ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4997/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37/PI/2006 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 994/PI/2006, s-a dispus, respingerea plângerii formulate de petentul F.I., împotriva rezoluției din 8 martie 2006, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 91/VIII/1/2006 și a rezoluției din 8 februarie 2006, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 200/P/2005 și a menținând soluția dată prin rezoluțiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin rezoluția din 8 februarie 2006 dată în dosarul nr. 200/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe numitul V.D.I., inspector principal de poliție în cadrul Poliției Beiuș, și B.A., agent șef de poliție, șeful Postului de Poliție U.B., față de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (2) C. pen. Procurorul a reținut că nu rezultă indicii care să confirme că agentul de poliție B.A.

l-ar fi amenințat pe petiționar și nici că inspectorul de poliție V.D. l-ar fi amenințat pe tatăl acestuia. Nu rezultă nici săvârșirea unor acte de sustragere de înscrisuri din dosarul nr. 110/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, având ca obiect plângerea depusă de petiționar împotriva numiților T.M. și T.F. pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția din 8 martie 2006, dată în dosarul nr. 91/VIII/1/2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului împotriva rezoluției dată de procuror.

Instanța de judecată, investită cu soluționarea plângerii în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., a apreciat că soluția dispusă de procuror, față de cei doi intimați, este legală, faptele reclamate de petiționar neexistând în materialitatea lor. Aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, neputându-se reține săvârșirea vreunei infracțiuni. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul F.I. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de numiții B.A. și V.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 242 C. pen. În motivele scrise recurentul petiționar reiterează aspectele invocate în plângerea inițială, susținând că cei doi intimați au exercitat acte de amenințare asupra sa și a tatălui său. De asemenea, nu s-a procedat la audieri, la efectuarea de confruntări, nu au fost audiați martorii propuși de petiționar, aceștia cunoscând aspecte de natură a confirma susținerile petiționarului. A invocat faptul că din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș au fost sustrase mai multe înscrisuri, iar cei doi intimați au avut o atitudine sfidătoare față de petiționar, citându-l la date la care nu se putea prezenta pentru audieri iar ulterior s-a prezentat și nu a fost audiat. Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 17 februarie 2004, persoana vătămată F.I. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș împotriva numitului T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 24 decembrie 2004, acesta i-a împușcat un câine ciobănesc. Urmare cercetărilor efectuate de către subofițerul de poliție B.A., prin rezoluția nr. 110/P/2004 din 4 ianuarie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul T.M. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul F.I. a formulat recurs iar prin decizia penală nr. 664/ R din 20 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis recursul și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 6 C. proc. pen. După rejudecarea cauzei, a fost respinsă plângerea petiționarului iar, urmare recursului formulat de către acesta, prin decizia penală nr. 91/ R din 11 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în vederea începerii urmăririi penale. Întrucât persoana vătămată F.I. a formulat plângere împotriva numitului B.A., agent de poliție care instrumentase cauza privind pe numitul T.M., cauza a fost preluată de către ofițerul de poliție V.D.I., care a procedat la completarea cercetărilor iar prin referatul din 21 noiembrie 2005, a propus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.F.

și T.M. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Soluția propusă a fost confirmată de procuror prin ordonanța nr. 110/P/2004 din 30 decembrie 2005 care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., aplicându-i-se o amendă administrativă în sumă de 800.000 lei. Împrejurarea că, în cursul cercetărilor, au fost admise recursurile declarate de petiționar cu privire la rezoluțiile date în dosarul nr. 110/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, cauza instrumentată inițial de către învinuitul B.A. și ulterior, după începerea urmăririi penale, de către intimatul V.D., nu poate conduce la concluzia reținerii în sarcina acestora a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., respectiv art. 242 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., sub aspectul laturii subiective, se săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă. Culpa este exclusă deoarece termenul „cu știință” pe care îl conține textul de lege, implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Ori, în cauză, intimații au administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile soluționării cauzei iar după casarea sentinței instanței de fond, intimatul V.D. a procedat la completarea urmăririi penale în sensul celor dispuse prin decizia instanței de control judiciar.

Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să efectueze verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând astfel posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate. Cum în cauză, nu rezultă indiciile săvârșirii de către cei doi intimați a vreunei fapte penale, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale nr. 37/ PI din 3 mai 2006 a Curții de Apel Oradea. În temeiul art. 192 C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale nr. 37/ PI din 3 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 80 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2006.