ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9706/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9706/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 30 mai 2002,

reclamantul N.

M.N. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. solicitând

obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în comuna

Movila Miresei, județul Brăila, compus din teren în suprafață de 4750 m.p. și

construcția cu destinație moară și toate dotările necesare funcționării.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

imobilul, care a aparținut tatălui său, a fost naționalizat de stat, și că,

până în anul 2000, a fost folosit de primăria comunei, apoi de SC M. SA Brăila.

Prin sentința civilă nr.

5376 din 27 iunie 2002, judecătoria Brăila

și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brăila, reținând că în materia Legii nr. 10/2001,

competența aparține acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr.

300 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Brăila

și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, reținând că, în raport de dispozițiile art. 24

alin. (8) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a pricinii revine

tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare care, în cauză este A.P.A.P.S. - București.

Prin sentința civilă nr.

1562 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția

civilă

și-a

declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Brăila,

reținând că unitatea deținătoare a imobilului în litigiu este pârâta SC M. SA

Brăila și, constatând existența conflictului negativ de competență, a trimis

cauza Curții Supreme de Justiție pentru regulator de competență.

Prin decima civilă nr. 2674

din 8 iulie 2003, Curtea Supremă de justiție, secția

civilă,

față

de prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și art. 20 alin. (2) C.

proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brăila, statuând că unitatea deținătoare a imobilului pretins, în

sensul dispozițiilor legale menționate, este SC M. SA Brăila, societate care,

prin adresa nr. 647/2003, a susținut că imobilul a intrat în patrimoniul său ca

urmare a încheierii contractului de privatizare.

Cauza a fost înaintată

spre competență soluționare la Tribunalul Brăila

fiind înregistrată sub nr. 5718/2003.

Față de precizările deciziei instanței supreme

a fost introdusă în cauză SC M. SA Brăila, ca entitate deținătoare a bunului

solicitat.

Pârâta SC M. SA Brăila a formulat întâmpinare

și a invocat excepția autorității lucrului judecat, întrucât între aceleași

părți a mai existat un litigiu având același obiect și cauză, soluționat prin

sentința civilă nr. 170 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila, sentință

prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N.M.N.

Prin sentința civilă nr.

30/21 ianuarie 2004, Tribunalul Brăila,

secția

civilă,

a admis excepția

autorității lucrului judecat invocată de pârâta SC M. SA Brăila și, ca urmare,

a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul

N.M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prin

sentința civilă nr. 170/2001 a Tribunalului Brăila, nu s-a soluționat fondul

cauzei, astfel încât nu se poate reține autoritatea lucrului judecat.

Prin decima nr. 394 din 23

martie 2004, Curtea de Apel Galați, secția civilă,

a fost admis apelul declarat de reclamant, a anulat

sentința atacată și s-a fixat termen pentru soluționarea în fond a cauzei.

În motivarea deciziei s-a reținut că

temeinicia pretențiilor formulate de reclamant nu a fost pusă în discuție,

astfel că nu se poate invoca autoritatea lucrului judecat.

Pe fondul cauzei, instanța de apel, a dispus

efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective, stabilirea valorii de

circulație a clădirii moară, a accesoriilor și echipamentelor specifice morii

de porumb și grâu.

Prin decizia nr. 874/ A

din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Galați

,

secția civilă,

a admis contestația formulată de contestatorul N.M.N., a anulat

dispoziția nr. 1537 din 30 iulie 2001 emisă de SC M. SA Brăila și a dispus

obligarea acestei societăți la plata sumei de 99.623.207 lei RON, cu titlu de

despăgubiri pentru moară (construcție demolată, utilaje și accesorii).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

SC M. SA Brăila.

Printr-o primă critică de nelegalitate

susceptibilă a fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pârâta a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1201

C. civ., referitoare la autoritatea lucrului judecat.

Dezvoltând acest motiv, a arătat că prin

sentința civilă nr. 170 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă

definitivă și irevocabilă, a fost menținută dispoziția nr. 1537 din 30 iulie

2001 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului în

litigiu, întrucât SC M. SA Brăila a fost privatizată integral, măsurile reparatorii

în echivalent urmând a fi acordate de A.P.A.P.S. București.

O altă critică de nelegalitate încadrată în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează încălcarea

prevederilor art. 27 devenit art. 29 din Legea nr. l0/2001.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că

atât timp cât s-a dovedit că SC M. SA Brăila este integral privatizată, ceea ce

se acordă în atare situație, sunt doar măsuri reparatorii în echivalent.

