ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3990/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3 din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.V. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 93/P/2005 din 30 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 93/P/2005 din 30 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.T., N.L., L.C.

și C.M., lucrători de poliție cu grad de subcomisari și inspectori în cadrul I.P.J. Hunedoara, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 192 alin. (2), art. 246, 247, 250, 266 și 206 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Petiționarul D.V. a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție care, în dimineața zilei de 13 martie 2005, au pătruns în camera de hotel în care era cazat, forțând ușa de acces și efectuând percheziții corporale, ale încăperii și autoturismului proprietate personală și proferând insulte și amenințări la adresa sa. Totodată, lucrătorii de poliție i-au interzis persoanei vătămate să ia legătura cu avocatul său, l-au reținut în mod abuziv și au transmis comunicate în presă în care au făcut afirmații cu caracter denigrator la adresa sa.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, organele de urmărire penală au stabilit că pătrunderea în camera ocupată de persoana vătămată de către lucrătorii de poliție s-a făcut la sesizarea proprietarului complexului hotelier, generată de comportamentul agresiv al petiționarului care a refuzat să completeze fișa de cazare, și-a atribuit calitatea de lucrător de poliție sub acoperire și a amenințat personalul hotelului. În acest context, măsura percheziției s-a impus în vederea identificării ocupantului camerei de hotel și înlăturării unei stări de pericol generată de atitudinea acestuia. Pentru a stabili faptele sesizate ca fiind săvârșite de acesta, petiționarul D.V. a fost condus la sediul poliției, toate actele efectuate de lucrătorii de poliție fiind consemnate într-un proces-verbal pe care sus-numitul a refuzat să îl semneze.

Petiționarul a fost pus sub învinuire în dosarul penal nr. 595/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 5 aprilie 2005 pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de articolele194 alin. (1), art. 321 alin. (1) și art. 239 alin. (1), (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Petiționarului i s-au adus la cunoștință faptele pentru care era învinuit în prezența unui apărător din oficiu, iar acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu declara. Comunicatul de presă al lucrătorilor de poliție a prezentat starea de fapt a acțiunilor desfășurate și confirmate prin situația de fapt reținută în actul de trimitere în judecată a inculpatului D.V.

Plângerea formulată de petiționar împotriva măsurii dispuse de procuror și întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 907/II/2/2005 din 29 august 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., persoana vătămată D.V. s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Curtea de Apel Alba Iulia a analizat rezoluția atacată și actele premergătoare care au stat la baza dispunerii soluției de neîncepere a urmăririi penale și a constatat că aceasta este legală și temeinică, faptele de săvârșirea cărora au fost acuzați lucrătorii de poliție neîntrunind elemente constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă, arestare nelegală, cercetare abuzivă, calomnie. Ca atare, a respins ca nefondată plângerea formulată de persoana vătămată. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul D.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de lucrătorii de poliție pentru săvârșirea infracțiunilor sesizate.

Temeiul juridic al recursului în constituie art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nu este fondat. Instanța de fond, judecând plângerea, a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală și temeinică. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că lucrătorii de poliție și și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și că prin aceasta au cauzat o vătămate a intereselor legale ale persoanei vătămate. Persoana vătămată nu a fost îngrădită în exercițiul drepturilor sale, nu a fost reținută ilegal, iar împotriva sa nu s-au întrebuințat amenințări, expresii jignitoare sau violențe.

Organele de poliție au acționat în urma sesizării formulate de proprietarul hotelului cu privire la conduita necorespunzătoare a petiționarului. Din transcrierea casetei înregistrate cu ocazia descinderii lucrătorilor de poliție la V.D. din orașul Simeria, nu rezultă săvârșirea de către aceștia a unei fapte penale. Persoana vătămată și-a dat acordul pentru efectuarea percheziției și a participat nemijlocit la verificările efectuate, împotriva sa neexercitându-se nici o violență verbală sau fizică și nici o îngrădire a exercițiul drepturilor sale. În consecință, Curtea constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia. În temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul petiționarului urmează a fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.V. împotriva sentinței penale nr. 3 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2006.