ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva

sentinței civile nr.376/CA/2002-P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La

apelul nominal nu s-au prezentat recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii

Bihor și intimatul reclamant  D.I.

Procedura

completă.

S-a

referit, de către magistratul asistent, că recurentul a solicitat judecarea

cauzei în lipsă (fila 3).

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 5.06.2002, reclamantul D.I. a contestat hotărârea

nr.1214 din 16.04.2002 emisă de Casa Județeană de Pensii  Bihor –  Comisia

pentru  aplicarea Legii nr.189/2000, prin care i s-a respins cererea de

constatare a calității de beneficiar al Ordonanței Guvernului nr.105/1999,

aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

In

motivarea acțiunii reclamantul arată că, chiar dacă s-a născut după expulzarea

părinților săi, din S., pe motive etnice, și stabilirea în localitatea T., pe

perioada refugiului a avut aceleași greutăți ca și părinții săi.

Curtea

de Apel Oradea, prin sentința nr.376/CA din 24 iunie 2002 a admis acțiunea, a

anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului

calitatea de beneficiar al Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată prin

Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța

reține că și copiii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați

au același statut ca părinții lor, suferind persecuții din motive etnice de la

data nașterii și până la data retrocedării pământului românesc și că

precizările Casei Naționale de Pensii nu au caracter normativ și contravin

legii.

Mai

reține că reclamantul a suferit împreună cu părinții săi de efectele

strămutării din localitatea de domiciliu a acestora, într-o altă localitate.

Pârâta

a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că reclamantul nu poate

beneficia de calitatea de strămutat pentru că nu era născut la data strămutării

părinților săi și ca urmare nu avea  un domiciliu de unde să fi fost strămutat

în altă localitate, din motive etnice.

Recursul

este nefondat.

Recurenta

nu contestă faptul că părinții reclamantului – intimat au fost nevoiți, din

motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu, ocupată temporar de

administrația maghiară și să se refugieze în teritoriile aflate la acea dată

sub administrarea statului român.

De

altfel, cu declarația autentificată dată de martorii  B.P. și F.A. și cu

hotărârea nr.1713 din 14.05.2002, intimatul a făcut dovada că familia sa a fost

expulzată din orașul Salonta, în luna septembrie 1940, din motive etnice și că

au revenit  în această localitate în primăvara anului 1945.

Chiar

dacă intimatul s-a născut la 1 octombrie 1940, la foarte scurt timp după ce

părinții săi s-au refugiat în teritoriile aflate la acea dată sub administrația

statului român, el a suferit aceleași privațiuni ca și părinții și frații săi,

până la data la care au revenit împreună la fostul domiciliu al acestora.

Recurenta

nu contestă că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu nu ar fi o

modalitate de persecuție etnică, dar susține că intimatul nu poate beneficia de

statutul de strămutat sau de refugiat pentru că nu era născut la data

strămutării părinților săi și din acest motiv nu a avut un alt domiciliu decât

cel în care s-a născut.

Insă,

chiar dacă nu era născut la data strămutării părinților, intimatul a întâmpinat

aceleași greutăți ca și aceștia în toată perioada cuprinsă între data nașterii

sale și cea a reîntoarcerii în localitatea în care părinții săi au locuit

înaintea strămutării din motive etnice.

De

aceea, Curtea consideră că intimatul se încadrează în categoria persoanelor

prevăzute de art.1 lit.c din Ordonanța Guvernului nr.105/1999, așa cum a fost

aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare și

cu precizările din Hotărârea Guvernului nr.127/2002.

Astfel

fiind, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, se

va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.14 din Legea nr.29/1990 și

art.299 și următoarele din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile

nr.376/CA/2002-P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.