ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 967/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 28

octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1945/P/2003, Curtea de Apel Craiova a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G. împotriva

rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, dispusă la 5 martie 2001 în dosarul nr. 135/P/2000.

Instanța a considerat că soluția de

neîncepere a urmăririi penale este legală, pentru că faptei imputate notarei

(învinuită de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen.) îi lipsește un element constitutiv, și anume, latura subiectivă.

Împotriva acestei sentințe, petentul

a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii,

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea

redeschiderii urmăririi penale.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că nu este fondat, pentru argumentele ce urmează:

Prin Rezoluția din 5 martie 2001,

dată în dosarul nr. 135/P/2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a

dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarei publice D.E., din cadrul

C.N.P. Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută

de art. 289 C. pen.

Procurorul a reținut că notarul

public D.E., cu ocazia autentificării contractului de împrumut nr. 1691,

contractului de garanție imobiliară nr. 1692, a procurii speciale nr. 1693 și a

declarației nr. 1694, toate încheiate la data de 10 octombrie 1997, a procedat

la identificarea părților pe baza buletinelor de identitate prezentate, conform

normelor legale în vigoare, fiind indusă în eroare de prezentarea actului de

identitate de către o altă persoană, a avut reprezentarea că este titularul

acestuia. S-a reținut că fapta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de fals intelectual sub aspectul laturii subiective.

De altfel, prin

adresa nr. 2306/IG/N/2000 din 22 ianuarie 2001, Ministrul Justiției a comunicat

Procurorului General al României că nu a avizat cercetarea penală a notarului

public menționat, întrucât actele preliminare efectuate în cauză nu oferă

indicii privind săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către acesta.

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința penală nr. 21 din 28 octombrie 2003 (care a fost atacată prin

prezentul recurs) a respins plângerea formulată de petentul C.G., menținând

soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror.

Înalta Curte, verificând rezoluția

atacată de petent și sentința instanței de fond, pe baza lucrărilor și a

materialului probator din dosarul cauzei, constată că recursul declarat de

petent este nefondat, pentru că, într-adevăr, deși conform expertizelor

criminalistice efectuate în cauză, înscrisurile autentificate de notarul public

nu au fost semnate de petent, nu se poate reține săvârșirea de către notar a

infracțiunii de fals intelectual, lipsind latura subiectivă, sub forma

intenției, cerută de dispozițiile art. 289 C. pen.

Potrivit art. 289 C. pen.,

falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un

funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte

sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a

însera unele date sau împrejurări, constituie infracțiunea de fals intelectual

și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Or, sub aspectul existenței

intenției notarului public de a falsifica înscrisurile autentificate nu s-au

făcut dovezi referitoare la cunoașterea de către acesta a identității false a

persoanei care a semnat în locul petentului actele în cauză, împrejurare în

care soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

De asemenea, nu s-a contestat chiar

de către petent că încă din anul 1997 a aflat de existența actelor

autentificate de notar, iar actul său de identitate este cel menționat în acele

acte. Petentul a explicat prezentarea actului său de identitate la notar prin

sustragerea buletinului de identitate de către soția sa C.G., parte

contractantă.

Prin rezoluția atacată, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, a disjuns cauza cu privire la C.G. și persoana

neidentificată (care s-a prezentat în locul petentului la notar) și a trimis

cauza la Poliția municipiului Craiova în vederea identificării celuilalt

participant și a completării cercetărilor pentru infracțiunile de furt,

prevăzută de art. 208 – art. 210, participație improprie la infracțiunea

prevăzută de art. 31, raportat la art. 289, art. 288 și art. 215 alin. (1) și

(3) C. pen. Plângerea petiționarului nu a vizat însă și această măsură

procesual penală dispusă de procuror, măsură rămasă definitivă prin neatacare.

Constatând că soluția pronunțată de

instanța de fond, curtea de apel, este legală și temeinică în raport cu probele

efectuate în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

cuantum de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul C.G. împotriva sentinței penale nr. 21 din 28 octombrie

2003 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurent să la plătească

statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2004.