ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată,

la data de 17 februarie 2006, în dosarul nr. 424/2006 al Judecătoriei Dej,

reclamanții M.M. și M.L. i-au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA

Cluj-Napoca și SC P. SRL Dej, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță

președințială să dispună evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Dej,

județul Cluj, compus din spații comerciale, frizerie și tutungerie, cu

suprafața utilă de 51,98 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului în litigiu, iar pârâtele

ocupă în mod abuziv acest imobil, fără a avea vreun titlu locativ care să fie

opozabil reclamanților. Cu toate că reclamanții au solicitat pârâtelor

eliberarea imobilului, acestea au refuzat să dea curs solicitărilor.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar pârâtele au solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, ca

inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de

admisibilitate a ordonanței președințiale așa cum cere art. 581 C. proc. civ.

La data de 27 martie 2006,

reclamanții a depus o întregire și modificare de acțiune, schimbând cererea de

ordonanță președințială într-o acțiune de drept comun și au chemat în judecată

și pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ, solicitând constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004

încheiat pentru spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil

a pârâtelor SC C. SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de

judecată.

În susținerea poziției sale

procesuale, reclamanții a învederat faptul că imobilul a fost restituit în

natură reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziției emisă de

primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia

și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 18939/N/Dej, apartamentul

constând în spațiu comercial compus din magazin și depozit, în suprafață de

51,98 m.p., ulterior constatând că era ocupat de pârâte.

Reclamanții au mai susținut

că nulitatea absolută a contractului, încheiat cu încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 550/2002, în condițiile în care reclamanții și imobilul nu se

încadrau în cazurile reglementate de art. 2 din aceeași lege, ar fi permis

vânzarea bunului. De asemenea, la data perfectării contractului nu era

soluționată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de

nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din aceeași lege.

La data de 2 mai 2006,

reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că

au renunțat la judecată.

La data de 3 mai 2006 și

respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând

respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată pretenții

reconvenționale, precum și o cerere de chemare în judecată a altor persoane,

respectiv pârâții reclamanți reconvențional P.I., P.L.R. și S.C.

Pârâta a susținut că

referitor la pretențiile reconvenționale, solicită, în temeiul îmbogățirii fără

justă cauză, obligarea reclamanților pârâți reconvenționali P.I. și P.L.R. la

plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care

profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de

retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a

cheltuielilor necesare și utile efectuate.

La 8 mai 2006 pârâta SC C.

SA a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei

a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea

invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului

litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui

terț contra unui preț cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra

dreptului litigios era încă în curs.

Pârâții P.I. și P.L.R., au

formulat la 31 mai 2006 cerere reconvențională împotriva pârâtei SC C. SA,

solicitând constatarea nulității absolute a contractului, precum și evacuarea

din imobilul în litigiu a societății pârâte, reiterând în susținerea cererii

reconvenționale motivele care au fost învederate de către reclamanți în

acțiunea introductivă.

La data de 13 iunie 2006,

pârâta C. SRL a formulat precizare a cererii reconvenționale prin care solicită

obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la

plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care

profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de

retenție asupra întregului spațiu în litigiu pârâta la plata integrală a

cheltuielilor necesare și utile efectuate.

Prin sentința civilă nr. 599/2006

a Judecătoriei Dej, pronunțată la data de 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006,

s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

Comercial Cluj, motivat pe faptul că litigiul are o natură comercială.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 9 octombrie 2006 sub nr. 5760/1285/2006.

Prin precizarea cererii

reconvenționale depusă la 8 decembrie 2006 pârâta SC C. SRL arată că în ce

privește cheltuielile necesare și utile, cuantumul acestora este de 9192,60

Ron.

Ulterior, la termenul din 2

februarie 2007, pârâta SC C. SRL cu privire la capătul de cerere privind

solicitarea cheltuielilor necesare și utile depune cerere de renunțare la

judecată.

Analizând actele dosarului

precum și probațiunea administrată prin sentința comercială nr. 718 din 9

februarie 2007 Tribunalul a hotărât:

Constată că reclamanții M.M.

domiciliat în Gherla, județul Cluj și M.L. au renunțat la cererea de chemare în

judecată întregită și modificată.

Constată că reclamanta

reconvențională SC C. SA sediul a renunțat la judecata petitului din cererea

reconvențională precizată, privind plata cheltuielilor necesare și utile.

