ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3276/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la data de 24 februarie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

partea vătămată C.T.S. a solicitat să fie cercetat B.A., inspector principal la

I.P.J. Satu Mare, Serviciul cercetări penal, pentru infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.

și purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.

S-a arătat că, în urma unui

conflict între soțiile celor doi, învinuitul l-a invitat pe reclamant la sediul

poliției, deși nu exista o plângere și după unele discuții, acesta l-a

amenințat pe reclamant că „are ac de cojocul lor”.

Prin ordonanța din 2

septembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a lui B.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și i-a aplicat o sancțiune cu

caracter administrativ, de 5.000.000 lei amendă.

Totodată, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de purtare abuzivă, prevăzută

de art. 250 C. pen. și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 C. pen.

S-a stabilit ca cheltuielile

judiciare să se suporte de către învinuit.

Se motivează că, avându-se

în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și persoana

învinuitului, se apreciază că faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni, prin conținutul său concret aducând o atingere

minimă valorilor ocrotite de lege.

Împotriva sus-menționatei ordonanțe,

învinuitul B.A. a formulat plângere la instanță conform art. 278

1

C.

proc. pen., susținând, în esență, că soluția procurorului este nelegală și

netemeinică, întrucât nu a săvârșit fapta de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și în consecință, greșit s-au aplicat dispozițiile art.

245

1

, art. 11 pct. 1 lit. b), combinat cu art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen.

Prin sentința penală nr. 37/Pi/2004

din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins plângerea formulată de

petentul B.A. împotriva rezoluției procurorului dată prin Ordonanța din 2 septembrie

2004 în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică.

Totodată, a dispus obligarea

petentului la 500.000 lei cheltuieli judiciare, către stat.

S-a reținut că este cert că

fapta învinuitului este prevăzută de legea penală ca infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor , prevăzută de art. 246 C. pen., dar ținând

seama de împrejurările concrete de comitere a faptei, urmarea produsă și

persoana învinuitului, fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

și s-a aplicat o amendă administrativă.

S-a concluzionat, astfel, că

soluția procurorului este corectă, iar plângerea formulată de petent este

nefondată.

Împotriva sentinței,

petentul B.A. a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală,

solicitând a se admite și anula ordonanța procurorului.

Recursul este fondat pentru

motivul ce se va arăta, în continuare.

Potrivit art. 278 C. proc.

pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau pe baza

dispozițiilor date de acesta, efectuate de procurorul de la parchetul de pe

lângă curtea de apel, se rezolvă de procurorul general de la parchetul de pe

lângă curtea de apel respectivă.

Conform art. 278

1

C. proc. pen., numai după respingerea plângerii făcută conform textului de mai sus

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau ordonanței ori după

caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale dată de procuror, persoana interesată poate face

plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece

cauza în primă instanță.

Or, în cauză se constată că

petentul nu a făcut plângere împotriva Ordonanței din 2 septembrie 2004, dosar nr.

27/P/2003, a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la

procurorul general de la același parchet, ci s-a adresat direct instanței de

judecată, respectiv Curții de Apel Oradea, ceea ce este inadmisibil în raport

de textele citate.

Ca atare, curtea de apel

soluționând totuși plângerea petentului, a dat o hotărâre contrară legii, ceea

ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

1

C. proc. pen.

În consecință, urmează a se

admite recursul declarat de petentul B.A., a se casa decizia atacată și

rejudecând a se respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului împotriva

rezoluției dispusă de procuror, prin ordonanța din 2 septembrie 2004, în

dosarul amintit al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petentul B.A.

Casează sentința penală nr. 37

din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea și rejudecând,

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

împotriva rezoluției dispusă de procuror prin ordonanța din 2 septembrie 2004

în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 mai 2005.