ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 17 februarie 2006, în dosarul nr. 424/2006 al Judecătoriei Dej, reclamanții M.M. și M.L. i-au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca și SC P. SRL Dej, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Dej, județul Cluj, compus din spații comerciale, frizerie și tutungerie, cu suprafața utilă de 51,98 m.p., cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului în litigiu, iar pârâtele ocupă în mod abuziv acest imobil, fără a avea vreun titlu locativ care să fie opozabil reclamanților.

Cu toate că reclamanții au solicitat pârâtelor eliberarea imobilului, acestea au refuzat să dea curs solicitărilor. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele au solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale așa cum cere art. 581 C. proc. civ. La data de 27 martie 2006, reclamanții a depus o întregire și modificare de acțiune, schimbând cererea de ordonanță președințială într-o acțiune de drept comun și au chemat în judecată și pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil a pârâtelor SC C. SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, reclamanții a învederat faptul că imobilul a fost restituit în natură reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziției emisă de primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 18939/N/Dej, apartamentul constând în spațiu comercial compus din magazin și depozit, în suprafață de 51,98 m.p., ulterior constatând că era ocupat de pârâte. Reclamanții au mai susținut că nulitatea absolută a contractului, încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 550/2002, în condițiile în care reclamanții și imobilul nu se încadrau în cazurile reglementate de art. 2 din aceeași lege, ar fi permis vânzarea bunului.

De asemenea, la data perfectării contractului nu era soluționată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din aceeași lege. La data de 2 mai 2006, reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că au renunțat la judecată. La data de 3 mai 2006 și respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată pretenții reconvenționale, precum și o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv pârâții reclamanți reconvențional P.I., P.L.R. și S.C. Pârâta a susținut că referitor la pretențiile reconvenționale, solicită, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, obligarea reclamanților pârâți reconvenționali P.I.

și P.L.R. la plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare și utile efectuate. La 8 mai 2006 pârâta SC C. SA a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui terț contra unui preț cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra dreptului litigios era încă în curs.

Pârâții P.I. și P.L.R., au formulat la 31 mai 2006 cerere reconvențională împotriva pârâtei SC C. SA, solicitând constatarea nulității absolute a contractului, precum și evacuarea din imobilul în litigiu a societății pârâte, reiterând în susținerea cererii reconvenționale motivele care au fost învederate de către reclamanți în acțiunea introductivă. La data de 13 iunie 2006, pârâta C. SRL a formulat precizare a cererii reconvenționale prin care solicită obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de retenție asupra întregului spațiu în litigiu pârâta la plata integrală a cheltuielilor necesare și utile efectuate.

Prin sentința civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei Dej, pronunțată la data de 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, motivat pe faptul că litigiul are o natură comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 9 octombrie 2006 sub nr. 5760/1285/2006. Prin precizarea cererii reconvenționale depusă la 8 decembrie 2006 pârâta SC C. SRL arată că în ce privește cheltuielile necesare și utile, cuantumul acestora este de 9192,60 Ron. Ulterior, la termenul din 2 februarie 2007, pârâta SC C. SRL cu privire la capătul de cerere privind solicitarea cheltuielilor necesare și utile depune cerere de renunțare la judecată.

Analizând actele dosarului precum și probațiunea administrată prin sentința comercială nr. 718 din 9 februarie 2007 Tribunalul a hotărât: Constată că reclamanții M.M. domiciliat în Gherla, județul Cluj și M.L. au renunțat la cererea de chemare în judecată întregită și modificată. Constată că reclamanta reconvențională SC C. SA sediul a renunțat la judecata petitului din cererea reconvențională precizată, privind plata cheltuielilor necesare și utile. Respinge petitul din cererea reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională SC C. SA privind constatarea dreptului de retenție asupra spațiului în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare și utile. Admite cererea reconvențională formulată de către reclamanții reconvenționali P.I.

și P.L.R. ambii domiciliați în Dej, județul Cluj și în consecință: Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între Consiliul Local al municipiului Dej și SC C. SA, pentru spațiul cu altă destinație situat în Dej, județul Cluj, cu suprafața de 38,26 m.p. Dispune evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, județul Cluj, compus din apartamentul nr. 11: spații comerciale, frizerie și tutungerie cu suprafața de 51,98 m.p., cu cota de 9,51/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F. Obligă pârâta reconvențională SC C. SA să plătească reclamanților reconvenționali P.I. și P.L.R. suma de 5.000 Ron reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 februarie 2006, întregită, modificată și extinsă la 27 martie 2006, reclamanții M.M. și M.L. au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca și SC P. SRL, și prin extindere și pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil a pârâtelor SC C. SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de judecată. La data de 2 mai 2006 reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că au renunțat la judecată.

