ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2980/2010

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Decizia nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâții Primăria

Municipiului Orșova și Primarul Municipiului Orșova împotriva Sentinței nr. 725

din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs

a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în

raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999, O.U.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006

și O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit

funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de

vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare.

S-a mai reținut că prin art. 44 din O.U.G.nr. 92/2004

și art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a ultimelor

două componente ale salariului, suspendarea ce a operat până la intrarea în

vigoare a O.G. nr. 6/2007.

Instanța de recurs a apreciat că Legea nr. 188/1999

definește structura salariului cuvenit funcționarului public fără să

stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia, iar din prevederea art.

31 din acest act normativ, care stabilește că salarizarea funcționarilor

publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea

sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, rezultă că, în

concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează

prin lege organică, în raport de cadrul general stabilit prin Statut.

Legea nu prevede criterii concrete de determinare a

drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat în petitul acțiunii de

reclamant fiind fără susținere legală.

În raport cu cele reținute, s-a conchis în sensul că

prevederea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilește cadrul general

al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a

drepturilor salariale să fie stabilită ulterior, situație în care reclamanta

este în imposibilitate de a realiza prin intermediul acțiunii formulate o

creanță al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat

sau determinabil, recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor

solicitat lipsind hotărârea de scopul său final, respectiv punerea în

executare, o eventuală cuantificare dată de instanță reprezentând o nesocotire

a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia

deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru

viitor.

S-a reținut că prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)

din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care

din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să

anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,

considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe

cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

S-a apreciat de asemenea că atâta vreme cât creanța

invocată nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă, aceasta nu

beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 13 noiembrie 2009, B.D. a sesizat Curtea de

Apel Craiova cu cererea având ca obiect revizuirea conform art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., a Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova,

motivând că soluția acestei instanțe prin care s-a respins cererea de chemare

în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare este în contradicție cu Decizia nr. 3112

din 24 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1408/101/2009 de Curtea de Apel

Craiova, prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate altor

funcționari publici din cadrul Primăriei Orșova.

Prin Decizia nr. 5145 pronunțată la 7 decembrie 2009,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în

temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție- Secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată

următoarele:

Cererea de revizuire vizează contrarietatea a două

hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 4051 din

15 octombrie 2009 prin care s-a admis recursul declarat de Primăria

Municipiului Orșova și Primarul Municipiului Orșova împotriva sentinței nr. 725

din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți și Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009

prin care s-a respins recursul formulat de Primăria Orșova în contradictoriu cu

alți funcționari publici.

Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile

asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la

faptele pe care se întemeiază, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară,

de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ

prevăzute de lege.

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de care se prevalează

revizuentul, prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în situația în care

„există hotărâri potrivnice date de instanța de același grad sau de grade deosebire

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este

admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,

deci să fie triplă identitate de elemente: părți, obiect, cauză;

- hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii

de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția;

- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Din analiza celor două hotărâri pentru care s-a

solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de elemente,

respectiv, părțile din aceste cauze sunt diferite.

Revizuentul nu a avut calitatea de parte în ambele

dosare, respectiv nu a fost parte în cauza soluționată prin Decizia nr. 3112

din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1408/101/2009.

Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată

că soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță în cauze având obiect

identic și care comportă soluții unitare, reprezintă o situație de practică

contradictorie la nivelul instanței respective necesar a fi reglată prin

mecanismele procedurale existente, situație care însă nu poate fi rezolvată pe

calea revizuirii

.

Prin urmare, constatând că nu există identitate de

părți în cele două pricini, cererea de revizuire formulată împotriva celor două

hotărâri irevocabile va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de B.D.

împotriva Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.