ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3525/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 din 26 martie 2009 a

Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul J.D., astfel:

În temeiul dispozițiilor art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art.

19 din O.U.G. nr. 43/2002, infracțiune de luare de mită, faptă din vara anului

2006, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, ca pedeapsă complementară.

În temeiul dispozițiilor art.

12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002,

infracțiune de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și

permiterea accesului unei persoane neautorizate la aceste informații, faptă din

vara anului 2006, la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a constatat că

infracțiunile mai sus menționate sunt concurente, potrivit dispozițiilor art. 33

lit. a) C. pen. cu cele patru infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6

din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea cărora a fost condamnat la câte o

pedeapsă de 2 ani închisoare și cu cele patru infracțiuni prevăzute de art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 pentru comiterea cărora a fost condamnat la câte o

pedeapsă de 6 luni închisoare, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, prin sentința penală nr. 87 din 11 februarie 2008 a Tribunalului

Prahova, modificată în parte de Decizia penală nr. 86 din 29 mai 2008 a Curții

de apel Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3507 din 03

noiembrie 2008 a I.C.C.J.

S-a descontopit pedeapsa

rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin aceiași sentință penală în 4

pedepse de câte 2 ani închisoare și în 4 pedepse de câte 6 luni închisoare

aplicate pentru infracțiunile de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

și prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,

aplicate pe lângă pedepsele principale mai sus menționate.

În temeiul art. 34 lit. b) C.

pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru comiterea

infracțiunilor deduse judecății cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 87/2008

a Tribunalului Prahova și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni

închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul J.D. să execute

pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35 C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de 2 ani închisoare, pe lângă

pedeapsa de 3 ani închisoare, prevăzută de art. 64 lit. a), b), cu excepția

dreptului de a alege.

În temeiul art. 71 C. pen.

au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 36 alin. (3)

C. pen. a fost scăzută din pedeapsa rezultantă, perioada deja executată din

pedeapsa anterioară, cu începere de la 23 mai 2007 și până la 09 decembrie 2008.

În temeiul art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

complicitate la infracțiunea de luare de mită, faptă din vara anului 2006, a fost condamnat inculpatul L.L., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege.

S-a constatat că

infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de complicitate

la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C.

pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea căreia a

fost condamnat prin sentința penală nr. 87 din 11 februarie 2008 a Tribunalului

Prahova, modificată în parte prin decizia penală nr. 86 din 29 mai 2008 a

Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3507 din 03

noiembrie 2008 a I.C.C.J., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege.

În temeiul art. 34 lit. b)

și art. 35 C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate pentru faptele

concurente mai sus arătate și i s-a aplicat inculpatului L.L., pedeapsa cea mai

grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 71 C. pen.

au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 36 alin. (3)

C. pen. a fost scăzută din pedeapsa rezultantă, perioada deja executată din

pedeapsa anterioară, cu începere de la 08 noiembrie 2008 și până la zi.

În temeiul art. 19 din Legea

nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpatul J.D. suma de 5000 euro, dobândită de

inculpat prin comiterea infracțiunii de luare de mită.

În temeiul art. 191 alin. (1),

(2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că în cursul anului 2006, numitul L.L., zis G.

i-a furnizat ofițerului de poliție J.D. din cadrul SIPI Prahova informații

referitoare la implicarea martorului denunțător C.V., zis M. și a altor

persoane din anturajul acestuia din urmă în comiterea unor infracțiuni de crimă

organizată, respectiv trafic de persoane, constând în racolarea unor persoane

de sex feminin în vederea practicării prostituției în Portugalia.

Primind aceste informații la

data de 4 iulie 2006, inculpatul J.D. a accesat stația de lucru din cadrul SIPI

Prahova și a efectuat verificarea martorului denunțător C.V. în baza de date

județeană de evidență a persoanelor, dar și cea de pașapoarte.

Tot pe baza informațiilor

furnizate de inculpatul L.L., J.D. a verificat, în aceeași modalitate, și alte

persoane indicate de acesta ca făcând parte din anturajul martorului

denunțător.

Datele astfel obținute și

listate au fost introduse într-un dosar constituit de inculpatul J.D. în scopul

de a-l prezenta martorului denunțător pentru a-i demonstra că activitatea sa

infracțională a fost descoperită.

Potrivit înțelegerii

intervenite cu ofițerul de poliție, inculpatul L.L., s-a deplasat la domiciliul

denunțătorului, cunoștința sa din copilărie, unde, în prezența concubinei

acestuia - martora D.M., i-a comunicat lui C.V. că întâmplător, i-a văzut

fotografia în biroul unui polițist, împrejurare în care a aflat că are probleme

judiciare și că urmează să fie arestat.

