ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul M.M. a depus o plângere

penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva numitului D.G.V. pentru

săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 251 alin.

(1) C. pen., constând în faptul că acesta a sesizat în scris conducerea

Poliției municipiului Carei cu o plângere penală îndreptată împotriva

petiționarului pe care l-a acuzat de lovire și amenințare, fapte afirmativ

comise la data de 7 octombrie 2004.

Plângerea petiționarului a făcut

obiectul dosarului nr117/P/2005 al Parchetului de pe lângă judecătoria Carei,

în care procurorul, prin rezoluția din 21 iulie 2005, a confirmat propunerea de

neîncepere a urmăririi penale față de numitul D.G.V., invocându-se în drept

prevederile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale a fost elaborat de

făptuitoarea L.D.M. subinspector de poliție la Poliția municipiului Carei. În

motivarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale s-a apreciat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă,

întrucât numitul D.G. s-a adresat organelor de poliție cu o cerere care a fost

înregistrată la petiții și nu cu un denunț sau plângere penală în condițiile

prevăzute de art. 221 C. proc. pen.

Împotriva subinspectorului de

poliție amintit, L.D.M., petiționarul M.M. a formulat o plângere la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru săvârșirea infracțiunilor de

neglijență în serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz

în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzute de art. 249, art. 246 și

respectiv art. 247 C. pen.

În susținerea plângerii,

petiționarul a arătat că făptuitoarea L.D.M., se face vinovată de săvârșirea

infracțiunilor imputate, datorită modului eronat de înregistrare a denunțului

penal făcut de petiționar.

Prin rezoluția din 24 noiembrie 2005

dată de procuror în dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea L.D.M.

Împotriva acestei soluții

petiționarul a depus plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, care, prin rezoluția nr. 457/VIII.1/2005 a respins-o, ca

nefondată, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

de care a fost acuzată făptuitoarea intimată.

Împotriva rezoluției procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul a formulat

plângere la Curtea de Apel Oradea.

Prin sentința penală nr. 15/P/2006 din

15 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 144/PI/2006, Curtea de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petiționarul

M.M., a menținut rezoluția atacată și a obligat petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe

petiționarul a declarat recurs, în care a criticat faptul că instanța de fond a

comis o eroare materială, în sensul că a consemnat greșit că dosarul nr. 222/P/2006

ar fi al Curții de Apel Oradea, acesta aparținând Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, că a fost obligat în mod nejustificat la plata nuor sume

exagerat de mari reprezentând cheltuieli judiciare, că i s-a acordat termen de

exercitare a recursului de 10 zile de la pronunțarea sentinței și nu de la comunicarea

acesteia, că nu i s-au admis cheltuielile de deplasare la termenul de judecată

și că procurorul de ședință l-ar fi somat să-și retragă acțiunile, deoarece nu

sunt întemeiate.

Se constată că motivele de recurs

formulate în scris de petiționar nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

De altfel, cu excepția erorii

materiale invocate, care oricum nu produce efecte juridice, toate celelalte

motive nu pot fi imputate instanței de fond, deoarece aceasta a aplicat

dispozițiile legii procesual penale.

Examinând actele și lucrările

dosarului Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționar, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Cât privește fondul cauzei, Înalta

Curte constată că intimata L.D.M. subinspector de poliție la Poliția municipiului

Carei, a întocmit un referat de casare a sesizării formulate de petiționar a

Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva numitului D.G., sub aspectul

comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Organele de urmărire penală și

Curtea de Apel Oradea au reținut în mod corect că fapta intimatei arătată mai

sus, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de neglijență în

serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi reclamate de petiționar și pe cale de consecință

au respins plângerile formulate de acesta.

În cauză, nefiind indicii din care

să rezulte că intimata L.D.M. ar fi săvârșit vreo infracțiune, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul petiționarului M.M. împotriva sentinței penale nr. 15/ P din

15 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 15/ P din 06 din

15 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurentul petiționar să

plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 mai 2006.