ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.07.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2012

HOTĂRÂRE
12.07.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 144 din 24 iunie

2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții Primăria

Orașului Slănic și Orașul Slănic, prin primar, precum și de pârâtul B.H.

împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la 27 ianuarie

2011.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că dispozitivul este considerat partea cea

mai importantă a unei hotărâri pentru că el este pus în executare și împotriva

lui se exercită căile de atac și având în vedere că acesta este partea din

hotărâre care se execută, el trebuie să conțină elemente clare privind

modalitatea de rezolvare a cererilor părților, întinderea drepturilor

recunoscute și identificarea acestora prin diferiți parametri, pentru a putea

fi adus la îndeplinire pe calea executării.

Lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri executorii,

așa cum este reglementată de art. 281 C. proc. civ., nu se poate dispune decât

pentru situațiile strict reglementate de textul de lege și în niciun caz nu

poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părților în

contradictoriu cu care au fost pronunțate.

O interpretare mai

puțin formală a dispozițiilor art. 281

1

la arbitrariu și ar avea drept consecință chiar încălcarea dreptului la un

proces echitabil și a stabilității raporturilor juridice, deoarece drepturile

garantate de art. 6 alin. (1) din Convenție acoperă nu doar procedura judecății

propriu-zise, ci și procedura executării hotărârii pronunțate de instanța de

judecată.

Prin Decizia nr.

17/2007 a Curții de Apel Ploiești a fost respins apelul contestatorului B.H.

împotriva sentinței prin care Primăria Orașului Slănic a fost obligată la plata

despăgubirilor bănești. Prin această decizie s-a arătat că stabilirea

cuantumului despăgubirilor bănești nu este un atribut al instanței de judecată,

aspect ce reiese din dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul nu a declarat recurs, iar recursul declarat de Primăria

Orașului Slănic, ce viza inclusiv problema cuantumului despăgubirilor, a fost

respins cu motivarea că pârâta nu declarase apel împotriva sentinței.

Rezolvarea dată de Tribunalul

Prahova cu privire la cuantumul despăgubirilor și modalitatea acestora de

acordare a intrat în putere de lucru judecat și nu mai poate fi schimbată pe

calea unei lămuriri a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului

sentinței.

Criticile referitoare

la faptul că instanța de fond ar fi avut în vedere aplicabilitatea

dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată în anul 2004,

și nicidecum dispozițiile art. 38 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea

nr. 247/2005, au fost considerate nefondate, câte vreme aceste aspecte au fost

verificate de instanțele de control judiciar care au statuat în mod definitiv

și irevocabil asupra aplicabilității acestora în speță.

A înlătura aceste

dispoziții cu ocazia unei contestații la titlu înseamnă a efectua o nouă

judecată asupra fondului cauzei, ceea ce nu este admisibil în condițiile

existenței unei rezolvări a acesteia în mod definitiv și irevocabil,

Nici existența

Deciziei în interesul legii nr. 52/2007, care a statuat asupra aplicabilității

legii în cauzele referitoare la deciziile și dispozițiile emise anterior Legii

nr. 247/2005 nu este relevantă în speță câtă vreme ultima hotărâre în litigiul

ce a generat titlul executoriu a fost pronunțată ulterior acestei date,

respectiv la 20 noiembrie 2007, deci a fost avută în vedere la soluționarea

cauzei.

2.1. Motive

Reclamanta Primăria

Orașului Slănic a declarat recurs, prin care a criticat hotărârea întrucât în

cuprinsul titlului executoriu nu se arată care este cuantumul despăgubirilor

care urmează a se acorda intimatului B.H.

Constatându-se, cu

autoritate de lucru judecat, că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu este

de competența instanței de judecată, soluția instanței de fond învestită cu

soluționarea contestației la titlu trebuia să fie aceea de obligare a apelantei

la emiterea unei noi decizii, prin care se acordau intimatului despăgubiri,

care urmau să fie calculate ulterior, nu de către un expert judiciar autorizat,

ci în condițiile Legii nr. 247/2005, având în vedere data emiterii noii

decizii, respectiv anul 2009.

