ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3527/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3527/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 105 a Plenului C.S.M. din 22 ianuarie 2009 a fost respinsă cererea formulată de M.V. privind
recunoașterea gradului profesional de judecător de Curtea de Apel, obținut în
baza art. 36 și 37 din Legea nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justiție anterior
modificării aduse acesteia prin O.U.G. nr. 224/2000.
S-a reținut pentru aceasta
că în pofida terminologiei utilizate de legiuitor, magistrații asistenți cu o
vechime de 4 ani în această funcție obțineau în realitate doar salarizarea unui
președinte de tribunal sau a unui judecător de curte de apel cu condiția
vechimii de 6 ani și nicidecum funcția respectivă, soluție statuată expres cu
ocazia modificării Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 prin O.U.G. nr.
224/2000.
În intența legiutorului este
consecventă distincția făcută între numirea magistratului într-o funcție și
dobândirea gradului profesional.
Faptul că magistrații
asistenți fac parte din corpul magistraților nu înseamnă că și simpla
îndeplinire a condiției de vechime în funcție le conferă de drept și gradul de
judecător de curte de apel. O astfel de interpretare ar conduce la o concluzie
absurdă în sensul că în privința procurorilor și judecătorilor care pe lângă
vechime trebuie să aibă și o activitate meritorie (cel puțin până la adoptarea
Legii nr. 303/2004) li se creează o situație mult mai grea decât a
magistraților asistenți.
Împotriva acestei hotărâri M.V.
a declarat recurs susținând că prin numirea în funcție sub imperiul legii
anterioare a dobândit grad de judecător de curte de apel – acesta fiind un
drept câștigat;: că în fapt modificările legislative intervenite ulterior nu
pot retroactiva și nu pot fi aplicate magistraților asistenți numiți în
condițiile legii anterioare; că jurisprudența Curții Supreme a consacrat principiul
egalității în drepturi și cu cea a instanțelor europene.
La termenul de judecată din
24 iunie 2009, reprezentantul C.S.M. a invocat excepția necompetenței materiale
solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.
Analizând excepția, Curtea o
găsește întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 29
alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată privind C.S.M., hotărârile
Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi
atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la
comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal
a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cum la data formulării
cererii reclamanta M.V. nu mai îndeplinea funcția de magistrat asistent, fiind
pensionată, - în mod evident dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
nu-i sunt aplicabile – nefiind vorba despre o hotărâre ce privește drepturile
și cariera magistraților.
Astfel fiind și având în
vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin.
(1) C. proc. civ. – competența de soluționare aparține Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Văzând și dispozițiile art. 158
alin. (3) și 159 pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza privind pe M.V.
și C.S.M. spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 iunie 2009.