ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5621/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5621/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată ulterior N.M., S.M. și S.A. au chemat în judecată A.V.A.S. București și SC M. SA Brăila, solicitând desființarea deciziei nr. 300 din 14 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S. București prin care li s-a respins notificarea nr. 16/2002 pentru restituirea în natură a imobilului situat în comuna Dudești, județul Brăila, compus din moară, presă de ulei și teren în suprafață de 2400 mp Întrucât prin dispoziția nr. 294 din 28 februarie 2005 a Primarului comunei Dudești, le-a fost restituit terenul de 2490 mp înțeleg să conteste decizia A.V.A.S. numai în ceea ce privește moara și presă de ulei, preluate de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii prin titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, investit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență de către Tribunalul Brăila; prin sentința nr. 1033 din 27 septembrie 2005 a admis în parte acțiunea precizată în contradictoriu cu A.V.A.S. București, a anulat decizia nr. 300 din 14 decembrie 2004 emisă de pârâtă. A obligat A.V.A.S. să emită în favoarea contestatorilor decizie motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru moara și presa de ulei situate în comuna Dudești, județul Brăila, naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 și preluate cu procesul-verbal din 18 iunie 1948 în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculești Jianu, județul Brăila.
A respins contestația în contradictoriu cu SC M. SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 196 din 14 februarie 1932 și transcris sub nr. 1535/1938, autorul reclamanților, S.N., a dobândit terenul de 2490 mp situat în satul Tătaru, județul Brăila, cu vecinătățile precizate în act, iar din certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, Filiala arhivelor statului județul Brăila, rezulta că potrivit dosarului nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculești Jianu, pe terenul de 2400 mp, există o moară și presă de ulei proprietatea lui N.S., construcție din zid, învelită cu tablă compusă din subsol, parter și etaje în stare bună, suprafața construită fiind de 710 mp.
De asemenea, prin hotărârea nr. 2178 din 30 septembrie 1946, Camera de comerț și industrie Brăila, l-a autorizat pe autorul S.N., comerciant cu firmă înscrisă la Registrul comerțului Brăila sub nr. 200/1938 de a adnota firma presă de ulei țărănească, pe cont propriu la același sediu din comuna Niculești Jianu, județul Brăila. Ulterior, imobilul a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948, conform procesului-verbal din 18 iunie 1948 aflat în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculești Jianu și a figurat în lista morilor naționalizate publicată în M.Of., partea I-a din octombrie 1948. Astfel fiind, în cauză, moara și presa de ulei intrau sub incidența art. 6 din Legea nr. 10/2001, fiind aplicabile și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din lege.
Pe de altă parte, conform certificatului de moștenitor nr. 128 din 13 aprilie 2001 eliberat de BNP C.G. și a actelor de stare civilă anexate notificării, reclamanții erau moștenitorii fostului proprietar S.N. și prin urmare li se aplicau dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată. Pe cale de consecință, și întrucât imobilul în litigiu era evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, reclamanții aveau dreptul la măsuri reparatorii în echivalent conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 482/A din 11 septembrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.
București împotriva sentinței nr. 1033 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Instanța de apel a respins criticile formulate de A.V.A.S. București potrivit cărora reclamanții nu ar fi probat în cadrul procedurii administrative dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu așa cum o cereau expres dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data emiterii deciziei contestate, respectiv aceea că A.V.A.S. nu are competența de a restitui în natură imobile preluate abuziv. Astfel, s-a reținut că și în faza procedurii administrative reclamanții au depus odată cu notificarea, certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 emis de Filiala arhivelor statului județul Brăila ce atestă dreptul de proprietate al autorului S.N.
asupra imobilului în litigiu, respectiv copie după Monitorul Oficial din octombrie 1948 în care figura între morile naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 și moara și presa de ulei în discuție, fostă proprietate a lui S.N. Pe cale de consecință în situația în care apelanta ar fi considerat insuficiente aceste dovezi avea obligația să-i încunoștințeze pe notificatori să-și completeze probele, ceea ce însă nu a făcut. Or, în cauză erau incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, existența și întinderea dreptului de proprietate, în lipsa unor dovezi contrare, fiind cea rezultată din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Menționatele prevederi legale introduse prin Legea nr. 247/2005 sunt aplicabile și proceselor în curs de judecată ca cel din speță.