Chiar dacă instanța

de fond a admis contestația la titlu formulată de primărie, nu a cuprins în mod

corect în dispozitivul hotărârii faptul că nu primăria este cea obligată la

plata despăgubirilor către intimat, din fondurile proprii, iar această sintagmă

trebuia inserată în dispozitiv.

Acest lucru a dus în

mod eronat la continuarea executării de către intimat, care a și blocat

fondurile apelantei.

La rândul său, B.H. a

declarat recurs, prin care, după ce a expus situația de fapt din dosar, a

formulat următoarele critici:

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 399 alin.

(1) C. proc. civ., coroborat cu art. 281 C. proc. civ.

La momentul

pronunțării hotărârii a cărei lămurire se solicită, instanța a avut în vedere

aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin

prisma aplicării acesteia potrivit normelor metodologice stabilite prin H.G.

nr. 614/2001. În motivarea soluției dispuse de instanța care a pronunțat titlul

executoriu s-a avut în vedere incidența Legii nr. 10/2001, nemodificată, astfel

încât, în soluționarea contestației la titlu, instanțele trebuiau să aibă în

vedere aplicabilitatea legii la momentul pronunțării hotărârii ce constituie

titlu executoriu.

Hotărârea a fost

pronunțată la 7 septembrie 2004, iar Legea nr. 10/2001 a fost modificată ca

urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Lămurirea

dispozitivului prin adăugarea la acesta a dispozițiilor art. 38 din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, încalcă sensul aplicării

dispozițiilor art. 281

1

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

decurgând din ignorarea obligativității luării în considerare de către instanța

de apel a problemelor de drept soluționate prin Decizia nr. 52/2007, pronunțată

în interesul legii.

În raport de această

hotărâre a instanței supreme, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor

cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate în termenul prevăzut

de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor

judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea

au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile sunt

întemeiate în sensul următoarelor considerente:

Prin Sentința civilă

nr. 910 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Prahova a anulat Decizia nr. 366/2004

și a obligat Primăria Orașului Slănic la plata de despăgubiri pentru imobilul

ce a aparținut autoarei lui B.H.

Apelul declarat de

B.H. împotriva acestei sentințe a fost respins, după casarea cu trimitere

dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin Decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, în care s-a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor bănești pentru

imobilele preluate abuziv și pentru care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

10/2001 nu este un atribut al instanței de judecată.

Această soluție a

rămas irevocabilă prin respingerea ca inadmisibil, la 20 noiembrie 2007, a

recursului declarat omisso medio de către Primăria Orașului Slănic, B.H.

nemaiatacând hotărârea dată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Ca atare, a intrat în autoritate de lucru judecat faptul că B.H. nu poate

obține despăgubiri de la Primăria Orașului Slănic, ci, urmare a procedurii pe

care o reglementa, la data respectivă, art. 38 din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții,

susținerea instanței de apel, care a analizat legalitatea hotărârii de lămurire

a dispozitivului Sentinței nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului

Prahova, în sensul că, dacă s-ar înlătura incidența dispozițiilor art. 38 din

Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței a cărei

lămurire s-a cerut, s-ar ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei,

aspect inadmisibil într-o contestație la titlu, este corectă.

Este însă eronată

aprecierea că, de vreme ce recursul Primăriei Orașului Slănic a fost respins ca

inadmisibil, pentru exercitarea omisso medio, această parte nu mai are deschisă

calea lămuririi dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu în

procesul finalizat în modul arătat. Aceasta deoarece, tocmai în considerarea

justeței celor reținute de instanța de apel, în procedura de lămurire a

dispozitivului hotărârii nu poate avea loc o modificare a soluției pe care o

conține hotărârea.

