ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată,
la data de 17 februarie 2006, în dosarul nr. 424/2006 al Judecătoriei Dej,
reclamanții M.M. și M.L. i-au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA
Cluj-Napoca și SC P. SRL Dej, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță
președințială să dispună evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Dej,
județul Cluj, compus din spații comerciale, frizerie și tutungerie, cu
suprafața utilă de 51,98 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii
reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului în litigiu, iar pârâtele
ocupă în mod abuziv acest imobil, fără a avea vreun titlu locativ care să fie
opozabil reclamanților. Cu toate că reclamanții au solicitat pârâtelor
eliberarea imobilului, acestea au refuzat să dea curs solicitărilor.
Prin întâmpinarea depusă la
dosar pârâtele au solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, ca
inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de
admisibilitate a ordonanței președințiale așa cum cere art. 581 C. proc. civ.
La data de 27 martie 2006,
reclamanții a depus o întregire și modificare de acțiune, schimbând cererea de
ordonanță președințială într-o acțiune de drept comun și au chemat în judecată
și pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ, solicitând constatarea nulității
absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004
încheiat pentru spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil
a pârâtelor SC C. SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de
judecată.
În susținerea poziției sale
procesuale, reclamanții a învederat faptul că imobilul a fost restituit în
natură reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziției emisă de
primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia
și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 18939/N/Dej, apartamentul
constând în spațiu comercial compus din magazin și depozit, în suprafață de
51,98 m.p., ulterior constatând că era ocupat de pârâte.
Reclamanții au mai susținut
că nulitatea absolută a contractului, încheiat cu încălcarea dispozițiilor
Legii nr. 550/2002, în condițiile în care reclamanții și imobilul nu se
încadrau în cazurile reglementate de art. 2 din aceeași lege, ar fi permis
vânzarea bunului. De asemenea, la data perfectării contractului nu era
soluționată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de
nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din aceeași lege.
La data de 2 mai 2006,
reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că
au renunțat la judecată.
La data de 3 mai 2006 și
respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând
respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată pretenții
reconvenționale, precum și o cerere de chemare în judecată a altor persoane,
respectiv pârâții reclamanți reconvențional P.I., P.L.R. și S.C.
Pârâta a susținut că
referitor la pretențiile reconvenționale, solicită, în temeiul îmbogățirii fără
justă cauză, obligarea reclamanților pârâți reconvenționali P.I. și P.L.R. la
plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care
profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de
retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a
cheltuielilor necesare și utile efectuate.
La 8 mai 2006 pârâta SC C.
SA a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei
a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea
invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului
litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui
terț contra unui preț cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra
dreptului litigios era încă în curs.
Pârâții P.I. și P.L.R., au
formulat la 31 mai 2006 cerere reconvențională împotriva pârâtei SC C. SA,
solicitând constatarea nulității absolute a contractului, precum și evacuarea
din imobilul în litigiu a societății pârâte, reiterând în susținerea cererii
reconvenționale motivele care au fost învederate de către reclamanți în
acțiunea introductivă.
La data de 13 iunie 2006,
pârâta C. SRL a formulat precizare a cererii reconvenționale prin care solicită
obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la
plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care
profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de
retenție asupra întregului spațiu în litigiu pârâta la plata integrală a
cheltuielilor necesare și utile efectuate.
Prin sentința civilă nr. 599/2006
a Judecătoriei Dej, pronunțată la data de 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006,
s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus
declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului
Comercial Cluj, motivat pe faptul că litigiul are o natură comercială.
Cauza a fost înregistrată pe
rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 9 octombrie 2006 sub nr. 5760/1285/2006.
Prin precizarea cererii
reconvenționale depusă la 8 decembrie 2006 pârâta SC C. SRL arată că în ce
privește cheltuielile necesare și utile, cuantumul acestora este de 9192,60
Ron.
Ulterior, la termenul din 2
februarie 2007, pârâta SC C. SRL cu privire la capătul de cerere privind
solicitarea cheltuielilor necesare și utile depune cerere de renunțare la
judecată.
Analizând actele dosarului
precum și probațiunea administrată prin sentința comercială nr. 718 din 9
februarie 2007 Tribunalul a hotărât:
Constată că reclamanții M.M.
domiciliat în Gherla, județul Cluj și M.L. au renunțat la cererea de chemare în
judecată întregită și modificată.
Constată că reclamanta
reconvențională SC C. SA sediul a renunțat la judecata petitului din cererea
reconvențională precizată, privind plata cheltuielilor necesare și utile.
