ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1855/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/ PI din 25

ianuarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petiționarul P.A. și

în consecință a menținut rezoluția atacată nr. 158/ P din 19 octombrie 2005

prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea

urmăririi penale în baza art. 228 alin. (7), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., față de intimații – judecători U.F. –Judecătoria Oradea și S.C.

–Tribunalul Bihor, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 244 C. pen.

Prin aceiași hotărâre a fost

respinsă și acțiunea civilă privind acordarea sumei de 200.000 lei (RON), daune

morale, fiind obligat petiționarul la suma de 50 lei (RON) cheltuieli judiciare

statului.

Curtea a reținut și motivat că

hotărârile judecătorești prin care i-a fost respinsă în mod irevocabil acțiunea

în răspundere civilă delictuală, invocate pentru acest motiv de către

petiționar în vederea tragerii la răspundere penală a celor doi intimați

judecători, sunt legale și temeinice întrucât se sprijină numai pe probele

administrate în cauză, care au fost discutate în contradictoriu de părți și

care au fost examinate și apreciate în integralitatea acestora potrivit

convingerii intime a celor doi magistrați aflată în concordanță cu acest

material probator (nefiind realizate astfel elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz de încredere sesizate Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea prin plângerea formulată la data de 15 noiembrie 2005).

În același sens au fost formulate și

concluziile procurorului care a efectuat în cauză acte premergătoare în

conformitate cu dispozițiile art. 224 și următoarele C. proc. pen., finalizate

prin soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în baza art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen. S-a reținut prin rezoluția atacată că, operând principiul

disponibilității cu referire la acțiunea civilă introdusă de petiționarul

reclamant, instanțele, în a căror alcătuire au intrat și intimați, au luat act

de renunțarea acestuia la audierea martorului încuviințat O.M. și declarația sa

că nu solicită alte probe în cauză, procedând la judecată pe baza

interogatoriilor părților și a celorlalte înscrisuri aflate la dosar în raport

de care soluția adoptată privind respingerea acțiunii principale și admiterea

cererii reconvenționale este justificată, întrucât nu a putut fi înlăturată

culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului rutier ce a avut

loc, la data de 6 februarie 2003, în municipiul Cluj Napoca având ca urmări

avarierea a două autovehicule.

În fapt, în dimineața zilei de 6

februarie 2003, autoturismul Dacia condus de B.A. în care se afla și martora P.A.I.,

circulând pe str. Parâng din municipiul Cluj Napoca (drum public) a intrat în

coliziune cu autoturismul Mercedes proprietatea reclamantului care circula pe

un drum lateral de categorie inferioară (alee dintre blocuri care nu era

destinată circulației generale).

Prin procesul verbal seria AS nr. 2861593

din 7 februarie 2003 încheiat pe baza declarațiilor conducătorilor auto și a

avariilor constatate, Poliția municipiului Cluj-Napoca – Brigada Poliție

Rutieră, a sancționat contravențional pe numitul P.A. cu suma de 3.000.000 lei

în temeiul art. 167 lit. a) din H.G. nr. 85/2003 (pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002) reținând în fapt că „a condus

autoturismul Mercedes pe aleea laterală care se intersectează cu str. Parâng,

nu a respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea”, accidentând

autoturismul Dacia.

În cuprinsul procesului-verbal s-au

consemnat și susținerile contravenientului care a declarat că „sunt nevinovat,

de derapajul Daciei care a intrat în Mercedes”.

Prin sentința civilă nr. 2184 din 19

martie 2003 (dosar nr. 2340/2003), Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea

formulată de P.A., a anulat procesul verbal de contravenție și amenda aplicată.

În considerentele sentinței s-a reținut că aleea pe care circula petentul nu

este semnalizată, în intersecția cu str. Parâng nefiind montat nici un

indicator de circulație (potrivit adresei Primăriei Cluj Napoca nr. 9061/446

din 14 februarie 2003). Instanța a mai constatat că „din procesul verbal

lipsesc mențiunile referitoare la direcțiile autoturismelor implicate în

accident, iar starea de fapt reținută în procesul verbal nu este conformă cu

realitatea”.

Ulterior, P.A. a introdus acțiune

civilă (dosar nr. 6327/2003 al Judecătoriei Oradea) prin care a solicitat

10.000.000 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea avariilor la

autoturismul acestuia Mercedes. Pârâtul B.A. a formulat cerere reconvențională

solicitând obligarea reclamantului în solidar cu SC O. SA la 2.257.640 lei

despăgubiri civile, contravaloarea reparațiilor la autoturismul acestuia Dacia.

