ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266 din 6

august 2002 a Tribunalului Dâmbovița, au fost condamnați inculpații:

- A.I. la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

- G.N. la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g) C. pen.

și la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de

mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 – art. 42

C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 10 din Legea nr.

137/1997, a fost revocat beneficiul grațierii aplicate pentru pedepsele de 6

luni închisoare, 6 luni închisoare și 3 luni închisoare, prin sentința penală

nr. 1462 din 18 decembrie 1999 a Judecătoriei Târgoviște.

Pedepsele de 6 luni închisoare, 6

luni închisoare și 3 luni închisoare au fost contopite în pedeapsa cea mai grea

de 6 luni închisoare, pe care inculpatul G.N. o va executa alături de pedeapsa

aplicată prin prezenta sentință, în total 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

- G.C. la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 – art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se ca

inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că prejudiciul cauzat

părții civile S.C. S. SA Târgoviște a fost recuperat integral.

Inculpatul A.I. a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, iar ceilalți

inculpați la câte 950.000 lei din care câte 450.000 lei reprezintă onorariul

apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

a fost condamnat și inculpatul S.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare cu

suspendarea executării sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 86

1

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 – art. 209 lit. a), e) și g) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 24 octombrie 2000, la

propunerea inculpatului A.I., acesta, împreună cu G.C. și S.M. au sustras

profile de aluminiu de la S.C. S. SA Târgoviște, producând o pagubă de

5.796.630 lei care a fost acoperită prin restituirea bunurilor însușite pe

nedrept.

Conform înțelegerii avute cu A.I.,

inculpatul G.N. a venit la locul faptei cu autoturismul său pentru a asigura

transportul bunurilor sustrase.

La intervenția agenților de pază,

inculpații A.I. și S.M. au fugit.

Inculpații G.N. și G.C. le-au oferit

în mod repetat, paznicilor câte 1.000.000 lei pentru ca aceștia să nu sesizeze

organele de poliție și să îi lase să plece, propunerile lor fiind refuzate.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de constatare, proces-verbal de recunoaștere din grup,

planșe fotografice, declarațiile martorilor, proces-verbal de confruntare,

procese-verbale de cântărire și predare-primire, adresă și raport de evaluare a

prejudiciului, declarațiile inculpaților.

Toți inculpații, cu excepția lui

A.I., au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații A.I., G.N. și G.C.

Inculpații au fost obligați să

plătească statului câte 850.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 450.000

lei reprezintă onorariul apărătorilor desemnați din oficiu plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul A.I. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 12 și 17

1

C. proc. pen., în sensul că, în speță nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar pe de

altă parte, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia penală nr. 4058 din 26 septembrie 2003, a admis recursul declarat de

inculpatul A.I., a casat decizia penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002 a Curții

de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.

Curtea a constatat că, deși în mod

evident inculpații A.I. și G.N. au interese contrare în cauză (primul

nerecunoscând participarea sa la comiterea infracțiunii de furt calificat,

vinovăția sa fiind însă stabilită și pe baza declarațiilor celui de-al doilea

inculpat) instanța de apel le-a desemnat același apărător din oficiu

amândurora, ceea ce echivalează cu neasistarea lor de către apărător, deși

asistența juridică este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (1)

C. proc. pen.

În aceste condiții hotărârea

pronunțată este lovită de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 197

alin. (2) C. proc. pen., motiv de casare și de trimitere spre rejudecare, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

În rejudecare, Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia penală nr. 83 din 26 februarie 2004, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații A.I., G.N. și G.C., pe care i-a

obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1.500.000 lei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații.

Inculpatul A.I. a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal,

achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în subsidiar, a solicitat reindividualizarea

pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Temeiul juridic al recursului în

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

, 18

și 14 C. proc. pen.

Recurenții inculpați G.C. și G.N. au

solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate și reducerea

pedepselor aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Recursurile declarate de inculpații

A.I. și G.C. sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Instanțele de judecată au stabilit

în mod corect și complet, situația de fapt, au reținut în mod just vinovăția

inculpaților și au dat încadrarea juridică temeinică și legală faptelor săvârșite

de aceștia.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă în mod cert participarea inculpatului A.I. la

comiterea infracțiunii de furt calificat, prezența și contribuția sa fiind

confirmate de declarațiile celorlalți coinculpați, precum și declarațiile

martorilor D.I., P.M. și N.C.

