ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 249/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51din 7 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul D.M., împotriva rezoluției nr. 34289/7635/2002 din 19 februarie 2003 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și l-a obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 18 martie 2004 s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea petiționarului D.M. întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva lucrării nr. 34289/7635 din 19 februarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Petentul a reclamat faptul că doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova precum și un inspector din cadrul I.J.P. Prahova au refuzat să soluționeze plângeri pe care el le-a adresat acelor organe de anchetă. În urma relațiilor solicitate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța a constatat că potrivit adresei comunicate sub nr. 1017/VIII/1 din 5 aprilie 2004 nu au fost soluționate dosare penale în care petiționarul D.M. să fi fost parte, ci numai plângeri și memorii a căror soluționare nu fac obiectul procedurii prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Întrucât plângerea adresată de petent instanței nu a vizat o rezoluție sau o ordonanță a procurorului de netrimitere în judecată, ci o lucrare cu caracter general, în care nu s-au efectuat acte de urmărire penală, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. și a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de D.M. De asemenea, instanța a mai apreciat că plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc doar al soluțiilor procurorului de netrimitere in judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 6143 din 31 octombrie 2005, a respins, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul D.M. și l-a obligat la plata sumei de 40 RON (400.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că petentul a depus cererea de declarare a recursului, abia la data de 31 august 2005, deși la termenul din 7 iunie 2004, când au avut loc dezbaterile în cauză, petentul a fost prezent și a pus concluzii pe fond.

Astfel, s-a constatat că pentru petiționar, potrivit dispozițiilor art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 7 iunie 2004, când a fost pronunțată sentința. Împotriva acestei ultime decizii petiționarul a formulat prezenta contestație în anulare prin care a solicitat casarea ei în temeiul art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., susținând, în memoriul depus la dosar, că „în majoritatea dosarelor instanțele au judecat cauzele fără îndeplinirea procedurii de citare cu procurorii, făptuitorii” și că „tardivitatea nu poate fi invocată atâta timp cât sunt de constatat infracțiuni grave”. Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f – i), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Dat fiind caracterul său de cale extraordinară de atac, contestația în anulare trebuie folosită numai în cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Referitor la motivele prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., se impune precizare că în practică se poate ajunge la aceste cazuri de contestație în anulare numai atunci când se produc dovezi în sensul celor susținute de respectivul contestator. Ori, în speță, contestatorul a susținut că majoritatea dosarelor s-au judecat cu evidentă lipsă de procedură, fără să precizeze în mod concret numărul de înregistrare al acestora, obiectul și părțile, astfel că în cauză apărările sale nu pot fi reținute, fiind simple afirmații lipsite de conținut.

Nici dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză, contestatorul afirmând că a fost în imposibilitate de prezentare, întrucât avea pe rolul Tribunalului Prahova 3 dosare „cu importanță”, toate aceste susțineri fiind lipsite de suport probator, astfel încât, Înalta Curte le va înlătura ca nefondate. Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat D.M. împotriva deciziei penale nr. 6143 din 31 octombrie 2005 și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat D.M. împotriva deciziei penale nr. 6143 din 31 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 5298/2005. Obligă contestatorul la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2006.