În dovedirea acțiunii/cererii

reconvenționale, instanța a admis probe testimoniale, pentru reclamant fiind

încuviințat martorul O.M. ce urma să fie adus personal, interogatoriul părților

(administrate la 29 ianuarie și 11 ianuarie) și înscrisuri.

La termenul din 11 martie 2004

părțile renunță la audierea martorilor lipsă, rămânând nedovedită susținerea

esențială a reclamantului la interogatoriu că autoturismul acestuia nu se afla

în mișcare, ci era staționat la marginea aleii laterale cu str. Parâng, (în

fața blocului Parâng), fiind avariat din culpa exclusivă a pârâtului care a

derapat, fiind gheață pe carosabilul străzii Parâng, și a intrat cu mașina sa

în partea dreaptă a autoturismului Mercedes.

Prin sentința civilă nr. 1601 din 11

martie 2004 pronunțată de judecătorul U.F. s-a respins acțiunea principală și a

fost admisă cererea reconvențională cu motivarea că reclamantul a circulat pe

un drum lateral de categorie inferioară (alee dintre blocuri care nu era

destinată circulației generale și ca atare nesemnalizată) având obligația

legală, încălcată de acesta cu consecința avarierii celor două autoturisme, de

a acorda prioritate circulației în derulare pe str. Parâng (drum public), în

conformitate cu dispozițiile art. 167 din Regulamentul de punere în aplicare a

O.G. nr. 195/2002 (adresa 9061/446 din 14 februarie 2003 a Primăriei municipiului

Cluj Napoca, Direcția tehnică, constatările din procesul verbal de contravenție

și interogatoriul pârâtului.

Recursul declarat de reclamant a

fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 299/ R din 7 aprilie 2005

(dosar nr. 4834/C/2004) a Tribunalului Bihor pronunțată de un complet de

judecată alcătuit din magistrații S.C., președinte, C.D. și B.G., judecători.

Declarația olografă aparținând martorului O.M. depusă la dosar în recurs,

confirmând susținerile în apărare făcute de reclamant în fața primei instanțe,

nu a fost reținută ca probă în cauză cu motivarea că reprezintă o declarație

extrajudiciară.

Împotriva sentinței penale nr. 3/2006

s-a declarat în termen recurs de către reclamant invocându-se cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.,

cu motivarea că prin aprecierea corectă a probelor administrate în cursul

cercetărilor premergătoare urmează a se constata că există suficiente temeiuri

pentru infirmarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecare sub

aspectul art. 246 C. pen., potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. c) C.

proc. pen.

Recursul este nefondat.

Infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., este comisă de

funcționarul public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește ori îndeplinește defectuos un act și prin aceasta

cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Petiționarul impută celor doi

intimați judecători săvârșirea infracțiunii amintite întrucât i-au respins

acțiunea principală și au admis cererea reconvențională, făcând supoziții

greșite asupra unui proces verbal de contravenție anulat definitiv de altă

instanță, iar celelalte probatorii administrate, insuficient, nejustificau

soluția adoptată în cauză.

Ori, potrivit art. 97 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (M. Of. nr. 826/13.09.2005)

soluțiile judecătorești greșite pot constitui temei pentru sancționare numai în

situația în care acestea sunt urmarea încălcării obligațiilor profesionale în

raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către judecători a unor abateri

disciplinare. În speță nu s-a afirmat și cu atât mai mult dovedit, o asemenea

situație.

În plus, petiționarul-reclamant și-a

apărat necorespunzător interesele pe care le avea în acțiunea civilă dedusă

judecății atunci când a renunțat la audierea martorului, deoarece nu a mai

putut dovedi absența culpei sale în coliziunea celor două autoturisme.

Operând principiul disponibilității,

cu referire la poziția procesual-civilă a reclamantului, instanța a luat act de

renunțarea acestuia la audierea martorului și de declarația sa că nu solicită

alte probe în cauză, procedând la judecată, pe baza interogatoriilor părților

și a celorlalte înscrisuri aflate la dosar în raport de care respingerea

acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale este justificată

(întrucât aceste probatorii apreciate în coroborare, în ansamblul acestora

confirmă culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului rutier din

6 februarie 2003, având ca urmări avarierea celor două autoturisme).

Pentru motivele arătate nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar

soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror și menținută de

prima instanță, este legală și temeinică.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiționarului se va respinge, ca

nefondat, urmând a fi obligat potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la

suma de 60 lei (RON) cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.A. împotriva sentinței penale nr. 3/ PI din 25

ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 martie 2006.