ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2573/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță a). Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V. au solicitat anularea Hotărârii nr. 105 din 22 inauarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În motivarea cererii reclamantele au arătat că au calitatea de magistrați, fiind numiți prin Ordinul Președintelui Curții Supreme de Justiție în condițiile Legii nr. 92/1992 și ale Legii nr. 56/1993 că potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, magistrații asistenți au grad de Curte de Apel.

Au precizat recurentele că se impune recunoașterea gradului profesional de judecător de Curte de Apel, întrucât au dobândit gradul profesional corespunzător funcției exercitate și că jurisprudența instanței comunitare europene a reținut posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor statutare. Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. La termenul din data de 10 aprilie 2009, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport de obiectul acțiunii și calitatea părților. Prin decizia nr. 2145 din 10 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a disjuns recursul formulat de B.O.A.

și a admis excepția de necompetență, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În esență, s-a reținut că față de împrejurarea că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor, competența de soluționare aparține Curții de Apel ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată. b) Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 3569 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A.A., B.A., C.M., C.F., C.A., C.V., D.M., E.C., F.M., G.G., I.C.A., I.M., I.M.M., L.M., M.V., M.A., M.P., M.M., N.G., N.N., P.Ș., P.C., P.L.M., R.M., R.D.C., S.B.T.

și V.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că reclamantele E.C., I.C.A., L.M., V.M., F.M., R.M., M.A., C.F., C.V. și M.V. au fost numite și și-au exercitat funcția sub imperiul Legii nr. 56/1993, în forma inițială potrivit căreia magistrații asistenți erau numiți dintre judecători sau procurori cu o vechime în grad de cel puțin 4 ani, iar după un stagiu de 4 ani în această funcție, ei puteau fi înaintați pe loc la gradul de președinte de tribunal și după alți doi ani la gradul judecător de Curte de Apel, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993.

Din interpretarea Legii nr. 56/1993 și ale Legii nr. 92/1992, termenul de grad utilizat de legiuitor nu se referă la gradul profesional, acesta raportându-se doar la funcțiile de execuție, nu și la cele de conducere, după cum prevede expres art. 47 din Legea nr. 92/1992, iar pe de altă parte nu poate fi vorba nici de obținerea efectivă a funcției de conducere respective. S-a apreciat că magistrații asistenți cu o vechime de 4 ani în funcție, obțineau doar salarizarea echivalentă funcției de președinte de tribunal, așa cum s-a statuat prin O.U.G nr. 224/2000 prin care a fost modificată Legea nr. 56/1993.

Interpretarea dispozițiilor legale menționate în sensul că, prin simpla îndeplinire a condiției de vechime, reclamanților ar trebui să le fi conferit de drept gradul profesional de judecător de Curte de Apel ar contraveni dispozițiilor legale ce reglementează promovarea judecătorilor și procurorilor, dispoziții ce impun pe lângă îndeplinirea condiției cu privire la vechime și condiția unei activități meritorii, precum și susținerea unui examen. În ceea ce privește cererea reclamanților ce au fost numiți magistrați asistenți după modificarea Legii nr. 56/1993 prin OUG nr. 224/2000; S-a arătat că art. 37 alin. (3) prevede că magistrații asistenți sunt asimilați ca rang și salarizarea judecătorului de Curte de Apel și sunt numiți dintre judecători și procurori cu o vechime în magistratură de 4 ani, iar după un stagiu de 3 ani în această funcție ei pot fi înaintați pe loc în funcția de vicepreședinte de tribunal, iar după alți 3 ani în funcția de președinte de tribunal.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate prin efectul asimilării, magistrații asistenți puteau beneficia doar de rangul și salarizarea unui judecător de Curte de Apel, fără însă a dobândi efectiv gradul profesional de judecător de Curte de Apel. De vreme ce, asimilarea menționată este reglementată cu caracter de excepție, efectele fiind expres prevăzute, ele nu pot fi extinse și la dobândirea gradului profesional de judecător de Curte de Apel. În ceea ce privește situația reclamantelor G.G. și C.A., înaintate pe loc în gradul de judecător de Curte de Apel conform art. 37 alin. (2) din Legea nr. 56/1993, anterior modificării aduse prin O.U.G .nr. 224/2000, sunt aplicabile dispozițiile art. II al ordonanței, în sensul că magistrații asistenți aflați în această situație sunt asimilați ca rang de salarizare funcției de președinte de tribunal.

