ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4997/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37/PI/2006

a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 994/PI/2006, s-a dispus,

respingerea plângerii formulate de petentul F.I., împotriva rezoluției din 8

martie 2006, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea, în dosarul nr. 91/VIII/1/2006 și a rezoluției din 8 februarie 2006,

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 200/P/2005

și a menținând soluția dată prin rezoluțiile atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rezoluția din 8

februarie 2006 dată în dosarul nr. 200/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe numitul V.D.I.,

inspector principal de poliție în cadrul Poliției Beiuș, și B.A., agent șef de

poliție, șeful Postului de Poliție U.B., față de care au fost efectuate

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și sustragere de

înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (2) C. pen.

Procurorul a reținut că nu

rezultă indicii care să confirme că agentul de poliție B.A. l-ar fi amenințat

pe petiționar și nici că inspectorul de poliție V.D. l-ar fi amenințat pe tatăl

acestuia. Nu rezultă nici săvârșirea unor acte de sustragere de înscrisuri din

dosarul nr. 110/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, având ca

obiect plângerea depusă de petiționar împotriva numiților T.M. și T.F. pentru

comiterea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că faptele

reclamate nu există în materialitatea lor, fiind incidente în cauză dispozițiile

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția din 8 martie

2006, dată în dosarul nr. 91/VIII/1/2006, procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, a respins ca neîntemeiată plângerea

petiționarului împotriva rezoluției dată de procuror.

Instanța de judecată,

investită cu soluționarea plângerii în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., a apreciat că soluția dispusă de procuror, față de cei doi intimați, este

legală, faptele reclamate de petiționar neexistând în materialitatea lor.

Aceștia și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, neputându-se

reține săvârșirea vreunei infracțiuni.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul F.I. solicitând

casarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea

rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi penale față de numiții B.A. și V.D.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 242 C. pen.

În motivele scrise

recurentul petiționar reiterează aspectele invocate în plângerea inițială,

susținând că cei doi intimați au exercitat acte de amenințare asupra sa și a

tatălui său. De asemenea, nu s-a procedat la audieri, la efectuarea de confruntări,

nu au fost audiați martorii propuși de petiționar, aceștia cunoscând aspecte de

natură a confirma susținerile petiționarului.

A invocat faptul că din

dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș au fost sustrase mai multe

înscrisuri, iar cei doi intimați au avut o atitudine sfidătoare față de

petiționar, citându-l la date la care nu se putea prezenta pentru audieri iar

ulterior s-a prezentat și nu a fost audiat.

Înalta Curte, examinând

recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile existente

la dosarul cauzei, rezultă că la data de 17 februarie 2004, persoana vătămată F.I.

a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș împotriva

numitului T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217

alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 24 decembrie 2004, acesta

i-a împușcat un câine ciobănesc.

Urmare cercetărilor

efectuate de către subofițerul de poliție B.A., prin rezoluția nr. 110/P/2004

din 4 ianuarie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul T.M. în ceea ce privește

săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul F.I. a formulat recurs iar prin decizia penală nr. 664/ R din 20

octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis recursul și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât au fost încălcate

dispozițiile art. 6 C. proc. pen.

După rejudecarea cauzei, a

fost respinsă plângerea petiționarului iar, urmare recursului formulat de către

acesta, prin decizia penală nr. 91/ R din 11 ianuarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Beiuș în vederea începerii urmăririi penale.

Întrucât persoana vătămată F.I.

a formulat plângere împotriva numitului B.A., agent de poliție care

instrumentase cauza privind pe numitul T.M., cauza a fost preluată de către

ofițerul de poliție V.D.I., care a procedat la completarea cercetărilor iar

prin referatul din 21 noiembrie 2005, a propus scoaterea de sub urmărire penală

a învinuiților T.F. și T.M. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ.

Soluția propusă a fost

confirmată de procuror prin ordonanța nr. 110/P/2004 din 30 decembrie 2005 care

a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.,

aplicându-i-se o amendă administrativă în sumă de 800.000 lei.

Împrejurarea că, în cursul

cercetărilor, au fost admise recursurile declarate de petiționar cu privire la

rezoluțiile date în dosarul nr. 110/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Beiuș, cauza instrumentată inițial de către învinuitul B.A. și ulterior, după

începerea urmăririi penale, de către intimatul V.D., nu poate conduce la

concluzia reținerii în sarcina acestora a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., respectiv art. 242 C. pen.

În ceea ce privește

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen., sub aspectul laturii subiective, se săvârșește numai cu intenție

directă sau indirectă. Culpa este exclusă deoarece termenul „cu știință” pe

care îl conține textul de lege, implică cunoașterea de către făptuitor a

caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și

urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor

legale ale unei persoane.

Ori, în cauză, intimații au

administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile soluționării cauzei

iar după casarea sentinței instanței de fond, intimatul V.D. a procedat la completarea

urmăririi penale în sensul celor dispuse prin decizia instanței de control

judiciar.

Legiuitorul nu limitează

activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, ceea ce

conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să efectueze

verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în

cazuri nejustificate, eliminând astfel posibilitatea apariției acelui cadru

legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar

dovedi nejustificate.

Cum în cauză, nu rezultă

indiciile săvârșirii de către cei doi intimați a vreunei fapte penale, în mod

corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (4) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul F.I. împotriva sentinței penale nr. 37/ PI din 3 mai 2006 a Curții

de Apel Oradea.

În temeiul art. 192 C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 80 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale nr. 37/ PI

din 3 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 80 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2006.