În fine, printr-o ultimă critică de nelegalitate

încadrată în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că în ceea ce

privește pe pârâta A.P.A.P.

S. – București

,

atât instanța de apel cât și curtea de fond

,

nu s-au

pronunțat

asupra aceleiași cereri, având același obiect, între aceleași părți cu aceeași

calitate procesuală.

Prin decizia civilă nr. 5618

din 12 septembrie 2007,

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA Brăila, a casat

decizia recurată, nr. 874/ A din 19 decembrie 2005, decizia civilă nr. 394 din 23

martie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Galați, precum și sentința civilă nr. 30

din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Brăila și a trimis cauza la Tribunalul

Brăila pentru rejudecare pe fond.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

reclamantul N.M.N. a învestit Tribunalul Brăila cu o acțiune având ca obiect

restituirea în natură a imobilului situat în comuna Movila Miresii, județul

Brăila, compus din teren, în suprafață de 4750 m.p., și construcția cu

destinația moară și toate dotările necesare funcționării și că, în cauză a fost

chemată în judecată și pârâta A.P.A.P.S. - București.

Totodată, s-a reținut că, urmare a

conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Brăila și Tribunalul

București, instanța supremă a stabilit competența în favoarea Tribunalului

Brăila, apreciind că pârâta SC M. SA Brăila este unitatea deținătoare a

imobilului pretins, sens în care, în rejudecare, Tribunalul Brăila a dispus

citarea în calitate de pârâtă a SC M. SA Brăila.

Cu toate acestea, s-a constatat că, în

rejudecare, instanța de fond a lăsat nesoluționată cauza față de pârâta A.P.A.P.S.,

ce figura în dosar, caz în care, instanța de recurs nu poate exercita controlul

judiciar asupra hotărârii pronunțate, astfel încât se impune admiterea recursului

și casarea hotărârii date în fond, cu trimiterea cauzei, din nou, spre

rejudecare, aceluiași tribunal pentru a se pronunța și în contradictoriu cu

pârâta A.P.A.P.S.

Prin sentința civilă nr.

739 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Brăila, secția

civilă,

reinvestit

cu judecata cauzei, a admis cererea și a obligat pe pârâta A.V.A.S. - București

să emită dispoziție cu privire la notificarea înregistrată sub nr. 74 din 14

februarie 2002, formulată de reclamantul N.M.N., și a respins cererea formulată

în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Brăila, pentru lipsa calității procesuale

pasive.

În motivarea sentinței, instanța a reținut

că, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, măsurile

reparatorii prin echivalent se propun de către instituția publică care a

efectuat privatizarea.

Cum, în speță, imobilul în litigiu se află în

patrimoniul M. SA Brăila, societate integral privatizată, conform

certificatului 26187 din 24 septembrie 2008 emis de O.R.C. - Brăila, instanța a

reținut că pârâta A.V.A.S. București, implicată în procesul de privatizare al

acestei societăți este abilitată să soluționeze notificarea formulată de

reclamant.

Prin decima civilă nr. 103/

A din 18 martie 2009, Curtea de Apel Galați,

secția civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, pentru aceleași

considerente reținute și de către prima instanță.

În considerentele deciziei s-a mai reținut și

că împrejurarea de fapt evidențiată de pârâtă, în senul că nici construcția cu

destinație de moară și nici utilajele care o deserveau nu mai există, nu este

de natură să atragă competența de soluționarea a notificării în favoarea

primăriei localității.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

A.V.A.S. București, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că

imobilele în litigiu, o moară și terenul aferent în suprafață de 4750 m.p.

(teren pentru care s-a emis titlu de proprietate reclamantului), naționalizate

de stat în baza Legii nr. 119/1948, au fost deținute de P.C. Movila Miresii

care, ulterior, le-a predat în administrare SC M. SA Brăila.

Pârâta susține că a primit o notificare, la

data de 14 februarie 2002, prin care reclamantul a solicitat restituirea

imobilului și, apoi, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

notificare pe care încă nu a soluționat-o, în sensul că nu a emis o decizie

motivată, motiv pentru care, în mod eronat instanțele de fond nu au primit excepția

prematurității cererii deduse judecății.

Totodată, pârâta susține că, în mod nelegal,

instanțele de fond au statuat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 alin.

