ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC D.I.C. SRL BUCUREȘTI prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și SC P. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să stabilească o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtelor către spațiul proprietatea reclamantei accesul la utilități, energie electrică, apă, evacuare canal. Prin sentința comercială nr. 3185 din 7 iulie 2004, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând, în esență, în baza înscrisurilor și a raportului de expertiză topo, că reclamanta are un drum de ieșire la calea publică, că în cauză nu-și găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 616 C. civ.

și că servituțile legale de trecere se stabilesc numai cu titlu oneros. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 401 din 6 iulie 2006, a admis apelul reclamantei SC D.I.C. SRL, a schimbat în tot sentința apelată și a dispus constituirea în favoarea reclamantei, pe terenul proprietatea pârâtelor, o servitute de trecere către imobilul proprietatea reclamantei, pe aleea betonată de transport existentă. De asemenea, a obligat pârâtele să permită accesul reclamantei la conductele de alimentare a imobilului cu energie electrică, apă, canalizare, instalații, aflate pe terenul proprietatea celor două pârâte. Prin decizia nr. 1587 din 9 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul pârâtei SC P.S.D.

SRL, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 105 din 4 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC D.I.C. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile instroduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță.

Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, fiind citată cu această mențiune. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 26 noiembrie 2009, când procedura a fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului reclamantei ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC D.I.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 105 din 4 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2009.