ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 570/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 570/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 1943 din 27 aprilie 2010 a Curții

de Apel București a fost

respinsă, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.H., domiciliat în București, sector

6, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA

DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București sector 2.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că prin sentința civilă nr. 910 din 07 septembrie 2004, Tribunalul

Prahova, secția civilă, a anulat decizia nr. 366/2004 emisă de Primăria orașului

Slănic, prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamant în baza

Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în orașul Slănic, județul

Prahova și a fost obligată Primăria orașului Slănic la plata despăgubirilor

pentru acest imobil.

Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 7827 din

20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Instanța a reținut că, în temeiul acestor hotărâri

judecătorești, Primarul orașului Slănic a emis Dispoziția nr. 1896 din 31

octombrie 2008 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului

sus menționat, construcție în suprafață de 511 mp, întrucât această construcție

nu mai există pe teren.

De asemenea, propune acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat.

Această dispoziție este completată cu dispoziția nr.

22 din 26 ianuarie 2009 în care sunt menționate datele privind actul de

identitate al reclamantului și CNP-ul, la solicitarea Instituției Prefectului

Județului Prahova care, prin adresa nr. 17054 din 19 ianuarie 2009, a restituit

dosarul în vederea reanalizării precizând, totodată, că dispoziția nr. 1896 din

31 octombrie 2008 nu este însoțită de fișa de evaluare a construcției și orice

alt document care permite evaluarea acesteia.

Prin adresa nr. 12179 din 11 august 2009,

Secretariatul Comisiei Centrale a procedat la predarea către Prefectura

Județului Prahova a mai multor dosare de despăgubire, printre care și dosarul

reclamantului, cu privire la care s-a reținut că nu poate urma procedura

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 347/2005, atâta timp cât primăria nu a

fost obligată la propunerea de acordare de măsuri reparatorii, ci la plată.

Pârâta a apreciat că trebuie promovată o acțiune de

lămurire a dispozitivului sentinței prin care instanța să precizeze ce a avut

în vedere la pronunțarea sentinței, (modalitatea de punere în executare a

acesteia).

De asemenea, un alt motiv al restituirii dosarului a

fost necesitatea de a se preciza dacă suprafața de 511 mp. este o suprafață

construită la sol sau suprafață desfășurată, dacă aceasta include și subsolul

clădirii (acțiunea de lămurire a dispozitivului ar putea privi și identificarea

imobilului).

Pârâta a invocat actul de partaj voluntar aflat la

dosar, potrivit căruia subsolul conacului nu a devenit proprietatea exclusivă a

numitei S.G. (autoarea reclamantului), acesta fiind deținut în indiviziune cu D.B.

S-a apreciat că pentru a beneficia de măsuri

reparatorii pentru întreg subsolul, reclamantul trebuie să facă dovada

calității de moștenitor și de pe urma celuilalt coproprietar și este necesară

completarea dosarului cu acte din care să reiasă anul de edificare a

imobilului.

In vederea restituirii dosarului s-a invocat și

faptul că referatul privind avizul de legalitate vizează doar dispoziția nr.

1896/2008 și nu dispoziția nr. 22/2009.

Instanța de fond a apreciat că restituirea de către

pârâtă a dosarului de despăgubire al reclamantului nu constituie un refuz

nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în

sensul art.2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin această restituire

nefiind exprimată explicit, cu exces de putere voința de a nu rezolva cererea

reclamantului de acordare a despăgubirilor.

Măsura dispusă de pârâtă este justificată de faptul

că prin sentința civilă nr. 910/2004, Tribunalul Prahova, secția civilă, a

obligat Primăria orașului Slănic la plata către reclamant a despăgubirilor

pentru imobilul notificat.

Instanța a reținut, din practicaua și considerentele

acestei sentințe, faptul că în cauză a fost efectuată o expertiză construcții

pentru stabilirea valorii conacului demolat, potrivit normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, reclamantul solicitând la termenul din 07 septembrie

2004, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, obligarea Primăriei

orașului Slănic la plata despăgubirilor bănești în conformitate cu raportul de

expertiză.

De altfel, și în cererea de chemare în judecată

reclamantul precizează că în cadrul procesului s-au efectuat expertize tehnice

prin care s-au stabilit caracteristicile construcției și valoarea acesteia.

Cu toate acestea, instanța a obligat Primăria

orașului Slănic, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, la plata

despăgubirilor, fără să facă nicio referire la cuantumul acestor despăgubiri,

deși administrase proba cu expertiză având ca obiect stabilirea valorii

acestora.

In consecință, pârâta a apreciat că pentru

declanșarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

247/2005 este necesară lămurirea dispozitivului sentinței care stabilește în

sarcina Primăriei orașului Slatina obligația de plată a despăgubirilor.

Chiar dacă Primăria a emis dispoziția privind

acordarea de despăgubiri pentru imobil, pentru emiterea titlului de despăgubire

este necesar a se stabili dacă instanța a avut în vedere obligarea Primăriei la

plata despăgubirilor în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.

Această lămurire este necesară cu atât mai mult cu

cât prin Decizia nr. 52 din 04 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, a soluționat un recurs în interesul legii referitor la

aplicabilitatea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cazul

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, stabilind că prevederile cuprinse în

art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi și

care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Titlul de despăgubire poate fi emis numai după

parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

care are mai multe etape, în cauză fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării

dosarului și etapa analizării acestuia sub aspectul posibilității restituirii

în natură a imobilului ce face obiectul notificării.