(1) și (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu consecința stabilirii

competenței sale de a soluționa notificarea, în condițiile în care s-a probat

că, anterior privatizării, vechea construcție cu destinația de moară a fost

demolată iar utilajele aferente acesteia nu mai existau, caz în care, în

conformitatea cu prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru

construcția demolată o atare competență revenea primarului unității

administrativ teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, iar pentru

utilaje, în raport de prevederile art. 304 din Legea nr. 10/2001, reclamantul nu

este la măsuri reparatorii.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că

nu poate fi primit, pentru

următoarele

considerente care, în parte, se substituie si, în parte le completează pe cele

reținute

de instanțele de fond:

În drept,

prin entitate învestită cu soluționarea notificării,

în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se înțelege unitatea deținătoare (adică,

entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul

de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii

sau aceea care are înregistrat bunul în patrimoniul său,

indiferent de titlul cu care a fost înregistrat),

fie persoana juridică abilitată de

lege

să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul

său

(A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice

centrale sau locale implicate).

Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr.

10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate de stat,

despăgubiri care se propun

de către instituția publică care efectuează sau, după caz a

efectuat privatizarea,

dispozițiile art. 26 alin. (1) [(care trimit la art.

25 alin. (1)]

fiind aplicabile în mod corespunzător.

Totodată, potrivit art. 25 alin. (1) din

aceeași lege, notificarea formulată de persoana pretins îndreptățită la măsuri

reparatorii, se soluționează în termen de 60 de zile de la înregistrării sau,

după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată.

În speță,

reclamantul N.M.N. a notificat pretenția de

restituire a imobilului în litigiu SC M. SA Brăila, care a soluționat-o prin

adresa nr. 1537 din 30 iulie 2001, adresă care a fost contestată de către

reclamant, procedura judiciară finalizându-se prin sentința civilă nr. 170 din

17 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila, în sensul respingerii cererii,

justificat, în principal, de faptul că notificarea a fost îndreptată greșit

către societate, întrucât aceasta este integral privatizată, caz în care,

competența de a o soluționa, în raport de prevederile art. 27 (devenit 29 după

renumerotare) aparține A.P.A.P.S. (autoarea pârâtei A.V.A.S. - București).

În aceste condiții, reclamantul a notificat,

prin intermediul B.E.J. L.P., sub nr. 74 din 14 februarie 2002, pretențiile

sale pârâtei A.V.A.S. SA București, entitate care, în conformitate cu

dispozițiile legale mai sus arătate avea obligația ca, în termen de 60 de zile

de la momentul de la înregistrării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23, să o soluționeze printr-o decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată.

Cum pârâta A.V.A.S. - București nu și-a

îndeplinit obligația legală mai sus arătată și cum, de la data înregistrării

notificării au trecut aproximativ 7 ani de zile, în mod just instanțele de fond

au statuat că se justifică obligarea sa să se conformeze îndatoririlor ce îi

incumbă în scopul de a finaliza procedura administrativă instituită prin

această lege de reparație.

În acest context analizei este de menționat

că, dat fiind refuzul pârâtei de a soluționa notificarea, concretizat prin

lipsa deciziei pe care avea obligația de a o emite în termenul legal mai sus

arătat, în mod just instanțele de fond au statuat că în cauză nu este incidență

excepția prematurității cererii de chemare în judecată, știut fiind că accesul

la justiție este liber și nu poate fi restricționat în nici un fel, cu atât mai

puțin prin impunerea așteptării finalizării unei proceduri administrative al

cărei termen a expirat.

Celelalte apărări invocate de către pârâtă,

referitoare la situația de fapt a clădirii cu destinația de moară (anume, că ar

fi fost demolată anterior privatizării) și a utilajelor afectate acesteia

(anume că nu ar mai exista în patrimoniul societății privatizate), împrejurări

în raport de care înțelege să se declare necompetentă să soluționeze, în fond,

pretenția de despăgubire, se constată acestea urmează a fi avute în vedere de

pârâtă cu ocazia soluționării notificării prin decizia pe care urmează să o

emită în acest scop.

Cu alte cuvinte, aceste aspecte care vizează

fondul litigiului și implică verificări de fapt în scopul statuării asupra

temeiniciei lor, urmează a face obiectul analizei instanțelor judecătorești,

funcție de soluția pe care pârâta o va pronunța cu privire la notificare,

Într-o eventuală contestație formulată de reclamant în condițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și

de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății

se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 103/ A din 18 martie 2009 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2009.