Respinge petitul din cererea
reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională SC C. SA privind
constatarea dreptului de retenție asupra spațiului în litigiu până la plata
integrală a cheltuielilor necesare și utile.
Admite cererea
reconvențională formulată de către reclamanții reconvenționali P.I. și P.L.R. ambii
domiciliați în Dej, județul Cluj și în consecință:
Constată nulitatea absolută
a contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat
între Consiliul Local al municipiului Dej și SC C. SA, pentru spațiul cu altă
destinație situat în Dej, județul Cluj, cu suprafața de 38,26 m.p.
Dispune evacuarea SC C. SA
din imobilul situat în Dej, județul Cluj, compus din apartamentul nr. 11:
spații comerciale, frizerie și tutungerie cu suprafața de 51,98 m.p., cu cota
de 9,51/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F.
Obligă pârâta
reconvențională SC C. SA să plătească reclamanților reconvenționali P.I. și P.L.R.
suma de 5.000 Ron reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
sentință instanța de fond a reținut:
Prin cererea de chemare în
judecată, înregistrată la data de 17 februarie 2006, întregită, modificată și
extinsă la 27 martie 2006, reclamanții M.M. și M.L. au chemat în judecată pe
pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca și SC P. SRL, și prin extindere și pârâtul
MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ solicitând constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru
spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil a pârâtelor SC C.
SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.
La data de 2 mai 2006
reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că
au renunțat la judecată.
La data de 3 mai 2006 și
respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând
respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată cerere reconvențională,
pe care a precizat-o la data de 13 iunie 2006, precum și o cerere de chemare în
judecată a altor persoane, respectiv a pârâților reclamanți reconvențional P.I.,
P.L.R. și S.C. Cluj.
Pârâta reclamantă
reconvențional SC C. SRL a solicitat, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză,
obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la
plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care
profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de
retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a
cheltuielilor necesare și utile efectuate.
La 8 mai 2006, pârâta SC C.
SRL a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei
a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea
invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 1042 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului
litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui
terț contra unui preț, cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra
dreptului litigios era încă în curs.
În ce privește exercitarea
retractului litigios, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile
imperative prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ. Astfel, manifestarea de
voință de a exercita retractului litigiului trebuie să fie însoțită de faptul
material al plății prețului real al vânzării, cu dobânzile aferente din ziua
plății și a cheltuielilor făcute de către cesionar.
Pârâta SC C. SRL nu a făcut
dovada că ar fi realizat plata sau că ar fi consemnat vreo sumă de bani la
dispoziția cumpărătorului dreptului litigios sau că ar fi recurs la procedura
ofertei reale de plată.
Anterior exercitării
retractului litigios, în data de 2 mai 2006, reclamanții M. au renunțat la
judecată, însă caracterul litigios al dreptului se menține până la rămânerea
irevocabilă a hotărârii prin care instanța ia act de această renunțare.
În ce privește contractul de
vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 acesta este lovit de nulitate
absolută. Imobilul a fost restituit în natură reclamanților, în temeiul Legii nr.
10/2001 conform dispoziției emisă de Primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din
28 octombrie 2005, în baza căreia și-a înscris dreptul de proprietate în C.F.,
apartamentul constând în spațiul comercial compus din magazin și depozit, în
suprafață de 51,98 mp.
Potrivit art. 2 alin. (1)
ale Legii nr. 550/2002 (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului
de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 dispozițiile legii sunt
aplicabile și spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în
imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
cu modificările și completările ulterioare, în următoarele cazuri (enumerarea
fiind restrictivă și nu exemplificativă):
a) când fostul proprietar a
primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în
condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001;
b) când persoana
îndreptățită a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură
sau prin echivalent, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr.
10/2001;
c) când persoana
îndreptățită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile
legii;
d) când imobilele nu se
restituie persoanelor îndreptățite și rămân în administrarea deținătorilor
actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste dispoziții,
că în cazul în care persoana îndreptățită la restituire a solicitat măsuri
reparatorii în natură, așa cum este cazul reclamanților M.M. și M.L., imobilul
în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 550/2002 și în consecință nu putea
fi înstrăinat.
Reclamanții au mai susținut
că la data perfectării contractului nu era soluționată notificarea de
retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin.
(5) din lege. Dispozițiile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001 invocate de
către reclamanți nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de
vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 și prin urmare, nu puteau fi
încălcate.