Cum în urma celei de-a doua etape s-a constatat că se

impune lămurirea dispozitivului sentinței prin care Primăria a fost obligată la

despăgubiri pentru imobil, nu s-a mai dispus transmiterea dosarului către

evaluator, ci restituirea acestuia.

Instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că

avizul de legalitate prevăzut de art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 a fost emis de Instituția Prefectului

Județului Prahova numai pentru Dispoziția nr. 1896/2008 nu și pentru Dispoziția

nr. 22/2009 de modificare a acesteia.

Aceste motive justifică restituirea dosarului de

despăgubire al reclamantului, neputându-se reține din partea pârâtei un refuz

nejustificat de emitere a titlului de despăgubire, astfel încât primele capete

ale acțiunii sunt neîntemeiate.

Având în vedere că instanța nu a dispus niciuna

dintre soluțiile prevăzute de art. 18 alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) din

Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 18 alin. (5) care reglementează penalitățile de întârziere ca mijloc de

constrângere al autorității publice și ca o garanție pentru persoana vătămată

că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim vătămat.

Cu privire la ultimul capăt de cerere, Curtea reține

că potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța poate hotărî

asupra despăgubirilor pentru daunele cauzate de actul administrativ atacat,

numai în măsura în care acesta este anulat.

Cum soluția dată acțiunii reclamantului este de

respingere a cererii de anulare a Dispoziției nr. 12719/2009 emisă de pârâtă,

instanța a reținut că nu mai este necesară examinarea acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul B.H., criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și

nelegală.

Astfel, recurentul a arătat că dispoziției nr. 1896

din 31 octombrie 2008, emisă de primăria Orașului Slănic, județul Prahova, prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri, îi sunt aplicabile dispozițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, fiind emisă după intrarea în vigoare a acestei

legi.

A precizat pe larg situația de fapt a cauzei și

circuitul dosarului său de despăgubire, arătând că pârâta avea obligația să

procedeze la numirea evaluatorului, în termen de 30 de zile de la momentul

investirii, însă nu a procedat conform prevederilor legale, deși legea impune soluționarea

cu celeritate a acestor cereri.

Recurentul a invocat în susținerea recursului și

decizia nr. LII din 4 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți, apreciind

că a fost interpretată greșit de instanța de fond, considerând că este dovedit

refuzul pârâtei de a-și

îndeplini

obligațiile legale, respectiv de a numi un evaluator și de a emite titlu de

despăgubire.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea

recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge

recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că Titlul VII din Legea nr. 247/2005

cuprinde o procedură administrativă ce trebuie urmată pentru emiterea deciziei

care să cuprindă titlul de despăgubire. Această procedură presupune parcurgerea

mai multor etape și anume, etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor,

etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub

aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și

etapa evaluării, în care după analiza dosarului se constată că în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă iar dosarul va fi transmis

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii

raportului de evaluare, procedura fiind finalizată prin emiterea de către

Comisia Centrală a deciziei reprezentând

titlul

de despăgubire și valorificarea titlului în condițiile prevăzute de pct. 26 din

O.U.G. nr. 81/2007.

În cauza de față se reține că prin sentința nr. 910

din 7 septembrie 2004 Tribunalul

Prahova, secția

civilă, a anulat Dispoziția nr. 366/2004 emisă de primăria orașului

Slănic

și a obligat această instituție la plata despăgubirilor pentru imobilul

notificat de reclamant.

In temeiul sentinței arătate, irevocabile, primăria

orașului Slănic a emis dispoziția nr. 1896 din 31 octombrie 2008 privind

acordarea de măsuri reparatorii în

condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar dosarul aferent acestei dispoziții

a

fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale care a procedat la analizarea,

sub aspectul legalității, respingerea cererii de restituire în natură a

imobilului notificat de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cu această ocazie comisia a constatat că nu poate

identifica din cuprinsul sentinței nr. 910/2004, dacă suprafața de 511 mp,

pentru care se propune

acordarea de măsuri

reparatorii, este o suprafață construită la sol sau desfășurată,

identificându-se

mai multe probleme în stabilirea sumei ce trebuie acordată,

astfel încât s-a constatat necesitatea

completării dosarului respectiv cu înscrisuri

suplimentare.

Pentru aceste considerente, dosarul

aferent dispoziției nr. 1896 din 31 octombrie 2008 a

fost trimis Instituției Prefectului Județului

Prahova, cu precizarea că se impune promovarea unei acțiuni de lămurire a

dispozitivului sentinței civile nr. 910/2004 pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția civilă, cu privire la modalitatea de punere în executare a acestei

hotărâri.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat

că în cadrul celei de-a doua etape s-a constatat că se impune lămurirea

dispozitivului sentinței, prin care Primăria a fost obligată la despăgubiri

pentru imobil, și acesta este motivul pentru care nu s-a mai dispus

transmiterea dosarului către evaluator, ci restituirea acestuia, astfel încât

această etapă prevăzută de lege nu a fost încă epuizată.

Aceste motive justifică măsura de restituire dispusă

de autoritate pentru a se putea soluționa dosarul de despăgubire al

reclamantului, neputându-se reține din partea pârâtei un refuz nejustificat de

emitere a titlului de despăgubire, astfel încât soluția instanței de fond este

legală și nu poate fi acceptată critica formulată de recurent.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive

de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul formulat de

B.H. împotriva sentinței nr. 1943 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2011.