ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 377 din 15 aprilie 2005, Tribunalul București a respins contestația formulată de contestatoarele B.G. și F.V., în contradictoriu cu A.V.A.S. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că A.V.A.S., prin decizia nr. 144 din 7 octombrie 2004, a respins notificarea formulată de contestatoare, prin care au cerut să li se restituie presa de ulei situată în comuna Optași Măgura, sat Vitănești, județul Olt. Reține tribunalul că, deși în cursul soluționării contestației s-a depus la dosar un inventar care cuprinde bunurile preluate de stat în temeiul Legii nr. 119/1948, contestatoarele nu au făcut dovada că la data pronunțării deciziei contestate A.V.A.S.

a avut la dispoziție întreaga documentație prevăzută de Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, decizia contestată a fost dată în raport cu actele depuse de contestatoare, motiv pentru care contestația nu este întemeiată. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 66 din 28 februarie 2006, a admis apelul declarat de contestatoare și a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei nr. 144 din 7 octombrie 2004, emisă de pârâtă. A fost obligată pârâta să emită decizie motivată privind propunerea de acordare de despăgubiri pentru presa de ulei. Instanța de apel a reținut că notificarea privind presa de ulei a fost formulată de contestatoare, în conformitate cu prevederile art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, și a fost însoțită de înscrisurile care fac dovada calității de proprietar al bunului a autorului contestatoarelor, precum și a calității apelantelor-contestatoare de moștenitoare ale fostului proprietar.

În susținerea contestației, referitor la presa de ulei, s-a mai depus un set de acte, constând în inventarul pieselor morii la data de 11 iunie 1948, o fișă fiscală și două certificate de moștenitor. De aceea, în cauză, contrar celor reținute de intimata-pârâtă în decizia contestată și de tribunal, contestatoarele au respectat prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, iar cu actele depuse au făcut dovada calității autorului lor G.B. de proprietar al presei de ulei. De asemenea, s-a făcut dovada că moștenirea fostului proprietar s-a transmis soției supraviețuitoare B.A., iar moștenirea defunctei B.A. s-a transmis apelantelor.

Se mai reține, că apelantele-contestatoare au făcut dovada că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2), raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și că, față de prevederile art. 6 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care măsurile reparatorii privesc și instalațiile și utilajele preluate o dată cu imobilul, cererea acestora este întemeiată. Decizia prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii se emite de unitatea implicată în privatizare, atunci când instalațiile și utilajele sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S.

care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că în procedura administrativă contestatoarele nu au depus înscrisuri care să ateste dreptul lor de proprietate asupra presei de ulei și că nu era competentă să acorde măsuri reparatorii, deoarece presa de ulei nu mai există. Susține recurenta, că instanța de apel a analizat greșit actele depuse la dosar, care nu atestă faptul că B.A. a avut calitate de succesoare a fostului proprietar și nu a avut în vedere conținutul deciziei prin care, pentru presa de ulei soluția nu a fost de respingere, ci de trimitere la Primăria comunei Optași Măgura. Se mai susține, că presa de ulei nu este evidențiată în patrimoniul SC O. SA, societate privatizată de A.V.A.S., fapt ce rezultă din adresa nr. 1944 din 12 octombrie 2001. De aceea, recurenta nu este obligată să emită decizie.

Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. emite decizii numai pentru bunurile evidențiate în patrimoniul unei societăți privatizate, nu și pentru cele demolate și care nu s-au regăsit în patrimoniul societății privatizate. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar prevederile acestui text sunt incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 6 din Legea nr. 10/2001. Intimatele-contestatoare au formulat trei notificări care privesc mai multe bunuri, iar aceste notificări au fost soluționate de recurentă prin decizii diferite.

Toate deciziile au fost contestate, însă, prin disjungere, în prezenta cauză, a fost soluționată contestația care privește decizia prin care recurenta-pârâtă a soluționat notificarea nr. 122 din 24 iulie 2001. Prin această notificare, aflată la fila 10 din dosarul tribunalului, contestatoarele au cerut să li se acorde despăgubiri pentru presa de ulei, iar prin decizia recurată s-a reținut că dreptul contestatoarelor la despăgubiri pentru instalațiile și utilajele (presa de ulei) preluate o dată cu imobilul există în raport de prevederile art. 6 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001. Articolul 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, însă prevederile acestui text se aplică numai dacă utilajele sau instalațiile existau fizic la data intrării în vigoare a legii.

Textul nu se aplică în cazul bunurilor (utilaje și instalații) care anterior datei când legea a intrat în vigoare au fost înlocuite, casate sau distruse. Obligația entității implicate în privatizare de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale este stabilită prin art. 6 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tot pentru utilajele și instalațiile prevăzute de alin. (2), dacă acestea sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Or, din actele depuse la dosar nu rezultă că presa de ulei exista în patrimoniul SC O. SA (societate privatizată de recurentă) la data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001.

În adresa nr. 1944 din 12 octombrie 2001, trimisă contestatoarelor, SC O. SA precizează că presa de ulei, animalele, mașina de treierat și locomobilul nu au fost preluate de aceasta, „probabil fiind preluate de C.A.P.”, iar mandatarul intimatelor a arătat că presa de ulei, care este un utilaj, nu mai există din anii 1960. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă intimatele-contestatoare au făcut dovada că de la autorul lor a fost preluată abuziv presa de ulei, soluția respingerii contestației, pronunțată de tribunal este legală, deoarece recurenta-pârâtă nu are obligația să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru această instalație, așa cum greșit s-a reținut prin hotărârea recurată.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va respinge apelul declarat de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 66 din 28 februarie 2006, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de contestatoarele B.G. și F.V. împotriva sentinței nr. 377 din 15 aprilie 2005, a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.