ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6317/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 20

aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea petentului C.G. împotriva rezoluției nr. 255/ P din 4 septembrie 2003

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe notarul public

D.N. și intimatul P.G.

Pentru a se pronunța această

sentință pe baza probatoriului s-au reținut următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, prin rezoluția nr. 255/ P din 4 septembrie 2003, a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarul public D.N., din circumscripția Judecătoriei

Pătârlagele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât faptei acestuia îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, și anume vinovăția sub forma intenției

ca element al laturii subiective.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numitul P.G., pentru infracțiunea de fals

în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât faptei îi lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă.

Temeiul neînceperii urmăririi penale

l-au constituit dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art.

10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 209 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a constatat că din actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în

cauză, a rezultat că organele de poliție din cadrul Serviciului Ordine Publică

al I.P.J. Buzău, s-au sesizat din oficiu cu faptul că notarul public D.N. din

circumscripția Judecătoriei Pătârlagele a autentificat la data de 24 septembrie

2002 sub nr. 754 un contract de vânzare cumpărare, prin care, pe baza

declarațiilor false ale cumpărătorului P.G. a înserat cu intenție mențiuni

neconforme cu realitatea.

În concret, s-a constatat că în

procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de organele de poliție se

precizează că actul translativ de proprietate conține date nereale cu privire

la gradul de rudenie existent între părți și la prețul vânzării.

Astfel, deși în contract se

stipulează ca preț al vânzării suma de 20.000.000 lei, în realitate suma nu s-a

predat, respectiv primit între părți care de altfel nu sunt rude, deși în act

se specifică faptul că beneficiarul vânzării este nepotul înstrăinătorului.

Ca situație de fapt, se reține că la

24 septembrie 2002, la Biroul notarului public D.N. din Pătârlagele, s-au

prezentat C.C. în vârstă de 89 ani, împreună cu P.G., ambii din comuna Calvini,

județ Buzău, cu scopul declarat ca primul să înstrăineze către cel de-al doilea

întreaga sa avere mobilă și imobilă.

Inițial, cei doi s-au interesat ce

taxă notarială ar fi trebuit să plătească pentru autentificarea actului de

vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, și aflând care este suma, și

părându-li-se, probabil prea mare, au renunțat la această idee și au solicitat

încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă tipică, cu clauză de

uzufruct viager, doar pentru o parte din averea înstrăinătorului, respectiv

casa și anexa gospodărească, din cărămidă și 4.000 mp. teren curți-construcții

și arabil, situat în intravilanul satului și comunei Calvini, județ Buzău.

Părțile au declarat în fața

notarului public că P.G. este nepotul lui C.C., iar prețul vânzării este de

20.000.000 lei pe care vânzătorul i-a predat și cumpărătorul i-a primit.

În realitate, s-a dovedit că între

cei doi nu există nici un grad de rudenie, fiind doar vecini, iar prețul

declarat al vânzării s-a numărat și nu s-a primit, voința reală a părților

fiind aceea ca bătrânul C.C. să primească întreținerea pe tot timpul vieții de

la dobânditorul averii sale.

Pentru restul bunurilor mobile și

imobile ce le deținea în proprietate și care nu au făcut obiectul contractului

de vânzare cumpărare, C.C. a dispus pentru cazul morții sale, prin testamentul

autentificat sub nr. 755 din 24 septembrie 2002 la același birou notarial, în

favoarea lui P.G. și a soției acestuia P.M., evitând astfel taxa notarială

costisitoare ce trebuia plătită în cazul vânzării.

Motivul pentru care nu s-a recurs la

testament pentru întreaga avere îl reprezintă suspiciunile lui P.G. în legătură

cu posibilitatea revocării testamentului pe timpul vieții testatorului și s-a

dovedit că aceste temeri au fost justificate întrucât la 6 martie 2003, C.C.

s-a prezentat din nou la Biroul notarului public D.N., de această dată însoțit

de nepotul său de văr, C.G., în favoarea căruia a testat întreaga sa avere

mobilă și imobilă, prin actul autentificat sub nr. 182 din 6 martie 2003.

Testatorul și-a motivat hotărârea de

a revocat tacit primul testament, prin aceea că nu primește îngrijirea și

respectul cuvenit de la familia P. și chiar s-a interesat, împreună cu noul

beneficiar al bunurilor sale, de posibilitatea de a desființa contractul de

vânzare cumpărare încheiat cu P.G. pentru o parte din averea pe care a

înstrăinat-o acestuia.

Pe de altă parte, s-a dovedit că

nici C.G. nu a fost ultimul legatar universal al unchiului său, deoarece acesta

din urmă și-a testat averea încă o dată în favoarea unei nepoate înainte de

sfârșitul vieții, care s-a întâmplat la 27 mai 2003, prin suicid.

Referitor la activitatea notarului

public D.N., procurorul a constatat că la autentificarea contractului de

vânzare cumpărare nr. 754 din 24 septembrie 2002, a ținut seama de voința

declarată a părților, asumată prin cererea prealabilă ce i-a fost adresată și

prin semnarea actului în forma sa finală, după luarea la cunoștință a

conținutului său.

Notarul public nu a pus la îndoială

autenticitatea celor declarate de părți, afirmațiile acestora nereale

privitoare la gradul de rudenie și la prețul vânzării, fiind consemnate în

contract cu bună credință și față de tipul de act solicitat nu trebuiau

efectuate verificări din partea sa.

În fine, s-a mai constatat de către

anchetator că, declararea necorespunzătoare a adevărului de către P.G. în fața

notarului public, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 292 C. pen.,

privind infracțiunea de fals în declarații, întrucât nu s-a stabilit că

declarația a fost făcută în vederea producerii unei consecințe juridice pentru

sine sau pentru altul și în concret nici nu era de natură a produce vreo astfel

de consecință.

În raport de rezultatul acestor

cercetări penale, respectiv din actele premergătoare începerii urmăririi

penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public

D.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., și față de P.G.,

pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.

Petiționarul C.G., nemulțumit de

această sentință, în termenul legal, a declarat recurs, nemotivat în scris și

deși i s-au acordat 3 termene, atât el cât și apărătorul său ales și angajat

din 21 iunie 2004, nu s-au prezentat pentru susținerea orală a acestuia.

După verificarea din oficiu a

hotărârii atacate, precum și a probatoriului pe care se fundamentează și în

special examinându-se dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

nr. 255/P/2003 și care s-a finalizat, cu elaborarea rezoluției din 4 septembrie

2003 de neînceperea urmăririi penale față de notarul D.N. și intimatul P.G., se

constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar recursul nefondat.

Se va reține aceasta, deoarece în

ceea ce-l privește pe notarul public D.N., intimat în cauză, la autentificarea

contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, a respectat voința declarată a părților,

asumată atât prin cererea prealabilă ce i s-a adresat, precum și prin semnarea

actului în forma finală și după ce au luat cunoștință de conținutul acestuia.

Apoi, declararea necorespunzătoare

adevărului, de către intimatul P.G., în fața notarului, nu poate fi încadrată

în dispozițiile art. 292 C. pen., atâta timp cât nu era în concret,

producătoare de consecințe juridice.

Așa fiind, sentința penală atacată

fiind temeinică și legală, va fi menținută, iar recursul respins, ca nefondat,

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva sentinței penale nr.

30 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul petiționar să

plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 noiembrie 2004.