ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2573/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

a). Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantele A.A., P.C., M.M.,

R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V.

au solicitat anularea Hotărârii nr. 105 din 22 inauarie 2009 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea cererii

reclamantele au arătat că au calitatea de magistrați, fiind numiți prin Ordinul

Președintelui Curții Supreme de Justiție în condițiile Legii nr. 92/1992 și ale

Legii nr. 56/1993 că potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Legea nr.

92/1992, magistrații asistenți au grad de Curte de Apel.

Au precizat

recurentele că se impune recunoașterea gradului profesional de judecător de

Curte de Apel, întrucât au dobândit gradul profesional corespunzător funcției

exercitate și că jurisprudența instanței comunitare europene a reținut

posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia

s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor

statutare.

Intimatul a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din data

de 10 aprilie 2009, instanța a pus în discuția părților excepția de

necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport de

obiectul acțiunii și calitatea părților.

Prin decizia nr. 2145

din 10 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a disjuns recursul formulat de B.O.A. și a admis excepția de necompetență,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În esență, s-a reținut

că față de împrejurarea că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera

judecătorilor, competența de soluționare aparține Curții de Apel ca instanță competentă

material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată.

b) Sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 3569

din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A.A., B.A.,

C.M., C.F., C.A., C.V., D.M., E.C., F.M., G.G., I.C.A., I.M., I.M.M., L.M., M.V.,

M.A., M.P., M.M., N.G., N.N., P.Ș., P.C., P.L.M., R.M., R.D.C., S.B.T. și V.M.,

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de apel a reținut că reclamantele E.C., I.C.A., L.M., V.M., F.M.,

R.M., M.A., C.F., C.V. și M.V. au fost numite și și-au exercitat funcția sub imperiul

Legii nr. 56/1993, în forma inițială potrivit căreia magistrații asistenți erau

numiți dintre judecători sau procurori cu o vechime în grad de cel puțin 4 ani,

iar după un stagiu de 4 ani în această funcție, ei puteau fi înaintați pe loc la

gradul de președinte de tribunal și după alți doi ani la gradul judecător de Curte

de Apel, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993.

Din interpretarea Legii

nr. 56/1993 și ale Legii nr. 92/1992, termenul de grad utilizat de legiuitor nu

se referă la gradul profesional, acesta raportându-se doar la funcțiile de execuție,

nu și la cele de conducere, după cum prevede expres art. 47 din Legea nr. 92/1992,

iar pe de altă parte nu poate fi vorba nici de obținerea efectivă a funcției de

conducere respective.

S-a apreciat că magistrații

asistenți cu o vechime de 4 ani în funcție, obțineau doar salarizarea echivalentă

funcției de președinte de tribunal, așa cum s-a statuat prin O.U.G nr. 224/2000

prin care a fost modificată Legea nr. 56/1993.

Interpretarea dispozițiilor

legale menționate în sensul că, prin simpla îndeplinire a condiției de vechime,

reclamanților ar trebui să le fi conferit de drept gradul profesional de judecător

de Curte de Apel ar contraveni dispozițiilor legale ce reglementează promovarea

judecătorilor și procurorilor, dispoziții ce impun pe lângă îndeplinirea condiției

cu privire la vechime și condiția unei activități meritorii, precum și susținerea

unui examen.

În ceea ce privește cererea

reclamanților ce au fost numiți magistrați asistenți după modificarea Legii nr.

56/1993 prin OUG nr. 224/2000;

S-a arătat că art. 37

alin. (3) prevede că magistrații asistenți sunt asimilați ca rang și salarizarea

judecătorului de Curte de Apel și sunt numiți dintre judecători și procurori cu

o vechime în magistratură de 4 ani, iar după un stagiu de 3 ani în această funcție

ei pot fi înaintați pe loc în funcția de vicepreședinte de tribunal, iar după alți

3 ani în funcția de președinte de tribunal.

Astfel, potrivit dispozițiilor

legale menționate prin efectul asimilării, magistrații asistenți puteau beneficia

doar de rangul și salarizarea unui judecător de Curte de Apel, fără însă a dobândi

efectiv gradul profesional de judecător de Curte de Apel.

De vreme ce, asimilarea

menționată este reglementată cu caracter de excepție, efectele fiind expres prevăzute,

ele nu pot fi extinse și la dobândirea gradului profesional de judecător de Curte

de Apel.

În ceea ce privește situația

reclamantelor G.G. și C.A., înaintate pe loc în gradul de judecător de Curte de

Apel conform art. 37 alin. (2) din Legea nr. 56/1993, anterior modificării aduse

prin O.U.G .nr. 224/2000, sunt aplicabile dispozițiile art. II al ordonanței, în

sensul că magistrații asistenți aflați în această situație sunt asimilați ca rang

de salarizare funcției de președinte de tribunal.

Cu privire la situația

magistraților asistenți I.M.M., D.M., acestea au îndeplinit funcția de judecător

sau procuror anterior numirii în funcția de magistrați asistenți, însă, această

funcție a fost exercitată în cadrul judecătoriei, fără a dobândi gradul profesional

de judecător de Curte de Apel în condițiile Legii nr. 92/1992.

