ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2010

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3527 din 27

septembrie 2009, a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva sentinței

civile nr. 1582 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți

în dosarul nr. 1417/63/2009, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

Orșova și Primarul Municipiului Orșova.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul are calitatea de

funcționar public și este salarizat în raport de dispozițiile Legii

nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, O.U.G. nr. 92/2004,

O.G. nr. 2/2006 și O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.

S-a mai reținut că, prin dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, s-a stabilit, în mod generic, compunerea

salariului la care este îndreptățit funcționarul public,

arătându-se că acesta include salariul de bază, sporul de

vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, iar ulterior prin O.U.G. nr. 92/2004

și O.G. nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea succesivă a acestor dispoziții

legale, până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007, act normativ care

nu le-a mai prevăzut.

Având în vedere dispozițiile art. 31

alin. (3) din Legea nr. 188/1999, prin care se stabilește că

salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile

legii privind stabilitatea sistemului viitor de salarizare, precum și

împrejurarea că Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a

drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de

reclamanți fiind fără susținere legală, instanța

de fond a conchis că Legea nr. 188/1999 stabilește numai cadrul

general al salarizării funcționarilor publici, determinarea

concretă a acestor drepturi salariale urmând a fi făcută

ulterior și, pe cale de consecință, reclamantul este în

imposibilitate de a realiza pe calea justiției, o creanță

nedeterminată sau nedeterminabilă, o eventuală cuantificare de

către instanță, reprezentând o nesocotire a prevederilor art.

147 alin. (4) din Constituția României, sens în care s-a pronunțat

și Curtea Constituțională prin decizia nr. 820 din 3 iulie 2008.

Instanța de fond a mai reținut

că în acest sens este și jurisprudența constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, iar în condițiile în

care creanța invocată de reclamant nu este constatată printr-o

hotărâre irevocabilă, acesta nu poate beneficia de protecția

art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO.

Împotriva acestei decizii recurentul a

formulat cerere de revizuire.

Prin cererea de revizuire s-a solicitat

anularea în totalitate a deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, invocându-se contrarietatea

acestei hotărâri cu decizia nr. 862 din 5 martie 2009 pronunțată

de aceeași instanță de judecată în dosarul nr. 1408/101/2009,

prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate

altor funcționari publici.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 5144

din 7 decembrie 2009, a declinat competența de soluționare a cererii

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport

de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reținând că

fiind vorba de contrarietatea dintre două hotărâri pronunțate de

această curte de apel, soluționarea revizuirii revine instanței

supreme.

Cauza a fost înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2010 sub nr.

2911/54/2009.

Asupra cererii de revizuire a deciziei civile

nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, Înalta Curte de Casație

și Justiție reține următoarele:

Art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. admite

revizuirea unei hotărâri judecătorești în următoarele condiții:

„Dacă există hotărâri desăvârșite

potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite în una

și aceeași pricină între aceleași persoane având aceeași

calitate”.

Având ca reper textul legal precitat rezultă

că, în speță nu este îndeplinită condiția ca cele

două decizii - nr. 3527 din 23 septembrie 2009 și nr. 862 din 5

martie 2009-, ambele ale Curții de Apel Craiova, să fi fost

pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla

identitate de elemente - părți, obiect și cauză, ci au fost

date în procese diferite față de persoane diferite.

Față de cele ce preced, în baza

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată

de C.N. împotriva deciziei civile nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de C.N. împotriva deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.