ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut
următoarele:
Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia civilă nr. 144 din 24 iunie
2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții Primăria
Orașului Slănic și Orașul Slănic, prin primar, precum și de pârâtul B.H.
împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la 27 ianuarie
2011.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că dispozitivul este considerat partea cea
mai importantă a unei hotărâri pentru că el este pus în executare și împotriva
lui se exercită căile de atac și având în vedere că acesta este partea din
hotărâre care se execută, el trebuie să conțină elemente clare privind
modalitatea de rezolvare a cererilor părților, întinderea drepturilor
recunoscute și identificarea acestora prin diferiți parametri, pentru a putea
fi adus la îndeplinire pe calea executării.
Lămurirea
înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri executorii,
așa cum este reglementată de art. 281 C. proc. civ., nu se poate dispune decât
pentru situațiile strict reglementate de textul de lege și în niciun caz nu
poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părților în
contradictoriu cu care au fost pronunțate.
O interpretare mai
puțin formală a dispozițiilor art. 281
1
C. proc. civ. ar da naștere
la arbitrariu și ar avea drept consecință chiar încălcarea dreptului la un
proces echitabil și a stabilității raporturilor juridice, deoarece drepturile
garantate de art. 6 alin. (1) din Convenție acoperă nu doar procedura judecății
propriu-zise, ci și procedura executării hotărârii pronunțate de instanța de
judecată.
Prin Decizia nr.
17/2007 a Curții de Apel Ploiești a fost respins apelul contestatorului B.H.
împotriva sentinței prin care Primăria Orașului Slănic a fost obligată la plata
despăgubirilor bănești. Prin această decizie s-a arătat că stabilirea
cuantumului despăgubirilor bănești nu este un atribut al instanței de judecată,
aspect ce reiese din dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei
decizii, contestatorul nu a declarat recurs, iar recursul declarat de Primăria
Orașului Slănic, ce viza inclusiv problema cuantumului despăgubirilor, a fost
respins cu motivarea că pârâta nu declarase apel împotriva sentinței.
Rezolvarea dată de Tribunalul
Prahova cu privire la cuantumul despăgubirilor și modalitatea acestora de
acordare a intrat în putere de lucru judecat și nu mai poate fi schimbată pe
calea unei lămuriri a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului
sentinței.
Criticile referitoare
la faptul că instanța de fond ar fi avut în vedere aplicabilitatea
dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată în anul 2004,
și nicidecum dispozițiile art. 38 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea
nr. 247/2005, au fost considerate nefondate, câte vreme aceste aspecte au fost
verificate de instanțele de control judiciar care au statuat în mod definitiv
și irevocabil asupra aplicabilității acestora în speță.
A înlătura aceste
dispoziții cu ocazia unei contestații la titlu înseamnă a efectua o nouă
judecată asupra fondului cauzei, ceea ce nu este admisibil în condițiile
existenței unei rezolvări a acesteia în mod definitiv și irevocabil,
Nici existența
Deciziei în interesul legii nr. 52/2007, care a statuat asupra aplicabilității
legii în cauzele referitoare la deciziile și dispozițiile emise anterior Legii
nr. 247/2005 nu este relevantă în speță câtă vreme ultima hotărâre în litigiul
ce a generat titlul executoriu a fost pronunțată ulterior acestei date,
respectiv la 20 noiembrie 2007, deci a fost avută în vedere la soluționarea
cauzei.
Recursurile
2.1. Motive
Reclamanta Primăria
Orașului Slănic a declarat recurs, prin care a criticat hotărârea întrucât în
cuprinsul titlului executoriu nu se arată care este cuantumul despăgubirilor
care urmează a se acorda intimatului B.H.
Constatându-se, cu
autoritate de lucru judecat, că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu este
de competența instanței de judecată, soluția instanței de fond învestită cu
soluționarea contestației la titlu trebuia să fie aceea de obligare a apelantei
la emiterea unei noi decizii, prin care se acordau intimatului despăgubiri,
care urmau să fie calculate ulterior, nu de către un expert judiciar autorizat,
ci în condițiile Legii nr. 247/2005, având în vedere data emiterii noii
decizii, respectiv anul 2009.
Chiar dacă instanța
de fond a admis contestația la titlu formulată de primărie, nu a cuprins în mod
corect în dispozitivul hotărârii faptul că nu primăria este cea obligată la
plata despăgubirilor către intimat, din fondurile proprii, iar această sintagmă
trebuia inserată în dispozitiv.
Acest lucru a dus în
mod eronat la continuarea executării de către intimat, care a și blocat
fondurile apelantei.
La rândul său, B.H. a
declarat recurs, prin care, după ce a expus situația de fapt din dosar, a
formulat următoarele critici:
Hotărârea a fost
pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 399 alin.
(1) C. proc. civ., coroborat cu art. 281 C. proc. civ.
La momentul
pronunțării hotărârii a cărei lămurire se solicită, instanța a avut în vedere
aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin
prisma aplicării acesteia potrivit normelor metodologice stabilite prin H.G.
nr. 614/2001. În motivarea soluției dispuse de instanța care a pronunțat titlul
executoriu s-a avut în vedere incidența Legii nr. 10/2001, nemodificată, astfel
încât, în soluționarea contestației la titlu, instanțele trebuiau să aibă în
vedere aplicabilitatea legii la momentul pronunțării hotărârii ce constituie
titlu executoriu.
Hotărârea a fost
pronunțată la 7 septembrie 2004, iar Legea nr. 10/2001 a fost modificată ca
urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Lămurirea
dispozitivului prin adăugarea la acesta a dispozițiilor art. 38 din Legea nr.
