ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.359/CA/2002 – P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor, precum și intimata reclamantă B.F. Procedura completă. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că, atât recurenta pârâtă cât și intimata reclamantă, în temeiul dispozițiilor art.242 din Codul de procedură civilă, au solicitat judecarea în lipsă. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.359/CA/2002-P pronunțată în dosar nr.2432 /CA/2002-P Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta B.F.

și a anulat Hotărârea nr.181 din 11 martie 2002 emisă de pârâtă, care a fost obligată să-i recunoască reclamantei statutul de beneficiară a O.G.nr.105/1999, aprobată și completată prin Legea nr.189/2000. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență că, reclamanta, chiar dacă s-a născut ulterior datei la care părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu beneficiază de statutul acordat de prevederile art.1 lit.c din O.G.nr.105/1999, ea dobândind la naștere statutul părținților săi. Impotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, susținând în esență că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie.

Recursul este nefondat. In conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art.100 din Codul familiei, copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cardul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului. Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art.101, 105, 107 și altele din codul familiei, texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persone” din Codul Familiei.

In raport cu dispozițiile legale mai sus citate ca și, în general cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinții săi precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, că un minor , mai ales la o vâstră foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordiniei publice și bunelor moravuri (art.5 din codul civil). Soluția și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în raporturile și finalitatea sa. Față de considerentele mai sus, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.359/CA/2002 – P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.