ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția
contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3527 din 27
septembrie 2009, a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva sentinței
civile nr. 1582 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți
în dosarul nr. 1417/63/2009, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului
Orșova și Primarul Municipiului Orșova.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut că reclamantul are calitatea de
funcționar public și este salarizat în raport de dispozițiile Legii
nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, O.U.G. nr. 92/2004,
O.G. nr. 2/2006 și O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.
S-a mai reținut că, prin dispozițiile
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, s-a stabilit, în mod generic, compunerea
salariului la care este îndreptățit funcționarul public,
arătându-se că acesta include salariul de bază, sporul de
vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul
corespunzător treptei de salarizare, iar ulterior prin O.U.G. nr. 92/2004
și O.G. nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea succesivă a acestor dispoziții
legale, până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007, act normativ care
nu le-a mai prevăzut.
Având în vedere dispozițiile art. 31
alin. (3) din Legea nr. 188/1999, prin care se stabilește că
salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile
legii privind stabilitatea sistemului viitor de salarizare, precum și
împrejurarea că Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a
drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de
reclamanți fiind fără susținere legală, instanța
de fond a conchis că Legea nr. 188/1999 stabilește numai cadrul
general al salarizării funcționarilor publici, determinarea
concretă a acestor drepturi salariale urmând a fi făcută
ulterior și, pe cale de consecință, reclamantul este în
imposibilitate de a realiza pe calea justiției, o creanță
nedeterminată sau nedeterminabilă, o eventuală cuantificare de
către instanță, reprezentând o nesocotire a prevederilor art.
147 alin. (4) din Constituția României, sens în care s-a pronunțat
și Curtea Constituțională prin decizia nr. 820 din 3 iulie 2008.
Instanța de fond a mai reținut
că în acest sens este și jurisprudența constantă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, iar în condițiile în
care creanța invocată de reclamant nu este constatată printr-o
hotărâre irevocabilă, acesta nu poate beneficia de protecția
art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO.
Împotriva acestei decizii recurentul a
formulat cerere de revizuire.
Prin cererea de revizuire s-a solicitat
anularea în totalitate a deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, invocându-se contrarietatea
acestei hotărâri cu decizia nr. 862 din 5 martie 2009 pronunțată
de aceeași instanță de judecată în dosarul nr. 1408/101/2009,
prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate
altor funcționari publici.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 5144
din 7 decembrie 2009, a declinat competența de soluționare a cererii
în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport
de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reținând că
fiind vorba de contrarietatea dintre două hotărâri pronunțate de
această curte de apel, soluționarea revizuirii revine instanței
supreme.
Cauza a fost înregistrată la Înalta
Curte de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2010 sub nr.
2911/54/2009.
Asupra cererii de revizuire a deciziei civile
nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, Înalta Curte de Casație
și Justiție reține următoarele:
Art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. admite
revizuirea unei hotărâri judecătorești în următoarele condiții:
„Dacă există hotărâri desăvârșite
potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite în una
și aceeași pricină între aceleași persoane având aceeași
calitate”.
Având ca reper textul legal precitat rezultă
că, în speță nu este îndeplinită condiția ca cele
două decizii - nr. 3527 din 23 septembrie 2009 și nr. 862 din 5
martie 2009-, ambele ale Curții de Apel Craiova, să fi fost
pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla
identitate de elemente - părți, obiect și cauză, ci au fost
date în procese diferite față de persoane diferite.
Față de cele ce preced, în baza
art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și
Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată
de C.N. împotriva deciziei civile nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de C.N. împotriva deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.