ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4467/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 mai 2003, petenta N.A.D. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva notarului public P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 C. pen., constând în aceea că, a remis altei persoane, actele de proprietate ale unui apartament aparținând petentei, producându-i astfel un prejudiciu de 500 dolari S.U.A. Prin rezoluția din 29 august 2003, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de gestiune frauduloasă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 214 și art. 246 C. pen., față de notarul public P.M.

Împotriva acestei soluții, petenta N.A.D. a formulat plângere, care a fost admisă prin rezoluția nr. 2655/II/2 din 13 octombrie 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a se lămuri toate aspectele situației de fapt, prin administrarea de probe și cu privire la vinovăția numitei L.R.N. Prin rezoluția din 13 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 214 și art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) C. pen. și față de numita L.R.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, la data de 31 octombrie 2002, s-a încheiat între N.A.D., în calitate de promitent-vânzător și L.R.N. un antecontract de vânzare-cumpărare imobiliară, înregistrat sub nr. 2147/2002 la agenția imobiliară I.M.N. SRL București, antecontractul având ca obiect apartamentul nr. 20, situat în Calea Griviței. După încheierea antecontractului, promitenta vânzătoare a încasat un avans de 500 dolari S.U.A., din prețul convenit de părți de 11.500 dolari S.U.A., stipulându-se penalități pentru situația în care una din părți nu își respectă obligațiile asumate, anume 15% din prețul stabilit. La aceeași dată, ambele părți au încheiat câte un contract de comision cu agenția imobiliară, prin care s-au obligat să plătească acesteia câte un comision de 300 dolari S.U.A., reprezentând servicii de intermediere.

La sugestia comisionarului, părțile s-au adresat pentru întocmirea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, notarului public P.M., care, examinând actele prezentate de promitenta vânzătoare, a constatat că îi lipsește extrasul de carte funciară. În vederea obținerii acestuia, N.A.D. a mandatat pe N.V., angajat al biroului notarial, prin procura nr. 2265 din 1 noiembrie 2002, autentificată de același notar public.

Mandatarul a formulat cerere în acest sens la Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 1 București, stabilindu-se termen pentru ridicarea extrasului de carte funciară, data de 7 noiembrie 2002. Deoarece, în perioada 7 - 8 noiembrie 2002, biroul de carte funciară nu a lucrat cu publicul, iar zilele de 9 - 10 noiembrie 2002, au fost zile nelucrătoare (sâmbătă și duminică), extrasul a fost eliberat abia la data de 11 noiembrie 2002. Ca urmare, termenul stabilit de părți pentru perfectarea contractului, 8 noiembrie 2002, nu a putut fi respectat, iar ulterior N.A.D. a refuzat să mai vândă imobilul, astfel că notarul public P.M. a dat actele de proprietate, agenției imobiliare pentru a fi remise proprietarei.

Aceasta a refuzat primirea lor, astfel că au fost păstrate la biroul notarial până la data de 14 noiembrie 2002, când i-au fost restituite pe bază de proces-verbal. Promitenta cumpărătoare L.R.N. s-a adresat Judecătoriei sectorului 1, cu acțiune în pretenții, iar instanța prin sentința civilă nr. 2747 din 18 aprilie 2003 a obligat-o pe N.A.D. să restituie avansul de 500 dolari S.U.A. și să achite penalități de 1.725 dolari S.U.A., conform clauzelor stipulate de părți cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. S-a stabilit că plângerea petentei N.A.D. este nefondată, deoarece paguba suferită de aceasta nu este rezultatul vreunei fapte a notarului public P.M. și nici a promitentei cumpărătoare L.R.N., ci exclusiv nerespectării de către petentă a obligațiilor contractuale asumate.

Plângerea formulată de petenta N.A.D. împotriva rezoluției din 13 noiembrie 2003, a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția din 5 ianuarie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Și această rezoluție a fost contestată de petentă, printr-o plângere care a înaintat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Plângerea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a înaintat-o la Curtea de Apel București, conform rezoluției din 15 martie 2004, pentru soluționare. Prin sentința penală nr. 40 din 3 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentei N.A.D.

împotriva rezoluției din 13 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.M. și numita L.R.N. Totodată, instanța a obligat-o pe petentă la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a motivat, în esență, că, din ansamblul probator aflat la dosar nu sunt elemente care să conducă la convingerea că notarul public a săvârșit vreo faptă penală. Nici în sarcina numitei L.R.N. nu se poate reține vreo infracțiune. Împotriva sentinței penale nr. 40 din 3 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs petenta N.A.D., arătând în primul motiv al notelor scrise că are obiecțiuni asupra modului cum s-a judecat și soluționat procesul civil de pretenții, ce a format obiectul dosarului nr. 2442/2003 al Judecătoriei sectorului 1. Aceste aspecte exced cadrului procesual de față, astfel că instanța nu se poate pronunța asupra lor.

În partea a doua a notelor scrise, petenta s-a referit la cauza de față, susținând în esență, că organele de urmărire penală și instanța de judecată nu au elucidat situația de fapt, reținând greșit modul cum s-au derulat faptele. Plângerea este nefondată. Din examinarea rezoluțiilor parchetului și a actelor premergătoare, precum și a sentinței recurate, se constată că soluțiile de neînceperea urmăririi penale și de respingere a plângerilor, sunt legale și temeinice.

Atât parchetul cât și prima instanță au analizat complet și elucidat toate aspectele cauzei în raport cu actele premergătoare de la dosarul cauzei, ajungând corect la concluzia că paguba la care se referă petenta, respectiv sumele la plata cărora a fost obligată prin sentința civilă nr. 2747 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, nu este rezultatul vreunei fapte penale a notarului public și a promitentei cumpărătoare, ci exclusiv petentei N.A.D., prin nerespectarea de către ea a obligațiilor contractuale asumate prin precontractul menționat. Recursul fiind deci nefondat, urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a obliga pe recurentă la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.A.D. împotriva sentinței penale nr. 40 din 3 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentă să plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2004.