ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1549/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1549/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71 din 16

decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3706/2005,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângere formulată de petentul M.S.P.I.,

împotriva lucrării nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2004 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, cu referire la rezoluția nr. 11/P/2005 a

aceluiași parchet.

A fost obligat petentul la 60 lei

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată în conformitate

cu art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul M.S.P.I. a solicitat

anularea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dispusă în

lucrarea nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2005 cu referire la rezoluția nr. 11/P/2005

a aceluiași parchet și reluarea urmăririi penale față de subcomisarul B.S.

În motivarea plângerii s-a arătat că

intimatul nu a fost citat direct în plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr.

11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, astfel că nici

numele său și nici faptele săvârșite de acesta nu sunt menționate în vreun fel

în rezoluția prin care a fost soluționat dosarul.

S-a precizat că cercetarea penală a

fost efectuată de subcomisarul B.S. din cadrul I.J.P. Buzău – Serviciul P.O.P.,

care a întocmit referatul nr. P/5687 din 20 februarie 2004 din data de 20

februarie 2004 cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală în cauză,

deoarece faptele sesizate din plângerea penală nu există [(art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.)].

În fapt, subcomisarul B.S. a refuzat

în mod deliberat să constate că numitul A.G. nu deține un titlu de proprietate,

pentru suprafața înscrisă în autorizația nr. 1053/1993 (646 m.p.), ignorând

astfel probe-cheie în soluționarea plângerii penale (și, de fapt, obiectul principal

al acesteia): titlul de proprietate pe baza căruia numitul A.G. a cerut și i

s-a eliberat autorizația de construcție nr. 1053 din 29 septembrie 1993.

Subcomisarul B.S. a omis să

consemneze în referatul său, data 20 februarie 2004 cele declarate de însuși A.G.,

în declarația sa, în legătură cu suprafața pentru care a obținut autorizația nr.

1053/1993.

S-a atașat dosarul de urmărire

penală nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut că prin plângerea penală înregistrată la

data de 20 ianuarie 2005 sub nr. 11/P/2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești petentul M.S.P.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de V.G.,

prim-procuror și M.S., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pătârlagele pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 și

264 C. pen.

După administrarea probelor, prin

rezoluția nr. 11/P/2005 Parchetul de pe lângă Curte de Apel Ploiești a dispus

neînceperea urmăririi penale față de V.G. și M.S., prim procuror al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și respectiv procuror la aceeași unitate.

Împotriva rezoluției nr. 11/P/2005

din data de 17 februarie 2005 mai sus menționată a formulat plângere petentul M.S.P.I.,

fiind nemulțumit de modul în care a fost soluționat dosarul penal.

Prin rezoluția nr. 865/II/2/2005 din

18 martie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curte de Apel

Ploiești, plângerea formulată de M.S.P.I. împotriva rezoluției nr. 11/P/2005 a

fost respinsă.

Ulterior, petiționarul a solicitat

relații la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar prin adresa nr. 1223/VIII/1/2005

din 12 aprilie 2005 i s-a făcut cunoscut faptul că poate formula plângere

conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției nr.

11/P/2005 lucru care s-a și întâmplat.

Cum însă, rezoluția mai sus

menționată nu se referă la subcomisarul B.S., deoarece nu a făcut obiectul

vreunei cercetări penale, plângerea a fost respinsă, ca inadmisibilă, văzând și

dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul M.S.P.I., criticând-o, pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând în scris că plângerea penală primită de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 8 aprilie 2005, cu

confirmare de primire a vizat un organ de cercetare al poliției, subcomisarul B.S.,

din cadrul I.P.J. Buzău, Serviciul P.O.P., persoană având calitatea de organ de

cercetare penală în dosarul nr. 1212/P/2003 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pătârlagele, plângerea fiind întemeiată pe art. 246, 264, 290 și

291 C. pen.

Recurentul a mai arătat că ar fi

trebuit ca parchetul să analizeze neefectuarea de către subcomisarul B.S. a

actelor necesare de descoperire a infracțiunilor săvârșite de primarul și

secretarul Primăriei Pătârlagele, județul Buzău, infracțiuni ce au făcut

obiectul dosarului nr. 1212/P/2003, nu a fost analizat referatul întocmit de

subcomisarul B.S. nr. P/5687 din 20 februarie 2004, numele acestuia și faptele

sale nu figurează în nici unele din hotărârile penale care s-au pronunțat și

care au avut la bază acel referat. Acest fapt a fost recunoscut și consemnat în

sentința recurată, din a cărei parte introductivă a rezultat că soluționarea

plângerii sale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

dispusă prin lucrarea nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2005, cu referire la

rezoluția nr. 11/P/2005 a aceluiași parchet.

Or, în memoriile adresate, în timpul

procesului, Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3706/2005, primite la

datele de 21 iunie 2005 și 22 iunie 2005, a precizat că plângerea este

îndreptată împotriva subcomisarului B.S., că acesta nu a fost subiectul

dosarului nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, că

numele și faptele acestuia nu sunt menționate în nici un fel în rezoluția prin

care s-a soluționat dosarul arătat, motiv pentru care a solicitat Curții de

Apel Ploiești să dispună refacerea cercetărilor penale în concordanță cu

obiectul plângerii penale.

Recurentul petiționar apreciază că

parchetul a considerat în lucrarea nr. 1223/VIII/!/2005 din data de 12 aprilie

2005, în mod absolut fals, că aspectele sesizate ar fi făcut obiectul dosarului

nr. 11/P/2005 al aceluiași parchet.

