ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții P.M., D.A.M., P.R., P.L. și P.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că semnatarii notificării, respectiv P.M., D.A.M., P.R. și P.V. (decedat în timpul soluționări cererii, locul lui în procedură fiind luat de descendenții acestuia P.L. și P.A.), în accepțiunea Legii nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptățite după toți cei trei coproprietari tabulari, respectiv P.Ș. (I.), P.I. (J.) și P.A.

(A.), să se constate că semnatarii notificării (iar în cazul defunctului P.V., moștenitorii acestuia) au făcut dovada întregului drept de proprietate invocat, astfel că beneficiază de măsuri reparatorii pentru întregul imobil deținut de antecesorii acestora, imobil abuziv preluat, înscris în CF nr. 149 Dej, nr. topo 14523/1, respectiv moară țărănească cu teren aferent în suprafață de 3640 mp, precum și utilajele acesteia, să se constate nelegalitatea actelor de preluare de către Statul Român a imobilului înscris CF 1494 Dej, nr. topo 1453/1, respectiv moară țărănească cu teren aferent în suprafață de 3640 m.p., precum și utilajele acesteia, să fie obligată pârâta să predea notificarea însoțită de întreaga documentație aferentă acesteia, Secretariatului Comisiei Central pentru Stabilirea Despăgubirilor, să acorde persoanelor îndreptățite (respectiv P.M., D.A.M., P.R., P.L.P.A.) măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri potrivit Titlului VII - „regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"- din Legea nr. 247/2005 pentru cota tuturor celor trei coproprietari tabulari și pentru întregul imobil înscris în CF 1494 Dej, nr. top 1453/1, respectiv moară țărănească cu teren aferent în suprafață de 3640 m.p,

precum și utilajele morii existente fizic la data de 14 februarie 2001. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe de o parte, ca prematură, iar pe de altă parte, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 166 din 06 februarie 2009, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a respins excepția prematurității cererii, ca neîntemeiată, a admis cererea reclamanților, a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, a constatat nelegalitatea actelor de preluare de către stat a morii, cu teren aferent, și a utilajelor, și a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorifice Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.

Tribunalul a reținut că, în cauză, raportat la înscrisurile depuse în dovedirea notificării, reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, constând în restituirea prin echivalent, în condițiile în care măsura restituirii în natură nu mai este posibilă. Dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării, în patrimoniul autorilor acestora P.A. (A.), P.J. și P.I. (Ș.) s-a făcut prin extrasul de carte funciară, încheierile Tribunalului Popular Dej, adresele primite de la intimată din care rezultă că s-a realizat dezmembrarea topului mai sus menționat și deținerea celor două suprafețe de teren rezultate de către SC S. SA (ulterior SC M. SA) și respectiv SA S. SA (actual SC R.I.

SRL Dej). Au mai fost depuse adeverința nr. 349 din 24 ianuarie 2007 de la SC M. SA, din care rezultă că societatea este deținătoarea unei părți a imobilului revendicat, parte pe care se află și construcția (moara). Din actul respectiv rezultă ce suprafața deține firma (1851 mp, imobil având nr. topo 1453/1/1) și că moara a fost demolată în baza autorizației nr. 106/9891 din 28 aprilie 2005. O altă parcelă mai mică (cea de sub nr. topo 1453/1/2, în suprafață de 245 mp ) care era în imediata apropriere a gării, a fost trecută după cum se arată mai sus în CF 65 Cluj, în favoarea Statului Român, Ministerul Transporturilor CFR.

În ceea ce privește diferența până la 3640 mp din imobil (numai teren, curtea aferentă morii) dat fiind faptul că în anul 2001 nu s-a cunoscut deținătorul acestei parcele, persoanele îndreptățite au trimis un exemplar din notificare și Primăriei Dej, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001, cu ajutorul căreia s-a reușit identificarea noilor proprietari. Din adeverința nr. 26138 din 20 decembrie 2006 emisă de către Primăria Municipiului Dej rezultă cu claritate că deținătorul diferenței de teren este SC R.C.I. SRL, fiind anexate în acest sens și extrasele de carte funciară doveditoare cu nr. 1494, 14590 (nr. topo 1453/1/1/2/1 și 16031 (nr. topo 1453/1/1/2/2). Referitor la preluarea de către stat s-a arătat că au fost depuse încheierea nr. 204/1959 a Tribunalului Popular al Raionului Dej, adresa 8202/1959 a Sfatului Popular al Raionului Dej, extras CF 1494 Dej, adresa C 770 din 10 aprilie 2007 emisă de Arhivele Naționale.

