ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2009

Asupra recursului de față :

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de

25 august 2006 pe rolul Judecătoriei Târgoviște reclamantul T.G., în

contradictoriu cu pârâții SC D.G.N. D.S. SA și T.R., a solicitat să fie

obligați aceștia la racordarea la rețeaua de alimentare cu gaze naturale,

potrivit contractului nr. 36054 din 4 ianuarie 2005.

Judecătoria Târgoviște, prin

sentința nr. 2684 din 3 iulie 2007 a admis acțiunea și a obligat pârâta SC

D.G.N. D.S. SA Târgoviște să amplaseze conducta de gaze, în lungime de 37 mp pentru

locuința reclamantului pe limita AB din schița raportului de expertiză tehnică,

pe drumul de servitute pietonal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC D.G.N. D.S. SA, motivând în temeiul art. 2 pct. 1 C.

proc. civ., că tribunalul este competent să soluționeze cauza.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

prin încheierea din 15 noiembrie 2007, a recalificat apelul drept recurs și a

dispus transpunerea dosarului la secția comercială a tribunalului, secție

competentă să soluționeze recursul, iar prin decizia nr. 692 din 28 noiembrie

2007 s-a admis recursul pârâtei SC D.G.N. D.S. SA, dispunându-se trimiterea

cauzei la Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, pentru soluționarea pe fond

a acțiunii.

Prin sentința nr. 650 din 24 aprilie

2008 Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei SC D.S.R. SRL BUCUREȘTI - punct de lucru Târgoviște, în

contradictoriu cu reclamantul T.G. și intervenienții L.O., T.M. și S.E..

A fost admisă acțiunea reclamantului

T.G., fiind obligată pârâta SC D.S.R. SRL BUCUREȘTI - punct de lucru Târgoviște

să amplaseze conducta de gaze pentru locuința reclamantului pe limita AB din

schița raportului de expertiză tehnică, în lungime de 37 mp pe drumul de

servitute pietonal.

A fost respinsă acțiunea față de

pârâta T.R., fiind obligată pârâta la 210 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, reclamantul este titularul unui drept de folosință asupra

drumului de servitute pietonal în lungime de 37 mp identificat prin expertiză,

în indiviziune cu intervenienta L.O. și T.M., intervenienta L.O. păstrându-și

uzufructul viager al acestei servituți prin actul de donație făcut către A.A.C.

S-a mai reținut că reclamantul este

îndreptățit să folosească servitutea, inclusiv pentru trecerea conductei de

gaze care să alimenteze imobilul său, întrucât a plătit la zi despăgubirea

pentru servitutea de trecere datorată proprietarei fondului aservit –

intervenienta S.E., mai ales că ceilalți coindivizari au consimțit la

efectuarea lucrărilor necesare, iar pârâta a avut cunoștință din decizia nr.

1728 din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, despre dreptul de

servitute al reclamantului, astfel că, refuzul pârâtei de a rebranșa imobilul

reclamantului la conducta de gaze naturale pe traseul drumului de servitute

apare nejustificat, în condițiile art. 17 lit. h) din H.G. nr. 1043/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intervenienta S.E. criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că reclamantul, în calitate de proprietar al fondului

dominant, este obligat să exercite dreptul de servitute în limitele modului de

constituire și să execute numai lucrările necesare pentru asigurarea existenței

și conservării servituții, respectiv trecerea cu piciorul și cu mijloacele de transport,

nu și amplasarea unei conducte de gaze pe drumul de servitute cu o lungime de

37 m.

Prin decizia nr. 187 din 7 octombrie

2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondat apelul intervenientei S.E., reținând că, reclamantul a

prezentat, potrivit dispozițiilor legale în materie, dovada că are un drept de

folosință asupra terenului pe care va fi amplasată conducta de gaze și că

acesta plătește despăgubiri pentru servitutea de trecere datorată proprietarei

fondului aservit.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs S.E. solicitând admiterea recursului, casarea celor

două hotărâri pronunțate în cauză ca fiind nelegale și netemeinice.

Critica adusă deciziei atacate se

referă, în esență la faptul că în mod greșit s-a respins ca nefondat apelul

său, întrucât instanța de fond nu putea obliga pârâta SC D.S.R. SRL BUCUREȘTI -

punct de lucru Târgoviște să amplaseze conducta de gaze pe drumul de servitute,

deoarece apelanta nu a fost obligată să-i permită acest lucru și că pentru

încheierea contractului de racordare la sistemele de distribuție a gazelor

naturale, potrivit dispozițiilor legale în materie, era necesar, printre altele

și acordul scris al proprietarilor terenurilor afectate de instalația de

racordare, iar acordurile date în cauza de față aparțin unor persoane care nu

sunt proprietari ai terenului în litigiu, aspect care nu a fost avut în vedere

de către instanța de apel.

Motivele invocate de recurentă prin

cererea de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Se impune a se arăta că recurenta a

fost introdusă în cauză la data de 13 martie 2008 - în calitate de

intervenientă - pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, însă aceasta nu a

formulat cerere de intervenție în interes propriu în condițiile legii.

Analizând argumentele recurentei

folosite în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., se constată că este nefondat, în condițiile în care în

considerentele deciziei atacate, instanța apelului a reținut - în baza probelor

administrate - că reclamantul are un drept de folosință asupra terenului pe

care ar urma să fie amplasată instalația de racordare, drept recunoscut prin

sentința nr. 4933 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgoviște, modificată în

parte prin decizia nr. 881 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Chiar dacă în cuprinsul acestor

considerente nu s-a făcut trimitere expresă la prevederile art. 17 lit. h) din

Regulamentul din 1 iulie 2004 aprobat prin H.G. nr. 1043/2004, este evident că

instanța apelului le-a avut în vedere, situație în care nu se poate vorbi de o

nemotivare a deciziei sub acest aspect.

În ce privește motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că pretinsele

critici vizează de fapt sentința instanței de fond și nicidecum decizia

atacată.

Pe de altă parte, acestea vizează

aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care pot fi

examinate strict motivele de nelegalitate prevăzute la punctele 1-9 ale art.

304 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

intervenienta S.E. împotriva deciziei nr. 187 din 7 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2009.