Încălcarea dispozițiilor art.
2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, prin aplicarea acestor norme juridice în
cazul imobilului în litigiu, care nu era supus reglementărilor Legii nr. 550/2002
și în consecință nu putea fi înstrăinat în baza acestor dispoziții legale,
determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19
ianuarie 2004, cauza juridică a acestui contract fiind ilicită, adică prohibită
de lege.
În lipsa unui titlu care să
justifice ocuparea în continuare a imobilului este justificat și capătul de
cerere privind evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, județul Cluj,
înscris în C.F.
În ce privește cererea
reconvențională formulată de către SC C. SRL prin care se solicită obligarea
reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata
cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită
proprietarilor actuali instanța va constata că reclamanta reconvențional a
renunțat la judecata acestui capăt de cerere, instanța urmând a lua act de
această renunțare.
În ce privește capătul de
cerere reconvențională privind constatarea în favoarea SC C. SRL a dreptului de
retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a
cheltuielilor necesare și utile efectuate instanța în lipsa unei cereri de
renunțare și la judecata acestui capăt de cerere urmează să îl respingă.
Constatarea dreptului de retenție presupune existența unei datorii în legătură
cu lucrul. În lipsa stabilirii unui drept de creanță al SC C. SRL în legătură
cu imobilul în litigiu, nu poate fi constatat un drept de retenție asupra
imobilului.
Împotriva acestei hotărâri
în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă reconvențional SC C. SRL care
a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii primei
instanțe.
În motivarea apelului se
arată că contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 nu este
lovit de nulitate absolută deoarece nu a fost perfectat cu încălcarea
dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât aceste
dispoziții legale nu erau în vigoare la data la care a fost perfectat contractul
de vânzare cumpărare.
Totodată, prima instanță în
mod greșit a reținut faptul că încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 550/2002 determină nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită întrucât nu s-a făcut dovada relei
credințe a cumpărătorului deoarece nu s-a făcut dovada că aceasta a cunoscut la
data perfectării contractului că imobilul pe care urma să îl cumpere face
obiectul unei notificări de restituire în natură formulată de către vechii
proprietari.
În ceea ce privește
aplicabilitatea în speță a instituției retractului litigios apelanta se
prevalează în continuare de această apărare impunându-se în opinia acesteia a
fi analizată cu prisosință înainte de celelalte aspecte de nelegalitate a hotărârii.
Astfel, din starea de fapt
existentă și prezentată în fața primei instanțe sunt îndeplinite în totalitate
condițiile prevăzute de art. 1402, 1403 C. civ., deoarece există un drept
litigios (reclamantul a formulat împotriva apelantei în temeiul art. 480 C.
civ., o acțiune în revendicare solicitând anularea titlului de proprietate și
anume a contractului de vânzare-cumpărare asupra spațiului comercial situat în
Dej str. 1 Mai).
Deoarece există o acțiune în
revendicare în privința acestui imobil este în afara oricărei discuții faptul
că dreptul de proprietate a acestui bun este litigios așa încât dacă
reclamantul cesionează unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra
bunului, pârâtul din acțiunea unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra
bunului, pârâtul din acțiunea în revendicare poate exercita retractul împotriva
terțului cesionar. Este îndeplinită și cea de a doua condiție impusă de Codul
civil deoarece dreptul a fost cesionat de reclamant în favoarea unui terț,
contra unui preț, în speță contractul de vânzare-cumpărare autentificat de
notar public S.R.Șt. sub nr. 901 din 3 aprilie 2007 cesiunea realizându-se în
schimbul prețului de 60.000 Ron.
Nu în ultimul rând cesiunea
s-a realizat la momentul la care procesul asupra dreptului litigios este încă
în curs deoarece la momentul la care s-a invocat instanța nu luase încă act de
renunțarea la judecată a reclamanților.
Apelanta a oferit prețul
cesiunii prin oferta reală de plată înregistrată la Biroul executorului judecătoresc S.M. sun nr. 250 din 6 aprilie 2007 dosar nr. 5760/1285/2006
a Curții de Apel Cluj.
Intimata P.L.R. prin
întâmpinare a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și obligarea
apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției
procesuale se arată că actul încheiat (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447
din 19 ianuarie 2004) între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ și apelanta este lovit de
nulitate absolută deoarece spațiul comercial care a făcut obiectul acestui
contract a fost solicitat în termenul Legii nr. 10/2001 de către moștenitorii
fostului proprietar și acesta nu intra în categoria spațiilor care potrivit art.