Respinge petitul din cererea

reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională SC C. SA privind

constatarea dreptului de retenție asupra spațiului în litigiu până la plata

integrală a cheltuielilor necesare și utile.

Admite cererea

reconvențională formulată de către reclamanții reconvenționali P.I. și P.L.R. ambii

domiciliați în Dej, județul Cluj și în consecință:

Constată nulitatea absolută

a contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat

între Consiliul Local al municipiului Dej și SC C. SA, pentru spațiul cu altă

destinație situat în Dej, județul Cluj, cu suprafața de 38,26 m.p.

Dispune evacuarea SC C. SA

din imobilul situat în Dej, județul Cluj, compus din apartamentul nr. 11:

spații comerciale, frizerie și tutungerie cu suprafața de 51,98 m.p., cu cota

de 9,51/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F.

Obligă pârâta

reconvențională SC C. SA să plătească reclamanților reconvenționali P.I. și P.L.R.

suma de 5.000 Ron reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată la data de 17 februarie 2006, întregită, modificată și

extinsă la 27 martie 2006, reclamanții M.M. și M.L. au chemat în judecată pe

pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca și SC P. SRL, și prin extindere și pârâtul

MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ solicitând constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru

spațiul comercial situat în Dej, precum și evacuarea din imobil a pârâtelor SC C.

SA și SC P. SRL, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.

La data de 2 mai 2006

reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat instanței să constate că

au renunțat la judecată.

La data de 3 mai 2006 și

respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând

respingerea acțiunii reclamanților, formulând totodată cerere reconvențională,

pe care a precizat-o la data de 13 iunie 2006, precum și o cerere de chemare în

judecată a altor persoane, respectiv a pârâților reclamanți reconvențional P.I.,

P.L.R. și S.C. Cluj.

Pârâta reclamantă

reconvențional SC C. SRL a solicitat, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză,

obligarea reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la

plata cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care

profită proprietarilor actuali, și constatarea în favoarea sa a dreptului de

retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a

cheltuielilor necesare și utile efectuate.

La 8 mai 2006, pârâta SC C.

SRL a depus cerere în probațiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei

a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea

invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1042 și 1403 C. civ., privind exercitarea retractului

litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui

terț contra unui preț, cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra

dreptului litigios era încă în curs.

În ce privește exercitarea

retractului litigios, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile

imperative prevăzute de art. 1402 și 1403 C. civ. Astfel, manifestarea de

voință de a exercita retractului litigiului trebuie să fie însoțită de faptul

material al plății prețului real al vânzării, cu dobânzile aferente din ziua

plății și a cheltuielilor făcute de către cesionar.

Pârâta SC C. SRL nu a făcut

dovada că ar fi realizat plata sau că ar fi consemnat vreo sumă de bani la

dispoziția cumpărătorului dreptului litigios sau că ar fi recurs la procedura

ofertei reale de plată.

Anterior exercitării

retractului litigios, în data de 2 mai 2006, reclamanții M. au renunțat la

judecată, însă caracterul litigios al dreptului se menține până la rămânerea

irevocabilă a hotărârii prin care instanța ia act de această renunțare.

În ce privește contractul de

vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 acesta este lovit de nulitate

absolută. Imobilul a fost restituit în natură reclamanților, în temeiul Legii nr.

10/2001 conform dispoziției emisă de Primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din

28 octombrie 2005, în baza căreia și-a înscris dreptul de proprietate în C.F.,

apartamentul constând în spațiul comercial compus din magazin și depozit, în

suprafață de 51,98 mp.

Potrivit art. 2 alin. (1)

ale Legii nr. 550/2002 (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 dispozițiile legii sunt

aplicabile și spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în

imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

cu modificările și completările ulterioare, în următoarele cazuri (enumerarea

fiind restrictivă și nu exemplificativă):

a) când fostul proprietar a

primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în

condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001;

b) când persoana

îndreptățită a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură

sau prin echivalent, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001;

c) când persoana

îndreptățită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile

legii;

d) când imobilele nu se

restituie persoanelor îndreptățite și rămân în administrarea deținătorilor

actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de aceste dispoziții,

că în cazul în care persoana îndreptățită la restituire a solicitat măsuri

reparatorii în natură, așa cum este cazul reclamanților M.M. și M.L., imobilul

în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 550/2002 și în consecință nu putea

fi înstrăinat.

Reclamanții au mai susținut

că la data perfectării contractului nu era soluționată notificarea de

retrocedare, fiind aplicabile dispozițiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin.

