ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3700/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC R. SA cu sediul în Onești, a chemat în judecată pe pârâta SC D.S. SA București, solicitând obligarea acesteia la încheierea contractului de furnizare de gaze naturale pentru imobilul din București. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 3292 din 9 martie 2007, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de furnizare de gaze naturale pentru imobilul din București. Instanța de fond a reținut, în esență, că refuzul pârâtei privind accesul la sistemul de distribuire a gazelor naturale este nejustificat, noul proprietar al imobilului nefiind obligat a prelua debitele născute anterior transmiterii dreptului de proprietate.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 49 din 11 februarie 2008, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și a necompetenței materiale a tribunalului și a respins ca nefondat apelul. Instanța a considerat că soluționarea refuzului nejustificat de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale de către A.N.G.N. este opțională, la latitudinea reclamantului, art. 66 – art. 68 din Legea nr. 351/2004 stabilind soluționarea administrativă, fără însă a exclude intervenția instanțelor judecătorești. Pe fondul litigiului, instanța de apel a reținut că, în raport de contractul încheiat între fostul proprietar și pârâtă, reclamanta este un terț față de care efectele contractului nu se pot produce, existența unor debite restante ale beneficiarului serviciului furnizat deschizând căi administrative sau judiciare de plată a sumelor.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel a respins greșit excepția necompetenței materiale a tribunalului și inadmisibilității acțiunii. Art. 29 din Regulamentul privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale și art. 66 – art. 68 din Legea nr. 351/2004 atribuiau competența de soluționare a divergențelor sau neînțelegerilor precontractuale unei comisii constituită de A.N.R.E., cu activitate jurisdicțională specială în afara sistemului instanțelor judecătorești. Pe de altă parte, instanțele au nesocotit prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. privind parcurgerea unei proceduri prealabile, numai hotărârea comisiei putând fi atacată în termenul prevăzut de lege la Curtea de Apel București.

Pe fondul litigiului, recurenta susține, pe lângă teoria consimțământului, că nu este vorba de încheierea unui nou contract ci modificarea elementelor de natură administrativă ale utilizatorului care presupune actualizarea debitelor restante și preluarea acestora de către noul proprietar potrivit art. 7 din Regulament. Motivarea pentru care schimbarea proprietarului imobilului nu presupune încheierea unui nou contract este legată de instalațiile de furnizare a gazelor care profită construcției; altfel, fiecare nou proprietar trebuind să suporte costurile de racordare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prevederile Legii nr. 351/2004 și ale Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale stabilesc soluționarea pe cale amiabilă sau prin consiliere de către A.N.R.E.

a divergențelor privind acordul de acces sau neînțelegerilor precontractuale privind încheierea contractului de racordare, comisia constituită pronunțând hotărâri ce pot fi atacate la Curtea de Apel București. Pentru sesizarea comisiei, prevederile acelorași acte normative stabilesc primirea unei reclamații, dând astfel instituției create un caracter administrativ jurisdicțional. Fără a încălca liberul acces la justiție, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârii comisiei la Curtea de Apel București, calea sesizării administrative este opțională, reclamantului neputându-i-se închide însă calea sesizării directe a instanțelor judecătorești în temeiul normelor de drept comun (art. 1075 C. civ.).

Astfel, instanțele de fond judicios au soluționat excepțiile, considerând că reclamanta a ales calea dreptului comun. Greșit recurenta evocă nerespectarea normelor privind procedura prealabilă în contextul în care opțiunea părții a exclus jurisdicția administrativă. Pe fondul litigiului recurenta este într-o regretabilă confuzie: modificările de natură administrativă ale utilizatorului cu menținerea parametrilor precizați în contractul de furnizare de gaze naturale este acceptabilă în versiunea propusă de recurentă în condițiile cesiunii contractului, când cesionarul se subrogă în drepturile și obligațiile cedentului. Însă, în situația dedusă judecății, reclamanta este dobânditor prin licitație publică a clădirii astfel încât presupune stabilirea unor noi raporturi juridice și nu o simplă modificare a elementelor de identificare ale beneficiarului.

Nimic nu poate justifica silogismul recurentei, potrivit căruia această modificare administrativă presupune actualizarea debitelor restante și preluarea acestora de către noul proprietar. Interpretând subiectiv normele juridice ce reglementează accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale, recurenta înfrânge toate principiile generale de drept privind răspunderea pentru fapta altuia. În mod judicios, instanța de apel a sesizat culpa recurentei în recuperarea debitelor scadente, pentru care nu poate fi răspunzător noul proprietar al imobilului. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 49 din 11 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.S. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 49 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.