ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6317/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului C.G. împotriva rezoluției nr. 255/ P din 4 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe notarul public D.N. și intimatul P.G. Pentru a se pronunța această sentință pe baza probatoriului s-au reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 255/ P din 4 septembrie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.N., din circumscripția Judecătoriei Pătârlagele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât faptei acestuia îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume vinovăția sub forma intenției ca element al laturii subiective.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.G., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă. Temeiul neînceperii urmăririi penale l-au constituit dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 209 alin. (3) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat că din actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, a rezultat că organele de poliție din cadrul Serviciului Ordine Publică al I.P.J. Buzău, s-au sesizat din oficiu cu faptul că notarul public D.N.

din circumscripția Judecătoriei Pătârlagele a autentificat la data de 24 septembrie 2002 sub nr. 754 un contract de vânzare cumpărare, prin care, pe baza declarațiilor false ale cumpărătorului P.G. a înserat cu intenție mențiuni neconforme cu realitatea. În concret, s-a constatat că în procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de organele de poliție se precizează că actul translativ de proprietate conține date nereale cu privire la gradul de rudenie existent între părți și la prețul vânzării. Astfel, deși în contract se stipulează ca preț al vânzării suma de 20.000.000 lei, în realitate suma nu s-a predat, respectiv primit între părți care de altfel nu sunt rude, deși în act se specifică faptul că beneficiarul vânzării este nepotul înstrăinătorului.

Ca situație de fapt, se reține că la 24 septembrie 2002, la Biroul notarului public D.N. din Pătârlagele, s-au prezentat C.C. în vârstă de 89 ani, împreună cu P.G., ambii din comuna Calvini, județ Buzău, cu scopul declarat ca primul să înstrăineze către cel de-al doilea întreaga sa avere mobilă și imobilă. Inițial, cei doi s-au interesat ce taxă notarială ar fi trebuit să plătească pentru autentificarea actului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, și aflând care este suma, și părându-li-se, probabil prea mare, au renunțat la această idee și au solicitat încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă tipică, cu clauză de uzufruct viager, doar pentru o parte din averea înstrăinătorului, respectiv casa și anexa gospodărească, din cărămidă și 4.000 mp.

teren curți-construcții și arabil, situat în intravilanul satului și comunei Calvini, județ Buzău. Părțile au declarat în fața notarului public că P.G. este nepotul lui C.C., iar prețul vânzării este de 20.000.000 lei pe care vânzătorul i-a predat și cumpărătorul i-a primit. În realitate, s-a dovedit că între cei doi nu există nici un grad de rudenie, fiind doar vecini, iar prețul declarat al vânzării s-a numărat și nu s-a primit, voința reală a părților fiind aceea ca bătrânul C.C. să primească întreținerea pe tot timpul vieții de la dobânditorul averii sale. Pentru restul bunurilor mobile și imobile ce le deținea în proprietate și care nu au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, C.C.

a dispus pentru cazul morții sale, prin testamentul autentificat sub nr. 755 din 24 septembrie 2002 la același birou notarial, în favoarea lui P.G. și a soției acestuia P.M., evitând astfel taxa notarială costisitoare ce trebuia plătită în cazul vânzării. Motivul pentru care nu s-a recurs la testament pentru întreaga avere îl reprezintă suspiciunile lui P.G. în legătură cu posibilitatea revocării testamentului pe timpul vieții testatorului și s-a dovedit că aceste temeri au fost justificate întrucât la 6 martie 2003, C.C.

s-a prezentat din nou la Biroul notarului public D.N., de această dată însoțit de nepotul său de văr, C.G., în favoarea căruia a testat întreaga sa avere mobilă și imobilă, prin actul autentificat sub nr. 182 din 6 martie 2003. Testatorul și-a motivat hotărârea de a revocat tacit primul testament, prin aceea că nu primește îngrijirea și respectul cuvenit de la familia P. și chiar s-a interesat, împreună cu noul beneficiar al bunurilor sale, de posibilitatea de a desființa contractul de vânzare cumpărare încheiat cu P.G. pentru o parte din averea pe care a înstrăinat-o acestuia. Pe de altă parte, s-a dovedit că nici C.G. nu a fost ultimul legatar universal al unchiului său, deoarece acesta din urmă și-a testat averea încă o dată în favoarea unei nepoate înainte de sfârșitul vieții, care s-a întâmplat la 27 mai 2003, prin suicid.

Referitor la activitatea notarului public D.N., procurorul a constatat că la autentificarea contractului de vânzare cumpărare nr. 754 din 24 septembrie 2002, a ținut seama de voința declarată a părților, asumată prin cererea prealabilă ce i-a fost adresată și prin semnarea actului în forma sa finală, după luarea la cunoștință a conținutului său. Notarul public nu a pus la îndoială autenticitatea celor declarate de părți, afirmațiile acestora nereale privitoare la gradul de rudenie și la prețul vânzării, fiind consemnate în contract cu bună credință și față de tipul de act solicitat nu trebuiau efectuate verificări din partea sa. În fine, s-a mai constatat de către anchetator că, declararea necorespunzătoare a adevărului de către P.G.

în fața notarului public, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 292 C. pen., privind infracțiunea de fals în declarații, întrucât nu s-a stabilit că declarația a fost făcută în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul și în concret nici nu era de natură a produce vreo astfel de consecință. În raport de rezultatul acestor cercetări penale, respectiv din actele premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., și față de P.G., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. Petiționarul C.G., nemulțumit de această sentință, în termenul legal, a declarat recurs, nemotivat în scris și deși i s-au acordat 3 termene, atât el cât și apărătorul său ales și angajat din 21 iunie 2004, nu s-au prezentat pentru susținerea orală a acestuia.

După verificarea din oficiu a hotărârii atacate, precum și a probatoriului pe care se fundamentează și în special examinându-se dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 255/P/2003 și care s-a finalizat, cu elaborarea rezoluției din 4 septembrie 2003 de neînceperea urmăririi penale față de notarul D.N. și intimatul P.G., se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar recursul nefondat. Se va reține aceasta, deoarece în ceea ce-l privește pe notarul public D.N., intimat în cauză, la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, a respectat voința declarată a părților, asumată atât prin cererea prealabilă ce i s-a adresat, precum și prin semnarea actului în forma finală și după ce au luat cunoștință de conținutul acestuia.

Apoi, declararea necorespunzătoare adevărului, de către intimatul P.G., în fața notarului, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 292 C. pen., atâta timp cât nu era în concret, producătoare de consecințe juridice. Așa fiind, sentința penală atacată fiind temeinică și legală, va fi menținută, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva sentinței penale nr. 30 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentul petiționar să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2004.