10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, încalcă sensul aplicării
dispozițiilor art. 281
1
C. proc. civ.
Hotărârea a fost
pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,
decurgând din ignorarea obligativității luării în considerare de către instanța
de apel a problemelor de drept soluționate prin Decizia nr. 52/2007, pronunțată
în interesul legii.
În raport de această
hotărâre a instanței supreme, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul
instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor
cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate în termenul prevăzut
de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor
judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea
au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată.
2.2. Analiza
recursurilor
Recursurile sunt
întemeiate în sensul următoarelor considerente:
Prin Sentința civilă
nr. 910 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Prahova a anulat Decizia nr. 366/2004
și a obligat Primăria Orașului Slănic la plata de despăgubiri pentru imobilul
ce a aparținut autoarei lui B.H.
Apelul declarat de
B.H. împotriva acestei sentințe a fost respins, după casarea cu trimitere
dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, prin Decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel
Ploiești, în care s-a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor bănești pentru
imobilele preluate abuziv și pentru care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
10/2001 nu este un atribut al instanței de judecată.
Această soluție a
rămas irevocabilă prin respingerea ca inadmisibil, la 20 noiembrie 2007, a
recursului declarat omisso medio de către Primăria Orașului Slănic, B.H.
nemaiatacând hotărârea dată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Ca atare, a intrat în autoritate de lucru judecat faptul că B.H. nu poate
obține despăgubiri de la Primăria Orașului Slănic, ci, urmare a procedurii pe
care o reglementa, la data respectivă, art. 38 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții,
susținerea instanței de apel, care a analizat legalitatea hotărârii de lămurire
a dispozitivului Sentinței nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului
Prahova, în sensul că, dacă s-ar înlătura incidența dispozițiilor art. 38 din
Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței a cărei
lămurire s-a cerut, s-ar ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei,
aspect inadmisibil într-o contestație la titlu, este corectă.
Este însă eronată
aprecierea că, de vreme ce recursul Primăriei Orașului Slănic a fost respins ca
inadmisibil, pentru exercitarea omisso medio, această parte nu mai are deschisă
calea lămuririi dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu în
procesul finalizat în modul arătat. Aceasta deoarece, tocmai în considerarea
justeței celor reținute de instanța de apel, în procedura de lămurire a
dispozitivului hotărârii nu poate avea loc o modificare a soluției pe care o
conține hotărârea.
Specificul speței,
decurgând din faptul că hotărârea a rămas irevocabilă într-un moment în care
fusese publicată în M. Of. al României Decizia nr. LII (52) dată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, asupra recursului în interesul
legii, dar care nu a fost aplicată din cauza respingerii recursului exclusiv pe
considerente de ordin procedural, face ca, pentru depășirea situației actuale,
când Sentința nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova pare a nu
putea fi pusă în executare - aspect confirmat de Decizia nr. 570 din 2
februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, sintagma „obligă intimata la plata
despăgubirilor", înscrisă în dispozitivul a cărui lămurire se cere, să fie
interpretată în raport de forma pe care textele care au fundamentat această
soluție o aveau la data cererii de lămurire.
Or, la 14 iulie 2010,
când a fost înregistrată contestația la titlu, Legea nr. 10/2001 nu mai
prevedea, urmare a modificării sistemului de acordare a despăgubirilor bănești,
prin Legea nr. 247/2005, faptul că pentru evaluarea despăgubirilor bănești care
urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la
data intrării în vigoare a legii, se va constitui prin decizie a
primului-ministru o comisie interministerială formată din 2 - 3 reprezentanți
ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului
Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.
În aceste condiții,
urmează a se face aplicarea art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.
247/2005, care stabilește că notificările care nu au fost soluționate, în
sensul că în decizia/dispoziția emisă asupra notificării au fost consemnate
sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, până la data intrării în
vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces-verbal de
predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile
învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după
caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând
propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația
juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație
aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele
construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în
arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.
Așadar, considerând
că, și în prezent, despăgubirile pe care urmează să le primească B.H. trebuie
să fie stabilite conform art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară,
ambele instanțe au făcut aplicarea greșită a acestui text de lege, motiv pentru
care criticile formulate de ambele părți întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
În egală măsură însă
considerentele reținute mai sus justifică netemeinicia criticilor formulate de
B.H. privitoare la obligarea Primăriei Orașului Slănic să-i plătească
despăgubirile din fondurile sale.
În temeiul art. 312
alin. (3) C. proc. civ., urmare a admiterii recursurilor, Decizia nr. 144 din
24 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, va fi modificată în tot, în sensul că se vor admite
apelurile împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011, dată de Tribunalul
Prahova, secția civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.
Încheierea va fi
schimbată în parte, în sensul că Primăria Orașului Slănic va fi obligată să
emită decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În temeiul art. 296
C. proc. civ., urmează să fie păstrate celelalte dispoziții ale încheierii, în
ce privește admiterea contestației la titlu în temeiul art. 281
1
C.
proc. civ.
Întrucât vor fi
admise ambele recursuri, în temeiul art. 276 C. proc. civ., se va face
compensarea totală a cheltuielilor de judecată, în sarcina Primăriei Orașului
Slănic neputând fi reținută vreo culpă procesuală în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de reclamanta Primăria Orașului Slănic și de pârâtul B.H. împotriva
Deciziei civile nr. 144 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și, în consecință:
Modifică în tot
decizia, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanta Primăria
Orașului Slănic și de pârâtul B.H. împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011
dată de Tribunalul Prahova, secția civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.
Schimbă în parte
încheierea, în sensul că Primăria Orașului Slănic va fi obligată să emită
decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Păstrează celelalte
dispoziții ale încheierii.
Compensează în tot
cheltuielile de judecată ale părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 iulie 2012.
Procesat
de GGC - AZ