Din adresa nr. 57 din 09 ianuarie 2009 emisă de SC M. SA a rezultat că utilajele morii aflate în posesia sa, respectiv imobilul înscris în CF 1494 Dej, nr. topo 1453/1 au fost casate la data de 02 ianuarie 2007, ca urmare a distrugerii lor într-un incendiu. În drept, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori după caz, ale calității de asociat al persoanei juridice, precum și după caz, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, se pot depune până la data soluționării notificării. Pentru a se dovedi calitatea de moștenitori a reclamanților au fost depuse de către reclamanți acte de stare civilă, constând în certificate de deces, certificate de naștere, certificate de căsătorie iar acestea atestă rudenia cu titularii inițiali ai dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în aplicare art. 22, actual 23 din Legea nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, respectiv certificate de moștenitor, testamente, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, așadar față de aceste dispoziții legale pentru dovedirea calității de moștenitor, cei îndreptățiți își pot dovedi această calitate nu doar prin depunerea la dosar a unor certificate de moștenitor, ci și prin depunerea actelor de stare civilă care să facă dovada rudeniei sau filiației cu fostul proprietar.

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 prevăd că de dispozițiile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce se solicită a fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, beneficiază ceilalți moștenitori care au formulat notificarea.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi precum și prin alte acte normative de naționalizare. Tribunalul a apreciat că nu se poate reține decât calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin acordarea de măsuri prin echivalent, precum și preluarea nelegală de către stat a bunului.

Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, iar modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a se decide către Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor. Prin decizia nr. 674 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile pârâtei și al reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept reținute de prima instanță, cu următoarele mențiuni suplimentare: Au fost apreciate ca nefondate criticile apelantei-pârâte referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, întrucât prima instanță a dispus numai obligarea acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, fără a stabili cuantumul acestora, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin dispoziție poate să trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Excepția prematurității a fost respinsă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În privința apelului formulat de către reclamanți, s-a constatat că acesta este nefondat, întrucât în cauză, față de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., nu s-au depus la dosar documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată. Curtea a constatat totodată că din practicaua deciziei atacate a rezultat că în ședința publică de 16 ianuarie 2009, când au avut loc dezbaterile, reclamanții au lipsit și nu s-au formulat cereri cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cereri de recurs (I) la 24 februarie 2010, reclamanții P.M., D. (născută P.) A.M., P.R., P.L. și P.A.

și (II) la data de 15 februarie 2010, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: (I). Recursul declarat de reclamanți a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: În ceea ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, atât în cererea de chemare în judecată inițială, cât și în apelul declarat, dar și în întâmpinarea depusă la Curtea de apel, s-a făcut mențiunea că se solicita obligarea pârâtei AVAS la plata acestor cheltuieli. Este adevărat că la ultimul termen de judecată de la tribunal, precum și la termenul de judecată de la instanța de apel, reclamanții nu s-au prezentat în instanță, nici personal nici prin mandatar, însă în toate actele depuse au solicitat judecarea în lipsă.

În ceea ce privește documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, s-a susținut că acestea au fost depuse la dosar, chiar și de mai multe ori, cu ocazia actualizării cuantumului cheltuielilor. II. Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: În raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile si probatoriul administrat in cauza, decizia instanței de apel este netemeinica si nelegala, întrucât au fost interpretate si aplicate în mod greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată - deși nu s-a finalizat procedura administrativa, s-a stabilit in sarcina pârâtei obligația de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent.

În raport de caracterul imperativ si prioritar al normelor ce reglementează procedura prevăzuta de art. 29 din Legea nr. 10/2001 pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de masuri reparatorii, nu s-a dovedit ca intimații au urmat procedura administrativa si că au făcut dovada drepturilor solicitate. Dosarul administrativ aferent notificării nr. 120/2001 nu a fost completat cu toate actele doveditoare, in condițiile art. 23 și următoarele din Legea nr. 10/2001. Prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, s-au reglementat sursele de finanțare, cuantumul si procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite in natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata.

Fata de cele menționate mai sus, obligația stabilita sarcina AVAS, de a stabili si acorda efectiv aceste masuri reparatorii in echivalent/despăgubiri, este nelegala. AVAS, prin adresele din data de septembrie 2007, 15 noiembrie 2007, 11 aprilie 2008, 04 iunie 2008, a comunicat intimaților necesitatea completării dosarului aferent notificării, cu toate actele doveditoare necesare pentru dovedirea calității de persoana îndreptățită, respective acte doveditoare ale calității de moștenitor si cele cu privire la situația juridica a imobilului revendicat. Cu toate demersurile legale făcute de AVAS, intimații nu a depus in completarea dosarului administrativ aferent notificării, toate actele doveditoare pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite in condițiile legii nr. 10/2001, republicata.

În raport de considerentele expuse si prevederile ce reglementează si instituie procedura administrativa obligatorie, AVAS a susținut ca stabilirea calității de persoane îndreptățite la acordarea masurilor reparatorii în echivalent/despăgubiri, în mod direct de către instanța de judecata, fără analizarea acestei proceduri administrative de către AVAS este nelegala. Instanța a soluționat in mod greșit fondul pretențiilor notificării, in condițiile inexistentei unei decizii a unității notificate, întrucât nu exista un fundament legal pentru a echivala lipsa răspunsului cu o respingere a cererii de restituire si nu este legala motivarea instanței ca AVAS a refuzat executarea obligației de soluționare a notificării, așa cum s-a dovedit prin corespondenta purtata cu intimații si societatea comerciala a depus toate diligentele pentru soluționarea acesteia.

