ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2005

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la

3 aprilie 1998, petiționarii C.A. și C.I. au solicitat Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova începerea urmăririi penale împotriva notarului public

C.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 și art. 289 C.

pen.

S-a susținut că la

încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1797 din 28

noiembrie 1996 voința petiționarilor vânzători a fost de a garanta cu

apartamentul lor un împrumut acordat de S.G. unor beneficiari nicidecum de a

vinde acel apartament sus-numitei persoane.

Parchetul sesizat, prin

rezoluția nr. 57/P/1998 din 16 iunie 1998, a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva notarului public, nerezultând date care să confirme săvârșirea

vreunei infracțiuni și care să impună solicitarea avizului Ministrului

Justiției de cercetare.

Împotriva acestei soluții

petiționarii s-au plâns procurorului ierarhic superior care prin rezoluția nr.

2701/II/2/1998 din 18 august 1998 a comunicat că neînceperea  urmăririi penale

este corectă, neconstatându-se inducerea în eroare de către notarul public și

nici încheierea unui act fals.

La 19 ianuarie 2004, în

termenul prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 petiționarii au

formulat plângere împotriva rezoluției procurorului solicitând desființarea

acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea neînceperii urmăririi

penale împotriva notarului public.

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința penală nr. 88 din 2 decembrie 2004, a respins în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerile petiționarilor considerând că

soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, că actul de vânzare –

cumpărare a apartamentului reprezintă voința părților și că notarul nu a

săvârșit infracțiunile reclamate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs petiționarii care au susținut că au fost instigați de notar

să întocmească un act de vânzare-cumpărare a apartamentului, pentru a gaja un

împrumut și că au pierdut locuința ca urmare a manoperelor frauduloase ale

notarului, cumpărătorului S.G. și a numiților F.D., F.D. și B.F.

S-a solicitat casarea

hotărârii atacate și continuarea urmăririi penale de către parchet.

Recursul declarat este

nefondat.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că, la data de 14 noiembrie 1996, soții F.D. și M. au

solicitat, printr-un anunț în ziarul G.S. un girant care să garanteze un

împrumut bancar, oferind suma de 1.000.000 lei.

Petiționarii C.I. și C.A.

i-au contactat pe soții F., cărora le-au oferit sprijinul, urmărind astfel

obținerea sumei promise de solicitanți.

Ulterior F.D. și F.M. au

revenit asupra intenției de a obține împrumutul bancar, identificând pe numitul

S.G. care s-a oferit să îi împrumute cu suma de 10.000 mărci germane,

condiționând acest demers de întocmirea unui contract de vânzare cumpărare,

prin care soții C.I. și A. îi vindeau apartamentul proprietate personală.

Ca o garanție acordată

soților C., S.G. le-a indicat întocmirea unui contract de împrumut prin care

C.I. și A. împrumutau pe F.M. și B.R. cu suma de 20.000.000 lei.

Întrucât soții C. au fost de

acord cu întocmirea actelor în această formă ei s-au deplasat la biroul

notarului public C.T. unde s-au întocmit actele solicitate, în forma corectă.

În actul de vânzare-cumpărare s-a consemnat dreptul de uzufruct al soților C.

asupra locuinței înstrăinate până în luna aprilie 1997, dată care reprezenta

termenul scadent până la care soții F. se obligau să restituie suma de 10.000

mărci germane împrumutată de la S.G.

În realitate, s-a stabilit

ca actele întocmite aveau caracter simulat înțelegerea reală dintre soții C.I.

și A. și S.G. fiind aceea de a redobândi apartamentul în același mod, după ce

soții F. restituiau suma împrumutată lui S.G.

Cu prilejul audierii sale la

procuror petiționara C.A. a precizat că actele întocmite de notar reprezintă

voința părților, împrejurare confirmată de martorii F.D., F.M. și C.A.

Mai este de menționat că

petiționara, în aceeași declarație din fața procurorului a menționat că

inițiativa întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în forma respectivă a

aparținut lui S.G. ceeace exclude comiterea vreunei fapte penale de către

intimata C.T.

Rezultă deci că notarul

public a întocmit actul de vânzare cumpărare conform cu acordul de voință al

părților că nu au existat manopere de inducere în eroare și nici falsificare

acelui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui și că soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de notarul public, pentru infracțiunile reclamate,

prevăzute de art. 215 și art. 289 alin. (1) C. pen., este corectă.

În consecință soluția primei

instanțe de respingere a plângerii petiționarilor împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale a fost legal respinsă, situație în care curtea,

constatând nefondate criticile formulate urmează în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a respinge recursurile petiționarilor cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii C.A. și C.I. împotriva sentinței penale

nr. 88 din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.