ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2589/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2589/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 16

decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.M. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, la data de 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 112/P/2005,

precum și a rezoluției nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

A fost obligată petenta la 20 lei

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 112/P/2005 din 27

septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246, art. 366 și art. 208 – art. 209 C. pen., la plângerea persoanei vătămate C.M.

față de intimații D.I., I.T., D.S. și V.M., lucrători de poliție în cadrul I.P.J.

Prahova.

S-a reținut în cuprinsul plângerii că

persoana vătămată C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a acestora

pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate, deoarece, la 11 iunie 2005,

agentul șef adjunct de poliție D.S. a pătruns fără drept în locuința petentei,

împreună cu soții G.T. și G.A. și au dispus de bunuri, producând totodată

vătămări corporale persoanelor aflate în imobil.

Cu privire la comisarul de poliție I.T.,

șeful biroului de poliție al orașului Băicoi, petenta a susținut că, împreună

cu agentul de poliție V.M., în aceeași zi, au săvârșit următoarele fapte:

„cercetare abuzivă, neprecizată în fapt și drept, percheziție la miezul nopții

folosind lumina camerei video a criminalistului V.M., inventarierea bunurilor

proprietate personală a subsemnatei”.

În privința comisarului D.I., șeful

biroului de ordine publică, petenta a formulat plângere pentru faptul că a

refuzat să îi comunice „verbal și apoi oficial temeiul de fapt și de drept al

descinderii forțate a agentului de poliție D.S.”.

Petenta a mai susținut că ofițerul

de poliție I.T. și lucrătorii din echipa sa i-au sustras lacătul cu cheile și

lanțul de la poartă precum și papucii de vară aflați pe holul locuinței.

Prin rezoluția sus-menționată,

examinându-se atât plângerea penală formulată de persoana vătămată, cât și

elementele ce au concretizat situația de fapt de la data de 11 iunie 2005, s-a

constata că lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința părții vătămate

urmare unei sesizări scrise formulată de familia G. iar faptele reclamate de

partea vătămată nu se confirmă, lucrătorii de poliție nesustrăgând bunuri din

locuință.

Împotriva rezoluției procurorului

petenta C.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, prin

rezoluția nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dispunându-se, în temeiul art. 278

C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentă împotriva soluției

din dosarul nr. 112/P/2005, ambele soluții fiindu-i comunicate petentei.

Împotriva celor două rezoluții

petenta a formulat în termen plângere în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., adresată Curții de Apel Ploiești, susținând, în scris, în motivarea

plângerii, că nu are cunoștință de actele și materialul probator administrate

și că în mod greșit s-a apreciat că făptuitorii nu se fac vinovați.

Depunând concluzii scrise la dosar

și susținând oral plângerea, petenta a susținut că a înțeles să atace

rezoluțiile sus-menționate doar în ceea ce privește pe intimatul I.T., în

privința căruia a solicitat a se dispune trimiterea cauzei la procuror pentru

continuarea cercetărilor, considerând că nu au fost administrate în întregime

probatoriile care să confirme vinovăția acestuia, indicând în concret, în

notele scrise, infracțiunile de care se face vinovat.

Cu privire la ceilalți

făptuitori-intimați s-a solicitat disjungerea și trimiterea plângerilor

formulate la Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca acesta să îi

formuleze răspuns pe cale administrativă ori să dispună măsurile ce se impun

pentru antrenarea răspunderii administrative a făptuitorilor.

Examinând plângerea petiționarei în

raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Intimații au calitatea de lucrători

de poliție în cadrul I.P.J. Prahova, iar potrivit adresei nr. 552101 din 26

august 2005 a I.J.P. Prahova, comisarul șef D.I. și subcomisarul I.T. fac parte

din poliția judiciară, iar agenții de poliție V.M. și D.S. nu fac parte din

poliția judiciară.

Între petenta C.M. și numiții G.T.D.

și G.A.M. au avut loc mai multe procese civile în legătură cu imobilul situat

în Băicoi, imobil pe care aceștia din urmă l-au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 501 din 22 februarie 2001 la Biroul Notarial Câmpina, de

la numiții C.G. și C.E.

