ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea nr. 583 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii s-a respins contestația formulată de P.C., U.M.E. și

P.(fostă J.)O.C., magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție,

împotriva Hotărârilor nr. 396, 397 și 398/2010 ale Secției pentru judecători ale

Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel Plenul C.S.M. a reținut

următoarele considerente:

In ceea ce privește motivul de necompetență a Secției

pentru judecători de a soluționa cererile, Plenul a considerat că acesta nu mai

poate fi pus în discuție atât timp cât, urmare a Deciziei nr. 192/2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au

fost admise recursurile formulate împotriva Hotărârii nr. 105/2009 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-au soluționat cererile unor

magistrați asistenți de recunoaștere a gradului profesional de judecător de

curte de apel și s-a dispus anularea acestei hotărâri, reținându-se că a fost

pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora

numirea și evoluția profesională a magistraților asistenți este de competența

Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe fond, Plenul a reținut că la soluționarea acestor

cereri Secția pentru judecători a avut în vedere considerentele Hotărârii nr. 105/2009

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că, în esență,

magistrații puteau beneficia doar de salarizarea unui judecător de curte de

apel, deci de efectele gradului profesional de judecător de curte de apel, fără

a dobândi însuși acest grad profesional, indiferent de forma Legii nr. 56/1993

a Curții Supreme de Justiție, în vigoare la momentul numirii.

S-a reținut că solicitantele au fost numite sub

imperiul Legii nr. 303/2004 care a abrogat Legea nr. 56/1993, iar noua lege nu

mai cuprindea dispozițiile invocate, referitoare la gradul și salarizarea

magistraților asistenți, situație în care Secția a apreciat că cererile sunt

vădit neîntemeiate.

În acest context, Plenul a apreciat că nu sunt

pertinente argumentele solicitantelor în sensul că Legea nr. 303/2004, în forma

inițială, cuprindea dispoziții de genul celor prevăzute de Legea nr. 56/1993,

referitoare la apartenența magistraților asistenți la corpul magistraților, mai

ales că doamna P.C. a fost numită în funcția de magistrat asistent la data de

15 noiembrie 2007, deci sub incidența Legii nr. 303/2004 în forma republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că datorită

modificărilor intervenite prin Legea nr. 303/2004, în cadrul Înaltei Curți de

Casație si Justiție există trei categorii de magistrați asistenți, cu aceleași

atribuții indiferent de locul in care funcționează si de momentul la care au

dobândit calitatea de magistrat asistent.

Astfel exista magistrați asistenți care au grad de

judecător de curte de apel ca urmare a recunoașterii acestui grad de către

Consiliul Superior al Magistraturii, există magistrați asistenți care fac parte

din corpul magistraților întrucât la data numirii acestora in funcție, potrivit

Legii nr. 56/1993, in vigoare la acea data, art. 36 preciza că magistrații

asistenți fac parte din corpul magistraților si exista magistrați asistenți

numiți după apariția Legii nr. 303/2004, în cuprinsul căreia nu se mai

menționează expres că magistrații asistenți fac parte din corpul magistraților,

dar în mod implicit rezultă această apartenență întrucât atunci când se face

vorbire de drepturile sau obligațiile magistraților asistenți, legea face

trimitere la drepturile si obligațiile judecătorilor si procurorilor, adică ale

magistraților.

Existenta acestor situații expuse anterior conduce la

concluzia ca avem de-a face cu o încălcare a principiului constituțional al

egalității in drepturi, nefiind permisa aplicarea unui tratament juridic

diferit unor subiecte de drept aflate intr-o situație identica.

In același context este evidentă si existenta unei

discriminări nejustificate în cadrul corpului de magistrați asistenți așa cum

este evidențiata în practica CEDO, care a reținut ca "o distincție este

discriminatorie daca aceasta nu are o justificare obiectivă si rezonabila,

adică daca ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu exista un raport

rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat".

Existenta acestor distincții astfel cum au fost

menționate anterior este in contradicție cu jurisprudența CEDO, care a reținut

posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia

s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor

statutare (hotărârea curții din 19 martie 1975-cni/a Gillet Comisia 28/74).

