ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3525 din 23 septembrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respins

recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva Sentinței nr. 1578 din 08 aprilie

2009 a Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de recurs a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar

public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999, O.U.G.

nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006 și O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.

Dispozițiile art. 31

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilesc în mod generic compunerea salariului

la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul

de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

S-a mai reținut că prin

art. 44 din O.U.G.nr. 92/2004 și art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006 s-a dispus suspendarea

succesivă a ultimelor două componente ale salariului, suspendarea ce a operat până

la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007.

Instanța de recurs a apreciat

că Legea nr. 188/1999 definește structura salariului cuvenit funcționarului public

fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia, iar din prevederea

art. 31 din acest act normativ, care stabilește că salarizarea funcționarilor publici

se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar

de salarizare pentru funcționarii publici, rezultă că, în concret, modalitatea de

stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică, în raport

de cadrul general stabilit prin Statut.

Legea nu prevede criterii

concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat

în petitul acțiunii de reclamantă fiind fără susținere legală.

În raport cu cele reținute,

s-a conchis în sensul că prevederea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilește

cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă

a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior, situație în care reclamanta este

în imposibilitate de a realiza prin intermediul acțiunii formulate o creanță al

cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil,

recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitat lipsind hotărârea

de scopul său final, respectiv punerea în executare, o eventuală cuantificare dată

de instanță reprezentând o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția

României, potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii

și au putere pentru viitor.

S-a reținut că prin Decizia

nr. 820 din 03 iulie 2008 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile

art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată,

sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele

judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative

cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme

create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

S-a apreciat de asemenea

că atâta vreme cât creanța invocată nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă,

aceasta nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului

La data de 23 octombrie

2009, S.M. a sesizat Curtea de Apel Craiova cu cererea având ca obiect revizuirea

conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a Deciziei nr. 3525 din 23 septembrie 2009

a Curții de Apel Craiova, motivând că soluția acestei instanțe prin care s-a respins

cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului

și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este în contradicție cu Decizia

nr. 3054 din 23 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1375/101/2009 de Curtea de

Apel Craiova, prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate altor

funcționari publici din cadrul Primăriei O.

Prin decizia nr. 70 pronunțată

la 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, în temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C.

proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând cererea de revizuire,

Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de revizuire vizează

contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia

nr. 3054 din 23 iunie 2009 prin care s-a respins recursul declarat de S.M. împotriva

sentinței nr. 1578 din 8 aprilie 1009 a Tribunalului Mehedinți și Decizia nr. 3054

din 23 iunie 2009 prin care s-a admis recursul formulat de alți funcționari publici

în contradictoriu cu Primăria municipiului O.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor

definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., de care se prevalează revizuenta, prevede că se poate cerere revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel, sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în situația

în care „există hotărâri potrivnice date de instanța de același grad sau de grade

deosebire în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea pentru contrarietate

de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri

definitive contradictorii;

- hotărârile să fie pronunțate

în aceeași pricină , deci să fie triplă identitate de elemente: părți, obiect, cauză;

- hotărârile să fie pronunțate

în dosare diferite;

- în al doilea proces

să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată,

să nu se fi discutat excepția;

- să se ceară anularea

celei de-a doua hotărâri.

Din analiza celor două

hotărâri pentru care s-a solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de

elemente respectiv părțile din aceste cauze sunt diferite.

Prin urmare, constatând

că nu există identitate de părți în cele două pricini, cererea de revizuire formulată

împotriva celor două hotărâri irevocabile a fost respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de S.M. împotriva deciziei nr. 3525 din 23 septembrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 mai 2010.