ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5786/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43

din 20 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul Z.L., împotriva rezoluției nr. 845/P/2002

din 10 ianuarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligat petentul la

600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 845/P/2002

din 10 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art.

228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul

C.L.,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și a procurorului P.I.,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de

art. 246 C. pen. și art. 248

1

C. pen.

În fapt, petentul Z.L. a

solicitat efectuarea de cercetări penale față de cei doi magistrați, pentru

faptul că aceștia, participând la soluționarea unui dosar penal, procurorul a

pus concluzii considerate de petent greșite și de natură să dezavantajeze, iar

judecătorul, tot în opinia petentului, a tergiversat cercetarea judecătorească

și în final a pronunțat o hotărâre care îi este defavorabilă.

În motivarea soluției de

urmărire penală procurorul a arătat că aprecierea temeiniciei și legalității

hotărârii judecătorești exced activităților de cercetare penală, fiind

atribuții ale instanțelor superioare de control judiciar sesizate de părți prin

căile legale de atac.

Împotriva rezoluției

procurorului, petentul Z.L. a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr. 1577/II-2/2003

din 29 septembrie 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului cu

motivarea în esență că, atât concluziile procurorului de ședință cât și

hotărârea pronunțată de judecător în cauză nu pot constitui obiect de critică

decât în căile de atac, prevăzute de lege.

Împotriva rezoluției

procurorului de netrimitere în judecată petentul Z.L. a formulat plângere în

fața instanței, reiterând motivele din plângerea penală, formulată împotriva

celor doi magistrați.

Petentul a adresat aceeași

plângere, în două exemplare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, care ajunsă la prima instanță, a fost înregistrată sub nr. 1096/2004

și 1354/2004.

La termenul comun din 29

aprilie 2004 cele două dosare având același obiect și aceleași părți, au fost

conexate.

Prima instanță a solicitat

și au fost atașate la dosarul cauzei, dosarele nr. 845/P/2002 și nr. 1577/II-2/2003

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În urma examinării

materialului probator administrat s-a constatat că plângerea este neîntemeiată,

deoarece concluziile puse de procurorul de ședință cât și hotărârea pronunțată

de judecător nu pot face obiectul unei cercetări penale, ele putând fi

cenzurate numai de instanțele de control judiciar în căile legale de atac, la

solicitarea părților interesate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul Z.L., solicitând admiterea lui și în principal

infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția din

22 martie 2004 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar în

subsidiar, având în vedere decizia penală nr. 381/2004 a Tribunalului

București, restituirea dosarului la procuror pentru reexaminarea plângerii.

Recursul declarat nu este

fondat.

Așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, concluziile puse de procurorul de ședință cât și

hotărârea pronunțată de judecător în cauza cu care a fost investit, nu pot face

obiectul unei cercetări penale, acestea putând fi verificate numai de instanțele

de control judiciar, în căile legale de atac, la cererea părților interesate.

Prin urmare, nefiind comise

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către

intimata C.L. și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

și abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, de către

procurorul P.I., urmează ca recursul declarat de petiționar să fie respins ca

nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul Z.L., împotriva sentinței penale nr. 43 din

20 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul

petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 noiembrie 2004.