ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva

sentinței nr.359/CA/2002 – P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La

apelul nominal  au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor,

precum și intimata reclamantă B.F.

Procedura

completă.

Magistratul

asistent a făcut referatul cauzei arătând că, atât recurenta pârâtă cât și

intimata reclamantă, în temeiul dispozițiilor art.242 din Codul de procedură

civilă, au solicitat judecarea în lipsă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.359/CA/2002-P pronunțată în dosar nr.2432 /CA/2002-P Curtea de Apel

Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta  B.F. și a anulat Hotărârea

nr.181 din 11 martie 2002 emisă de pârâtă, care a fost obligată să-i recunoască

reclamantei statutul de beneficiară a O.G.nr.105/1999, aprobată și completată

prin Legea nr.189/2000.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență că,

reclamanta, chiar dacă s-a născut ulterior datei la care părinții săi fuseseră

strămutați din localitatea de domiciliu beneficiază de statutul acordat de

prevederile art.1 lit.c din O.G.nr.105/1999, ea dobândind la naștere statutul

părținților săi.

Impotriva

acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând

prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, susținând în

esență că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale

în materie.

Recursul

este nefondat.

In

conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954

privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții

săi, iar potrivit art.100 din Codul familiei, copilul minor locuiește la

părinții săi.

Exercitarea

drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă

existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cardul căruia să poată fi

realizată paza fizică  și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de

către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de

îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra

bunurile minorului.

Drepturile

și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art.101, 105,

107 și altele din codul familiei, texte aflate sub Titlul III privind

„Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a

altor persone” din Codul Familiei.

In

raport cu dispozițiile legale mai sus citate ca și, în general cu economia

reglementărilor aduse prin Codul familiei care impun în mod imperativ o

conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se

impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de

părinții săi precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în

cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege.

Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un

act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri

de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de

statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași

măsură o încălcare a principiilor legii.

Din

această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului

propus de recurentă, că un minor , mai ales la o vâstră foarte fragedă nu

împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi este eronată și nu

poate fi acceptată, fiind contrară ordiniei publice și bunelor moravuri (art.5

din codul civil).

Soluția

și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate sunt în afară de

orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în

raporturile și finalitatea sa.

Față

de considerentele mai sus, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins

ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței

nr.359/CA/2002 – P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.