ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2589/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 16 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 112/P/2005, precum și a rezoluției nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. A fost obligată petenta la 20 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 112/P/2005 din 27 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 366 și art. 208 – art. 209 C. pen., la plângerea persoanei vătămate C.M. față de intimații D.I., I.T., D.S. și V.M., lucrători de poliție în cadrul I.P.J. Prahova. S-a reținut în cuprinsul plângerii că persoana vătămată C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate, deoarece, la 11 iunie 2005, agentul șef adjunct de poliție D.S. a pătruns fără drept în locuința petentei, împreună cu soții G.T.

și G.A. și au dispus de bunuri, producând totodată vătămări corporale persoanelor aflate în imobil. Cu privire la comisarul de poliție I.T., șeful biroului de poliție al orașului Băicoi, petenta a susținut că, împreună cu agentul de poliție V.M., în aceeași zi, au săvârșit următoarele fapte: „cercetare abuzivă, neprecizată în fapt și drept, percheziție la miezul nopții folosind lumina camerei video a criminalistului V.M., inventarierea bunurilor proprietate personală a subsemnatei”. În privința comisarului D.I., șeful biroului de ordine publică, petenta a formulat plângere pentru faptul că a refuzat să îi comunice „verbal și apoi oficial temeiul de fapt și de drept al descinderii forțate a agentului de poliție D.S.”.

Petenta a mai susținut că ofițerul de poliție I.T. și lucrătorii din echipa sa i-au sustras lacătul cu cheile și lanțul de la poartă precum și papucii de vară aflați pe holul locuinței. Prin rezoluția sus-menționată, examinându-se atât plângerea penală formulată de persoana vătămată, cât și elementele ce au concretizat situația de fapt de la data de 11 iunie 2005, s-a constata că lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința părții vătămate urmare unei sesizări scrise formulată de familia G. iar faptele reclamate de partea vătămată nu se confirmă, lucrătorii de poliție nesustrăgând bunuri din locuință. Împotriva rezoluției procurorului petenta C.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, prin rezoluția nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dispunându-se, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., respingerea plângerii formulată de petentă împotriva soluției din dosarul nr. 112/P/2005, ambele soluții fiindu-i comunicate petentei. Împotriva celor două rezoluții petenta a formulat în termen plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., adresată Curții de Apel Ploiești, susținând, în scris, în motivarea plângerii, că nu are cunoștință de actele și materialul probator administrate și că în mod greșit s-a apreciat că făptuitorii nu se fac vinovați. Depunând concluzii scrise la dosar și susținând oral plângerea, petenta a susținut că a înțeles să atace rezoluțiile sus-menționate doar în ceea ce privește pe intimatul I.T., în privința căruia a solicitat a se dispune trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor, considerând că nu au fost administrate în întregime probatoriile care să confirme vinovăția acestuia, indicând în concret, în notele scrise, infracțiunile de care se face vinovat.

Cu privire la ceilalți făptuitori-intimați s-a solicitat disjungerea și trimiterea plângerilor formulate la Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca acesta să îi formuleze răspuns pe cale administrativă ori să dispună măsurile ce se impun pentru antrenarea răspunderii administrative a făptuitorilor. Examinând plângerea petiționarei în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele: Intimații au calitatea de lucrători de poliție în cadrul I.P.J. Prahova, iar potrivit adresei nr. 552101 din 26 august 2005 a I.J.P. Prahova, comisarul șef D.I. și subcomisarul I.T. fac parte din poliția judiciară, iar agenții de poliție V.M. și D.S. nu fac parte din poliția judiciară.

Între petenta C.M. și numiții G.T.D. și G.A.M. au avut loc mai multe procese civile în legătură cu imobilul situat în Băicoi, imobil pe care aceștia din urmă l-au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501 din 22 februarie 2001 la Biroul Notarial Câmpina, de la numiții C.G. și C.E. La data de 11 iunie 2005, la sediul Poliției orașului Băicoi s-au prezentat soții G. și au sesizat că în acest imobil au pătruns persoane necunoscute, solicitând intervenția poliției. La fața locului s-a prezentat agentul șef adjunct D.S. împreună cu familia G., pentru a se verifica aspectele sesizate, în imobil lucrătorul de poliție găsind-o pe petentă.

După ce și-a declinat calitatea și scopul deplasării la fața locului, acesta a solicitat să pătrundă în locuința petentei, precizând și scopul pentru care a venit, însă aceasta i-a interzis accesul și l-a împiedicat să intre în locuință, între timp pătrunzând în imobil soții G. Aceștia au intrat într-o cameră a locuinței lor în care depozitaseră bunuri personale și au constatat dispariția acestora, astfel că au cerut polițistului să constate această faptă. Între G.T.D. și petentă a avut loc o altercație, astfel că agentul șef adjunct D.S. a intervenit pentru aplanarea conflictului, conducându-i pe soții G. la sediul biroului de poliție și raportând situația creată, cu întocmirea unui proces-verbal despre cele întâmplate.

Între timp, petenta a sesizat telefonic dispeceratul I.P.J. Prahova despre acest eveniment și conducerea inspectoratului a dispus cercetarea imediată, prin deplasarea la fața locului a unei echipe condusă de subcomisarul I.T. Cercetarea la fața locului s-a desfășurat de echipa operativă, între orele 17,30 și 1,35, examinându-se sesizarea formulată de familia G. cu privire la furtul și distrugerea bunurilor din locuința pe care aceștia o dețin, fiind întocmit un proces-verbal, iar desfășurarea cercetării la fața locului a fost înregistrată pe suport video de către agentul de poliție V.M., criminalist în cadrul I.P.J. Prahova. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că, în legătură cu situația de fapt de la această dată, făptuitorii-intimați au fost pe larg audiați și au prezentat rapoarte conducerii I.P.J.

