ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 177/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 6142 din 31

octombrie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins,

ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul D.M. împotriva sentinței

penale nr. 34 din 14 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Recurentul petiționar a fost obligat

să plătească statului suma de 40 RON (400.000 lei) cheltuieli judiciare.

S-a reținut că petiționarul D.M. s-a

adresat instanței cu o plângere împotriva modului de soluționare a sesizării

înregistrată sub nr. 1717/VIII/I/2000, susținând că prin comportamentul adoptat

de organele de urmărire penală au favorizat persoane care au săvârșit diferite

infracțiuni.

În vederea soluționării plângerii,

prima instanță a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să

transmită modul de soluționare a sesizării petiționarului.

Prin adresa nr. 1717/VIII/1/2000 din

5 aprilie 2004, parchetul a comunicat că sesizarea petiționarului D.M. nu a

fost înregistrată ca dosar penal și nu a fost instrumentată în baza normelor de

procedură penală.

Prin sentința penală nr. 34 din 14

mai 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul D.M. împotriva soluției dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, în lucrarea nr. 1717/VIII/1/2000 din 21 august 2000.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a apreciat că plângerea este inadmisibilă, dispozițiile

cuprinse în art. 275 – art. 278

1

C. proc. pen., vizând doar măsurile

și actele de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petiționarul D.M., solicitând casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a constatat că recursul este tardiv introdus întrucât, în speță, hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată la data de 14 mai 2004, recurentul

petiționar fiind prezent la dezbateri, iar recursul a fost declarat la data de

31 august 2005, deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Împotriva deciziei penale definitive

nr. 6142 din 31 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, petiționarul D.M. a formulat contestație în anulare la data de 17

noiembrie 2005, invocând în cererea scrisă, ca motive, faptul că instanțele au

judecat în condițiile în care procedura de citare cu făptuitorii nu a fost

îndeplinită, iar judecata s-a făcut în lipsa sa, care era în imposibilitate de

prezentare, și a dosarului parchetului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a

examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare,

verificând termenul prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare

de atac, asupra motivelor pe care se sprijină contestația și a dovezilor depuse

ori invocate.

Contestația în anulare se poate

face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute

de art. 10 alin. (1) lit. f) – i) cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În funcție de motivul invocat,

termenul de introducere a contestației este de 10 zile de la începerea executării

în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., și nelimitat în

cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că motivele invocate de contestator se regăsesc între cazurile

prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., însă situațiile menționate

de acesta nu sunt reale.

Astfel, la data judecării recursului

declarat de petiționar procedura de citare a fost îndeplinită cu acesta.

Susținerea petentului că a fost în

imposibilitate de prezentare întrucât a avut mai multe dosare în acea zi nu

poate fi luată în considerare deoarece, pe de o parte, nu este dovedită, iar,

pe de altă parte, nu a fost în imposibilitate de a încunoștiința instanța

despre această situație.

De altfel, având în vedere faptul că

plângerea petiționarului a fost corect respinsă, ca inadmisibilă, întrucât nu

este îndreptată împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, prezența

petiționarului nu era obligatorie la judecarea recursului.

Din aceleași considerente, nu se

impunea nici citarea în cauză a făptuitorilor, astfel cum susține petiționarul,

și nici solicitarea dosarului parchetului deoarece, așa cum rezultă din adresa nr.

1717/VIII/1/2000, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sesizarea

petiționarului nu a fost înregistrată ca dosar penal.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că cererea de contestație în anulare este nefondată, urmând a fi

respinsă ca atare.

Contestatorul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza dispozițiilor art. 386 – art.

391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva deciziei penale nr. 6142

din 31 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 5297/2005.

Obligă contestatorul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 ianuarie 2006.