La data de 3 mai 2006 și respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată cerere reconvențională, pe care a precizat-o la data de 13 iunie 2006, precum și o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâților reclamanți reconvențional P.I., P.L.R. și S.C. Cluj. Pârâta reclamantă reconvențional SC C. SRL a solicitat, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare și utile efectuate.

La 8 mai 2006, pârâta SC C. SRL a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1042 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui terț contra unui preț, cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra dreptului litigios era încă în curs. În ce privește exercitarea retractului litigios, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ. Astfel, manifestarea de voință de a exercita retractului litigiului trebuie să fie însoțită de faptul material al plății prețului real al vânzării, cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor făcute de către cesionar.

Pârâta SC C. SRL nu a făcut dovada că ar fi realizat plata sau că ar fi consemnat vreo sumă de bani la dispoziția cumpărătorului dreptului litigios sau că ar fi recurs la procedura ofertei reale de plată. Anterior exercitării retractului litigios, în data de 2 mai 2006, reclamanții M. au renunțat la judecată, însă caracterul litigios al dreptului se menține până la rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care instanța ia act de această renunțare. În ce privește contractul de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 acesta este lovit de nulitate absolută. Imobilul a fost restituit în natură reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziției emisă de Primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia și-a înscris dreptul de proprietate în C.F., apartamentul constând în spațiul comercial compus din magazin și depozit, în suprafață de 51,98 mp.

Potrivit art. 2 alin. (1) ale Legii nr. 550/2002 (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 dispozițiile legii sunt aplicabile și spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, în următoarele cazuri (enumerarea fiind restrictivă și nu exemplificativă): a) când fostul proprietar a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001; b) când persoana îndreptățită a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; c) când persoana îndreptățită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii; d) când imobilele nu se restituie persoanelor îndreptățite și rămân în administrarea deținătorilor actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de aceste dispoziții, că în cazul în care persoana îndreptățită la restituire a solicitat măsuri reparatorii în natură, așa cum este cazul reclamanților M.M. și M.L., imobilul în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 550/2002 și în consecință nu putea fi înstrăinat. Reclamanții au mai susținut că la data perfectării contractului nu era soluționată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din lege. Dispozițiile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001 invocate de către reclamanți nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 și prin urmare, nu puteau fi încălcate.

Încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, prin aplicarea acestor norme juridice în cazul imobilului în litigiu, care nu era supus reglementărilor Legii nr. 550/2002 și în consecință nu putea fi înstrăinat în baza acestor dispoziții legale, determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004, cauza juridică a acestui contract fiind ilicită, adică prohibită de lege. În lipsa unui titlu care să justifice ocuparea în continuare a imobilului este justificat și capătul de cerere privind evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, județul Cluj, înscris în C.F. În ce privește cererea reconvențională formulată de către SC C. SRL prin care se solicită obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R.

la plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită proprietarilor actuali instanța va constata că reclamanta reconvențional a renunțat la judecata acestui capăt de cerere, instanța urmând a lua act de această renunțare. În ce privește capătul de cerere reconvențională privind constatarea în favoarea SC C. SRL a dreptului de retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare și utile efectuate instanța în lipsa unei cereri de renunțare și la judecata acestui capăt de cerere urmează să îl respingă. Constatarea dreptului de retenție presupune existența unei datorii în legătură cu lucrul. În lipsa stabilirii unui drept de creanță al SC C. SRL în legătură cu imobilul în litigiu, nu poate fi constatat un drept de retenție asupra imobilului.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă reconvențional SC C. SRL care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe. În motivarea apelului se arată că contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 nu este lovit de nulitate absolută deoarece nu a fost perfectat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât aceste dispoziții legale nu erau în vigoare la data la care a fost perfectat contractul de vânzare cumpărare.

Totodată, prima instanță în mod greșit a reținut faptul că încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002 determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită întrucât nu s-a făcut dovada relei credințe a cumpărătorului deoarece nu s-a făcut dovada că aceasta a cunoscut la data perfectării contractului că imobilul pe care urma să îl cumpere face obiectul unei notificări de restituire în natură formulată de către vechii proprietari. În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a instituției retractului litigios apelanta se prevalează în continuare de această apărare impunându-se în opinia acesteia a fi analizată cu prisosință înainte de celelalte aspecte de nelegalitate a hotărârii.

