ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul M.M. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva numitului D.G.V. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 251 alin. (1) C. pen., constând în faptul că acesta a sesizat în scris conducerea Poliției municipiului Carei cu o plângere penală îndreptată împotriva petiționarului pe care l-a acuzat de lovire și amenințare, fapte afirmativ comise la data de 7 octombrie 2004. Plângerea petiționarului a făcut obiectul dosarului nr117/P/2005 al Parchetului de pe lângă judecătoria Carei, în care procurorul, prin rezoluția din 21 iulie 2005, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul D.G.V., invocându-se în drept prevederile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale a fost elaborat de făptuitoarea L.D.M. subinspector de poliție la Poliția municipiului Carei. În motivarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, întrucât numitul D.G. s-a adresat organelor de poliție cu o cerere care a fost înregistrată la petiții și nu cu un denunț sau plângere penală în condițiile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. Împotriva subinspectorului de poliție amintit, L.D.M., petiționarul M.M. a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzute de art. 249, art. 246 și respectiv art. 247 C. pen.

În susținerea plângerii, petiționarul a arătat că făptuitoarea L.D.M., se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor imputate, datorită modului eronat de înregistrare a denunțului penal făcut de petiționar. Prin rezoluția din 24 noiembrie 2005 dată de procuror în dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea L.D.M. Împotriva acestei soluții petiționarul a depus plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care, prin rezoluția nr. 457/VIII.1/2005 a respins-o, ca nefondată, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de care a fost acuzată făptuitoarea intimată.

Împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul a formulat plângere la Curtea de Apel Oradea. Prin sentința penală nr. 15/P/2006 din 15 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 144/PI/2006, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petiționarul M.M., a menținut rezoluția atacată și a obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, în care a criticat faptul că instanța de fond a comis o eroare materială, în sensul că a consemnat greșit că dosarul nr. 222/P/2006 ar fi al Curții de Apel Oradea, acesta aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, că a fost obligat în mod nejustificat la plata nuor sume exagerat de mari reprezentând cheltuieli judiciare, că i s-a acordat termen de exercitare a recursului de 10 zile de la pronunțarea sentinței și nu de la comunicarea acesteia, că nu i s-au admis cheltuielile de deplasare la termenul de judecată și că procurorul de ședință l-ar fi somat să-și retragă acțiunile, deoarece nu sunt întemeiate. Se constată că motivele de recurs formulate în scris de petiționar nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. De altfel, cu excepția erorii materiale invocate, care oricum nu produce efecte juridice, toate celelalte motive nu pot fi imputate instanței de fond, deoarece aceasta a aplicat dispozițiile legii procesual penale. Examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează. Cât privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că intimata L.D.M. subinspector de poliție la Poliția municipiului Carei, a întocmit un referat de casare a sesizării formulate de petiționar a Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva numitului D.G., sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Organele de urmărire penală și Curtea de Apel Oradea au reținut în mod corect că fapta intimatei arătată mai sus, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de neglijență în serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi reclamate de petiționar și pe cale de consecință au respins plângerile formulate de acesta. În cauză, nefiind indicii din care să rezulte că intimata L.D.M. ar fi săvârșit vreo infracțiune, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului M.M. împotriva sentinței penale nr. 15/ P din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 15/ P din 06 din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă pe recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2006.