2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriașilor.
În concluzie, contractul de
vânzare-cumpărare are o cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte
juridice fiind aplicabile prevederile art. 966 C. civ. Pe de altă parte, sunt
irelevante pentru soluționarea cauzei buna sau reaua credință a cumpărătorului
deoarece nulitatea actului apare ca sancțiune pentru încălcarea normelor legale
la încheierea contractului.
În speță, nu sunt întrunite
nici condițiile retractului litigios reglementat de art. 1402 și următoarele C.
civ., deoarece calificarea obiectului litigiului are o natură comercială așa
încât nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil și cele cuprinse la art. 45
C. com.
Analizând apelul în raport
de criticile invocate Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, prin decizia civilă nr. 128 din 12 iunie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.
După cum rezultă din actele
dosarului spațiul comercial ce a făcut obiectul contractului de
vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI DEJ și pârâta apelantă SC C. SA Cluj-Napoca a fost solicitat în
temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificare de către moștenitorii fostului
proprietar tabular.
În aceste condiții, spațiul
în litigiu nu intra în categoria spațiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002
se puteau vinde chiriașilor.
Astfel, contractul de
vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii pentru un imobil care nu era
în circuitul civil și este lovit de nulitate absolută indiferent de alte
considerente. În acest sens sunt și dispozițiile art. 1310 C. civ., potrivit
cărora toate lucrurile care sunt în comerț pot să fie vândute, afară numai dacă
vreo lege a oprit aceasta.
Deoarece atât prin Legea nr.
10/2001 cât și prin Legea nr. 550/2002 s-a interzis înstrăinarea de către stat
sau autoritățile publice locale a imobilelor revendicate de către foștii
proprietari sau moștenitorii acestora rezultă că imobilul era scos din
circuitul civil pe perioada cuprinsă între data înregistrării notificării și
data soluționării definitive a acesteia astfel că nu putea fi înstrăinat.
Din această perspectivă
curtea apreciază că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare are cauză
ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile art. 966 C.
civ.
În acest sens, sunt
irelevante apărările formulate de către pârâta apelantă în sensul bunei sau
relei credințe a cumpărătorului la încheierea contractului deoarece în speță ne
aflăm în prezența unei nulități absolute care apare ca o sancțiune pentru
încălcarea normelor legale la încheierea contractului, norme pe care părțile
contractante aveau obligația să le cunoască și să le respecte.
Prin preluarea abuzivă a
imobilului de către Statul Român acesta nu a devenit niciodată proprietarul
spațiului în litigiu astfel că nu putea transmite drepturi pe care nu le avea.
În acest sens s-a pronunțat în mod constant în mod constant C.E.D.O. (cauza
Străin și alții împotriva României prin hotărârea nr. 2107/2005 – „… Curtea
observă că nici o altă dispoziție internă nu acordă statului dreptul de a vinde
un bun care se găsea de facto în patrimoniul său, așadar, pentru care nu există
un titlu, sau un bun care făcea obiectul unei acțiuni în justiție”).
În acest sens, curtea
apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 550/2004
și în plus cele cuprinse în art. 46 din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială
așa încât sunt irelevante susținerile în sensul că în speță actul nu a fost
încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
care nu era în vigoare la data la care s-a perfectat contractul de
vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește
existența retractului litigios pentru a analiza incidența prevederilor art. 1402
și următoarele C. civ., se impune a se clarifica obiectul litigiului.
Așa cum rezultă din
obiectului litigiului acesta are o natură comercială fiind stabilit prin însăși
hotărârea nr. 599 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Dej prin care s-a declinat
competența de soluționare a acțiunii reclamanților precum și a cererii
reconvenționale în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărâre rămasă
irevocabilă prin nerecurare.
Prin această hotărâre s-a
stabilit cu caracter irevocabil că obiectul litigiului are o natură comercială
și drept urmare în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil.
Dimpotrivă în speță sunt
incidente prevederile art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios
prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ., nu poate avea loc în caz de
cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial”.
Aceasta deoarece în materie
comercială, operațiunile speculative țin de natura activității comerciale.
În concluzie, Codul
comercial interzice exercitarea retractului litigios ceea ce înseamnă că, dacă
dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe
care Codul comercial îl consideră fapt de comerț, debitorul nu se poate libera
de obligație prin exercitarea retractului litigios în condițiile Codului civil.
