ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 908/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119

din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G.M., împotriva rezoluției nr.

314/II-2/2004 din 17 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, la 6 august 2004, a fost înregistrată la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, plângerea numitului

P.G.M., prin care a solicitat

efectuarea de cercetări față de judecătorii de la Tribunalul București care au

alcătuit completul de judecată ce a pronunțat decizia penală nr. 591/ R din 28

aprilie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a constatat că numitul

P.G.M., având calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 1848/2004 aflat

pe rolul Judecătoriei sector 6, a fost nemulțumit de soluția de achitare a

inculpatului G.G., pronunțată prin sentința penală nr. 623 din 10 martie 2004

de aceiași judecători și a promovat recurs. Recursul a fost repartizat spre

soluționare completului de judecată format din judecătorii: C.M.C. -

președinte, G.B. - judecător și J.C. - judecător.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, a pronunțat decizia penală nr. 591/ R din 28 aprilie 2004, în completul

format din magistrații mai sus menționați, prin care a respins recursul

declarat de partea vătămată P.G.M., ca nefondat.

Fiind nemulțumit de

respingerea recursului său, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, criticându-i pe magistrați pentru soluția nefavorabilă dată

și solicitând ca „judecătorul bărbat”, să fie exceptat de la ancheta penală.

La 19 august 2004, emisă de

un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numiții C.M.C., G.B. și J.C., judecători

la Tribunalul București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen., întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar

fi fost săvârșite fapte de natură penală.

S-a mai reținut că deși

petiționarul a arătat că „presupune” că soluția pronunțată se datorează

mituirii completului de judecată, acesta n-a descris fapte concrete și nici nu

a indicat eventualele mijloace de probă.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat o nouă plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, considerând că în mod greșit, nu s-a dat curs cererii de începere a

urmăririi penale împotriva judecătorilor reclamați.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția din 17

septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, motivând că soluția de

neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală.

Ulterior petentul a formulat

o nouă plângere pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, soluționată

prin sentința penală nr. 119 la 14 octombrie. În motivarea soluției instanța a

reținut că numai simplul fapt al pronunțării unei soluții de către judecătorii

reclamați, chiar dacă ar fi greșită, nu poate duce la trimiterea acestora în

judecată penală, în lipsa dovedirii comiterii de către aceștia a vreunei

infracțiuni.

A mai reținut că însăși

concordanța între soluțiile de la instanța de fond și de la cea în recurs

exclud existența vreunui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor așa

cum este prevăzut în art. 246 C. pen. și deci, în concluzie a constatat că

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost temeinică și legală.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal,

petentul a formulat recurs. Deși în cauză recurentul petiționar a fost prezent

la termenul anterior, 14 decembrie 2004, ulterior nu s-a mai prezentat pentru

a-și motiva apărările.

Recursul petentului este

nefondat.

Instanța de fond, pe baza

actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petent, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz

în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., fiind legală și temeinică.

Așa cum corect s-a învederat

în motivarea sentinței atacate și a rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, nu există indicii care să justifice că intimații, magistrați ar fi

săvârșit vreo faptă penală atunci când au pronunțat o soluție într-un dosar

penal, nefavorabilă însă petentului ce avea calitatea de recurent parte

vătămată în acea cauză.

Numai simpla „presupunere” a

petentului că soluția pronunțată s-ar datora mituirii completului de judecată,

fără să aducă nici o probă în susținerea afirmațiilor sale, fără să contureze

fapte concrete care să poată justifica asemenea acuze, nu poate sta la baza

tragerii la răspundere penală a unor magistrați ce n-au făcut decât să-și

îndeplinească în mod corect îndatoririle de serviciu și cu respectarea

prevederilor legale cu atât mai mult cu cât s-a constatat o concordanță a

soluțiilor pronunțate atât la fond cât și în recurs.

În consecință, rezultând că

motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum, alte motive susceptibile

a fi luate în considerare, din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petent și a-l obliga să plătească statului

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de petentul P.G.M. împotriva sentinței penale nr. 119 din 14 octombrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petent la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 februarie 2005.