ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2980/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Orșova și Primarul Municipiului Orșova împotriva Sentinței nr. 725 din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999, O.U.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006 și O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008. Dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

S-a mai reținut că prin art. 44 din O.U.G.nr. 92/2004 și art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a ultimelor două componente ale salariului, suspendarea ce a operat până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007. Instanța de recurs a apreciat că Legea nr. 188/1999 definește structura salariului cuvenit funcționarului public fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia, iar din prevederea art. 31 din acest act normativ, care stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, rezultă că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică, în raport de cadrul general stabilit prin Statut.

Legea nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat în petitul acțiunii de reclamant fiind fără susținere legală.

În raport cu cele reținute, s-a conchis în sensul că prevederea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior, situație în care reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul acțiunii formulate o creanță al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitat lipsind hotărârea de scopul său final, respectiv punerea în executare, o eventuală cuantificare dată de instanță reprezentând o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor.

S-a reținut că prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a apreciat de asemenea că atâta vreme cât creanța invocată nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă, aceasta nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 13 noiembrie 2009, B.D. a sesizat Curtea de Apel Craiova cu cererea având ca obiect revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, motivând că soluția acestei instanțe prin care s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este în contradicție cu Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1408/101/2009 de Curtea de Apel Craiova, prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate altor funcționari publici din cadrul Primăriei Orșova. Prin Decizia nr. 5145 pronunțată la 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C. proc.

civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Cererea de revizuire vizează contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 4051 din 15 octombrie 2009 prin care s-a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Orșova și Primarul Municipiului Orșova împotriva sentinței nr. 725 din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți și Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 prin care s-a respins recursul formulat de Primăria Orșova în contradictoriu cu alți funcționari publici. Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de care se prevalează revizuentul, prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în situația în care „există hotărâri potrivnice date de instanța de același grad sau de grade deosebire în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: - să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii; - hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fie triplă identitate de elemente: părți, obiect, cauză; - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri. Din analiza celor două hotărâri pentru care s-a solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de elemente, respectiv, părțile din aceste cauze sunt diferite.

Revizuentul nu a avut calitatea de parte în ambele dosare, respectiv nu a fost parte în cauza soluționată prin Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1408/101/2009. Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță în cauze având obiect identic și care comportă soluții unitare, reprezintă o situație de practică contradictorie la nivelul instanței respective necesar a fi reglată prin mecanismele procedurale existente, situație care însă nu poate fi rezolvată pe calea revizuirii . Prin urmare, constatând că nu există identitate de părți în cele două pricini, cererea de revizuire formulată împotriva celor două hotărâri irevocabile va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.D. împotriva Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.