Chiar și în ipoteza în care
s-ar face abstracție de cele mai sus arătate nu sunt îndeplinite cerințele
pentru exercitarea retractului litigios deoarece reclamanții M.L. și M.M. au
renunțat la judecată iar efectele renunțării se produc retroactiv potrivit art.
246 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința repunerii părților în situația
anterioară declanșării procedurii judiciare.
Renunțarea la judecată
echivalează cu inexistența unui litigiu asupra proprietății imobilului între M.L.
și M.M. pe de o parte și SC C. SA pe de altă parte, cu toate consecințele care
decurg din această împrejurare.
Astfel, nu suntem în
prezența unui drept litigios atâta timp cât efectele renunțării la judecarea
acțiunii se produc retroactiv și în consecință oferirea prețului cesiunii și
invocarea retractului litigios sunt neavenite.
Nu este de ignorat faptul că
oferta de plată a prețului s-a făcut după soluționarea în fond a cauzei, respectiv
la data de 6 aprilie 2007 dosarul nr. 5760/1285/2006.
Împotriva acestei decizii, a
declarat recurs recurenta-pârâtă SC C. SA, invocând ca temei legal dispozițiile
art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care a solicitat admiterea
acestuia, și modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul constatării
retractului litigios invocat cu consecința respingerii acțiunii introductive și
a cererii reconvenționale.
În motivarea recursului în
esență recurenta a reținut:
- Competența de soluționare
în primă instanță a aparținut judecătoriei, deoarece acțiunea în revendicare
este reglementată de dreptul comun.
- În condițiile în care s-ar
stabili că litigiul are o natură comercială, hotărârea recurată este nelegală,
fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1402 și art.
1403 C. civ., art. 45 C. com. și ale art. 246 C. proc. civ., nelegalitatea
acesteia, fiind determinată și de nemotivarea acesteia.
Faptul că obiectul
prezentului litigiu are o natură comercială nu înseamnă că cesiunea care s-a
realizat în speță este una care derivă dintr-un fapt de comerț, ci datorită
calității părților.
- Instanța de apel a
interpretat în mod greșit, faptul că instituția renunțării la judecată,
prevăzută de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., retroactivează cu consecința respingerii
apelului.
- Instanța de apel examinând
excepția retractului litigios, trebuie să verifice dacă în momentul invocării
acesteia în cadrul apelului, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.
1402 și 1403 C. civ., erau îndeplinite.
Criticile sunt nefondate
pentru cele ce preced:
Prin declinarea competenței
de soluționare a cauzei, dispusă prin sentința civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei
Dej pronunțată la 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, rămasă irevocabilă
stabilirea naturii comercială a litigiului, a intrat în puterea lucrului
judecat, astfel că urmează a fi înlăturată critica de nelegalitate precizată a
fi întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce privește cel
de-al doilea motiv de nelegalitate, invocat a fi întemeiat pe dispozițiile art.
304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a se reține că recurenta, avea obligația să
precizeze în ce constă, pentru a stabili cadrul procesual de desfășurare a
contractului judiciar, în raport de cele două ipoteze consacrate de dispoziția
legală invocată.
Or, din considerentele
deciziei, ce a fost amplu motivează, rezultă considerentele de fapt și de drept
ce au fost avute în vedere la respingerea apelului.
- Nelegalitatea prevăzută de
art. 304 pct. 9, căreia i se circumscrie cea de-a treia critică, astfel cum a
fost dezvoltată vizează ipoteza în care decizia atacată a fost dată cu
încălcarea dispozițiilor art. 1402 – art. 1403 C. civ. și art. 45 C. com.
Critica este nefondată,
deoarece în mod judicios, instanțele au reținut aplicabilitatea art. 45 C. com.,
în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ.,
nu putea avea loc, în caz de cesiune a unui drept litigios derivând dintr-un
fapt de comerț”, deoarece în materie comercială, operațiunile speculative țin
de natura activității comerciale.
Analizând și critica privind
aplicarea greșită a art. 246 C. proc. civ., urmează a se reține:
Condițiile în care poate
avea loc renunțarea la judecată diferă în funcție de momentul procesual în care
aceasta intervine.
Cum renunțarea la judecată
s-a făcut înainte de intrarea în dezbaterea fondului, pentru a se lua act de
desistare nu era necesar acordul pârâtului.
Așa fiind, pentru cele ce
preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca
nefondat, cu obligarea recurentei pârâte la 5000 lei cheltuieli de judecată
către intimații P.I. și P.L.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 128 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la
5000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.I. și intimata P.L.R.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 29 februarie 2008.