ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 920/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, alături de alte cereri

și cererile petentelor P.O.C., P.C. și U.M.E., prin care au solicitat recunoașterea

gradului de judecător de Curte de apel, întrucât la data numirii în funcția de

magistrat asistent, prin Ordinul Președintelui Curții Supreme de Justiție au

dobândit calitatea de magistrați, îndeplinind condițiile prevăzute de lege

pentru acordarea acestui grad, fiind numite în condițiile Legii nr. 303/2004.

Pentru a emite

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că

cererile petentelor, prin care se solicită recunoașterea gradului profesional

de Curte de apel, sunt motivate similar, însă se circumscriu unor situații

distincte, în raport cu normele care erau incidente la data numirii petenților,

sau după caz, pe parcursul exercitării de către aceștia a funcției de magistrat

asistent.

Astfel, Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a reținut că o parte dintre petenți au fost numiți

ori și-au exercitat funcțiile sub imperiul Legii nr. 56/1993, în forma adoptată

inițial, iar în condițiile art. 37 alin. (3), obțineau în realitate doar

salarizarea unui președinte de tribunal, iar termenul de "rang"

utilizat de legiuitor nu se referea la gradul profesional.

S-au invocat în acest

sens și reglementările Legii nr. 92/1991 în forma inițială, precum și în cea

republicată, privind condițiile speciale pentru numirea și avansarea în funcție

a magistraților, potrivit cărora, pentru a fi promovat în funcții superioare,

magistratul trebuia să aibă o activitate meritorie, atestată prin notele

(calificativele) acordate de șefii ierarhici și vechime minimă prevăzută de

lege.

Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a amintit faptul că prin O.U.G. nr. 179/1999 a fost

introdusă conduita promovării pe bază de examen în funcții superioare de

execuție a magistraților care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, fiind

astfel evidentă consecvența legiuitorului în a distinge între numirea

magistratului într-o funcție și conceptul de evoluție profesională,

materializat în dobândirea gradului.

Astfel, dispozițiile

Legii nr. 56/1993 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu consacrau

posibilitatea dobândirii unui astfel de grad profesional de către

magistrații-asistenți, ci doar asimilau magistratul-asistent, ca rang și

salarizare, judecătorului de Curte de apel, asimilare care reprezenta un

atribuit al funcției, organic legată de exercitarea acestei funcții și, ca

atare, valabilă exclusiv pe durata exercitării acesteia.

În ce privește

situația petentelor din cauza de față, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a reținut că acestea au fost numite în funcție ulterior abrogării

Legii nr. 56/1993 cu modificările și completările ulterioare, deci sub imperiul

Legii nr. 303/2004, iar acest act normativ nu cuprinde dispoziții de genul

celor invocate de petente, în sensul ca magistrații asistenți au grad de

judecător de Curte de apel și sunt salarizați ca atare.

Împotriva acestei

soluții, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, au

formulat recurs petentele, care au susținut, în esență, că hotărârea dată de

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii încalcă principiul încrederii

legitime, încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, precum

și dreptul la nediscriminare, solicitând anularea acesteia și obligarea

autorității intimate să le recunoască gradul profesional de judecător de Curte

de apel.

Recursul este

întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză,

recurentele, prin cererile adresate Consiliului Superior al Magistraturii, au

solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de Curte de apel,

care ar fi trebuit să le fie acordat ca urmare a numirii lor în funcția de

magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă făcută mai sus, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 105/2009 prin care a respins ca

neîntemeiate, între altele, și cererile formulate de recurentele din cauza de

față, ignorând dispozițiile art. 43 din Legea nr. 317/2004, republicată.

Astfel, din

conținutul și interpretarea textului art. 43 rezultă că problemele legate de

numirea și evoluția profesională ulterioară a magistraților asistenți de la

Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt de competența Secției pentru

judecători nu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, din prevederile

generale ale Legii nr. 317/2004 republicată, rezultă în mod necontestabil că

Plenul și Secțiile sunt structuri administrative distincte ale consiliului, cu

atribuții și competențe exclusive, care le-au fost conferite de legiuitor în

scopul funcționării legale a Consiliului Superior al Magistraturii.

În cauză este

necontestat că hotărârea recurată este un act administrativ care, ca regulă

generală, este adoptat în baza și în limitele legii, inclusiv în limitele de

competență ale autorității emitente.

Deci, cu alte

cuvinte, competența autorității de a emite actul administrativ, reprezintă

condiția esențială pentru validitatea acelui act administrativ.

Temeiul invocat în

cauză și reținut, implicit, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii -

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată este greșit,

recurentele neavând calitatea de judecător sau procuror, pentru a fi vorba de

cariera sau drepturile judecătorilor și procurorilor, la care se referă

dispozițiile legale precitate.

În concluzie, actul

administrativ atacat în cauză este lovit de nulitate absolută, fiind adoptat de

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu încălcarea dispozițiilor art.

43 din Legea nr. 317/2004, republicată, care conferă Secției pentru judecători

o competență exclusivă în materia numirii și evoluției profesionale a

magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel fiind,

recursurile vor fi admise, hotărârea atacată va fi anulată în ceea ce le

privește pe recurente, urmând ca dosarul să fie trimis la Secția pentru

judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării

competente a cererilor formulate pentru recunoașterea gradului de judecător de

Curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de P.O.C. (fostă J.), P.C. și U.M.E. împotriva Hotărârii nr. 105 din

22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea

nr. 105 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Trimite cauza la

Secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

pentru competentă soluționare a cererilor formulate de recurente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.