ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3211/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 17 martie 2011, pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat dosarul privind pe reclamanta P.O.C. în contradictoriu cu C.S.M., ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 222 din 18 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 7346/1/2010. Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.O.C. în contradictoriu cu C.S.M. s-a solicitat anularea: - Hotărârii nr. 583 din 01 iulie 2010 a Plenului C.M.

(prin care a fost respinsă contestația sa împotriva Hotărârii nr. 396 din 08 aprilie 2010) precum și a; - Hotărârii nr. 396 din 08 aprilie 2010 a Secției pentru Judecători a Consiliului prin care a fost respinsă cererea sa de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, și obligarea autorității publice pârâte să emită o hotărâre prin care să i se recunoască gradul profesional de judecător de curte de apel. În motivarea acțiunii s-a susținut, în esență, că s-a ajuns la situația ca, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție să existe trei categorii de magistrați asistenți, deși atribuțiile acestora sunt aceleași indiferent de locul în care funcționează și de momentul la care au dobândit calitatea de magistrat asistent.

Astfel, există magistrați asistenți care au grad de judecător de curte de apel ca urmare a recunoașterii acestui grad de către C.S.M., există magistrați asistenți care fac parte din corpul magistraților întrucât la data numirii acestora în funcție potrivit Legii nr. 56/1993, în vigoare la acea dată, și există magistrați asistenți numiți după apariția Legii nr. 303/2004, în cuprinsul căreia nu se mai menționează expres ca magistrații asistenți fac parte din corpul magistraților, dar in mod implicit rezultă această apartenență întrucât atunci când se face vorbire de drepturile sau obligațiile magistraților asistenți, legea face trimitere la drepturile și obligațiile judecătorilor și procurorilor, adică ale magistraților.

Existența acestei situații anterior expuse conduce la concluzia că avem de-a face cu o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi, nefiind permisă aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte de drept aflate într-o situație identică. În același context s-a invocat și existenta unei discriminări nejustificate în cadrul corpului de magistrați asistenți așa cum este evidențiata în practica C.E.D.O., care a reținut ca „o distincție este discriminatorie daca aceasta nu are o justificare obiectiva si rezonabila, adică daca ea nu urmărește un scop legitim sau daca nu exista un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat”.

A mai apreciat reclamanta că prin respingerea acțiunii inițiale si ulterior prin respingerea contestației au fost încălcate unele principii și drepturi, și anume: principiul încrederii legitime, principiul constituțional al egalității în drepturi, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. și principiul prevalentei normelor prevăzute în tratatele și convențiile ratificate de S.R., consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție. Pârâtul C.S.M. a formulat întâmpinare prin care, în principal a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare și prin urmare respingerea acțiunii formulate, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice.

Prin sentința civilă nr. 6689 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de autoritatea publică pârâtă C.S.M. A respins acțiunea formulată de reclamanta P.O.C., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de autoritatea publică pârâtă, s-a constatat că obiectul cererii formulată de reclamantă se referă la solicitarea acesteia de recunoaștere a gradului de judecător de curte de apel. Or, reclamanta a formulat o asemenea solicitare, inițial la autoritatea administrativă competentă, C.S.M., care a fost soluționată prin Hotărârea nr. 396 din 08 aprilie 2010, adoptată de secția pentru Judecători a acestui Consiliu, cererea fiind respinsă.

Împotriva acestei prime hotărâri, reclamanta a formulat plângere administrativă (contestație), care i-a fost soluționată prin hotărârea nr. 583 din 01 iulie 2010 adoptată de Plenul C.S.M. Astfel fiind, rezultă că, reclamanta a epuizat căile de atac reglementate în procedura administrativă de Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., rămânându-i la dispoziție exclusiv calea procedurii jurisdicționale în fața instanței de contencios administrativ, excepția invocată de C.S.M., fiind deci neîntemeiată. 2. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a constatat că demersul judiciar al reclamantei are ca scop recunoașterea în favoarea sa a gradului de judecător de curte de apel, invocându-se, în esență, că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 56/1993 prevedeau în mod expres că magistrații asistenți făceau parte din corpul magistraților, care erau asimilați din punct de vedere al rangului și drepturilor salariale cu judecătorii de la curtea de apel.

