ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4099/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 557 din 19 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis contestația formulată de reclamantul N.M. și a obligat pe pârâta A.V.A.S. București să emită în favoarea sa „dispoziție cu ofertă de despăgubiri, conform art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001”. În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri pentru imobilul – moară țărănească și casă, preluate de stat prin naționalizare, adică în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Sentința menționată a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 808/2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, și a recursului, prin decizia civilă nr. 6404/2008 a I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală.

În executarea sentinței, pârâta A.V.A.S. București a emis decizia nr. 425 din 11 noiembrie 2008, prin care a propus „acordarea de măsuri reparatorii, în conformitate cu sentința civilă nr. 577 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului București, decizie pe care a înaintat-o, împreună cu întreaga documentație, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București. Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2008, reclamantul a cerut anularea deciziei nr. 425/2008 emisă de A.V.A.S., susținând că nu respectă dispozitivul sentinței civile nr. 557/2006 a Tribunalului București, justificat prin faptul că pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii în loc de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 74 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins cererea.

În motivarea sentinței instanța a reținut, pe de o parte, că în cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite se acordă în echivalent iar, pe de altă parte, că prin considerentele deciziei nr. 808/2007, instanța de apel a statuat că imobilul de care a fost deposedat reclamantul se găsește în patrimoniul SC M. SA, caz în care, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite primesc despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor pentru imobilele care cad în sfera de aplicare a acestei legi de reparație, anume în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În fine, instanța a statuat că stabilirea atât a cuantumului cât și a modalității efective de plată a despăgubirilor cuvenite reclamantului sunt date în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a pârâtei. Prin decizia civilă nr. 575 din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță. În motivarea deciziei s-a reținut și că distincția făcută de reclamantă între „măsuri reparatorii” și „despăgubiri” este una formală, întrucât, atâta timp cât reclamantul nu se găsește în situația de a primi măsuri reparatorii în compensare, sub forma de bunuri sau servicii, în mod evident sintagma „măsuri reparatorii” se referă la despăgubiri, despăgubiri care se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sens în care, de altminteri, pârâta a înaintat dosarul acestei comisii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul fără a indica vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul prezintă principalele momente ale judecății în fața instanțelor de fond și susține că, în executarea sentinței civile nr. 557/2006 a Tribunalului București, era îndreptățit să obțină o dispoziție prin care pârâta să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, reclamantul prezintă distincțiile pe care legea le face între sintagma „măsuri reparatorii”, care este mai largă, desemnând și categoria de măsuri compensatorii cu bunuri sau servicii, și termenul „despăgubire”, care are un înțeles mai restrâns, desemnând doar categoriile de despăgubiri menționate de legea specială, acesta fiind și argumentul pentru care apreciază că se impunea executarea cu exactitate, inclusiv sub aspectul termenilor, a mențiunilor dispozitivului deciziei civile nr. 557/2006 a Tribunalului București. Reclamantul a decedat la data de 24 aprilie 2010, procesul fiind continuat de moștenitorul N.T. Analizând criticile, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, “În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cu alte cuvinte, categoria de măsuri reparatorii prin echivalent desemnează atât categoria de măsuri compensatorii cu alte bunuri sau servicii cât și categoria despăgubirilor ce se acordă în baza legii speciale de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Pe cale de consecință, atâta timp cât sintagma „măsuri reparatorii” folosită de pârâta A.V.A.S.

în cuprinsul deciziei nr. 425 din 11 noiembrie 2008 acoperă și categoria de despăgubiri ce se acordă conform legii speciale, ea nu este de natură să prejudicieze în niciun fel reclamantul. Mai mult, se constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001, reținute a fi incidente raportului juridic dedus judecății și menționate expres în dispozitivul sentinței civile nr. 557/2006 a Tribunalului București, legiuitorul a statuat că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, precum și faptul că dispozițiile art. 29 din lege, la care face trimitere reclamantul, consacră dreptul persoanei îndreptățite de a primi despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv Așa fiind, în mod corect instanțele de fond, constatând că decizia nr. 425/2008 a fost emisă de pârâta A.V.A.S.

București cu respectarea dispozițiilor legii speciale reparatorii sub imperiul căreia s-a desfășurat judecata finalizată prin pronunțarea deciziei civile nr. 557 din 19 aprilie 2006 a Tribunalul București, au constatat că nu se justifică solicitarea de anulare a acesteia formulată de reclamant. În acest context al analizei este de observat că, de altminteri, reclamantul nu a dovedit care este interesul pe care îl justifică în susținerea necesității înlocuirii sintagmei „măsuri reparatorii” cu termenul „despăgubiri” cât timp, indiferent de terminologia folosită, decizia nr. 425/2008 emisă de pârâtă se execută numai în cadrul procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Așa fiind, pentru considerentele arătate, care le completează, în parte, pe cele reținute de instanțele de fond, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.M., continuat de moștenitorul N.T. împotriva deciziei nr. 575 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.