ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4384/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea penală, înregistrată

sub nr. 159/ P din 5 septembrie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, J.I.S., a cerut trimiterea în judecată pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., a

numitului G.I., judecător la Judecătoria Marghita.

A susținut că, în procesul civil,

având ca obiect evacuarea numitului B.A.J., din apartamentul pe care l-a ocupat

de la părinții acestuia, cu clauză de uzufruct viager, doar în prezența

acestora, judecătorul i-a respins acțiunea cu motivarea că nu s-a dovedit că

pârâtul nu este beneficiarul acestui drept (sentința civilă nr. 231 din 26

martie 2003). Reclamantul a apelat sentința iar la data plângerii, cauza se

afla pe rolul Tribunalului Bihor.

Petentul a considerat atitudinea

judecătorului drept abuzivă, pentru că, susține el, a depus acte din care

rezultă că pârâtul nu este beneficiar al dreptului de uzufruct.

În altă cauză, având ca obiect o

plângere directă a soției sale împotriva numitei D.F., pentru calomnie,

judecătorul G.I. nu a consemnat în întregime declarația martorei C.V.,

pronunțând în acest fel achitarea inculpatei.

Și în ce privește, această cauză, la

data depunerii plângerii se declarase recurs de către partea vătămată.

Prin rezoluția nr. 159/ P din 24

septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, conform art. 28 alin. (6) C. proc. pen., combinat

cu art.10 lit. d) din același cod, cu motivarea că hotărârile exprimă

convingerea constantă a magistratului, ele fiind supuse căilor de atac, faptele

reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu lezându-le latura obiectivă și cea subiectivă.

Prin rezoluția nr. 578/VIII/1 din 3

noiembrie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul J.I.S.

Nemulțumit și de această soluție,

petentul s-a adresat instanței cu plângere, conform art. 278

1

C.

proc. pen., solicitând trimiterea în judecată și acordarea de daune morale în

sumă de 15.000 euro.

Prin sentința penală nr.11/ P din 6

mai 2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Oradea, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea a fost respinsă

ca nefondată.

Împotriva hotărârii a declarat

recurs petentul, care a criticat-o ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele de recurs scrise a

cerut casarea hotărârii susținând că procurorul care a participat la judecarea

plângerii a intervenit în apărarea judecătorului, pentru abuzurile săvârșite.

Un al doilea motiv de recurs,

instanța nu a dispus comasarea dosarelor nr. 105/C/2003 și nr. 501/P/2003 la

soluționarea plângerii de față.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la

dosarul cauzei rezultă că nu s-a făcut dovada că în activitatea de judecată, cu

știință, magistratul G.I. nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit defectuos

și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale a petentului.

Din lecturarea sentinței nr. 231 din

26 martie 2003, rezultă că pârâtul B.A.J., a fost confundat cu părintele său B.A.,

care împreună cu soția B.R. au vândut apartamentul petentului.

Astfel se motivează „În speță nu s-a

făcut dovada că, beneficiarii uzufructului viager nu ar fi pârâtul B.A.,

împreună cu B.R.”.

Așa cum însăși petentul arată în

motivele de recurs depuse pentru termenul din 7 septembrie 2004, Tribunalul

Bihor prin hotărârea pronunțată în dosarul nr.4222/2003, a „îndreptat o parte

din abuzuri dispunând evacuarea” lui B.A.J.

Și cu privire la cea de a doua cauză

petentul a exercitat calea de atac a recursulu, recurs care a fost respins

apreciindu-se că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică.

Motivele de recurs invocate de

recurent sunt nefondate, concluziile procurorului de ședință, care a cerut

respingerea plângerii nu pot fi considerate drept o apărare a judecătorului

reclamat. În cursul judecății procurorul participă la dezbatere în condițiile

legii și are rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării legii,

procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră

întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.

Pe de altă parte, prima instanță nu

putea să dispună conexarea a două dosare soluționate definitiv cu o cauză

aflată pe rol, obiectul judecății fiind plângerea împotriva măsurilor luate de

procuror, iar hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică urmând a

fi menținută.

Așa fiind, urmează ca în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul J.I.S., împotriva sentinței penale nr. 11 din 6 mai 2004 a Curții

de Apel Oradea.

Obligă recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

septembrie 2004.