ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin sentința penală nr. 86 din 21 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. 7993/2004 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta G.A. împotriva rezoluției nr. 53/P/2004 din 7 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii M.A., M.G.C. și I.C.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. A fost obligată petenta la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut în esență, următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr. 9837/2004, petenta G.A.

a solicitat desființarea rezoluției nr. 53/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., față de numiții M.A., agent șef adjunct, I.C.G., inspector de poliție, și M.G.C., inspector principal de poliție. Instanța de fond a reținut că petenta G.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a sus-numiților, întrucât la 24 septembrie 2002, fiul său, G.M.I., a fost cercetat și apoi trimis în judecată împreună cu alte două persoane pentru comiterea infracțiunii de furt, însă după prinderea acestora în comuna Scorțeni, județul Prahova și aducerea lor la sediul poliției au fost loviți cu „bâte și bastoane” de ofițerii de poliție M.A., M.G.C.

și I.C.G., cauzându-i afecțiuni medicale foarte grave. S-a arătat, de asemenea, că imediat după reținerea fiului său, petenta s-a prezentat la sediul poliției și i-a prezentat inspectorului M.G. actele medicale pentru fiul său, iar a doua zi acesta a fost prezentat procurorului dispunându-se arestarea preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Au fost prezentate acte medicale din care rezultă că inculpatul G.M.I. a fost internat la Spitalul Jilava fiind supus unei expertize medico-legale psihiatrice. Fiind audiați făptuitorii, aceștia au arătat că ancheta s-a desfășurat conform normelor procedurale. După prinderea inculpaților în comuna Scorțeni, unde au fost descoperite o parte din bunurile sustrase, cei trei inculpați au recunoscut faptele, audierile având loc în prezența apărătorului desemnat din oficiu.

Aceleași împrejurări au fost relatate și de martorii B.G., C.R., T.M.S., D.D., lucrători de poliție care au participat alături de făptuitori la prinderea și cercetarea inculpaților G.M.I., O.C., precum și de martorul G.V., apărătorul inculpaților, în faza de urmărire penală. Leziunile menționate de G.M.I. au fost constatate de medicul penitenciarului, dr. D.D., cu ocazia controlului medical efectuat la introducerea în arest, iar procesele-verbale de percheziție corporală nr. 1328 și nr. 1329 relevă împrejurarea că la introducerea în arest a inculpaților aceștia nu prezentau urme de lovituri, actele respective fiind semnate de fiecare arestat, fără obiecțiuni. Se reține, de asemenea, faptul că atât inculpatul G.M.I.

cât și ceilalți inculpați au fost asistați la urmărirea penală de apărătorul G.V., însă nici unul din ei nu au adus la cunoștința acestuia aspectele descrise în plângerea petentei și nici în fața procurorului nu s-au plâns că făptuitorii au exercitat asupra lor violențe. De altfel, dacă inculpații ar fi fost loviți în modalitatea descrisă de aceștia, ar fi prezentat urme evidente ce ar fi putut fi observate cu ușurință de medicul din arest, apărător ori, procuror însă aceste urme nu au existat. În legătură cu violențele constatate de medic, acestea nu au determinat sau agravat boala de care suferă G.M.I., neexistând legătură de cauzalitate între acestea și diagnosticul stabilit în urma expertizării medico-legale.

În atare condiții, Curtea de Apel Ploiești a constatat că rezoluția nr. 53/ P din 7 iunie 2004 a parchetului este legală și temeinică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara G.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a preciza însă motivele de casare. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat. Instanța de fond a verificat rezoluția de neurmărire penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând că nu sunt temeiuri de admitere a plângerii formulate. Potrivit dispozițiilor art. 266 alin. (2) C. pen., întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obținerea de declarații, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

„Întrebuințarea de amenințări” înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de natură a provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea psihică a persoanei este atinsă. Pe de altă parte „întrebuințarea de violențe” înseamnă folosirea de mijloace de constrângere fizică, utilizarea forței proprii sub presiunea căreia persoana față de care acționează această forță cu greu ar putea să se împotrivească. În speță, din examinarea materialului existent la dosarul cauzei, rezultă că făptuitorii M.A., M.G.C. și I.C. nu au exercitat acte de violență sau amenințare asupra inculpatului G.M.I. Astfel, din declarațiile martorilor B.G., C.R., M.S., D.D., lucrători de poliție care au participat în data de 24 septembrie 2004 la ridicarea fiului petentei alături de cei trei făptuitori, rezultă că imobilizarea inculpatului s-a făcut fără a se exercita acte de violență.

Veridicitatea afirmațiilor este confirmată și prin aceea că în 24 septembrie 2004 când inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Prahova, nu prezenta urme de lovituri, aspecte consemnate și în procesele verbale de percheziție nr. 1328 și nr. 1329. Nu este lipsit de relevanță, aspect corect reținut de instanța de fond că inculpatul G.M.I. a fost audiat în prezența apărătorului din oficiu în data de 24 septembrie 2002, iar a doua zi a fost prezentat procurorului care a emis și mandat de arestare. Acesta nu a spus nici apărătorului, nici procurorului faptul că făptuitorii ar fi exercitat violențe în timpul ridicării sale din localitatea Scorțeni sau în timpul audierilor. Din înscrisurile medicale rezultă că inculpatul G.M.I.

a fost internat la secția psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava cu diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil, impulsiv, pierdere a cunoștinței”. De asemenea, Comisia de Expertizare Medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2735 din 15 aprilie 2004 a atestat faptul că G.M.I. intră în categoria persoanelor cu handicap accentuat permanent stabilindu-se diagnosticul „retard mental, tulburare de personalitate de tip impulsiv”. Nu trebuie ignorat nici faptul că petenta a formulat plângere la data de 17 martie 2004, pentru fapte pretinse a fi fost săvârșite de făptuitori în 24 septembrie 2002. În atare condiții, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen., recursul declarat de petenta G.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 86 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2005.