(5) din lege. Dispozițiile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001 invocate de

către reclamanți nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de

vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 și prin urmare, nu puteau fi

încălcate.

Încălcarea dispozițiilor art.

2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, prin aplicarea acestor norme juridice în

cazul imobilului în litigiu, care nu era supus reglementărilor Legii nr. 550/2002

și în consecință nu putea fi înstrăinat în baza acestor dispoziții legale,

determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19

ianuarie 2004, cauza juridică a acestui contract fiind ilicită, adică prohibită

de lege.

În lipsa unui titlu care să

justifice ocuparea în continuare a imobilului este justificat și capătul de

cerere privind evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, județul Cluj,

înscris în C.F.

În ce privește cererea

reconvențională formulată de către SC C. SRL prin care se solicită obligarea

reclamanților pârâți reconvenționali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata

cheltuielilor utile și necesare efectuate la spațiul în litigiu și care profită

proprietarilor actuali instanța va constata că reclamanta reconvențional a

renunțat la judecata acestui capăt de cerere, instanța urmând a lua act de

această renunțare.

În ce privește capătul de

cerere reconvențională privind constatarea în favoarea SC C. SRL a dreptului de

retenție asupra întregului spațiu în litigiu până la plata integrală a

cheltuielilor necesare și utile efectuate instanța în lipsa unei cereri de

renunțare și la judecata acestui capăt de cerere urmează să îl respingă.

Constatarea dreptului de retenție presupune existența unei datorii în legătură

cu lucrul. În lipsa stabilirii unui drept de creanță al SC C. SRL în legătură

cu imobilul în litigiu, nu poate fi constatat un drept de retenție asupra

imobilului.

Împotriva acestei hotărâri

în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă reconvențional SC C. SRL care

a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii primei

instanțe.

În motivarea apelului se

arată că contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 nu este

lovit de nulitate absolută deoarece nu a fost perfectat cu încălcarea

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât aceste

dispoziții legale nu erau în vigoare la data la care a fost perfectat contractul

de vânzare cumpărare.

Totodată, prima instanță în

mod greșit a reținut faptul că încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 550/2002 determină nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită întrucât nu s-a făcut dovada relei

credințe a cumpărătorului deoarece nu s-a făcut dovada că aceasta a cunoscut la

data perfectării contractului că imobilul pe care urma să îl cumpere face

obiectul unei notificări de restituire în natură formulată de către vechii

proprietari.

În ceea ce privește

aplicabilitatea în speță a instituției retractului litigios apelanta se

prevalează în continuare de această apărare impunându-se în opinia acesteia a

fi analizată cu prisosință înainte de celelalte aspecte de nelegalitate a hotărârii.

Astfel, din starea de fapt

existentă și prezentată în fața primei instanțe sunt îndeplinite în totalitate

condițiile prevăzute de art. 1402, 1403 C. civ., deoarece există un drept

litigios (reclamantul a formulat împotriva apelantei în temeiul art. 480 C.

civ., o acțiune în revendicare solicitând anularea titlului de proprietate și

anume a contractului de vânzare-cumpărare asupra spațiului comercial situat în

Dej str. 1 Mai).

Deoarece există o acțiune în

revendicare în privința acestui imobil este în afara oricărei discuții faptul

că dreptul de proprietate a acestui bun este litigios așa încât dacă

reclamantul cesionează unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra

bunului, pârâtul din acțiunea unui terț dreptul pe care pretinde că îl are asupra

bunului, pârâtul din acțiunea în revendicare poate exercita retractul împotriva

terțului cesionar. Este îndeplinită și cea de a doua condiție impusă de Codul

civil deoarece dreptul a fost cesionat de reclamant în favoarea unui terț,

contra unui preț, în speță contractul de vânzare-cumpărare autentificat de

notar public S.R.Șt. sub nr. 901 din 3 aprilie 2007 cesiunea realizându-se în

schimbul prețului de 60.000 Ron.

Nu în ultimul rând cesiunea

s-a realizat la momentul la care procesul asupra dreptului litigios este încă

în curs deoarece la momentul la care s-a invocat instanța nu luase încă act de

renunțarea la judecată a reclamanților.

Apelanta a oferit prețul

cesiunii prin oferta reală de plată înregistrată la Biroul executorului judecătoresc S.M. sun nr. 250 din 6 aprilie 2007 dosar nr. 5760/1285/2006

a Curții de Apel Cluj.

