ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3276/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 24 februarie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, partea vătămată C.T.S. a solicitat să fie cercetat B.A., inspector principal la I.P.J. Satu Mare, Serviciul cercetări penal, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen. S-a arătat că, în urma unui conflict între soțiile celor doi, învinuitul l-a invitat pe reclamant la sediul poliției, deși nu exista o plângere și după unele discuții, acesta l-a amenințat pe reclamant că „are ac de cojocul lor”.

Prin ordonanța din 2 septembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui B.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și i-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, de 5.000.000 lei amendă. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen. și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 C. pen. S-a stabilit ca cheltuielile judiciare să se suporte de către învinuit. Se motivează că, avându-se în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și persoana învinuitului, se apreciază că faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin conținutul său concret aducând o atingere minimă valorilor ocrotite de lege.

Împotriva sus-menționatei ordonanțe, învinuitul B.A. a formulat plângere la instanță conform art. 278 1 C. proc. pen., susținând, în esență, că soluția procurorului este nelegală și netemeinică, întrucât nu a săvârșit fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și în consecință, greșit s-au aplicat dispozițiile art. 245 1 , art. 11 pct. 1 lit. b), combinat cu art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen. Prin sentința penală nr. 37/Pi/2004 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins plângerea formulată de petentul B.A. împotriva rezoluției procurorului dată prin Ordonanța din 2 septembrie 2004 în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică.

Totodată, a dispus obligarea petentului la 500.000 lei cheltuieli judiciare, către stat. S-a reținut că este cert că fapta învinuitului este prevăzută de legea penală ca infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor , prevăzută de art. 246 C. pen., dar ținând seama de împrejurările concrete de comitere a faptei, urmarea produsă și persoana învinuitului, fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a aplicat o amendă administrativă. S-a concluzionat, astfel, că soluția procurorului este corectă, iar plângerea formulată de petent este nefondată. Împotriva sentinței, petentul B.A. a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând a se admite și anula ordonanța procurorului.

Recursul este fondat pentru motivul ce se va arăta, în continuare. Potrivit art. 278 C. proc. pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau pe baza dispozițiilor date de acesta, efectuate de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel, se rezolvă de procurorul general de la parchetul de pe lângă curtea de apel respectivă. Conform art. 278 1 C. proc. pen., numai după respingerea plângerii făcută conform textului de mai sus împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau ordonanței ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, persoana interesată poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Or, în cauză se constată că petentul nu a făcut plângere împotriva Ordonanței din 2 septembrie 2004, dosar nr. 27/P/2003, a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la procurorul general de la același parchet, ci s-a adresat direct instanței de judecată, respectiv Curții de Apel Oradea, ceea ce este inadmisibil în raport de textele citate. Ca atare, curtea de apel soluționând totuși plângerea petentului, a dat o hotărâre contrară legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. În consecință, urmează a se admite recursul declarat de petentul B.A., a se casa decizia atacată și rejudecând a se respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului împotriva rezoluției dispusă de procuror, prin ordonanța din 2 septembrie 2004, în dosarul amintit al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petentul B.A. Casează sentința penală nr. 37 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea și rejudecând, Respinge, ca inadmisibilă, plângerea împotriva rezoluției dispusă de procuror prin ordonanța din 2 septembrie 2004 în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2005.