ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 296 din 9 iulie

2002 a Tribunalului Prahova au fost condamnați următorii inculpați, după cum

urmează:

- În baza art. 254 alin. (1) C.

pen., pentru infracțiunea de luare de mită la 3 ani închisoare și un an

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 34 lit. a), b) și e) C. pen.

- În baza art. 26 raportat la art.

208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., la 3 ani închisoare.

S-a dispus să execute pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

- În baza art. 255 alin. (1) C.

pen., pentru dare de mită la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

- În baza art. 208 și art. 209 lit.

a), g) și i) C. pen., pentru furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

- S-a dispus să execute pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani

închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., pentru

complicitate la furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

tuturor inculpaților și s-a computat la zi detenția fiecăruia începând cu 15

ianuarie 2002.

S-a constatat că prejudiciul în sumă

de 7.596.722 lei a fost recuperat în totalitate.

În final, fiecare inculpat a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza probelor administrate,

instanța de fond a reținut că inculpatul P.D. a fost încadrat în calitate de

paznic la S.C. C. S.A. Ploiești.

În luna decembrie 2001, a fost

contactat de inculpatul C.I.C., coleg de serviciu, care l-a rugat să-l lase să

sustragă grâu promițându-i în schimb diverse sume de bani.

Având acordul inculpatului P.D.,

inculpatul C.I.C. l-a contactat pe O.N., și împreună l-au convins pe S.J.I.,

paznic la S.C. U.I. S.R.L. să-i ajute să fure grâu.

Având și acordul celui din urmă, în

noaptea de 14 decembrie 2001, inculpații C.C. și O.N. s-au deplasat cu

autoturismul la depozitul S.C. C. S.A. și au pătruns prin escaladare în

interior, au luat 38 de saci cu grâu pe care i-au transportat în perimetrul S.C.

U. S.A.

În acest timp paznicii celor două

unități economice, respectiv S.C. C. S.A. și S.C. U.I. S.R.L. au asigurat paza

celorlalți doi care furau grâu.

Când toți cei 38 de saci cu grâu în

valoare de 6.383.800 lei au fost transportați în incinta S.C. U. S.A., C.I.C.

l-a chemat pe inculpatul S.J.I. și pentru ajutorul dat la comiterea

sustragerii, i-a dat 6 saci cu grâu, după care alți 6 saci i-a încărcat în

aututorism, intenționând ca în mai multe drumuri succesive să transporte grâul

furat la domiciliu.

Pe drum inculpații au fost depistați

de organele de poliție.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații.

În apelul parchetului s-a criticat

sentința numai cu privire la temeinicia acesteia.

Astfel, s-a susținut că pedepsele

aplicate inculpaților P.D. și C.I.C. sunt blânde, în raport cu împrejurarea că

ambii inculpați au fost angajații părții civile, primul în calitate de

gestionar, iar secundul în calitate de operator.

În esență, s-a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței în latură penală și majorarea pedepselor

stabilite celor doi inculpați.

În apelurile lor, toți inculpații au

criticat sentința cu privire la temeinicia acesteia, cât și cu privire la

legalitatea ei.

Astfel, inculpatul S.J.I. a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond în baza art. 11 pct. 2

lit. C. proc. pen., achitarea, considerând că din probele dosarului nu rezultă

vinovăția sa în sensul participării la comiterea faptei de furt.

Inculpații apelanți P.D., C.I.C. și

O.N. au solicitat admiterea apelurilor, casarea sentinței pronunțate și

schimbarea modalității de executare a pedepselor în sensul aplicării

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Curtea de Apel Ploiești a respins ca

nefondate apelurile declarate în cauză, constatând legalitatea și temeinicia

hotărârii pronunțate de prima instanță, care a reținut corect situația de fapt

în baza probelor administrate și a aplicat pedepse just individualizate atât

sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

Față de motivul de apel invocat de

parchet s-a apreciat că prejudiciul produs de inculpații P.D. și C.I.C.,

angajați ai părții civile, a fost modic, astfel că pedepsele rezultante

aplicate acestora, de câte 3 ani închisoare pentru fiecare sunt în măsură să

satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Referitor la apelurile declarate de

inculpați s-a reținut că nu poate fi primită cererea formulată de inculpatul

S.J.I. prin care a solicitat achitarea, atâta timp, cât vinovăția acestuia a

fost probată cu procesul verbal de constatare încheiat de reprezentanții

poliției, declarațiile coinculpaților, ale martorilor, procese verbale de

confruntare, probe din coroborarea cărora rezultă că inculpatul S.J.I. se face

vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și

condamnat.

În ce privește apelurile declarate

de ceilalți trei inculpați, care au stăruit în sensul schimbării modalității de

executare a pedepselor, instanța de apel a apreciat că nu se impune suspendarea

condiționată a executării acestor pedepse, față de gradul de pericol social al

faptelor săvârșite de apelanți.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs inculpații C.I.C., O.N. și P.D., care au criticat hotărârile

atacate pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând în esență motivele

invocate în apel.