Astfel, din starea de fapt existentă și prezentată în fața primei instanțe sunt îndeplinite în totalitate condițiile prevăzute de art. 1402, 1403 C. civ., deoarece există un drept litigios (reclamantul a formulat împotriva apelantei în temeiul art. 480 C. civ., o acțiune în revendicare solicitând anularea titlului de proprietate și anume a contractului de vânzare-cumpărare asupra spațiului comercial situat în Dej str. 1 Mai). Deoarece există o acțiune în revendicare în privința acestui imobil este în afara oricărei discuții faptul că dreptul de proprietate a acestui bun este litigios așa încât dacă reclamantul cesionează unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra bunului, pârâtul din acțiunea unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra bunului, pârâtul din acțiunea în revendicare poate exercita retractul împotriva terțului cesionar.

Este îndeplinită și cea de a doua condiție impusă de Codul civil deoarece dreptul a fost cesionat de reclamant în favoarea unui terț, contra unui preț, în speță contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public S.R.Șt. sub nr. 901 din 3 aprilie 2007 cesiunea realizându-se în schimbul prețului de 60.000 Ron. Nu în ultimul rând cesiunea s-a realizat la momentul la care procesul asupra dreptului litigios este încă în curs deoarece la momentul la care s-a invocat instanța nu luase încă act de renunțarea la judecată a reclamanților. Apelanta a oferit prețul cesiunii prin oferta reală de plată înregistrată la Biroul executorului judecătoresc S.M. sun nr. 250 din 6 aprilie 2007 dosar nr. 5760/1285/2006 a Curții de Apel Cluj.

Intimata P.L.R. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției procesuale se arată că actul încheiat (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004) între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ și apelanta este lovit de nulitate absolută deoarece spațiul comercial care a făcut obiectul acestui contract a fost solicitat în termenul Legii nr. 10/2001 de către moștenitorii fostului proprietar și acesta nu intra în categoria spațiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriașilor. În concluzie, contractul de vânzare-cumpărare are o cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile prevederile art. 966 C. civ.

Pe de altă parte, sunt irelevante pentru soluționarea cauzei buna sau reaua credință a cumpărătorului deoarece nulitatea actului apare ca sancțiune pentru încălcarea normelor legale la încheierea contractului. În speță, nu sunt întrunite nici condițiile retractului litigios reglementat de art. 1402 și următoarele C. civ., deoarece calificarea obiectului litigiului are o natură comercială așa încât nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil și cele cuprinse la art. 45 C. com. Analizând apelul în raport de criticile invocate Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 128 din 12 iunie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

După cum rezultă din actele dosarului spațiul comercial ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ și pârâta apelantă SC C. SA Cluj-Napoca a fost solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificare de către moștenitorii fostului proprietar tabular. În aceste condiții, spațiul în litigiu nu intra în categoria spațiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriașilor. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii pentru un imobil care nu era în circuitul civil și este lovit de nulitate absolută indiferent de alte considerente.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 1310 C. civ., potrivit cărora toate lucrurile care sunt în comerț pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta. Deoarece atât prin Legea nr. 10/2001 cât și prin Legea nr. 550/2002 s-a interzis înstrăinarea de către stat sau autoritățile publice locale a imobilelor revendicate de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora rezultă că imobilul era scos din circuitul civil pe perioada cuprinsă între data înregistrării notificării și data soluționării definitive a acesteia astfel că nu putea fi înstrăinat. Din această perspectivă curtea apreciază că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare are cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile art. 966 C. civ.

În acest sens, sunt irelevante apărările formulate de către pârâta apelantă în sensul bunei sau relei credințe a cumpărătorului la încheierea contractului deoarece în speță ne aflăm în prezența unei nulități absolute care apare ca o sancțiune pentru încălcarea normelor legale la încheierea contractului, norme pe care părțile contractante aveau obligația să le cunoască și să le respecte. Prin preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român acesta nu a devenit niciodată proprietarul spațiului în litigiu astfel că nu putea transmite drepturi pe care nu le avea. În acest sens s-a pronunțat în mod constant în mod constant C.E.D.O. (cauza Străin și alții împotriva României prin hotărârea nr. 2107/2005 – „… Curtea observă că nici o altă dispoziție internă nu acordă statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său, așadar, pentru care nu există un titlu, sau un bun care făcea obiectul unei acțiuni în justiție”).