Intimata P.L.R. prin

întâmpinare a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și obligarea

apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției

procesuale se arată că actul încheiat (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447

din 19 ianuarie 2004) între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ și apelanta este lovit de

nulitate absolută deoarece spațiul comercial care a făcut obiectul acestui

contract a fost solicitat în termenul Legii nr. 10/2001 de către moștenitorii

fostului proprietar și acesta nu intra în categoria spațiilor care potrivit art.

2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriașilor.

În concluzie, contractul de

vânzare-cumpărare are o cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte

juridice fiind aplicabile prevederile art. 966 C. civ. Pe de altă parte, sunt

irelevante pentru soluționarea cauzei buna sau reaua credință a cumpărătorului

deoarece nulitatea actului apare ca sancțiune pentru încălcarea normelor legale

la încheierea contractului.

În speță, nu sunt întrunite

nici condițiile retractului litigios reglementat de art. 1402 și următoarele C.

civ., deoarece calificarea obiectului litigiului are o natură comercială așa

încât nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil și cele cuprinse la art. 45

C. com.

Analizând apelul în raport

de criticile invocate Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia civilă nr. 128 din 12 iunie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

După cum rezultă din actele

dosarului spațiul comercial ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI DEJ și pârâta apelantă SC C. SA Cluj-Napoca a fost solicitat în

temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificare de către moștenitorii fostului

proprietar tabular.

În aceste condiții, spațiul

în litigiu nu intra în categoria spațiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002

se puteau vinde chiriașilor.

Astfel, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii pentru un imobil care nu era

în circuitul civil și este lovit de nulitate absolută indiferent de alte

considerente. În acest sens sunt și dispozițiile art. 1310 C. civ., potrivit

cărora toate lucrurile care sunt în comerț pot să fie vândute, afară numai dacă

vreo lege a oprit aceasta.

Deoarece atât prin Legea nr.

10/2001 cât și prin Legea nr. 550/2002 s-a interzis înstrăinarea de către stat

sau autoritățile publice locale a imobilelor revendicate de către foștii

proprietari sau moștenitorii acestora rezultă că imobilul era scos din

circuitul civil pe perioada cuprinsă între data înregistrării notificării și

data soluționării definitive a acesteia astfel că nu putea fi înstrăinat.

Din această perspectivă

curtea apreciază că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare are cauză

ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile art. 966 C.

civ.

În acest sens, sunt

irelevante apărările formulate de către pârâta apelantă în sensul bunei sau

relei credințe a cumpărătorului la încheierea contractului deoarece în speță ne

aflăm în prezența unei nulități absolute care apare ca o sancțiune pentru

încălcarea normelor legale la încheierea contractului, norme pe care părțile

contractante aveau obligația să le cunoască și să le respecte.

Prin preluarea abuzivă a

imobilului de către Statul Român acesta nu a devenit niciodată proprietarul

spațiului în litigiu astfel că nu putea transmite drepturi pe care nu le avea.

În acest sens s-a pronunțat în mod constant în mod constant C.E.D.O. (cauza

Străin și alții împotriva României prin hotărârea nr. 2107/2005 – „… Curtea

observă că nici o altă dispoziție internă nu acordă statului dreptul de a vinde

un bun care se găsea de facto în patrimoniul său, așadar, pentru care nu există

un titlu, sau un bun care făcea obiectul unei acțiuni în justiție”).

În acest sens, curtea

apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 550/2004

și în plus cele cuprinse în art. 46 din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială

așa încât sunt irelevante susținerile în sensul că în speță actul nu a fost

încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

care nu era în vigoare la data la care s-a perfectat contractul de

vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește

existența retractului litigios pentru a analiza incidența prevederilor art. 1402

și următoarele C. civ., se impune a se clarifica obiectul litigiului.

Așa cum rezultă din

obiectului litigiului acesta are o natură comercială fiind stabilit prin însăși

hotărârea nr. 599 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Dej prin care s-a declinat

competența de soluționare a acțiunii reclamanților precum și a cererii

reconvenționale în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărâre rămasă

irevocabilă prin nerecurare.

Prin această hotărâre s-a

stabilit cu caracter irevocabil că obiectul litigiului are o natură comercială

și drept urmare în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil.

Dimpotrivă în speță sunt

incidente prevederile art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios

prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ., nu poate avea loc în caz de

cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial”.

Aceasta deoarece în materie

comercială, operațiunile speculative țin de natura activității comerciale.