Specificul speței,

decurgând din faptul că hotărârea a rămas irevocabilă într-un moment în care

fusese publicată în M. Of. al României Decizia nr. LII (52) dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, asupra recursului în interesul

legii, dar care nu a fost aplicată din cauza respingerii recursului exclusiv pe

considerente de ordin procedural, face ca, pentru depășirea situației actuale,

când Sentința nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova pare a nu

putea fi pusă în executare - aspect confirmat de Decizia nr. 570 din 2

februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, sintagma „obligă intimata la plata

despăgubirilor", înscrisă în dispozitivul a cărui lămurire se cere, să fie

interpretată în raport de forma pe care textele care au fundamentat această

soluție o aveau la data cererii de lămurire.

Or, la 14 iulie 2010,

când a fost înregistrată contestația la titlu, Legea nr. 10/2001 nu mai

prevedea, urmare a modificării sistemului de acordare a despăgubirilor bănești,

prin Legea nr. 247/2005, faptul că pentru evaluarea despăgubirilor bănești care

urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii, se va constitui prin decizie a

primului-ministru o comisie interministerială formată din 2 - 3 reprezentanți

ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului

Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.

În aceste condiții,

urmează a se face aplicarea art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, care stabilește că notificările care nu au fost soluționate, în

sensul că în decizia/dispoziția emisă asupra notificării au fost consemnate

sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, până la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces-verbal de

predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele

construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.

Așadar, considerând

că, și în prezent, despăgubirile pe care urmează să le primească B.H. trebuie

să fie stabilite conform art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară,

ambele instanțe au făcut aplicarea greșită a acestui text de lege, motiv pentru

care criticile formulate de ambele părți întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În egală măsură însă

considerentele reținute mai sus justifică netemeinicia criticilor formulate de

B.H. privitoare la obligarea Primăriei Orașului Slănic să-i plătească

despăgubirile din fondurile sale.

În temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., urmare a admiterii recursurilor, Decizia nr. 144 din

24 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, va fi modificată în tot, în sensul că se vor admite

apelurile împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011, dată de Tribunalul

Prahova, secția civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.

Încheierea va fi

schimbată în parte, în sensul că Primăria Orașului Slănic va fi obligată să

emită decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În temeiul art. 296

ce privește admiterea contestației la titlu în temeiul art. 281

1

C.

proc. civ.

Întrucât vor fi

admise ambele recursuri, în temeiul art. 276 C. proc. civ., se va face

compensarea totală a cheltuielilor de judecată, în sarcina Primăriei Orașului

Slănic neputând fi reținută vreo culpă procesuală în cauză.

Admite recursurile

declarate de reclamanta Primăria Orașului Slănic și de pârâtul B.H. împotriva

Deciziei civile nr. 144 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și, în consecință:

Modifică în tot

decizia, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanta Primăria

Orașului Slănic și de pârâtul B.H. împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011

dată de Tribunalul Prahova, secția civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.

Schimbă în parte

încheierea, în sensul că Primăria Orașului Slănic va fi obligată să emită

decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Păstrează celelalte

dispoziții ale încheierii.

Compensează în tot

cheltuielile de judecată ale părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iulie 2012.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-31
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3017/2011
lăturată, deoarece nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății acestei dispoziții legale. De asemenea, critica privitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi ținut seama de dispozițiile sentinței civile nr. 1452 din 14 februari
ÎCCJ 2012-10-17
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6306/2012
rile recurentei-pârâte nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficient a se ex
ÎCCJ 2007-05-21
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5692/2012
legii pe aspectele contestate și că astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL
ÎCCJ 2012-02-21
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2012
de măsuri reparatorii. Așa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, măsura dispusă de instanța de fond, care a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 a Primarului municipiului Ploiești și a înlătu
ÎCCJ 2017-02-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2017
nunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu cuprinde date care să necesite lămurirea sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, precum și faptul că sentința ară
Sursă