ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1374 din 2 martie 2006 Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 152/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații A.A. și S.G.I., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în legătură cu care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută de art. 246 C. pen., ca urmare a sesizării formulate de P.T. La 28 octombrie 2005, petiționarul a adresat Curții de Apel Oradea o plângere formulată împotriva acestei rezoluții și care a fost înregistrată pe rolul secției penale și pentru cauze cu minori al acelei curți cu numărul de dosar 4951/P/2005.

Plângere lui P.T. având același obiect a fost adresat instanței respective și la 2 noiembrie 2005 fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, cu numărul de dosar 5005/P/2005. Ulterior, cele două cauze au fost conexate sub numărul de dosar 4951/P/2005, iar prin sentința penală nr. 58/ P pronunțată la 14 decembrie instanța astfel sesizată a respins plângerea. În motivarea sentinței s-a reținut în esență că petiționarul nu a respectat prevederile art. 278 C. proc. pen., în sensul de a adresa procurorului general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea plângere împotriva rezoluției din 27 septembrie 2005. În aceeași ordine de idei s-a apreciat că, în raport cu prevederile art. 278 1 C. proc.

pen., plângerea adresată direct instanței este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal petiționarul P.T., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 4951/P/2005. În motivarea recursului, conținută în două scrisori expediate 16 ianuarie 2006 și 23 ianuarie 2006 și comunicate ulterior în dosarul acestei Curți, petiționarul a susținut, printre altele că a formulat în termen legal plângerea care, potrivit ar. 278 C. proc. pen., se adresează procurorului general a parchetului care a dat rezoluția vizată. În ceea ce îi privește intimații A.A. și S.G. nu s-au prezentat în fața acestei curți și nici nu au făcut cunoscut în scris punctul lor de vedere referitor la recursul declarat în cauză.

Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedere că înscrisurile depuse de petiționarul P.T. în cele două dosare conexate de instanța de fond precum și în dosarul de recurs nu fac dovada că acesta ar fi dat curs prevederilor art. 278 C. proc. pen., în sensul de a se adresa, în termenul legal, procurorului general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel cu plângere împotriva rezoluției date de acel parchet la 27 septembrie 2005. Așa fiind, sentința pronunțată în cauză pe baza unei corecte interpretări a prevederilor art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., apare ca temeinică și legală, petiționarul nefiind îndreptățit, potrivit respectivelor reglementări, să se adreseze direct instanței de judecată, înainte de a formula plângerea prevăzută de primul dintre cele două articole citate.

În acest context celelalte critici formulate de P.T. ca motive de recurs, dar care vizează nemulțumirile sale în raport cu Rezoluția dată la 27 septembrie 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea sunt irelevante, întrucât nu pot fi analizate în cadrul procedural definit prin demersurile petiționarului. În același sens, Curtea constată că în speță nu își găsesc incidența nici unul dintre motivele legale de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate, inclusiv din oficiu. Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.