ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5843/2004

HOTĂRÂRE

09.11.2004

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5843/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 410/P/2004 la Curtea de Apel Oradea, petentul U.T. a făcut plângere împotriva rezoluției din 30 iulie 2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 128/P/2003 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul O.I., judecător la Tribunalul Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în perioada anilor 2000 – 2003, magistratul judecător O.I. a soluționat mai multe procese în care a fost parte, pronunțând hotărâri nelegale și netemeinice, prin care i s-a cauzat o vătămare intereselor sale personale legale.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală nr. 5 din 9 martie 2004, a respins plângerea formulată de petentul U.T., menținând rezoluția dată de procuror la data de 30 iulie 2004, în dosarul nr. 128/P/2003.

În motivarea acestei hotărâri prima instanță a arătat că din examinarea actelor de la dosar rezultă că, prin sentința civilă nr. 9202 din 7 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 11012/2000, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.P.G. Oradea, în contradictoriu cu petentul și s-a dispus vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea acestuia înscris în C.F. 58724 Oradea, cu nr. top 3995/31/9, în vederea încasării creanței în sumă de 10.057.994 lei, reprezentând cheltuieli comune neachitate de petent, președintele completului de judecată fiind intimatul O.I.

S-a mai reținut că în vederea încasării creanței s-a format dosarul de executare nr. 202/2001, procedându-se la somarea debitorului-petent, potrivit art. 492 și următoarele C. proc. civ. și efectuarea publicațiilor de licitație imobiliară de către executorul judecătoresc N.M., prilej cu care s-a stabilit că prețul de vânzare al apartamentului să fie de 90 milioane lei, conform expertizei dispusă în cauză.

După o primă licitație ce a avut loc la data de 27 august 2001, când nu s-a prezentat nici o persoană, a avut loc o a doua licitație la data de 17 septembrie 2001, când imobilul a fost adjudecat de numitul S.I. cu suma de 72 milioane lei.

A mai constatat instanța că pe toată perioada scursă de la pronunțarea hotărârii, 7 noiembrie 2000 și până la încheierea procesului verbal de licitație, 10 octombrie 2001, petentul nu și-a plătit obligațiile ce-i reveneau pentru cheltuielile comune, datorate asociației de proprietari.

Împotriva formelor de executare a formulat contestație la executare petentul U.T., care i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 9658 din 19 octombrie 2001, pronunțată de Judecătoria Oradea și care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 300/ R din 4 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul Oradea ca urmare a respingerii recursului declarat de petent.

Petentul a mai solicitat și anularea licitației, cerere care i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6462 din 24 iulie 2002 a Judecătoriei Oradea, hotărâre rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 86/ R din 23 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, ca urmare a respingerii recursului declarat de petent.

În luna iunie 2003, petentul a fost evacuat din apartament.

Față de cele arătate mai sus, prima instanță a arătat că deși s-a stabilit că magistratul O.I. a participat la soluționarea unora din cauzele menționate, nu se poate reține că acesta, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, cu știință, a îndeplinit vreun act defectuos prin care să cauzeze petentului o vătămare a intereselor sale legale, ceea ce face să lipsească elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., și anume latura obiectivă și subiectivă, motiv pentru care a concluzionat că rezoluția dată de parchet de neîncepere a urmăririi penale și atașată de petent este legală și temeinică urmând a fi menținută.

Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță a declarat recurs petentul U.T. pe care a criticat-o ca fiind nelegală, întrucât, din probele de la dosar și mai ales din modul de soluționare a cauzelor în care a fost parte și la judecata cărora a participat și magistratul, judecător O.I., rezultă că i-au fost aduse prejudicii intereselor sale legale, iar fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în contra intereselor persoanelor, motiv pentru care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei la organul de urmărire penală, parchet, în vederea stabilirii vinovăției persoanei împotriva căreia a formulat plângerea, întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată.

Recursul este nefondat.

Faptul că intimatul, magistrat O.I., în calitate de judecător a participat la soluționarea mai multor cauze cu caracter civil, ocazie cu care a pronunțat hotărâri potrivnice petentului, hotărâri care s-au dovedit a fi corecte, fără a se stabili în sarcina acestuia săvârșirea de fapte de natură să atragă răspunderea penală, simplele afirmații ori supoziții ale acestuia, lipsite de dovezi certe nu pot constitui temei al trimiterii în judecată a petentului, motiv pentru care urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat și a fi respins ca atare.

Aflându-se în culpă procesuală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.