ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4384/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală, înregistrată sub nr. 159/ P din 5 septembrie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, J.I.S., a cerut trimiterea în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., a numitului G.I., judecător la Judecătoria Marghita. A susținut că, în procesul civil, având ca obiect evacuarea numitului B.A.J., din apartamentul pe care l-a ocupat de la părinții acestuia, cu clauză de uzufruct viager, doar în prezența acestora, judecătorul i-a respins acțiunea cu motivarea că nu s-a dovedit că pârâtul nu este beneficiarul acestui drept (sentința civilă nr. 231 din 26 martie 2003). Reclamantul a apelat sentința iar la data plângerii, cauza se afla pe rolul Tribunalului Bihor.

Petentul a considerat atitudinea judecătorului drept abuzivă, pentru că, susține el, a depus acte din care rezultă că pârâtul nu este beneficiar al dreptului de uzufruct. În altă cauză, având ca obiect o plângere directă a soției sale împotriva numitei D.F., pentru calomnie, judecătorul G.I. nu a consemnat în întregime declarația martorei C.V., pronunțând în acest fel achitarea inculpatei. Și în ce privește, această cauză, la data depunerii plângerii se declarase recurs de către partea vătămată. Prin rezoluția nr. 159/ P din 24 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform art. 28 alin. (6) C. proc. pen., combinat cu art.10 lit. d) din același cod, cu motivarea că hotărârile exprimă convingerea constantă a magistratului, ele fiind supuse căilor de atac, faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu lezându-le latura obiectivă și cea subiectivă.

Prin rezoluția nr. 578/VIII/1 din 3 noiembrie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul J.I.S. Nemulțumit și de această soluție, petentul s-a adresat instanței cu plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., solicitând trimiterea în judecată și acordarea de daune morale în sumă de 15.000 euro. Prin sentința penală nr.11/ P din 6 mai 2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva hotărârii a declarat recurs petentul, care a criticat-o ca nelegală și netemeinică. Prin motivele de recurs scrise a cerut casarea hotărârii susținând că procurorul care a participat la judecarea plângerii a intervenit în apărarea judecătorului, pentru abuzurile săvârșite.

Un al doilea motiv de recurs, instanța nu a dispus comasarea dosarelor nr. 105/C/2003 și nr. 501/P/2003 la soluționarea plângerii de față. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că nu s-a făcut dovada că în activitatea de judecată, cu știință, magistratul G.I. nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit defectuos și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale a petentului. Din lecturarea sentinței nr. 231 din 26 martie 2003, rezultă că pârâtul B.A.J., a fost confundat cu părintele său B.A., care împreună cu soția B.R. au vândut apartamentul petentului. Astfel se motivează „În speță nu s-a făcut dovada că, beneficiarii uzufructului viager nu ar fi pârâtul B.A., împreună cu B.R.”.

Așa cum însăși petentul arată în motivele de recurs depuse pentru termenul din 7 septembrie 2004, Tribunalul Bihor prin hotărârea pronunțată în dosarul nr.4222/2003, a „îndreptat o parte din abuzuri dispunând evacuarea” lui B.A.J. Și cu privire la cea de a doua cauză petentul a exercitat calea de atac a recursulu, recurs care a fost respins apreciindu-se că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică. Motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate, concluziile procurorului de ședință, care a cerut respingerea plângerii nu pot fi considerate drept o apărare a judecătorului reclamat. În cursul judecății procurorul participă la dezbatere în condițiile legii și are rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării legii, procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.

Pe de altă parte, prima instanță nu putea să dispună conexarea a două dosare soluționate definitiv cu o cauză aflată pe rol, obiectul judecății fiind plângerea împotriva măsurilor luate de procuror, iar hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică urmând a fi menținută. Așa fiind, urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.I.S., împotriva sentinței penale nr. 11 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.