În cauză este necontestat că, reclamanta a fost numită în funcția de magistrat asistent după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel că, dispozițiile acestei legi sunt pe deplin aplicabile, iar referirile la legislația anterioară sunt lipsite de temei. Este adevărat că, reglementările referitoare la statutul (drepturile, obligațiile, incompatibilitățile, etc.) magistraților asistenți (Cap. 7), se regăsesc în Titlul II al legii intitulat ”Cariera judecătorilor și procurorilor”. Din ansamblul reglementărilor Titlului II al Legii nr. 303/2004 rezultă însă că, doar judecătorii și procurorii numiți în funcție de Președintele României au acces la promovarea în grade profesionale, la tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, și respectiv parchetele de pe lângă aceste instanțe.

În privința magistraților asistenți, legiuitorul a înțeles ca evoluția profesională a acestora să se circumscrie coordonatelor reglementate strict la dispozițiile art. 66 și 67 din Legea nr. 303/2004, respectiv promovarea din gradul III în gradul II și respectiv în gradul I, precum și promovarea ca magistrat - asistent șef și respectiv prim magistrat - asistent. Or, în cauză, a reținut prima instanță, reclamanta nu a fost numită niciodată ca judecător sau procuror astfel că, nu poate avea acces pe o cale ocolită, la un grad profesional care poate fi atribuit exclusiv procurorilor și judecătorilor. Este adevărat că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a obligat C.S.M.

să recunoască gradul profesional al unor foști magistrați asistenți, însă, este vorba de situații necomparabile, din moment ce, respectivii magistrați asistenți fuseseră numiți anterior ca judecător/procuror de președintele României, iar la data solicitării gradului reveniseră în activitatea de judecător. Pe de altă parte, a mai constatat instanța de fond că în cauză nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în drepturi și nici a principiului nediscriminării, fiind vorba de situații diferite și necomparabile, magistrații - asistenți reprezentând o categorie profesională distinctă de cea a judecătorilor și procurorilor, cu reglementări judiciare proprii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.O.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Prin criticile subsumate motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă susține, în esență, următoarele: 1. Împrejurarea, potrivit căreia, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, există trei categorii de magistrați-asistenți, deși atribuțiile acestora sunt avelași, indiferente de locul în care funcționează și de momentul la care au dobândit această calitate, conduce la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi și la existența unei evidente discriminări nejustificate în rândul acestei categorii profesionale. În acest sens, arată recurenta că instanța de fond nu a corelat dispozițiile legale incidente cauzei și din perspectiva succesiunii în timp a legilor care au reglementat statutul magistratului-asistent.

O interpretare corectă ar fi dus la concluzia că legiuitorul a înțeles să includă magistrații-asistenți în corpul magistraților, alături de judecători și procurori. Susține că, atâta vreme cât prevederile Legii nr. 303/2004, prin art. 66, menționează că dispozițiile privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor se aplică în mod corespunzător și magistraților – asistenți, coroborat cu prevederile referitoare la salarizare, potrivit cărora magistrații-asistenți sunt asimilați din acest punct de vedere judecătorilor cu grad de curte de apel, se impune recunoașterea gradului de judecător de curte de apel.

2. Printr-un alt set de critici formulate este invocată încălcarea celor 4 principii indicate și prin acțiunea introductivă de instanță, precum și practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii cererilor de recunoaștere a gradului profesional de judecător de Curte de apel a magistratului-asistent, astfel încât, susține recurenta-reclamantă că trebuie să i se aplice un tratament juridic similar ca și celorlalte subiecte de drept aflate în situații juridice similare, altfel diferența de tratament devenind discriminatorie în sensul art. 14 din C.E.D.O. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții pentru situații identice, cum este cazul în speță.

Intimatul-pârât C.S.M. a depus întâmpinare la recursul formulat, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente cauzei, constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează. 1. Instanța de fond a apreciat în mod judicios că prin efectul asimilării magistraților, ca rang și salarizare, judecătorului de Curte de apel, prin Legea nr. 56/1993 și ulterior, doar ca salarizare, prin Legea nr. 303/2004 aceștia nu au dobândit ope legis gradul profesional de judecător de Curte de apel.