În concluzie, Codul

comercial interzice exercitarea retractului litigios ceea ce înseamnă că, dacă

dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe

care Codul comercial îl consideră fapt de comerț, debitorul nu se poate libera

de obligație prin exercitarea retractului litigios în condițiile Codului civil.

Chiar și în ipoteza în care

s-ar face abstracție de cele mai sus arătate nu sunt îndeplinite cerințele

pentru exercitarea retractului litigios deoarece reclamanții M.L. și M.M. au

renunțat la judecată iar efectele renunțării se produc retroactiv potrivit art.

246 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința repunerii părților în situația

anterioară declanșării procedurii judiciare.

Renunțarea la judecată

echivalează cu inexistența unui litigiu asupra proprietății imobilului între M.L.

și M.M. pe de o parte și SC C. SA pe de altă parte, cu toate consecințele care

decurg din această împrejurare.

Astfel, nu suntem în

prezența unui drept litigios atâta timp cât efectele renunțării la judecarea

acțiunii se produc retroactiv și în consecință oferirea prețului cesiunii și

invocarea retractului litigios sunt neavenite.

Nu este de ignorat faptul că

oferta de plată a prețului s-a făcut după soluționarea în fond a cauzei, respectiv

la data de 6 aprilie 2007 dosarul nr. 5760/1285/2006.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs recurenta-pârâtă SC C. SA, invocând ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care a solicitat admiterea

acestuia, și modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul constatării

retractului litigios invocat cu consecința respingerii acțiunii introductive și

a cererii reconvenționale.

În motivarea recursului în

esență recurenta a reținut:

- Competența de soluționare

în primă instanță a aparținut judecătoriei, deoarece acțiunea în revendicare

este reglementată de dreptul comun.

- În condițiile în care s-ar

stabili că litigiul are o natură comercială, hotărârea recurată este nelegală,

fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1402 și art.

1403 C. civ., art. 45 C. com. și ale art. 246 C. proc. civ., nelegalitatea

acesteia, fiind determinată și de nemotivarea acesteia.

Faptul că obiectul

prezentului litigiu are o natură comercială nu înseamnă că cesiunea care s-a

realizat în speță este una care derivă dintr-un fapt de comerț, ci datorită

calității părților.

- Instanța de apel a

interpretat în mod greșit, faptul că instituția renunțării la judecată,

prevăzută de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., retroactivează cu consecința respingerii

apelului.

- Instanța de apel examinând

excepția retractului litigios, trebuie să verifice dacă în momentul invocării

acesteia în cadrul apelului, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.

1402 și 1403 C. civ., erau îndeplinite.

Criticile sunt nefondate

pentru cele ce preced:

Prin declinarea competenței

de soluționare a cauzei, dispusă prin sentința civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei

Dej pronunțată la 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, rămasă irevocabilă

stabilirea naturii comercială a litigiului, a intrat în puterea lucrului

judecat, astfel că urmează a fi înlăturată critica de nelegalitate precizată a

fi întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de nelegalitate, invocat a fi întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a se reține că recurenta, avea obligația să

precizeze în ce constă, pentru a stabili cadrul procesual de desfășurare a

contractului judiciar, în raport de cele două ipoteze consacrate de dispoziția

legală invocată.

Or, din considerentele

deciziei, ce a fost amplu motivează, rezultă considerentele de fapt și de drept

ce au fost avute în vedere la respingerea apelului.

- Nelegalitatea prevăzută de

art. 304 pct. 9, căreia i se circumscrie cea de-a treia critică, astfel cum a

fost dezvoltată vizează ipoteza în care decizia atacată a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 1402 – art. 1403 C. civ. și art. 45 C. com.

Critica este nefondată,

deoarece în mod judicios, instanțele au reținut aplicabilitatea art. 45 C. com.,

în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 C. civ.,

nu putea avea loc, în caz de cesiune a unui drept litigios derivând dintr-un

fapt de comerț”, deoarece în materie comercială, operațiunile speculative țin

de natura activității comerciale.

Analizând și critica privind

aplicarea greșită a art. 246 C. proc. civ., urmează a se reține:

Condițiile în care poate

avea loc renunțarea la judecată diferă în funcție de momentul procesual în care

aceasta intervine.

Cum renunțarea la judecată

s-a făcut înainte de intrarea în dezbaterea fondului, pentru a se lua act de

desistare nu era necesar acordul pârâtului.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat, cu obligarea recurentei pârâte la 5000 lei cheltuieli de judecată

către intimații P.I. și P.L.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 128 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la

5000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.I. și intimata P.L.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 29 februarie 2008.