Au fost eliberate din

funcția de judecător și numite în funcția de magistrați asistenți în temeiul Legii

nr. 56/1993, acest act normativ neputând constitui motiv pentru dobândirea de către

reclamante a gradului profesional de judecător de Curte de Apel,

Reclamanta N.G.E. a îndeplinit

anterior numirii ca magistrat asistent funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, însă la momentul depunerii cererii de recunoaștere a

gradului profesional nu mai ocupa această funcție.

Numai în măsura în care

aceasta era judecător sau procuror în funcție i se putea recunoaște gradul profesional

dobândit anterior.

Cât privește jurisprudența

anterioară a Înaltei Curte de Casație și Justiție, reflectată în deciziile atașate

cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a reținut că acestea constituie decizii

de speță, ce nu produc efecte juridice, decât pentru părțile din proces.

Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M.,

C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V..

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece

potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, magistrații asistenți fac parte

din corpul magistraților.

Au precizat recurentele

că modificările legislative ulterioare nu pot retroactiva, în sensul de a se aplica

și magistraților asistenți numiți în condițiile Legii nr. 56/1993 și nr. 92/1992,

întrucât s-ar încălca principiul încrederii legitime și s-ar aduce atingere carierei

profesionale a magistraților asistenți.

S-a invocat practica anterioară

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și nesocotirea jurisprudenței Convenției

Europene a Drepturilor Omului privind art. 14 și 6 din Convenție.

b)Întâmpinarea formulată

Prin întâmpinare, Consiliul

Superior al magistraturii a solicitat respingerea recursului.

Cu privire la magistrații

asistenți numiți în funcție în baza Legii nr. 56/1993 s-a precizat că simpla îndeplinire

a condiției de vechime nu conferă acestora gradul profesional de judecător de Curte

de apel, deoarece pentru a promova într-o funcție superioară, magistratul trebuia

să îndeplinească mai multe condiții, respectiv activitate meritorie, atestată prin

calificativele acordate de șefii ierarhici precum și o vechime minimă expres prevăzută

de lege.

Referitor la magistrații

asistenți numiți după modificarea Legii nr. 56/1993, s-a precizat că prin efectul

asimilării, aceștia pot beneficia numai de rangul și salarizarea unui judecător

de curte de apel, fără a se dobândi gradul profesional de judecător de curte de

apel.

În ceea ce privește pe

recurentele I.M.M. și D.M., s-a susținut că acestea au îndeplinit anterior funcția

de judecător la judecătorie, fără a promova în gradul profesional de judecător de

curte de apel.

c) Examinarea motivelor

de recurs

În baza art. 304

1

C. proc. civ., se va proceda la examinarea cauzei sub toate aspectele.

Prin Hotărârea nr. 105

din 22 ianuarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile

recurentelor de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel.

Recurentele îndeplineau

funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 30

alin. (4) din Legea nr. 317/2004 competențele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

și ale secțiilor acestuia se exercită, cu privire la cariera judecătorilor și procurorilor,

cu respectarea Legii nr. 303/2004 și nr. 304/2004.

În baza art. 35 din Legea

nr. 317/2004 , Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercită atribuții referitoare

la cariera judecătorilor și procurorilor, având competența să propună numirea și

eliberarea din funcție a procurorilor și judecătorilor, precum și să dispună promovarea

acestora.

Pentru numirea și promovarea

magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a prevăzut în

art. 43 din aceeași lege competența secției pentru judecători a Consiliului Superior

al Magistraturii.

Diferențierea competențelor

exercitate de către autoritatea intimată în plen sau prin secția pentru judecători

este o consecință a statutului juridic reglementat în mod distinct pentru cele două

categorii profesionale, avându-se în vedere că, judecătorii și procurorii, care

au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României, spre deosebire

de magistrații-asistenți, care sunt numiți și promovați în funcție de Consiliul

Superior al Magistraturii, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) și art. 66

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În raport de prevederile

legale enunțate și având în vedere funcția ocupată de recurente se constată că autoritatea

intimată s-a pronunțat prin hotărârea supusă analizei judiciare cu încălcarea normelor

de competență cuprinse în Legea nr. 317/2004, care reglementează în mod distinct

atribuțiile Plenului și cele ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Hotărârea nr. 105 din

22 ianuarie 2009, nu vizează cariera judecătorilor și procurorilor, având ca obiect

cererile magistraților-asistenți de recunoaștere a gradului profesional de judecător

de curte de apel , pentru care era competentă să se pronunțe Secția pentru judecători

a Consiliului Superior al Magistraturii.

În aceste condiții, se

constată că forma în care a fost adoptată hotărârea contestată nu corespunde atribuțiilor

conferite de lege autorității intimate cu privire la cariera magistraților –asistenți

de la Înalta Curte de Casație și Justiție .

Necompetența autorității

emitente a hotărârii deduse judecății reprezintă un viciu de procedură de ordine

publică și sancționarea cu anularea actului, întrucât reprezintă o formalitate substanțială,

care influențează atât procesul de adoptare a deciziei, cât și garanțiile procedurale

pentru cei interesați.

d) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite și se va

modifica sentința primei instanțe, în sensul că se va anula Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i privește pe

recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T.,

I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V. împotriva sentinței nr. 3569 din 27 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată.

Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i privește pe recurenți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.