La data de 11 iunie 2005, la sediul

Poliției orașului Băicoi s-au prezentat soții G. și au sesizat că în acest

imobil au pătruns persoane necunoscute, solicitând intervenția poliției.

La fața locului s-a prezentat

agentul șef adjunct D.S. împreună cu familia G., pentru a se verifica aspectele

sesizate, în imobil lucrătorul de poliție găsind-o pe petentă. După ce și-a

declinat calitatea și scopul deplasării la fața locului, acesta a solicitat să

pătrundă în locuința petentei, precizând și scopul pentru care a venit, însă

aceasta i-a interzis accesul și l-a împiedicat să intre în locuință, între timp

pătrunzând în imobil soții G. Aceștia au intrat într-o cameră a locuinței lor

în care depozitaseră bunuri personale și au constatat dispariția acestora,

astfel că au cerut polițistului să constate această faptă. Între G.T.D. și petentă

a avut loc o altercație, astfel că agentul șef adjunct D.S. a intervenit pentru

aplanarea conflictului, conducându-i pe soții G. la sediul biroului de poliție

și raportând situația creată, cu întocmirea unui proces-verbal despre cele

întâmplate.

Între timp, petenta a sesizat

telefonic dispeceratul I.P.J. Prahova despre acest eveniment și conducerea

inspectoratului a dispus cercetarea imediată, prin deplasarea la fața locului a

unei echipe condusă de subcomisarul I.T.

Cercetarea la fața locului s-a

desfășurat de echipa operativă, între orele 17,30 și 1,35, examinându-se

sesizarea formulată de familia G. cu privire la furtul și distrugerea bunurilor

din locuința pe care aceștia o dețin, fiind întocmit un proces-verbal, iar

desfășurarea cercetării la fața locului a fost înregistrată pe suport video de

către agentul de poliție V.M., criminalist în cadrul I.P.J. Prahova.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că, în legătură cu situația de

fapt de la această dată, făptuitorii-intimați au fost pe larg audiați și au

prezentat rapoarte conducerii I.P.J. Prahova, dispunându-se totodată, în urma

reclamațiilor formulate de petentă, întocmirea unor referate de cercetare cu

privire la conduita polițiștilor de către Ministerul Administrației și

Internelor, fără a se constata elementele unei conduite abuzive din partea

polițiștilor.

De asemenea, s-a mai constatat că

atât împotriva familiei G. cât și a intimatului D.S. și a numitului E.D.,

petenta C.M. a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, tulburare de

posesie, violare de domiciliu, furt calificat, lovire, vătămare corporală,

insultă, calomnie și amenințare, în prezent dosarul aflându-se pe rolul

Judecătoriei Câmpina.

Totodată, Curtea a reținut că

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat prezenta

plângere nu sunt în nici un fel întrunite în cauză, deoarece subcomisarul de

poliție I.T., cu privire la care petenta și-a retras plângerea, a acționat

potrivit dispozițiilor primite în legătură cu efectuarea cercetării la fața

locului dispusă în urma sesizării formulată de petentă. Acesta a condus echipa

operativă care s-a deplasat la fața locului la solicitarea expresă a petentei,

fără a putea constata că, așa cum susține aceasta, cercetarea a fost deturnată

împotriva intereselor sale.

Trebuie avută în vedere împrejurarea

că, această cercetare la fața locului a fost declanșată în condițiile în care,

inițial, lucrătorii de poliție au fost sesizați de către familia G. cu privire

la faptul că în imobilul care le aparține se află persoane necunoscute și se

sustrag bunuri proprietatea lor.

Lucrătorii de poliție au desfășurat

activitățile ce s-au impus în cadrul unei astfel de operațiuni de cercetare la

fața locului, iar împrejurarea că această cercetare s-a întins pe o perioadă de

câteva ore nu poate fi, în nici un caz, calificată ca o cercetare abuzivă, câtă

vreme prezența acestora în imobilul ce a constituit obiectul litigiului a fost

necesară tocmai în vederea lămuririi întregii situații de fapt și de drept și a

analizării eventualei conduite infracționale a persoanelor implicate.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în

vedere faptul că această cercetare s-a desfășurat de către lucrătorii de

poliție în baza dispozițiilor primite, urmare a sesizării telefonice formulate

de petentă, iar prezența criminalistului a fost în mod evident utilă pentru a

se confirma pe deplin maniera de intervenție a poliției, în cazul unor

reclamații ulterioare ale petentei.