Faptul ca magistrații asistenți fac parte din corpul

magistraților si pe cale de consecința trebuie să beneficieze de toate

drepturile conferite de apartenența la acest corp, inclusiv de a li se

recunoaște gradul de judecător de curte de apel așa după cum a fost inițial

prevăzut, este consfințit de către Consiliul Superior al Magistraturii,

întrucât în anul 2009 a hotărât excluderea din magistratura a unui magistrat

asistent, ceea ce impune concluzia că, daca acesta nu ar fi aparținut corpului

magistraților nu ar fi putut dispune excluderea, deoarece nu poți sa excluzi o

persoana dintr-o structura din care nu face parte.

Un alt argument relevant care confirma susținerea că

magistrații asistenți fac parte din corpul magistraților, este oferit de una

dintre cele mai importante legi ce reglementează activitatea justiției romane

si anume Codul de procedura penala, care la titlul

II

referitor

Ia competenta după materie si după calitatea persoanei, prevede la art. 29, pct.

1, lit. f), că Înalta Curte de Casație si Justiție judeca in prima instanța

"infracțiunile săvârșite de judecătorii si magistrații asistenți de la Înalta

Curte de Casație si Justiție si de judecătorii de la curțile de apel".

Recurenta a mai susținut că prin respingerea cererii

inițiale si ulterior prin respingerea contestației au fost încălcate unele

principii si drepturi, astfel:

Principiul încrederii

legitime.

A considera ca magistrații numiți sub imperiul Legii

nr. 303/2004 nu pot beneficia de aceleași condiții si drepturi ar duce la

încălcarea principiului încrederii legitime, iar nerecunoașterea gradului ar

aduce atingere carierei profesionale si dreptului la munca, prin restrângerea

exercițiului acestui drept, in condițiile in care in acest moment sunt in

funcție la diferite instanțe, inclusiv la Înalta Curte de Casație si Justiție,

judecători care anterior numirii in funcție au îndeplinit funcția de magistrat

asistent si cărora le-a fost recunoscut gradul de judecător.

Principiul constituțional al egalității în drepturi.

Acest principiu se traduce prin reglementarea si

aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate in

situații juridice similare.

În acest sens, față de practica anterioara,

consacrata în soluții de recunoaștere a gradului de judecător, o alta soluție

ar echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudența (practica

contradictorie), ceea ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art.14 din

Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Este un drept subiectiv substanțial care nu are o

existență independentă în sistemul de protecție europeana a drepturilor si

libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi

invocat decât prin raportare la acesta, dar poate apărea autonom in situația în

care, intr-un anumit moment este posibil ca el sa fie încălcat, fără a se

constata si o încălcare a drepturilor în legătura cu care a fost invocat.

Constatarea încălcării acestor dispoziții se poate face, insa, numai in

legătura cu un alt drept aparat de Convenție.

Principiul prevalentei normelor prevăzute in

tratatele si convențiile

ratificate de

statul roman, consacrat de art. 20, alin. (2) din Constituție care impune

adoptarea unei hotărâri de recunoaștere a

gradului profesional dobândit.

Prin întâmpinarea formulată la data de 6 ianuarie

2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de

necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa

prezentul recurs.

Analizând excepția de necompetență materială

invocată, Înalta Curte o găsește întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 R, hotărârile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii,

privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu

recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare, la

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În cauza prezentă, obiectul litigiului îl constituie

recursul declarat împotriva hotărârii nr. 583 din 1 iulie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestația

formulată de P.C., U.M.E. și P. (fostă J.) O.C., magistrați asistenți la Înalta

Curte de Casație și Justiție, împotriva Hotărârilor nr. 396, 397 și 398/2010

ale Secției pentru judecători ale Consiliului Superior al Magistraturii, ca

neîntemeiate.

După cum se observă, hotărârea atacată nu se referă

la cariera și drepturile judecătorilor.

Față de situația de fapt reținută în cauză, respectiv

împrejurarea că hotărârea nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor,

competența de soluționare aparține curții de apel ca instanță competentă

material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 R, legea cadru ce

reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ.

În consecință, având în vedere cele reținute mai sus,

în baza art. 158 C. proc. civ., cauza va fi trimisă Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța competentă

material să soluționeze cauza dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția formulată de Consiliul Superior al

Magistraturii, privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie

2011.