ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2213/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3294/2004 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 485/P/2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind pe intimatele K.L. și S.B. A fost obligat petentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea promovată pe rolul instanței la data de 22 septembrie 2004 și înregistrată sub nr. 3294/2004, petentul L.A., în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în cauza penală privind pe judecătoarele L.K. și B.S. de la Tribunalul București. Curtea de apel examinând plângerea în raport cu materialul probator din dosarul de urmărire penală a reținut că petentul L.A. a formulat plângere, la data de 17 februarie 2004 și înregistrată sub nr. 485/P/2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva a doi magistrați din cadrul tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual prevăzute de art. 246 C. pen. și respectiv art. 289 C. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția din 24 februarie 2004 emisă în dosarul nr. 485/P/2004 a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. Această rezoluție a fost comunicată petentului, prin adresa din 27 februarie 2004 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. La data de 4 mai 2004, petentul L.A. a formulat o nouă plângere și a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București un număr de 10 documente în copie, privind pe aceeași magistrați și pentru aceleași, iar această plângere a fost înregistrată sub nr. 1493/P/2004. La data de 24 mai 2002, prin rezoluția dată în această cauză penală de către procuror s-a dispus conexarea dosarului nr. 1493/P/2004 la dosarul nr. 485/P/2004, motivând că, la verificările efectuate s-a constatat că dosarul nr. 485/P/2004, privind pe cei doi magistrați împotriva cărora petentul L.A.

a formulat anterior plângere penală a fost soluționat prin rezoluția din 24 februarie 2004 și la data de 27 februarie 2004 a fost comunicată soluția petentului, iar faptele sesizate în cele două plângeri sunt conexe. Această rezoluție a fost comunicată petentului la data de 27 mai 2004. În raport cu aceste date s-a constatat că petentul L.A. nu a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 24 februarie 2004, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., dar, verificându-se această rezoluție, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei s-a constatat nefondată plângerea.

Petentul a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă la Tribunalul București și în cursul soluționării acesteia a susținut că încheierea de ședință din data de 8 ianuarie 2004 este nesemnată de magistratul consultant A.H., deoarece aceasta nu a fost prezentă la judecarea cauzei, atestându-se în fals prezența acesteia în sala de ședință. Susținerea petentului nu este reală, din actele dosarului a rezultat că magistratul consultant a fost prezent în sală la judecarea cauzelor, întrucât aceasta a semnat condica de ședință din data de 8 ianuarie 2004, iar prezența acestuia a fost consemnată și în caietul grefierului de ședință, M.I., grefier care a doua zi, 9 ianuarie 2004 (vineri), a redactat încheierea de amânare a pronunțării care nu a mai putut fi semnată la 12 ianuarie 2004 (luni) de către magistratul consultant H.A., întrucât aceasta a intrat în concediu medical.

La aceeași dată, 12 ianuarie 2004, instanța a constatat în mod legal că se află în imposibilitate de a constitui completul de judecată în vederea deliberării și a dispus rejudecarea pe rol a cauzei pentru data de 29 ianuarie 2004 când a pronunțat sentința civilă nr. 322 din 29 ianuarie 2004, care a fost semnată de toți membrii completului de judecată. S-a constatat, de altfel, că încheierea de ședință din 8 ianuarie 2004 și sentința civilă nr. 322/ L.M. din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului București au fost pronunțate cu respectarea dispozițiilor art. 256 și urm. C. proc. civ., iar aceste înscrisuri oficiale nu atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar cei doi magistrați și-au îndeplinit corect atribuțiile de serviciu prin respectarea normelor codului de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul L.A., criticând-o, arătând în scris că numita L.K.

îndeplinește funcția publică de judecător la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, competența de a judeca pe magistrații judecători ai curții de apel revenind Înalta Curte de Casație și Justiție, că nu a fost citat la adresa unde locuiește, numărul apartamentului 23 nu este cel real, în perioada 12 octombrie 2004 – 19 octombrie 2004 nu s-a aflat în localitatea Răcari, sentința nu a fost fundamentată pe probe și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, parchetul nu a soluționat plângerea sa, nu a făcut anchetă penală privind sesizările sale, nu a dispus efectuarea unei expertize grafologice, nu a primit comunicarea rezoluției, solicitând admiterea recursului declarat, casarea în totalitate a sentinței și pe fond a se constata că nu a primit comunicarea rezoluției parchetului nr. 485/P/2004 de neîncepere a urmăririi penale, că această rezoluție a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale și efectuarea urmăririi penale.

În recurs, la dosar au fost depuse concluzii scrise de către recurent la care s-au anexat mai multe înscrisuri. La dosarul cauzei a fost depusă adresa Curții de Apel București cu nr. 2712/ C din 16 martie 2005 din care rezultă că doamna K.L.Z. a fost numită în funcția de judecător la Curtea de Apel București la data de 01 mai 2004. La termenul de astăzi s-a învederat faptul că la dosarul cauzei a fost primită adresa Curții de Apel București solicitată pentru verificarea calității intimatei K.L., în vederea stabilirii competenței. Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a criticat sentința pronunțată sub mai multe motive, respectiv a fost încălcată competența materială, Curtea de Apel București, nefiind instanța competentă, deoarece la data judecării cauzei intimata K.L.

îndeplinea funcția de judecător la Curtea de Apel București, astfel că instanța competentă era Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au încălcat dispozițiile art. 292 C. proc. pen., raportate la art. 29 din Legea nr. 92/1992 privind compunerea completului de judecată, sentința fiind pronunțată de un judecător și nu de doi judecători cum prevede legea, nu s-a verificat îndeplinirea procedurii de citare, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și desființarea rezoluției nr. 485/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București iar, pe fond, admiterea plângerii și a se dispune începerea urmăririi penale, nefiind efectuată ancheta, nu s-a verificat rezoluția, nu s-a pronunțat cu privire la abuzul în serviciu, nu i-a fost comunicată rezoluția.

Examinând recursul declarat de petiționarul L.A. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, în raport cu primul motiv de recurs invocat ce primează față de celelalte motive și care se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul petiționarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu art. 278 1 C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și de procurorii P.N.A.

De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanță. Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond prin hotărârea pronunțată la data de 19 octombrie 2004 a încălcat normele de competență, deoarece la data sesizării sale, 22 septembrie 2004, cu plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., de către petiționarul L.A. și față de calitatea intimatelor, respectiv aceea de judecătoare, nu a verificat dacă potrivit legii, Curtea de Apel București era sau nu instanță competentă să judeca cauza cu care a fost învestită.

Așa cum rezultă din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosar, precum și a adresei depuse în recurs, la data sesizării Curții de Apel București, secția a II-a penală, respectiv 22 septembrie 2004, cu plângere de către petiționarul L.A. împotriva rezoluției emisă la 24 februarie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 485/P/2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații L.K. și A.S. din cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., intimata L.K. nu mai îndeplinea funcția de judecător la Tribunalul București, ci pe aceea de judecător la Curtea de Apel București, începând cu data de 01 mai 2004, calitate ce atrăgea competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în raport cu dispozițiile legale menționate.

Or, Curtea de Apel București judecând cauza fără verificarea competenței de soluționare, încălcare ce atrage sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, critica recurentului petiționar privind soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă este întemeiată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționarul L.A. împotriva sentinței penale nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa sentința atacată și va dispune rejudecarea cauzei de către instanța competentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Se va fixa termen pentru judecarea cauzei în fond la 19 mai 2005, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul L.A. împotriva sentinței penale nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează sentința atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța competentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Fixează termen pentru judecarea cauzei în fond la 19 mai 2005, cu citarea părților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2005.