În timpul cercetării la fața

locului, lucrătorii de poliție au identificat o bucată din furtunul care a fost

reclamat de familia G. ca fiind furat iar petenta, întrebată fiind despre acest

bun, a declarat că nu are acte de proveniență și nu își amintește de unde l-a

cumpărat. În aceeași cameră, reclamată de familia G. că ar fi fost forțată și

în care a pătruns fără drept, a fost stabilită existența unor bunuri.

Concluzionând, Curtea a constatat

că, pe fondul litigiului dintre petentă și familia G. privitor la proprietatea

asupra imobilului din Băicoi, lucrătorii de poliție au intervenit în raport cu

dispozițiile legale care reglementează organizarea și funcționarea Poliței

Române, iar activitățile desfășurate de aceștia s-au încadrat în competențele

și limitele legii și ale conduitei deontologice, astfel că elementele

constitutive ale infracțiunilor pentru care petenta a formula plângerea penală

de față nu pot fi în nici un caz întrunite.

De asemenea, privind pe ceilalți

trei intimați, solicitarea petentei de disjungere a cauzei și trimitere la

Ministerul Administrației și Internelor, în atenția ministrului, pentru a se

antrena răspunderea administrativă a acestora, excede dispozițiilor prevăzute

de art. 278

1

C. proc. pen. întrucât, conform acestui text de lege,

soluțiile pe care instanța le poate pronunța într-o atare procedură sunt strict

limitate și nu se referă la trimiterea cauzei unor alte organe administrative

pentru aplicarea unor alte sancțiuni, de natură administrativă sau

disciplinară, pentru care petenta poate formula sesizări în mod separat.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petiționara C.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și solicitând trimiterea dosarului

la parchet pentru soluționarea plângerii din 1 iulie 2005, audierea sa cu

respectarea dreptului de a fi asistată de un avocat și administrarea tuturor

probelor necesare aflării adevărului.

Examinând recursul declarat de

petiționară sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond, în baza

materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate de intimatul I.T., în calitate de șef al Poliției

orașului Băicoi, care a acționat urmare sesizării petentei și a reclamației

numiților G.T. și G.A. referitor la furtul unor bunuri dintr-un imobil în

litigiu, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate prin

plângerea penală, fiind îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează funcționarea poliției.

În ceea ce privește susținerea

petiționarei în sensul că parchetul a soluționat plângerea pe care ea a

trimis-o ministrului de interne în vederea angajării răspunderii disciplinare a

mai multor polițiști, direcționată la parchet, iar nu plângerea adresată direct

parchetului în care arăta, în mod expres, care sunt infracțiunile comise de

intimatul I.T., aceasta nu este întemeiată. Înalta Curte constată că plângerea

datată 1 iulie 2005, adresată parchetului, se află la dosarul de urmărire

penală și constituie baza lucrării penale, fiind înregistrată sub nr. 112/P/2005

din 4 iulie 2005, la aceasta conexându-se plângerea adresată ministrului de

interne, urmare referatului cu propunere de declinare a competenței întocmit la

data de 29 august 2005 de către I.P.J. Prahova - Serviciul cercetări penale.

Referitor la critica ce vizează

grava eroare comisă de instanța de fond în aprecierea probatoriului, Înalta

Curte constată că și aceasta este nefondată, instanța de fond procedând la

verificarea susținerilor petiționarei, astfel cum sunt prezentate în plângerile

formulate și completate de aceasta, precum și în declarația dată în faza

actelor premergătoare, în raport de celelalte înscrisuri și mijloace de probă

aflate la dosarul cauzei, pe baza cărora a stabilit situația de fapt expusă.

Pentru toate aceste considerente,

apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând și

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod,

va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 72 din 16 decembrie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 aprilie 2006.