În acest sens, curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 550/2004 și în plus cele cuprinse în art. 46 din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială așa încât sunt irelevante susținerile în sensul că în speță actul nu a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care nu era în vigoare la data la care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește existența retractului litigios pentru a analiza incidența prevederilor art. 1402 și următoarele C. civ., se impune a se clarifica obiectul litigiului. Așa cum rezultă din obiectului litigiului acesta are o natură comercială fiind stabilit prin însăși hotărârea nr. 599 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Dej prin care s-a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamanților precum și a cererii reconvenționale în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Prin această hotărâre s-a stabilit cu caracter irevocabil că obiectul litigiului are o natură comercială și drept urmare în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil. Dimpotrivă în speță sunt incidente prevederile art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ., nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial”. Aceasta deoarece în materie comercială, operațiunile speculative țin de natura activității comerciale. În concluzie, Codul comercial interzice exercitarea retractului litigios ceea ce înseamnă că, dacă dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe care Codul comercial îl consideră fapt de comerț, debitorul nu se poate libera de obligație prin exercitarea retractului litigios în condițiile Codului civil.

Chiar și în ipoteza în care s-ar face abstracție de cele mai sus arătate nu sunt îndeplinite cerințele pentru exercitarea retractului litigios deoarece reclamanții M.L. și M.M. au renunțat la judecată iar efectele renunțării se produc retroactiv potrivit art. 246 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința repunerii părților în situația anterioară declanșării procedurii judiciare. Renunțarea la judecată echivalează cu inexistența unui litigiu asupra proprietății imobilului între M.L. și M.M. pe de o parte și SC C. SA pe de altă parte, cu toate consecințele care decurg din această împrejurare. Astfel, nu suntem în prezența unui drept litigios atâta timp cât efectele renunțării la judecarea acțiunii se produc retroactiv și în consecință oferirea prețului cesiunii și invocarea retractului litigios sunt neavenite.

Nu este de ignorat faptul că oferta de plată a prețului s-a făcut după soluționarea în fond a cauzei, respectiv la data de 6 aprilie 2007 dosarul nr. 5760/1285/2006. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta-pârâtă SC C. SA, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care a solicitat admiterea acestuia, și modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul constatării retractului litigios invocat cu consecința respingerii acțiunii introductive și a cererii reconvenționale. În motivarea recursului în esență recurenta a reținut: - Competența de soluționare în primă instanță a aparținut judecătoriei, deoarece acțiunea în revendicare este reglementată de dreptul comun.

- În condițiile în care s-ar stabili că litigiul are o natură comercială, hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1402 și art. 1403 C. civ., art. 45 C. com. și ale art. 246 C. proc. civ., nelegalitatea acesteia, fiind determinată și de nemotivarea acesteia. Faptul că obiectul prezentului litigiu are o natură comercială nu înseamnă că cesiunea care s-a realizat în speță este una care derivă dintr-un fapt de comerț, ci datorită calității părților. - Instanța de apel a interpretat în mod greșit, faptul că instituția renunțării la judecată, prevăzută de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., retroactivează cu consecința respingerii apelului.

- Instanța de apel examinând excepția retractului litigios, trebuie să verifice dacă în momentul invocării acesteia în cadrul apelului, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ., erau îndeplinite. Criticile sunt nefondate pentru cele ce preced: Prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, dispusă prin sentința civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei Dej pronunțată la 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, rămasă irevocabilă stabilirea naturii comercială a litigiului, a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că urmează a fi înlăturată critica de nelegalitate precizată a fi întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate, invocat a fi întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., urmează a se reține că recurenta, avea obligația să precizeze în ce constă, pentru a stabili cadrul procesual de desfășurare a contractului judiciar, în raport de cele două ipoteze consacrate de dispoziția legală invocată. Or, din considerentele deciziei, ce a fost amplu motivează, rezultă considerentele de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la respingerea apelului. - Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9, căreia i se circumscrie cea de-a treia critică, astfel cum a fost dezvoltată vizează ipoteza în care decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1402 – art. 1403 C. civ. și art. 45 C. com.

Critica este nefondată, deoarece în mod judicios, instanțele au reținut aplicabilitatea art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ., nu putea avea loc, în caz de cesiune a unui drept litigios derivând dintr-un fapt de comerț”, deoarece în materie comercială, operațiunile speculative țin de natura activității comerciale. Analizând și critica privind aplicarea greșită a art. 246 C. proc. civ., urmează a se reține: Condițiile în care poate avea loc renunțarea la judecată diferă în funcție de momentul procesual în care aceasta intervine. Cum renunțarea la judecată s-a făcut înainte de intrarea în dezbaterea fondului, pentru a se lua act de desistare nu era necesar acordul pârâtului.

Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentei pârâte la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimații P.I. și P.L.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 128 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.I. și intimata P.L.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 februarie 2008.