Hotărârea instanței de apel este nelegala, deoarece au fost interpretate si aplicate nelegal dispozițiile din Legea nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, stabilindu-se in sarcina AVAS o obligație nelegala de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat. Obligațiile AVAS conform Legii nr. 10/2001, republicata, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

Astfel, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede "In situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de către instituția publica care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzător". Analizând cererile de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: (I). Referitor la recursul declarat de reclamanți și care a vizat exclusiv chestiunea cheltuielilor de judecată, acesta este întemeiat, ceea ce înseamnă că se impune modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelul reclamanților și obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Atât în cererea de chemare în judecată inițială, cât și în apelul declarat, dar și în întâmpinarea depusă la instanța, s-a făcut mențiunea referitoare la obligarea pârâtei AVAS la plata cheltuielilor de judecată. Într-adevăr, la ultimul termen de judecată de la tribunal, precum și la termenul de judecată de la instanța de apel, reclamanții nu s-au prezentat în instanță, nici personal și nici prin mandatar, însă în toate actele depuse au solicitat judecarea cauzei în lipsă. În ceea ce privește documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, la dosarul cauzei acestea au fost depuse – filele 31-42, dosar apel - cu precizarea semnificației fiecărei sume, onorarii de avocat pentru judecata în primă instanță și în apel, contravaloarea biletelor de tren, cheltuielile poștale ocazionate de trimiterea actelor de procedură, respectiv taxe notariale.

În drept, pe temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de soluția pronunțată în primă instanță, menținută în totalitate în apel, instanțele fondului trebuia să procedeze, față de solicitarea expresă și probațiunea adecvată, și la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. (II).

Recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este întemeiat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) si (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de către instituția publica care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzător". În raport de pretențiile concrete deduse judecății și dispozițiile legale identificate în mod legal ca fiind incidente cauzei, în baza probatoriul administrat, pe care instanțele anterioare l-au apreciat în mod corespunzător, redându-l totodată în expunerea de motive a hotărârilor pronunțate, nu se poate reține critica conform căreia instanța de apel ar fi pronunțat o soluție netemeinica si nelegala, cu interpretarea si aplicarea greșită a dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 166 din 06 februarie 2009, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a respins excepția prematurității cererii, ca neîntemeiată, a admis cererea reclamanților, a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, a constatat nelegalitatea actelor de preluare de către stat a morii cu teren aferent și a utilajelor și a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorifice Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.

În motivarea acestei hotărâri s-a precizat în mod expres că, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, iar modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a se decide către Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor. Instanța de apel, răspunzând aceleiași critici a precizat încă o dată că prima instanță a dispus numai obligarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, fără a stabili cuantumul acestora, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin dispoziție, poate să trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În aceste condiții, nu poate fi acceptată critica conform căreia s-ar fi stabilit in sarcina pârâtei obligația de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent. Toate celelalte critici care vizează fondul raportului juridic litigios, din perspectiva modalității efective de apreciere a probatoriului administrat în cauză, pe aspectele referitoare la dovedirea pretențiilor din notificare, la dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu vor fi analizate în recurs, întrucât exced cauzei recursului (respectiv, criticilor de nelegalitate prevăzute în mod expres de art. 304 C. proc.

civ.). Instanțele anterioare, în expunerea de motive a propriilor hotărâri pronunțate, au prezentat în mod exhaustiv conținutul și relevanța fiecărei probe administrate sub aspectul condițiilor prescrise de dispozițiile legii speciale de reparație civilă.

În drept, în mod corect instanțele fondului au avut în vedere dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv prevederile pct. 23.1 din normele metodologice, care au explicitat semnificația noțiunii de acte doveditoare, respectiv, din perspectiva criticilor formulate, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, respectiv certificate de moștenitor, testamente, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că, pentru dovedirea calității de moștenitor, cei îndreptățiți pot proba această calitate nu doar prin certificate de moștenitor, ci și prin acte de stare civilă care să facă dovada rudeniei sau filiației cu fostul/foștii proprietari.

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 prevăd că de dispozițiile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce se solicită a fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, beneficiază ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituire.

Critica conform căreia stabilirea calității de persoane îndreptățite la acordarea masurilor reparatorii, în mod direct de către instanța de judecata, fără analizarea acestei proceduri administrative de către AVAS este nelegala, câtă vreme în cauză sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit - în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 - că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamanților, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va admite apelul reclamanților și va obliga pârâta la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și apel, va respinge totodată, ca nefondat, recursul declarat de pârâta îndreptat împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.M., D. (P.) A.M., P.R., P.L. și P.A. împotriva deciziei nr. 674 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul reclamanților și obligă pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și apel. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.