Cu privire la situația magistraților asistenți I.M.M., D.M., acestea au îndeplinit funcția de judecător sau procuror anterior numirii în funcția de magistrați asistenți, însă, această funcție a fost exercitată în cadrul judecătoriei, fără a dobândi gradul profesional de judecător de Curte de Apel în condițiile Legii nr. 92/1992. Au fost eliberate din funcția de judecător și numite în funcția de magistrați asistenți în temeiul Legii nr. 56/1993, acest act normativ neputând constitui motiv pentru dobândirea de către reclamante a gradului profesional de judecător de Curte de Apel, Reclamanta N.G.E. a îndeplinit anterior numirii ca magistrat asistent funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, însă la momentul depunerii cererii de recunoaștere a gradului profesional nu mai ocupa această funcție.

Numai în măsura în care aceasta era judecător sau procuror în funcție i se putea recunoaște gradul profesional dobândit anterior. Cât privește jurisprudența anterioară a Înaltei Curte de Casație și Justiție, reflectată în deciziile atașate cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a reținut că acestea constituie decizii de speță, ce nu produc efecte juridice, decât pentru părțile din proces. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V.. a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, magistrații asistenți fac parte din corpul magistraților.

Au precizat recurentele că modificările legislative ulterioare nu pot retroactiva, în sensul de a se aplica și magistraților asistenți numiți în condițiile Legii nr. 56/1993 și nr. 92/1992, întrucât s-ar încălca principiul încrederii legitime și s-ar aduce atingere carierei profesionale a magistraților asistenți. S-a invocat practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și nesocotirea jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului privind art. 14 și 6 din Convenție. b)Întâmpinarea formulată Prin întâmpinare, Consiliul Superior al magistraturii a solicitat respingerea recursului.

Cu privire la magistrații asistenți numiți în funcție în baza Legii nr. 56/1993 s-a precizat că simpla îndeplinire a condiției de vechime nu conferă acestora gradul profesional de judecător de Curte de apel, deoarece pentru a promova într-o funcție superioară, magistratul trebuia să îndeplinească mai multe condiții, respectiv activitate meritorie, atestată prin calificativele acordate de șefii ierarhici precum și o vechime minimă expres prevăzută de lege. Referitor la magistrații asistenți numiți după modificarea Legii nr. 56/1993, s-a precizat că prin efectul asimilării, aceștia pot beneficia numai de rangul și salarizarea unui judecător de curte de apel, fără a se dobândi gradul profesional de judecător de curte de apel.

În ceea ce privește pe recurentele I.M.M. și D.M., s-a susținut că acestea au îndeplinit anterior funcția de judecător la judecătorie, fără a promova în gradul profesional de judecător de curte de apel. c) Examinarea motivelor de recurs În baza art. 304 1 C. proc. civ., se va proceda la examinarea cauzei sub toate aspectele. Prin Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile recurentelor de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel. Recurentele îndeplineau funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 competențele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia se exercită, cu privire la cariera judecătorilor și procurorilor, cu respectarea Legii nr. 303/2004 și nr. 304/2004.

În baza art. 35 din Legea nr. 317/2004 , Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercită atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, având competența să propună numirea și eliberarea din funcție a procurorilor și judecătorilor, precum și să dispună promovarea acestora. Pentru numirea și promovarea magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a prevăzut în art. 43 din aceeași lege competența secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Diferențierea competențelor exercitate de către autoritatea intimată în plen sau prin secția pentru judecători este o consecință a statutului juridic reglementat în mod distinct pentru cele două categorii profesionale, avându-se în vedere că, judecătorii și procurorii, care au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României, spre deosebire de magistrații-asistenți, care sunt numiți și promovați în funcție de Consiliul Superior al Magistraturii, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) și art. 66 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată. În raport de prevederile legale enunțate și având în vedere funcția ocupată de recurente se constată că autoritatea intimată s-a pronunțat prin hotărârea supusă analizei judiciare cu încălcarea normelor de competență cuprinse în Legea nr. 317/2004, care reglementează în mod distinct atribuțiile Plenului și cele ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009, nu vizează cariera judecătorilor și procurorilor, având ca obiect cererile magistraților-asistenți de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel , pentru care era competentă să se pronunțe Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În aceste condiții, se constată că forma în care a fost adoptată hotărârea contestată nu corespunde atribuțiilor conferite de lege autorității intimate cu privire la cariera magistraților –asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție . Necompetența autorității emitente a hotărârii deduse judecății reprezintă un viciu de procedură de ordine publică și sancționarea cu anularea actului, întrucât reprezintă o formalitate substanțială, care influențează atât procesul de adoptare a deciziei, cât și garanțiile procedurale pentru cei interesați.

d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite și se va modifica sentința primei instanțe, în sensul că se va anula Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i privește pe recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. și C.V. împotriva sentinței nr. 3569 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată. Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i privește pe recurenți. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.