ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5409/2009

Asupra contestației în anulare de

față;

Prin decizia civilă nr. 5667 din 8

noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 663/A din 22 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a

fost casată decizia recurată; a fost admis apelul declarat de A.V.A.S. împotriva

sentinței civile nr. 691 din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă; a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul

că, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței, a fost înlăturată mențiunea

privind obligare a pârâtei A.V.A.S. să emită o nouă dispoziție prin care să

acorde reclamantelor despăgubiri bănești în cuantum de 3.452.828.839 lei ROL

pentru bunurile naționalizate, constând în moară țărănească alcătuită din

clădire și tren intravilan în suprafață de 2372,21 mp situat în comuna Plopii

Slăvinești, sat Beciu, județul Teleorman și utilaje conform evaluărilor de expert

tehnic M.V.

Împotriva acestei decizii au formulat

contestație în anulare contestatorii R.V.R., M.M.N. și S.V., arătând

următoarele:

- Contestatoarele au solicitat Fondului Proprietății de Stat (în prezent

A.V.A.S.) să le acorde despăgubiri bănești în conformitate cu dispozițiile art.

27 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul moară țărănească compusă din clădire,

parter și etaj, construită din cărămidă și acoperită cu tablă și țiglă și teren

intravilan în suprafață de 2372,21 mp amplasat în comuna Plopii Slăvinești, județul

Teleorman, tarlaua 35, parcela 431, însă prin decizia nr. 100 din 22 februarie

2005 emisă de A.V.A.S. le-a fost respinsă cererea pe motiv că nu ar fi făcut

dovada dreptului de proprietate.

Contestatoarele arată că această

decizie este nelegală, deoarece au făcut dovada dreptului de proprietate,

deoarece potrivit art. 22

1

din Legea nr. 247/2005, în absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

S-a formulat acțiune pentru anularea

acestei dispoziții, iar prin sentința nr. 691 din 14 mai 2007 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, a fost admisă contestația; a fost anulată

decizia contestată și a fost obligată A.V.A.S. că emită o nouă decizie cu

despăgubiri în valoare de 3.452.828.839 lei ROL, sentință ce a fost menținută

prin decizia civilă nr. 663/A din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A.V.A.S., iar prin

decizia civilă nr. 5667 din 8 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost admis recursul A.V.A.S., precum și apelul formulat de această

pârâtă și a fost schimbată, în parte, sentința primei instanțe în sensul

înlăturării obligației A.V.A.S. de a emite o nouă decizie pentru despăgubiri

bănești.

- Această din urmă decizie a fost

atacată cu contestație în anulare, întrucât dezlegarea dată pricinii în recurs

este rezultatul unei greșeli materiale care constă în faptul că, deși la

dosarul cauzei există contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

963/2002 prin care SC S. SA a vândut imobilul în litigiu numitei P.T.F. și deci

SC S. SA nu este unitate deținătoare a imobilului, cu toate acestea, în mod

greșit instanța de recurs a admis recursul și a înlăturat mențiunea privind

obligare pârâtei A.V.A.S. de a emite o nouă dispoziție prin care să se acorde

despăgubiri bănești, reținând că SC S. SA ar fi unitate deținătoare.

În mod greșit instanța de recurs a

reținut că, întrucât prin sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2000 a

Tribunalului Teleorman s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TR 15 din 13 martie 2000 încheiat între A.V.A.S.

și A.S.S., calitatea de unitate deținătoare revine SC S. SA și nu instituției

implicate în privatizare, nefiind incidente prevederile art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată.

Instanța de recurs nu a admis

excepția lipsei calității procesuale a A.V.A.S..

- Contestatoarele solicită instanței

ca, după admiterea contestației în anulare și anularea deciziei pronunțate de

instanța de recurs, să rejudece recursul și să respingă ca nefondat recursul

declarat de A.V.A.S.

Analizând decizia contestată, prin raportare la criticile formulate,

Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare este nefondată,

pentru considerentele ce urmează :

- Din criticile formulate de către

contestatoare, rezultă că acestea și-au întemeiat contestația în anulare pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocând faptul că

decizia pronunțată în recurs este nelegală, deoarece delegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale, însă, așa-zisa greșeală materială este în

fapt o eventuală greșeală de judecată, contestatoarele urmărind ca pe această

cale să obțină o nouă soluționare, în fond, a pricinii, acest lucru nemaifiind

posibil în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

- De altfel, contestatoarele nici nu

sunt vătămate în drepturile lor, deoarece nu este important a se stabili în

contradictoriu cu cine au acestea dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, ci doar dacă au acest drept, pentru că, mai departe, calea de urmat

în vederea obținerii în mod efectiv a drepturilor lor este cea prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, această procedură presupune

o nouă evaluare a despăgubirilor ce se cuvin contestatoarelor-reclamante care

va fi efectuată de către Comisia Centrală pentru Stabilire Despăgubirilor,

acestea având posibilitatea, în cazul în care sunt nemulțumite de valoarea

stabilită, să atace hotărârea Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor

în fața instanței de contencios administrativ.

Având în vedere cele arătate mai

sus, Înalta Curte , în baza art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în

anulare formulată împotriva deciziei nr. 5667 din 8 octombrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorii R.V.R., M.M.N. și S.V. împotriva deciziei nr. 5667

din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 mai 2007.