarea procedurii prealabile conform prevederilor art. 720 1 are un caracter imperativ și ea trebuie realizată în cadrul litigiului pe rol, neputând fi luate în considerare actele procedurale care au adus la cunoștința intimatei-pârâte pretențiile apelantei-reclamante în cadrul altor litigii. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București. Recurenta arată astfel că greșit instanța de apel a reținut doar că nu s-a respectat caracterul imperativ al dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ.

și nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra fiecărui motiv de apel, aceste motive fiind următoarele: Convocarea la conciliere s-a realizat prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2004, însă reprezentanții intimatei nu și-au însușit-o, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 464 din 20 august 2003; aceleași dovezi au fost administrate și în dosarul nr. 8418/2004, fapt consemnat în practicaua sentinței nr. 10575 din 10 septembrie 2004; deși, prin întâmpinare și la dezbaterile pe fond în dosarul nr. 8418/2004, reprezentanta intimatei a invocat excepția prematurității cererii, invocând lipsa concilierii directe, luând cunoștință de adresa nr. 443 din 31 iulie 2003 și procesul verbal nr. 464 din 10 august 2003, a renunțat la susținerea acesteia; scopul pentru care trebuie să se realizeze această conciliere este acela ca partea adversă să ia cunoștință de pretențiile reclamantului și de temeiul lor legal, iar dacă în litigiul care a avut ca obiect dosarul nr. 8418/2004 a fost precizat atât cuantumul creanței, cât și al penalităților de întârziere, rezultă că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ.; a fost îndeplinită această procedură și datorită faptului că în litigiul anterior intimata a primit copia după cererea introductivă în care a fost precizat cuantumul creanței și al penalităților de întârziere; intimata este de rea credință pentru că nu recunoaște primirea convocării care face obiectul adresei nr. 443 din 31 iulie 2003. În fine, mai arată că intimata a refuzat să recunoască atât creanța, cât și penalitățile de întârziere, chiar dacă în ce privește creanța există o hotărâre definitivă și irevocabilă. Totodată, prezentul litigiu privește o pretenție accesorie cererii principale soluționate, derivând din aceeași obligație, așa încât având în vedere principiul accesorium sequitur principale, dezideratul stabilit prin art. 720 1 C. proc.

civ., a fost îndeplinit. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, precum și a hotărârilor pronunțate în cauză, se constată următoarele: În ce privește primul motiv de apel, reiterat și în recurs, ambele instanțe au reținut corect că reclamanta nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a convocării la concilierea directă realizată prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2004. Corect s-a reținut și că adresa invocată nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ. și, de asemenea, că aceasta se referă la plata debitului în sumă de 6.912.411.183 lei și a penalităților de întârziere, fără a fi menționată suma datorată cu acest ultim titlu și nici modul de calcul al acesteia; Faptul că aceleași înscrisuri au fost administrate și în dosarul nr. 4180/2005 al Tribunalului București este lipsit de relevanță, atât timp cât acel dosar se referă la o altă procedură și anume procedura instituită prin O.G.

nr. 5/2001; În dosarul mai sus amintit, având ca obiect somația de plată a debitului în valoare de 6.912.411.183 lei intimata a renunțat la excepția lipsei concilierii directe, prevederile O.G. nr. 5/2001 nestipulând necesitatea îndeplinirii unei astfel de proceduri prealabile, dar în prezenta cauză, având ca obiect pretenții, dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile și se impunea îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, ceea ce nu s-a realizat. Susținerea potrivit căreia a fost îndeplinită procedura prealabilă de vreme ce în litigiul anterior intimata a primit copie după cererea introductivă în care a fost precizat cuantumul creanței și al penalităților nu poate fi nici ea primită atât timp cât legea nu exceptează pe reclamant de la îndeplinirea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., în împrejurarea în care anterior s-a pronunțat o soluție într-o cauză întemeiată pe O.G. nr. 5/2001. De asemenea, nu se poate susține justificat că intimata a fost de rea credință, nerecunoscând primirea convocării, având în vedere că această convocare nu a îndeplinit condițiile legale, așa cum s-a arătat mai sus. Nici susținerea conform căreia în speță este aplicabil principiul accesorium sequitur principale, pe considerentul că a existat un litigiu anterior desfășurat între aceleași părți, soluționat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu este fondată, deoarece art. 720 1 C. proc. civ., prevede o procedură ce trebuie îndeplinită separat, pentru fiecare litigiu, indiferent de numărul cauzelor derulate între aceleași părți.

În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 281 din 12 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2007.