Convins de susținerea

inculpatului L.L. formulată în sensul că îl cunoaște bine pe lucrătorul de

poliție respectiv întrucât „rezolvase și alte persoane” aflate în situația sa,

C.V. a solicitat acestuia să-i intermedieze o întâlnire cu inculpatul J.D.

Această întâlnire a avut loc

a doua zi, la o terasă situată în Cartierul Vest al municipiului Ploiești, unde

subcomisarul J.D., în prezența inculpatului L.L., i-a arătat denunțătorului

dosarul ce conținea înscrisurile obținute prin accesarea bazelor de date și

alte însemnări, pretinzându-i suma de 5000 euro pentru a înceta verificările și

a distruge dosarul.

Realizând că ofițerul de

poliție deținea informații referitoare la activitatea sa infracțională,

influențat și de discuțiile purtate de cei doi inculpați în prezența sa în care

făceau referire la situații similare anterioare, dar și de intervenția

inculpatului L.L. pe lângă subcomisarul de poliție de a-l ajuta pe denunțător,

prezentat ca fiind vărul său, C.V. a acceptat solicitarea lucrătorului de

poliție și au convenit să se întâlnească la o dată ulterioară, pentru remiterea

sumei de bani pretinsă.

A doua zi,

martorul-denunțător a dat ofițerului de poliție J.D., în prezența inculpatului

L.L., suma de bani pretinsă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul J.D., criticând-o în ceea ce privește individualizarea

pedepsei, dar și cu referire la cuantumul sumei pe care ar fi primit-o drept

mită, susținând că din suma de 5000 euro L.L. a dobândit 3300 euro iar J.D. 1700

euro.

Prin Decizia penală nr. 72

din 18 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat.

Instanța de apel a apreciat

că pedeapsa este corect individualizată, în raport de gravitatea faptei și

persoana inculpatului iar cu referire la confiscarea sumei de 5000 euro de la

inculpat s-a reținut că la dosar nu există probe care să confirme susținerea

acestuia că nu ar fi luat decât 1700 euro, diferența fiind dată inculpatului L.L.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul J.D., care a reiterat criteriile formulate în apel,

solicitând redozarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante și

confiscarea de la acesta doar a sumei de 1700 euro.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte analizând

decizia recurată, atât prin prisma criteriilor formulate de recurent, cât și în

conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Sub aspectul

individualizării pedepsei (critică ce se încadrează în cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că

aceasta este corectă, respectându-se în cauză criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.

Instanța de fond a aplicat

pedepse orientate către minim, pe care le-a contopit și le-a sporit cu 6 luni

închisoare, opțiunea acesteia fiind justificată de numărul mare al

infracțiunilor săvârșite în concurs de inculpat.

În mod temeinic s-a reținut

de instanțe (fond și apel) că nu se justifică o coborâre sub minim a pedepselor

prin reținerea unor circumstanțe atenuante, întrucât acestea nu se regăsesc în

cauză. Dimpotrivă, s-a observat corect că inculpatul a desfășurat o activitate

infracțională în contextul în care făcea parte dintre persoanele care ar fi

trebuit să combată astfel de activități, desfășurându-și activitatea de

subcomisar de poliție la SIPI Prahova, împrejurare ce reclama o fermitate

necesară în combaterea acestui gen de infracțiuni.

În ceea ce privește cea de-a

doua critică formulată de inculpat, vizând cuantumul greșit al sumei confiscate,

Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în cazul de casare

indicat de recurent, adică 385

9

pct. 14, dar nici într-un alt caz de

casare din cele expres și limitativ enumerate în art. 385

9

C. proc.

pen.

Ceea ce se critică privește,

eventual, o eroare de fapt în reținerea sumei primite de inculpat drept mită

dar eroarea de fapt nu poate constitui un caz de casare decât în situația

specială, vizată de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., adică să

conducă la greșita achitare sau condamnare a inculpatului, ceea ce nu este

cazul în speță.

Deși nu poate fi reținută

critica în cadrul special reglementat de art. 385

9

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că ambele instanțe au arătat, cu referire la măsura

confiscării, că împrejurarea susținută de inculpat, în sensul că din suma de

5000 euro acesta nu a luat decât 1700 euro, nu este confirmată de probele

administrate.

Pentru considerentele mai

sus expuse Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul J.D. împotriva Deciziei penale nr. 72

din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 octombrie 2009.