ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 249/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51din 7

iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul D.M., împotriva rezoluției nr. 34289/7635/2002 din 19

februarie 2003 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și l-a

obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

La data de

18 martie 2004 s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea petiționarului D.M.

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

lucrării nr. 34289/7635 din 19 februarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești.

Petentul a

reclamat faptul că doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Prahova precum și un inspector din cadrul I.J.P. Prahova au refuzat să

soluționeze plângeri pe care el le-a adresat acelor organe de anchetă.

În urma

relațiilor solicitate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

instanța a constatat că potrivit adresei comunicate sub nr. 1017/VIII/1 din 5

aprilie 2004 nu au fost soluționate dosare penale în care petiționarul D.M. să

fi fost parte, ci numai plângeri și memorii a căror soluționare nu fac obiectul

procedurii prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Întrucât

plângerea adresată de petent instanței nu a vizat o rezoluție sau o ordonanță a

procurorului de netrimitere în judecată, ci o lucrare cu caracter general, în

care nu s-au efectuat acte de urmărire penală, Curtea de Apel Ploiești a

apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen. și a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de D.M.

De

asemenea, instanța a mai apreciat că plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul

judecătoresc doar al soluțiilor procurorului de netrimitere in judecată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petentul.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 6143 din 31 octombrie

2005, a respins, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul D.M. și

l-a obligat la plata sumei de 40 RON (400.000 lei) cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a

dispune astfel, Înalta Curte a constatat că petentul a depus cererea de

declarare a recursului, abia la data de 31 august 2005, deși la termenul din 7

iunie 2004, când au avut loc dezbaterile în cauză, petentul a fost prezent și a

pus concluzii pe fond. Astfel, s-a constatat că pentru petiționar, potrivit dispozițiilor

art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs de 10 zile a

început să curgă de la data de 7 iunie 2004, când a fost pronunțată sentința.

Împotriva

acestei ultime decizii petiționarul a formulat prezenta contestație în anulare

prin care a solicitat casarea ei în temeiul art. 386 lit. a) și b) C. proc.

pen., susținând, în memoriul depus la dosar, că „în majoritatea dosarelor

instanțele au judecat cauzele fără îndeplinirea procedurii de citare cu

procurorii, făptuitorii” și că „tardivitatea nu poate fi invocată atâta timp

cât sunt de constatat infracțiuni grave”.

Contestația

în anulare nu este fondată.

Potrivit art.

386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când

partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța

despre această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f – i), cu privire la care

existau probe la dosar;

d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Dat fiind

caracterul său de cale extraordinară de atac, contestația în anulare trebuie

folosită numai în cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la

consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile.

Referitor

la motivele prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., se impune

precizare că în practică se poate ajunge la aceste cazuri de contestație în

anulare numai atunci când se produc dovezi în sensul celor susținute de respectivul

contestator.

Ori, în

speță, contestatorul a susținut că majoritatea dosarelor s-au judecat cu

evidentă lipsă de procedură, fără să precizeze în mod concret numărul de

înregistrare al acestora, obiectul și părțile, astfel că în cauză apărările

sale nu pot fi reținute, fiind simple afirmații lipsite de conținut.

Nici

dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză,

contestatorul afirmând că a fost în imposibilitate de prezentare, întrucât avea

pe rolul Tribunalului Prahova 3 dosare „cu importanță”, toate aceste susțineri

fiind lipsite de suport probator, astfel încât, Înalta Curte le va înlătura ca

nefondate.

Față de

cele mai sus menționate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatorul condamnat D.M. împotriva deciziei penale nr.

6143 din 31 octombrie 2005 și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va

obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat D.M. împotriva

deciziei penale nr. 6143 din 31 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul 5298/2005.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2006.