Prahova, dispunându-se totodată, în urma reclamațiilor formulate de petentă, întocmirea unor referate de cercetare cu privire la conduita polițiștilor de către Ministerul Administrației și Internelor, fără a se constata elementele unei conduite abuzive din partea polițiștilor. De asemenea, s-a mai constatat că atât împotriva familiei G. cât și a intimatului D.S. și a numitului E.D., petenta C.M. a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, tulburare de posesie, violare de domiciliu, furt calificat, lovire, vătămare corporală, insultă, calomnie și amenințare, în prezent dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Câmpina.

Totodată, Curtea a reținut că elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat prezenta plângere nu sunt în nici un fel întrunite în cauză, deoarece subcomisarul de poliție I.T., cu privire la care petenta și-a retras plângerea, a acționat potrivit dispozițiilor primite în legătură cu efectuarea cercetării la fața locului dispusă în urma sesizării formulată de petentă. Acesta a condus echipa operativă care s-a deplasat la fața locului la solicitarea expresă a petentei, fără a putea constata că, așa cum susține aceasta, cercetarea a fost deturnată împotriva intereselor sale. Trebuie avută în vedere împrejurarea că, această cercetare la fața locului a fost declanșată în condițiile în care, inițial, lucrătorii de poliție au fost sesizați de către familia G. cu privire la faptul că în imobilul care le aparține se află persoane necunoscute și se sustrag bunuri proprietatea lor.

Lucrătorii de poliție au desfășurat activitățile ce s-au impus în cadrul unei astfel de operațiuni de cercetare la fața locului, iar împrejurarea că această cercetare s-a întins pe o perioadă de câteva ore nu poate fi, în nici un caz, calificată ca o cercetare abuzivă, câtă vreme prezența acestora în imobilul ce a constituit obiectul litigiului a fost necesară tocmai în vederea lămuririi întregii situații de fapt și de drept și a analizării eventualei conduite infracționale a persoanelor implicate. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că această cercetare s-a desfășurat de către lucrătorii de poliție în baza dispozițiilor primite, urmare a sesizării telefonice formulate de petentă, iar prezența criminalistului a fost în mod evident utilă pentru a se confirma pe deplin maniera de intervenție a poliției, în cazul unor reclamații ulterioare ale petentei.

În timpul cercetării la fața locului, lucrătorii de poliție au identificat o bucată din furtunul care a fost reclamat de familia G. ca fiind furat iar petenta, întrebată fiind despre acest bun, a declarat că nu are acte de proveniență și nu își amintește de unde l-a cumpărat. În aceeași cameră, reclamată de familia G. că ar fi fost forțată și în care a pătruns fără drept, a fost stabilită existența unor bunuri. Concluzionând, Curtea a constatat că, pe fondul litigiului dintre petentă și familia G. privitor la proprietatea asupra imobilului din Băicoi, lucrătorii de poliție au intervenit în raport cu dispozițiile legale care reglementează organizarea și funcționarea Poliței Române, iar activitățile desfășurate de aceștia s-au încadrat în competențele și limitele legii și ale conduitei deontologice, astfel că elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care petenta a formula plângerea penală de față nu pot fi în nici un caz întrunite.

De asemenea, privind pe ceilalți trei intimați, solicitarea petentei de disjungere a cauzei și trimitere la Ministerul Administrației și Internelor, în atenția ministrului, pentru a se antrena răspunderea administrativă a acestora, excede dispozițiilor prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. întrucât, conform acestui text de lege, soluțiile pe care instanța le poate pronunța într-o atare procedură sunt strict limitate și nu se referă la trimiterea cauzei unor alte organe administrative pentru aplicarea unor alte sancțiuni, de natură administrativă sau disciplinară, pentru care petenta poate formula sesizări în mod separat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și solicitând trimiterea dosarului la parchet pentru soluționarea plângerii din 1 iulie 2005, audierea sa cu respectarea dreptului de a fi asistată de un avocat și administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului. Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimatul I.T., în calitate de șef al Poliției orașului Băicoi, care a acționat urmare sesizării petentei și a reclamației numiților G.T.

și G.A. referitor la furtul unor bunuri dintr-un imobil în litigiu, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală, fiind îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează funcționarea poliției. În ceea ce privește susținerea petiționarei în sensul că parchetul a soluționat plângerea pe care ea a trimis-o ministrului de interne în vederea angajării răspunderii disciplinare a mai multor polițiști, direcționată la parchet, iar nu plângerea adresată direct parchetului în care arăta, în mod expres, care sunt infracțiunile comise de intimatul I.T., aceasta nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că plângerea datată 1 iulie 2005, adresată parchetului, se află la dosarul de urmărire penală și constituie baza lucrării penale, fiind înregistrată sub nr. 112/P/2005 din 4 iulie 2005, la aceasta conexându-se plângerea adresată ministrului de interne, urmare referatului cu propunere de declinare a competenței întocmit la data de 29 august 2005 de către I.P.J. Prahova - Serviciul cercetări penale. Referitor la critica ce vizează grava eroare comisă de instanța de fond în aprecierea probatoriului, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată, instanța de fond procedând la verificarea susținerilor petiționarei, astfel cum sunt prezentate în plângerile formulate și completate de aceasta, precum și în declarația dată în faza actelor premergătoare, în raport de celelalte înscrisuri și mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, pe baza cărora a stabilit situația de fapt expusă.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 72 din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2006.