Astfel, recurenții P.D. și C.I.C. au

susținut că inculparea și condamnarea lor pentru infracțiunea de luare de mită

și respectiv de dare de mită sunt greșite, considerând că din probele

administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale

acestor infracțiuni.

Sub aspectul laturii subiective,

caracterizată în cazul acestor infracțiuni de intenția directă se susține de

către recurentul P.D. că la momentul comiterii infracțiunii, acesta se află în

stare evidentă de iresponsabilitate ceea ce impune incidența prevederilor art.

48 C. pen., respectiv starea de beție totală manifestată pe fondul bolii de

care suferă.

Pe de altă parte, se mai susține de

către apărarea recurenților P.D. și C.I.C. că atâta timp, cât din punct de

vedere al laturii subiective, infracțiunile de dare și luare de mită, cât și

infracțiunea de furt calificat se comit numai cu intenție directă, calificată

prin scop și că în măsura în care scopul și rezultatul imediat a fost scoaterea

din patrimoniul părții civile a unei cantități de grâu, scop care de altfel a

fost atins, nu se mai poate susține existența în cauză a unui concurs între

infracțiunea de furt calificat și cele de luare, și, respectiv, dare de mită.

Ca urmare, ne-am afla doar în prezența infracțiunii de furt calificat,

contribuția fiecărui inculpat fiind dată de gradul de implicare.

Cu privire la pedepsele aplicate,

recurenții critică hotărârile pronunțate sub aspectul individualizării,

considerând exagerate sancțiunile aplicate față de circumstanțele personale ale

fiecăruia dintre ei.

Recursurile sunt nefondate.

Verificând actele și lucrările

dosarului, respectiv probele administrate în cauză, atât în raport de criticile

formulate, cât și din oficiu, Curtea constată, că instanțele de fond și de apel

au reținut o stare de fapt corectă, pe care au calificat-o din punct de vedere

juridic corespunzător, aplicând pedepse just individualizate sub aspectul

cuantumului și a modalității de executare.

Referitor la apărarea recurentului

P.D. prin care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei comise, ca

urmare a aplicării dispozițiilor art. 48 C. pen., și respectiv, art. 49 C.

pen., Curtea apreciază că această apărare nu poate fi primită.

Prevederile art. 48 C. pen., cu

privire la starea de iresponsabilitate își găsesc aplicarea numai în condițiile

în care discernământul inculpatului a fost abolit la momentul comiterii faptei

penale.

În speță însă, din raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, rezultă că inculpatul

suferă de tulburare organică de personalitate prin impregnare etilică cronică,

fapta fiind comisă cu discernământ, favorizată de simtomele bolii.

Așa fiind, întrucât discernământul

inculpatului nu a fost abolit, el nu a pierdut capacitatea psihică de apreciere

critică a acțiunilor sale, astfel că nu a devenit iresponsabil în sensul

prevăzut de art. 48 C. pen.

Nici prevederile art. 49 C. pen.,

referitoare la starea de beție completă nu-și găsesc aplicarea în cauză.

Din conținutul art. 49 alin. (1) C.

pen., rezultă că beția înlătură caracterul penal al faptei sub dubla condiție:

să fie completă la momentul comiterii faptei penale și să se datoreze unor

cauze independente de voința făptuitorului.

În speță, însă, inculpatul a

recunoscut că, după consumarea voluntară a unei cantități de băuturi alcoolice

în timpul programului de lucru și-a continuat activitatea de pază până a doua

zi dimineața, când din nou a consumat băuturi alcoolice.

Așa fiind, starea de beție în care

s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voința sa, iar

pe de altă parte nu a fost vorba de o intoxicație alcoolică care să fie

cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a

facultăților mintale, în așa fel încât, inculpatul să piardă total controlul

acțiunilor comise, capacitatea de înțelegere și voință.

Cât privește critica referitoare la

greșita condamnare a inculpaților pentru infracțiunile de dare de mită și,

respectiv luare de mită, aceasta nu este susținută de probele administrate în

cauză.

Dimpotrivă, în cauză s-a probat

existența infracțiunilor de dare și, respectiv luare de mită, precum și a

complicității la infracțiunea de furt calificat, infracțiuni pentru care

instanța a dispus condamnarea inculpaților la pedepse just individualizate în

raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.

Așa fiind, o redozare a pedepselor

aplicate nu se mai impune, iar aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.,

referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se justifică

față de gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor reale

în care s-au consumat infracțiunile.

Ca urmare, recursurile declarate

apar ca nefondate, astfel că în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Curtea le va respinge ca atare.

Urmează a se deduce din durata

pedepselor aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat,

conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.I.C., O.N. și P.D. împotriva deciziei penale nr. 407

din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2002, la 16

ianuarie 2003.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2003.