ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile

nr.572/CA/2002-P din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal  a lipsit

atât recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor cât și intimata

reclamantă B.V.

Procedura completă.

S-a referit de către

magistratul asistent că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei

în lipsă potrivit art.242 alin.2 din C. proc. civ.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr.572/CA/2002 – P pronunțată la data de 4 noiembrie 2002 în dosarul

nr.3974/CA/2002,  Curtea de Apel Oradea – Secția comercială și de contencios

administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta B. V. împotriva pârâtei

Casa Județeană de Pensii Bihor și a dispus anularea hotărârii nr.2879 din 10

septembrie 2002 emisă de pârâtă, care a fost obligată să recunoască reclamantei

calitatea de beneficiară a Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată prin

Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

soluție,  Curtea de Apel a reținut că familia reclamantei a fost nevoită să se

refugieze din Ardealul de Nord după 6 septembrie 1940, ca urmare a

persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar reclamanta a fost născută în

localitatea de refugiu a părinților săi, astfel că aceasta are statutul

conferit de prevederile art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/1999.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor susținând, în esență, că

instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în

materie, din moment ce acestea se referă la persoanele care au fost strămutate

sau au fost nevoite să se refugieze, or reclamanta a  fost născută ulterior

refugierii părinților săi din localitatea de domiciliu.

Recursul este neîntemeiat.

Este necontestat că

reclamanta a fost născută la data de 13 martie 1942 în localitatea Sauaieu,

județul Bihor, unde familia părinților săi fusese nevoită să se refugieze din

localitatea de domiciliu satul Păușa, județul Satu Mare, ca  urmare a

persecuțiilor exercitate din motive etnice în Ardealul de Nord după data de 6

septembrie 1940.

Potrivit prevederilor

art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945 a  suferit persecuții etnice, aflându-se în una

dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în

perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a  suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Faptul că legiuitorul a

urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă

și din  împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din

O.G.nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a

înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a

suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice,  a

fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care

fiind născut în perioada  refugiului, a suferit în mod direct toate

consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a

persecuțiilor etnice.

Având în vedere

considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția de admitere a

acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta urmând să fie respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.572/CA/2002-P

din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2003.