ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 250 din 16 ianuarie 2006 Prin decizia penală nr. 6145 din 31 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5300/2005, s-a dispus respingerea ca tardiv a recursului declarat de petiționarul D.M. împotriva sentinței penale nr. 53 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Petiționarul D.M. a formulat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., o plângere împotriva rezoluției nr. 10269/2003 din 8 martie 2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, susținând că prin comportamentul adoptat de organele de urmărire penală, favorizează persoane care au săvârșit diferite infracțiuni.

Prin adresa nr. 1017/VIII/1/2004 din 5 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a comunicat instanței de fond că lucrarea în cauză nu este un dosar penal, aceasta reprezentând o sesizare cu privire la fapte la care petiționarul s-a referit anterior în alte plângeri având un obiect identic și care la rândul lor nu au dus la constituirea de dosare penale. S-a mai arătat că prin referatul din 18 februarie 2004, lucrarea a fost clasată, aceasta nefăcând obiectul unui dosar penal sens în care nu a fost instrumentată potrivit dispozițiilor codului de procedură penală. În atare situație, instanța de fond a opinat că plângerea este inadmisibilă, dispozițiile cuprinse în art. 275 – art. 278 1 C. proc.

pen., vizând doar măsurile și actele de urmărire penală. Hotărârea instanței de fond fiind pronunțată, la data de 7 iunie 2004, recurentul petiționar fiind prezent la dezbateri, iar recursul a fost declarat la data de 31 august 2005 s-a constatat că recursul este tardiv. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare contestatorul D.M., invocând dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. Înalta Curte, examinând contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar, constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită.

Așa cum rezultă din dosarul nr. 5300/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru termenul din data de 31 octombrie 2005, recurentul petiționar D.M. a fost citat legal, procedura fiind completă, dar nu s-a prezentat în fața instanței de recurs când au avut loc dezbaterile judiciare, astfel că nu se poate reține că i-au fost vătămate interesele procesuale. Nici cel de-al doilea motiv de contestație în anulare invocat de contestator nu poate fi primit, întrucât nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M.

împotriva deciziei penale nr. 6145 din 31 octombrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.