Pe de altă parte, emiterea de către A.V.A.S. a unei noi decizii cu propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este în acord cu Legea nr. 10/2001, respectând totodată principiul disponibilității față de precizarea expresă a acțiunii făcută de reclamanți. În contra menționatei decizii a declarat recurs A.V.A.S. București invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând pe fond respingerea acțiunii și menținerea deciziei nr. 300 din 14 decembrie 2004 pe care a emis-o, ca legală și temeinică. Astfel, s-a învederat că în lumina Legii nr. 10/2001 și a H.G.
nr. 498/2003 A.V.A.S. nu putea fi obligată la emiterea unei decizii motivate, nefiind îndeplinită procedura administrativă obligatorie. În acest sens s-a invocat art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile necesare evaluării pretențiilor de restituire pot fi depuse până la data soluționării notificării. Or, în speță, reclamanții nu s-au conformat dispoziției legale evocate și prin urmare nu se poate reține vreo culpă în sarcina A.V.A.S. atâta timp cât aceștia nu s-au conformat solicitării recurentei de a completa dosarul administrativ cu actele necesare.
Pe cale de consecință recurenta a invocat lipsa calității procesuale pasive privind cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanți. De asemenea, recurenta a învederat că în toate cazurile instanța este chemată să se pronunțe asupra legalității deciziei emise în cadrul procedurii administrative în baza dispozițiilor legale în vigoare în momentul emiterii acesteia. Astfel, conform O.U.G. nr. 10/2003 pentru prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 aprobată prin Legea nr. 289/2003, termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, se prelungește până la data de 1 iulie 2003. În toate cazurile, actele depuse după expirarea acestui termen nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei.
Acest termen, fiind unul de decădere, actele prezentate după data de 1 iulie 2003, inclusiv cele depuse în instanța de judecată nu mai pot fi primite. Pe cale de consecință, întrucât reclamanții nu au respectat menționatul termen, înscrisurile depuse în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor nu mai puteau fi primite și prin urmare corect a fost respinsă notificarea. În fine, s-a susținut că A.V.A.S. nu este competentă să restituie în natură imobilele preluate abuziv, o atare cerere putând fi formulată numai în contradictoriu cu deținătorul imobilului care este SC M. SA. În acest context A.V.A.S., ca instituție implicată, este competentă în a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, măsuri care se calculează și se acordă numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind A.V.A.S. nu era competentă să soluționeze cererea reclamanților. Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin notificarea adresată fostului A.P.A.P.S. la 29 ianuarie 2002, notificatorii N.M., S.M. și S.A., în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Dudești, județul Brăila compus din moară și utilajele aferente, presa de ulei și teren în suprafață de 2400 mp în valoare de cca. 2.000.000.000 lei vechi. În cuprinsul notificării s-a specificat că imobilul în litigiu a aparținut tatălui solicitanților S.N. iar conform procesului-verbal nr. 18 din 18 iunie 1948 a fost preluat abuziv de stat.
La data notificării moara se afla în patrimoniul SC M. SA Brăila, iar notificatorii au precizat că își probează calitatea de succesori ai proprietarului inițial cu actele de stare civilă și certificatul de calitate de moștenitor iar asupra terenului intravilan învecinat morii li s-a reconstituit dreptul de proprietate. De asemenea, au consemnat anexarea în copie a actelor menționate în cuprinsul notificării (f. 21 dos. nr. 13596/3/2005). Ulterior, la A.P.A.P.S. a fost înregistrată sub nr. 24508 din 12 august 2003 copia M.Of. din octombrie 1948, partea I-privind morile naționalizate și care viza și moara fostă proprietate a autorului S.N. din comuna Nicolești-Jianu (Dudești) aspect atestat de reprezentanții recurentei prin referat (f. 18 dos.
nr. 13596/3/2005). Prin decizia nr. 300 din 14 decembrie 2004 A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a respins notificarea nr. 16/2002 cu mențiunea că notificatorii nu au depus actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 (f. 13-14 dosar nr. 13596/3/2005).
Potrivit textului legal evocat, în redactarea de la data emiterii deciziei, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta, sau în termen de cel mult 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (14 februarie 2004). Or, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanții au anexat notificării certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 eliberat de Filiala arhivelor statului județul Brăila în care se consemna că în arhiva Primăriei comunei Niculești Jianu s-a găsit dosarul nr. 229/1948 ce cuprindea lucrări cu privire la moara și presa de ulei, proprietatea lui N.S.
naționalizată la 18 iunie 1948 în baza Legii nr. 119/1948, dosar în care se afla procesul-verbal de predare- preluare a morii de făină țărănească, mălai și una presă de ulei din comuna Niculești Jianu, județul Brăila, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie Brăila sub nr. 200/1938. În cuprinsul certificatului s-a menționat și că în procesul verbal de predare-primire figurau terenul de 2400 mp și clădiri, respectiv moara construită din zid, învelită cu tablă compusă din subsol, parter și etaje în stare bună, cu o suprafață construită de 710 mp (f. 28 dos. nr. 13596/3/2005. Ulterior, a fost depusă tot în faza procedurii administrative copia Monitorului Oficial din octombrie 1948 pag. 2049 vizând morile naționalizate în care figurează și „moara fostă proprietatea S.N.
