ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4099/2010

Asupra recursului de față constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 557 din 19

aprilie 2006, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis contestația

formulată de reclamantul N.M. și a obligat pe pârâta A.V.A.S. București să

emită în favoarea sa „dispoziție cu ofertă de despăgubiri, conform art. 10

alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001”.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri pentru

imobilul – moară țărănească și casă, preluate de stat prin naționalizare, adică

în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Sentința menționată a rămas

definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de pârâtă, prin decizia

civilă nr. 808/2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, și a

recursului, prin decizia civilă nr. 6404/2008 a I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală.

În executarea sentinței, pârâta A.V.A.S.

București a emis decizia nr. 425 din 11 noiembrie 2008, prin care a propus „acordarea

de măsuri reparatorii, în conformitate cu sentința civilă nr. 577 din 19 aprilie

2006 a Tribunalului București, decizie pe care a înaintat-o, împreună cu

întreaga documentație, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

București.

Prin cererea înregistrată la data de

15 decembrie 2008, reclamantul a cerut anularea deciziei nr. 425/2008 emisă de A.V.A.S.,

susținând că nu respectă dispozitivul sentinței civile nr. 557/2006 a

Tribunalului București, justificat prin faptul că pârâta a propus acordarea de

măsuri reparatorii în loc de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 74 din 21

ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins cererea.

În motivarea sentinței instanța a

reținut, pe de o parte, că în cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) și (6)

din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite se

acordă în echivalent iar, pe de altă parte, că prin considerentele deciziei nr.

808/2007, instanța de apel a statuat că imobilul de care a fost deposedat

reclamantul se găsește în patrimoniul SC M. SA, caz în care, în raport de

prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite primesc

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de

plată a despăgubirilor pentru imobilele care cad în sfera de aplicare a acestei

legi de reparație, anume în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

În fine, instanța a statuat că

stabilirea atât a cuantumului cât și a modalității efective de plată a

despăgubirilor cuvenite reclamantului sunt date în competența Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 575 din 13

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins

apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, pentru aceleași considerente

reținute și de prima instanță.

În motivarea deciziei s-a reținut și

că distincția făcută de reclamantă între „măsuri reparatorii” și „despăgubiri”

este una formală, întrucât, atâta timp cât reclamantul nu se găsește în

situația de a primi măsuri reparatorii în compensare, sub forma de bunuri sau

servicii, în mod evident sintagma „măsuri reparatorii” se referă la despăgubiri,

despăgubiri care se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

sens în care, de altminteri, pârâta a înaintat dosarul acestei comisii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul fără a indica vreunul din motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamantul

prezintă principalele momente ale judecății în fața instanțelor de fond și

susține că, în executarea sentinței civile nr. 557/2006 a Tribunalului

București, era îndreptățit să obțină o dispoziție prin care pârâta să propună acordarea

de despăgubiri, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, reclamantul prezintă

distincțiile pe care legea le face între sintagma „măsuri reparatorii”, care

este mai largă, desemnând și categoria de măsuri compensatorii cu bunuri sau servicii,

și termenul „despăgubire”, care are un înțeles mai restrâns, desemnând doar

categoriile de despăgubiri menționate de legea specială, acesta fiind și

argumentul pentru care apreciază că se impunea executarea cu exactitate,

inclusiv sub aspectul termenilor, a mențiunilor dispozitivului deciziei civile

nr. 557/2006 a Tribunalului București.

Reclamantul a decedat la data de 24

aprilie 2010, procesul fiind continuat de moștenitorul N.T.

Analizând criticile, din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu poate fi

primit pentru următoarele considerente:

În drept,

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, “În cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Cu alte cuvinte,

categoria de măsuri reparatorii prin echivalent desemnează atât categoria de

măsuri compensatorii cu alte bunuri sau servicii cât și categoria

despăgubirilor ce se acordă în baza legii speciale de către Comisia Centrală de

Stabilire a Despăgubirilor.

Pe cale de consecință,

atâta timp cât sintagma „măsuri reparatorii” folosită de pârâta A.V.A.S. în

cuprinsul deciziei nr. 425 din 11 noiembrie 2008 acoperă și categoria de

despăgubiri ce se acordă conform legii speciale, ea nu este de natură să

prejudicieze în niciun fel reclamantul.

Mai mult, se

constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr.

10/2001, reținute a fi incidente raportului juridic dedus judecății și

menționate expres în dispozitivul sentinței civile nr. 557/2006 a Tribunalului

București, legiuitorul a statuat că măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent, precum și faptul că dispozițiile art. 29 din lege, la care face

trimitere reclamantul, consacră dreptul persoanei îndreptățite de a primi

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

Așa fiind, în

mod corect instanțele de fond, constatând că decizia nr. 425/2008 a fost emisă

de pârâta A.V.A.S. București cu respectarea dispozițiilor legii speciale

reparatorii sub imperiul căreia s-a desfășurat judecata finalizată prin

pronunțarea deciziei civile nr. 557 din 19 aprilie 2006 a Tribunalul București, au constatat că nu se justifică solicitarea de anulare a acesteia

formulată de reclamant.

În acest context

al analizei este de observat că, de altminteri, reclamantul nu a dovedit care

este interesul pe care îl justifică în susținerea necesității înlocuirii

sintagmei „măsuri reparatorii” cu termenul „despăgubiri” cât timp, indiferent

de terminologia folosită, decizia nr. 425/2008 emisă de pârâtă se execută numai

în cadrul procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Așa fiind,

pentru considerentele arătate, care le completează, în parte, pe cele reținute

de instanțele de fond, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul N.M., continuat de moștenitorul N.T. împotriva deciziei

nr. 575 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

iunie 2010.