ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3527/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 105 a Plenului C.S.M. din 22 ianuarie 2009 a fost respinsă cererea formulată de M.V. privind recunoașterea gradului profesional de judecător de Curtea de Apel, obținut în baza art. 36 și 37 din Legea nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justiție anterior modificării aduse acesteia prin O.U.G. nr. 224/2000. S-a reținut pentru aceasta că în pofida terminologiei utilizate de legiuitor, magistrații asistenți cu o vechime de 4 ani în această funcție obțineau în realitate doar salarizarea unui președinte de tribunal sau a unui judecător de curte de apel cu condiția vechimii de 6 ani și nicidecum funcția respectivă, soluție statuată expres cu ocazia modificării Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 prin O.U.G.

nr. 224/2000. În intența legiutorului este consecventă distincția făcută între numirea magistratului într-o funcție și dobândirea gradului profesional. Faptul că magistrații asistenți fac parte din corpul magistraților nu înseamnă că și simpla îndeplinire a condiției de vechime în funcție le conferă de drept și gradul de judecător de curte de apel. O astfel de interpretare ar conduce la o concluzie absurdă în sensul că în privința procurorilor și judecătorilor care pe lângă vechime trebuie să aibă și o activitate meritorie (cel puțin până la adoptarea Legii nr. 303/2004) li se creează o situație mult mai grea decât a magistraților asistenți. Împotriva acestei hotărâri M.V.

a declarat recurs susținând că prin numirea în funcție sub imperiul legii anterioare a dobândit grad de judecător de curte de apel – acesta fiind un drept câștigat;: că în fapt modificările legislative intervenite ulterior nu pot retroactiva și nu pot fi aplicate magistraților asistenți numiți în condițiile legii anterioare; că jurisprudența Curții Supreme a consacrat principiul egalității în drepturi și cu cea a instanțelor europene. La termenul de judecată din 24 iunie 2009, reprezentantul C.S.M. a invocat excepția necompetenței materiale solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București. Analizând excepția, Curtea o găsește întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată privind C.S.M., hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cum la data formulării cererii reclamanta M.V. nu mai îndeplinea funcția de magistrat asistent, fiind pensionată, - în mod evident dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu-i sunt aplicabile – nefiind vorba despre o hotărâre ce privește drepturile și cariera magistraților. Astfel fiind și având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. (1) C. proc.

civ. – competența de soluționare aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Văzând și dispozițiile art. 158 alin. (3) și 159 pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza privind pe M.V. și C.S.M. spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.