din comuna Nicolești Jianu” (f. 17-19 dos. nr. 13596/3/2005). Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, statuează în explicarea art. 22 din lege, la pct. d), că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atesta direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
Or, așa cum deja s-a relevat, actele depuse de reclamanți în faza procedurii administrative se încadrează în dispozițiile art. 22 lit. d) din H.G. nr. 498/2003 pentru dovedirea dreptului de proprietate al autorului S.N. În orice caz, dacă recurenta le-ar fi considerat insuficiente trebuia să solicite reclamanților completarea lor, ceea ce însă nu a făcut. Pe de altă pare, în faza procedurii judiciare, reclamanții au completat înscrisurile doveditoare cu actul de vânzare-cumpărare nr. 196 din 19 februarie 1932 transcris sub nr. 1535/1938 prin care autorul S.N. a dobândit terenul în suprafață de 2490 mp cu vecinătățile precizate în act, situat în comuna Tătaru, județul Brăila (f. 76 dosar nr. 13596/3/2005) procesul-verbal din 18 iunie 1948 aflat în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculești-Jianu cu privire la moara și presa de ulei fostă proprietatea N.S., naționalizată la 18 iunie 1948 prin Legea nr. 119/1948 (f. 46-50 dos.
nr. 13596/3/2005), certificatul nr. 80180 din 25 iulie 1990 emis de Filiala arhivelor statului județul Brăila prin care se atestă că în tabelul cu întreprinderile naționalizate la data de 1 martie 1949 și la poziția nr. 32 apare S.N. cu o moară și presă de ulei naționalizate în comuna Niculești Jianu, județul Brăila (f. 51 dos. nr. 13596/3/2005); hotărârea nr. 2178 din 30 septembrie 1946 emisă de Camera de Comerț și de Industrie Brăila prin care S.N. a fost autorizat de a adnota firma „presă de ulei țărănească”, pe cont propriu la același sediu din comuna Niculești Jianu, județul Brăila (f. 52 dos. nr. 13596/3/2005); fișa întreprinderii naționalizate, dată în administrarea Primăriei Niculești Jianu, județul Brăila fostă proprietatea N.S.
(f. 68 dos. nr. 13596/3/2005). Din cele expuse rezultă că în speță, reclamanții au făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al autorului lor S.N. cu privire la imobilul în litigiu. Susținerea recurentei că menționatele înscrisuri trebuiau depuse până la data de 1 iulie 2003, conform O.U.G.
nr. 10/2003 este contrazisă de chiar prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data emiterii deciziei contestate și care statuează că actele doveditoare care nu au fost anexate notificării puteau fi depuse în termen de cel mult 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii (termenul a fost prelungit succesiv prin mai multe Ordonanțe ale Guvernului până la 14 februarie 2004). Așa cum deja s-a evidențiat, reclamanții au anexat notificării o serie de înscrisuri ce atestau deținerea proprietății asupra imobilului în litigiu de către autorul S.N., înscrisuri pe care le-au completat în faza procedurii judiciare, procedeu corect și în acord cu dispozițiile art. 129 și art. 130 C. proc.
civ. care obligă judecătorul să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Așadar, termenul menționat de recurentă, chiar dacă ar fi avut un caracter imperativ vizează exclusiv faza procedurii administrative și nu poate fi opus instanței de judecată sesizată cu soluționarea contestației împotriva deciziei/dispoziției emise de unitatea notificată. În ceea ce privește susținerea din recurs potrivit căreia A.V.A.S. nu era competentă să restituie în natură imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 30 decembrie 1989 deși este corectă excede obiectul litigiului.
Astfel, prin precizarea de acțiune, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 27 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv titluri de valoare nominală sau acțiuni, având în vedere că moara în litigiu era deținută de SC M. SA Brăila, unitate privatizată de A.V.A.S. În acest context, alin. (2) al art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data notificării și a soluționării litigiului în fond statua că notificarea se adresează instituției publice care a efectuat privatizare, în speță A.V.A.S.. O prevedere similară o conțin dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată care fac trimitere și la art. 26 alin. (1) din lege cu precizarea că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Prin urmare, susținerile recurentei potrivit căreia A.V.A.S. nu ar avea calitate procesuală pasivă, respectiv nu ar fi competentă să soluționeze notificarea, nu pot fi primite. De altfel, prin emiterea deciziei nr. 366 din 14 decembrie 2004 chiar A.V.A.S. a considerat că este competentă să examineze și să se pronunțe asupra notificării nr. 16/2002 formulată de reclamanți, întrucât chiar dacă a respins-o soluția dată viza, așa cum deja s-a relevat, motive de fond, respectiv pretinsa nedepunere a titlului de proprietate al autorului S.N., iar nu lipsa de competență în rezolvarea notificării.
În fine, este adevărat că potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Aceasta însă nu scutește entitatea investită cu soluționarea notificării să emită dispoziție motivată pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Față de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 482 A din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimaților-reclamanți N.M., S.M. și S.A. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.