Recurenta-reclamantă a fost numită magistrat-asistent în temeiul Legii nr. 303/2004, ulterior abrogării Legii nr. 56/1993, astfel încât demersul său judiciar nu poate fi analizat decât în limitele reglementărilor legale în vigoare la momentul dobândirii statutului de magistrat – asistent. Legislația anterioară nu poate fi luată în considerare sub aspectul producerii de efecte juridice în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, având în vedere că legea civilă nu ultraactivează și deci, nu se poate aplica prin analogie la alte situații juridice ivite după abrogarea acesteia.

Din această perspectivă, se constată că la momentul la care recurenta-reclamantă a dobândit statutul de magistrat-asistent, respectiv la data de 20 noiembrie 2006, îi erau aplicabile dispozițiile art. 66 și urm. din Legea nr. 303/2004, care au înțeles să reglementeze distinct statutul magistraților – asistenți, creându-le o situație juridică diferită de aceea a judecătorilor și procurorilor sub aspectul posibilităților de promovare pe funcție și grad. Mai mult decât atât, la data de numirii în funcția de magistrat-asistent a recurentei P.O.C., fuseseră abrogate prin O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, dispozițiile din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora magistratul-asistent gradul III este asimilat ca salarizare judecătorului cu grad de curte de apel.

Astfel, prin noul act normativ de reglementare a indemnizării, magistratul-asistent gradul III, a fost asimiliat din acest punct de vedere cu judecătorul - președinte de secție de tribunal, cu un coeficient de salarizare mai mic decât cel al unul judecător de curte de apel. Prin urmare, în contextul reglementărilor legale, în vigoare la momentul numirii în funcția de magistrat-asistent a recurentei, atât în ceea ce privește statutul profesional și juridic al magistratului-asistent, cât și din perspectiva modului de salarizare, susținerea reclamantei că este îndreptățită să i se recunoască gradul de judecător de curte de apel nu are suport probator în realitatea faptică și nici temei legal.

2. Răspunzând celorlalte critici formulate prin cererea de recurs, referitoare la încălcarea unor principii constituționale sau consacrate de C.E.D.O., precum și a principiului nediscriminării, Înalta Curte reține netemeinicia acestora pentru următoarele argumente: Prin nerecunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, în condițiile în care legislația incidentă nu permite acest lucru, recurenta nu se poate prevala de faptul că i s-au încălcat anumite drepturi printre care și cel al încrederii ori speranței legitime în a dobândi sau a fi dobândit eo ipso gradul profesional de judecător de Curte de apel.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a precizat mai sus, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, în condițiile pretinse de recurenta-reclamantă (fără a mai fi necesar să îndeplinească, pe lângă vechime, și celelalte condiții, ultima fiind cea a susținerii unui examen), ar conduce inevitabil la concluzia absurdă că judecătorilor și procurorilor li s-ar crea ope legis, în mod aprioric, o situație mai grea decât magistraților asistenți În ceea ce privește așa zisa discriminare a recurentei în raport cu magistrații asistenți cărora li s-a recunoscut prin decizii irevocabile ale Înaltei Curți, gradul profesional de judecător de Curte de apel, se constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut că nu se pune problema unui tratament juridic diferențiat pentru recurentă, deoarece nu ne aflăm în situații juridice similare, fiecare speță în parte vizând situații distincte, personale, în care s-au regăsit acei magistrați asistenți.

Cu alte cuvinte, nu există identitate sau similitudine între situația acestora și cea a recurentei-reclamante. Dimpotrivă, dacă s-ar recunoaște recurentei-reclamante gradul profesional pretins, s-ar crea o evidentă diferență de tratament, discriminatorie în raport cu întregul corp de magistrați din România, cărora nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional, de această dată fiind clar încălcat principiul legalității.

Mai mult decât atât, practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost unitară în sensul că s-au respins și acțiunile privind recunoașterea gradului de judecător de curte de apel formulate de magistrații-asistenți care au fost numiți în funcție în temeiul Legii nr. 92/1992 și a Legii nr. 56/1993, reținându-se că „prin efectul asimilării magistraților, ca rang și salarizare, judecătorului de Curte de apel, aceștia nu au dobândit ope legis gradul profesional de judecător de Curte de apel” (Decizia nr. 3045/2011, Decizia nr. 4671/2011). Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se apreciază ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.O.C., împotriva sentinței civile nr. 6689 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2012.