Față de aceste împrejurări, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare

a recurentului-inculpat, critica formulată prin motivele de recurs în temeiul

art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., nefiind fondată.

Curtea constată însă că instanțele

de judecată nu au făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate

recurenților inculpați A.I. și G.C. cu privire la modalitatea dispusă de

executare a acestora.

Inculpatul A.I. nu are antecedente

penale; este căsătorit și are 3 copii minori în întreținere. În sarcina sa se

reține săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, cu un prejudiciu modic,

recuperat în întregime.

Inculpata G.C. nu are antecedente

penale; este căsătorită și are un copil minor din căsătoria cu G.N. Pe tot

parcursul cercetării penale și judecătorești ea a dat dovadă de o sinceritate

deplină.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că executarea pedepselor aplicate acestor doi recurenți inculpați prin

privare de libertate constituie o măsură excesivă în raport cu pericolul social

concret al faptelor săvârșite și cu persoana inculpaților.

Curtea consideră că pronunțarea

condamnării constituie un avertisment pentru inculpații A.I. și G.C. care,

chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârși alte infracțiuni, astfel că

va face în cauză aplicarea instituției suspendării executării sub supraveghere

prevăzută de art. 86

1

C. pen.

Curtea apreciază că în acest mod se

pot pune în valoare și căpăta eficiența dorită de legiuitor dispozițiile art.

52 C. pen., procesul de reeducare și prevenire a săvârșirii de fapte penale

fiind mai eficient, în cazul acestor inculpați, prin dispunerea unei modalități

de executare a pedepsei neprivative de libertate, obligându-i să-și reconsidere

atitudinea față de valorile sociale încălcate și oferindu-le posibilitatea să

asigure traiul familiilor lor.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursurile declarate de

inculpații A.I. și G.C. și să caseze hotărârile judecătorești pronunțate numai

cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora.

În baza art. 86

1

C. pen.,

se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului A.I. și, respectiv, a pedepsei rezultante de

3 ani închisoare, aplicată inculpatei G.C. pe un termen de încercare de câte 6

ani.

În baza art. 86

3

C. pen.,

pe durata termenului de încercare, fiecare condamnat se va supune următoarelor

măsuri de supraveghere:

- să se prezinte în prima zi de

marți a fiecărei luni, la organul de poliție de la domiciliu;

- să anunțe, în prealabil, organului

de poliție desemnat, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., se

va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub

supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de

lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I. se va plăti din fondul Ministerului

Justiție.

Examinând recursul declarat de

inculpatul G.N., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat și urmează a-l respinge ca atare.

Instanțele de judecată au făcut o

justă individualizare a pedepsei aplicate acestui recurent-inculpat, dând

eficiența cuvenită dispozițiilor articolului 72 C. pen.

S-a apreciat în mod just pericolul

social al faptelor săvârșite de către o persoană care a mai încălcat legea

penală și care, deși a beneficiat de clemența dispozițiilor de grațiere, a

perseverat în comiterea de acte antisociale și a ignorat avertismentul primit.

Inculpatul G.N. era cunoscut de toți

agenții de pază și lucrătorii S.C. S. SA Târgoviște, fiind dat în consemn ca

fiind o persoană care se ocupa cu furtul de la sere.

Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că prin cuantumul său și modalitatea de executare dispusă, pedeapsa

aplicată inculpatului este în măsură să asigure reinserția socială a acestuia

și să prevină săvârșirea de alte fapte penale.

Pentru aceste considerente, recursul

inculpatului este nefondat, neimpunându-se modificarea pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații A.I. și G.C. împotriva deciziei penale nr. 83 din 26 februarie 2004

a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 266 din 6 august 2002 a Tribunalului Dîmbovița, numai cu

privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestor inculpați.

În baza art. 86

1

C. pen.,

dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatului A.I. și respectiv, a pedepsei rezultante de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatei G.C., pe termenul de încercare de câte 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen.,

pe durata termenului de încercare, condamnații trebuie să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în prima zi de

marți a fiecărei luni, la organul de poliție de la domiciliu;

b) să anunțe, în prealabil, organului

de poliție desemnat, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen.,

atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.,

referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în

cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a

obligațiilor stabilite de instanță.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.N. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurentul inculpat G.N.

la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 400.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I., se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.