Totodată, soluția instanței de fond,

în sensul respingerii, ca inadmisibile a plângerii împotriva lucrării arătate,

nu îi poate fi imputată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței

penale atacate și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru rejudecare pe

fondul cauzei.

La termenul de astăzi, recurentul

petiționar, în concluziile scrise, în dezbateri a arătat că, la data de 8

aprilie 2005, a depus plângere privind pe intimat, asupra căreia parchetul nu

s-a pronunțat și nu a primit nimic, solicitând admiterea recursului și

trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru

continuarea cercetărilor, depunând la dosar și o completare a motivelor de

recurs, la care a anexat înscrisuri.

În completarea motivelor de recurs,

recurentul petiționar a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen., în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra faptelor săvârșite de subcomisarul B.S., astfel că hotărârea conține o

gravă eroare de fapt.

Recurentul petiționar a arătat că

plângerea a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că rezoluția nr. 11/P/2005

nu se referă la persoana reclamată de petiționar, respectiv B.S., în condițiile

în care plângerea penală l-a avut în vedere exclusiv pe sus-numitul B.S., iar

în memoriul pe care l-a depus în instanță la termenul din 27 iunie 2005 a cerut

să se constate că plângerea penală este formulată împotriva lui B.S. și că

acesta nu a făcut obiectul nici uneia din rezoluțiile parchetului. De asemenea,

recurentul a arătat că a precizat, în memoriu, că rezoluția nr. 1223/VIII/!/2005

din data de 12 aprilie 2005 face trimitere la rezoluția nr. 11/P/2005, dar

această rezoluție privește, alte persoane și nu persoana subcomisarului B.S. și

faptele penale săvârșite de acesta, sesizate în actul de sesizare.

În consecință, recurentul petiționar

consideră că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor ce au făcut obiectul

sesizării penale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței nr. 71 din

16 decembrie 2005, urmând a se dispune rejudecarea cauzei, astfel ca hotărârea

ce se va pronunța să se raporteze la faptele sesizate și la persoana

făptuitorului, subcomisarul B.S., pe baza unor cercetări penale în concordanță

cu plângerea primită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data

de 8 aprilie 2005 pe care a anexat-o.

Examinând recursul declarat de

petiționarul M.S.P.I. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât

în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 18 C. proc. pen., cât și din

oficiu, potrivit art. 385

6

din același cod, Înalta Curte apreciază

recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționar împotriva lucrării nr. 1223/VIII/1 din 12 aprilie 2005 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu referire la rezoluția nr. 11/P/2005 a

aceluiași parchet.

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Așa cum rezultă din ultima normă

arătată, plângerea, care are un asemenea temei vizează expres și limitativ ca

acte procedurale rezoluția sau ordonanța procurorului în raport cu soluțiile de

netrimitere în judecată menționate, titularii care o pot formula, termenul în

care se poate introduce și instanța competentă să o soluționeze.

Or, din actele și lucrările

dosarului a rezultat că subcomisarul B.S. nu a făcut obiectul nici unei

cercetări care să se finalizeze cu vreuna din soluțiile de netrimitere în

judecată, expres și limitativ prevăzute prin actele procedurale specifice

menționate de norma legală mai sus arătată, condiții obligatorii impuse de

procedura prealabilă sesizării instanței de judecată și care în situația

constatării neîndeplinirii lor atrag inadmisibilitatea plângerii adresată

direct instanței de judecată, așa cum, corect s-a pronunțat instanța asupra

plângerii formulată de petiționarul M.S.P.I.

Mai mult, prin rezoluția din 17

februarie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul

nr. 11/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.G. și M.S.,

primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și respectiv

procuror la aceeași unitate.

În partea expozitivă a rezoluției

mai sus-menționate, s-a reținut că petiționarul M.S.P.I. a formulat plângere

penală, solicitând efectuarea de cercetări față de V.G., primul procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și M.S. procuror la aceeași

unitate pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264

C. pen., constând în aceea că, prin soluțiile pronunțate în dosarul 1212/P/2003

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și în lucrarea 109/II/2/2004

i-a cauzat o vătămare intereselor legale și i-au favorizat pe S.V. și M.I. și

pentru că a participat în ședințele de judecată la soluționarea plângerii

formulate împotriva acestor soluții fără să se „autosesizeze”, așa cum rezultă

din rezoluția aflată la dosarul nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, atașat prezentei cauze.

Astfel, Înalta Curte nu poate reține

critica recurentului petiționar că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor

pretins a fi săvârșite de subcomisarul B.S., deoarece în mod prealabil avea

obligația verificării legalei sale sesizări prin plângerea formulată de

petiționar, față de condițiile impuse de lege prin conținutul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și care în situația neîndeplinirii lor a atras,

respingerea, ca inadmisibilă a plângerii formulate, nefiind incident cazul de

casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

De altfel, nici cel de-al doilea caz

de casare arătat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., nu este

aplicabil, în situația concretă a cauzei, în care instanța de fond a făcut o

corectă verificare numai asupra condițiilor legalei sale investiri, prealabile

examinării fondului cauzei.

În raport cu cele menționate,

sentința instanței de fond este legală și temeinică.

Înalta Curte, verificând hotărârea

pronunțată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.S.P.I. împotriva sentinței

penale nr. 71 din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.S.P.I. împotriva sentinței penale nr. 71 din 16

decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

martie 2006.