ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

250 din 16 ianuarie 2006

Prin decizia penală nr. 6145 din 31

octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr.

5300/2005, s-a dispus respingerea ca tardiv a recursului declarat de petiționarul

D.M. împotriva sentinței penale nr. 53 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

Petiționarul D.M. a formulat în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o plângere împotriva rezoluției nr.

10269/2003 din 8 martie 2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, susținând că prin comportamentul adoptat de organele de urmărire

penală, favorizează persoane care au săvârșit diferite infracțiuni.

Prin adresa nr. 1017/VIII/1/2004 din

5 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a comunicat

instanței de fond că lucrarea în cauză nu este un dosar penal, aceasta

reprezentând o sesizare cu privire la fapte la care petiționarul s-a referit

anterior în alte plângeri având un obiect identic și care la rândul lor nu au

dus la constituirea de dosare penale.

S-a mai arătat că prin referatul din

18 februarie 2004, lucrarea a fost clasată, aceasta nefăcând obiectul unui

dosar penal sens în care nu a fost instrumentată potrivit dispozițiilor codului

de procedură penală.

În atare situație, instanța de fond

a opinat că plângerea este inadmisibilă, dispozițiile cuprinse în art. 275 –

art. 278

1

C. proc. pen., vizând doar măsurile și actele de urmărire

penală.

Hotărârea instanței de fond fiind

pronunțată, la data de 7 iunie 2004, recurentul petiționar fiind prezent la

dezbateri, iar recursul a fost declarat la data de 31 august 2005 s-a constatat

că recursul este tardiv.

Împotriva deciziei instanței de

recurs a formulat contestație în anulare contestatorul D.M., invocând

dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul petiționar, constată că este nefondată

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.

386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită.

Așa cum rezultă din dosarul nr. 5300/2005

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru termenul din data de 31

octombrie 2005, recurentul petiționar D.M. a fost citat legal, procedura fiind

completă, dar nu s-a prezentat în fața instanței de recurs când au avut loc

dezbaterile judiciare, astfel că nu se poate reține că i-au fost vătămate

interesele procesuale.

Nici cel de-al doilea motiv de

contestație în anulare invocat de contestator nu poate fi primit, întrucât nu a

făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a

încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., va respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva

deciziei penale nr. 6145 din 31 octombrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.