ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6546/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95

din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

plângerea formulată de petentul P.R. împotriva rezoluției de neînceperea

urmăririi penale dată în dosarul nr. 1364/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, ca nefondată.

S-a reținut, în fapt, că

prin cererea formulată la 3 august 2004 și înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a II–a penală, sub nr. 2781/2004, petentul P.R. a formulat

plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul

nr. 1364/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitând

începerea urmăririi penale împotriva intimatei D.E.

În dovedirea cererii au fost

atașate la dosarul cauzei dosarul nr. 1364/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București și rezoluția din 5 iulie 2004 emisă de procurorul general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în

dosarul nr. 2291/II-2/2004 prin care s-a soluționat plângerea formulată de

numitul P.R. împotriva soluției dispusă în dosarul nr. 1364/P/2004 reținându-se

că prin rezoluția din 17 mai 2004 s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de notarul public D.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a

avut în vedere că prin plângerea depusă la 24 februarie 2004, petiționarul a

solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la notarul public D.E. care

a autentificat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1530 din 11 iulie 1997

deși, așa cum rezultă din expertiza grafică efectuată în dosarul nr.

1185/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, semnătura la

rubrica „vânzător” nu a fost executată de tatăl său P.C.

S-a reținut, de asemenea, că

prin contractul de vânzare autentificat de notarul public prin încheierea nr.

1530 11 iulie 1997, P.C. a vândut numitei A.N.M. un apartament situat în

municipiul Giurgiu.

Vânzătorul a decedat la 7

iulie 1998 și ulterior moștenitorii P.R., P.G. și P.N. au formulat plângere

penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, înregistrată sub nr.

1185/P/2000 prin care au solicitat efectuarea de cercetări cu privire la

numiții P.T. și A.N.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

290 și art. 291 C. pen.

În cauză s-au efectuat două

expertize grafice pentru a se stabili cine a executat semnătura la rubrica

„vânzător” din contractul autentificat sub nr. 1530/1997.

În primul raport (nr. 165184

din 20 iulie 2000) s-a concluzionat că „semnătura nu a fost executată de

numitul P.C., iar în cel de-al doilea s-a consemnat că „semnătura nu prezintă

elemente generale și individuale de asemănare cu semnăturile numiților P.C.,

P.T. și A.N.M.”.

În consecință, prin

rezoluția din 28 mai 2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.T. și A.N.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 290 și art. 291 C. pen. și trimiterea cauzei la

I.P.J. Giurgiu pentru a se efectua cercetări în vederea identificării autorului

semnăturii la poziția „vânzător” din contractul de vânzare – cumpărare nr.

1530/1997.

În ce privește plângerea

penală formulată de petent împotriva notarului public D.E. s-a reținut că prin

rezoluția din 17 mai 2004 dată în dosarul nr. 1364/P/2004 Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 289 C. pen., întrucât a

intervenit prescripția răspunderii penale.

Ulterior, petentul s-a

adresat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București care prin rezoluția din 5 iulie 2004, a respins ca neîntemeiată

plângerea, constatând că în mod corect s-a reținut de procuror că în ceea ce

privește eventuala comitere de către intimata D.E. a infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., s-a împlinit, la data de 10 iulie 2002,

anterior depunerii plângerii, termenul de prescripție a răspunderii penale,

prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., cursul acestuia nefiind întrerupt sau

suspendat.

Prima instanță a apreciat ca

fiind corectă rezoluția de neînceperea urmăririi penale dată de procuror, a

cărei infirmare o solicită petentul, întrucât împlinirea termenului de

prescripție înlătură o eventuală răspundere penală a intimatei pentru

săvârșirea infracțiunilor imputate.

Împotriva sentinței penale a

primei instanțe a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând susținerile invocate în plângere, solicitând casarea

hotărârii și pe fond admiterea plângerii, infirmarea rezoluției de neînceperea

urmăririi penale față de intimata D.E. și cercetarea penală a acesteia.

Recursul nu este fondat.

Verificând actele și

lucrările de la dosar, Înalta Curte apreciază că sentința penală a primei

instanțe prin care plângerea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată este

corectă.

Într-adevăr, examinând

actele depuse la dosar se constată, că în raport de data autentificării

contractului de vânzare – cumpărare, respectiv 11 iulie 1997, care este și data

la care petentul susține că s-au comis de către intimata D.E. infracțiunile

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., termenul de prescripție a

răspunderii penale pentru o eventuală comitere a acestor infracțiuni s-a

împlinit la 11 iulie 2002, anterior datei la care petentul a formulat plângerea

penală față de intimată, astfel că antrenarea răspunderii penale nu mai este

posibilă.

Așa fiind, rezoluția de

neînceperea urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București este corectă ca dealtfel și sentința penală a primei instanțe care a

menținut actul procurorului, astfel că recursul declarat împotriva acestei

hotărâri este nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul P.R. împotriva sentinței penale nr. 95 din 6

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 decembrie 2004.